Marcel Breazu

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare

(articol de Marin Aiftincă)

English


Marcel Breazu (25 mai 1912, Bucureşti — 3 iulie, 1994, Bucureşti)

Estetician şi publicist.

DATE BIOGRAFICE

Absolvă Facultatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti (1939); din 1948, cadru didactic la Catedra de materialism dialectic şi istoric a Facultăţii de Filosofie, Universitatea Bucureşti. Din 1955, cercetător ştiinţific şi, ulterior, director adjunct al Institutului de Filosofie al Academiei. Din 1966, ţine cursuri de estetică la Institutul de Arte Plastice din Bucureşti.

OPERA

Cele mai multe dintre studiile şi lucrările sale sunt consacrate esteticii, contribuind la configurarea esteticii marxiste în România. Afirmând polemic funcţia cognitivă a artei, M.B. susţine punctul de vedere conform căruia cunoaşterea artistică este un tip specific de cunoaştere, diferită de cea ştiinţifică, fiind orientată către o realitate aparte, proprie artei. Obiectul acestui tip de cunoaştere este omul, aflat în contact cu realitatea naturală şi socială. Opera de artă este înţeleasă în termeni de comunicare şi mesaj. Capodoperele artei permit cunoaşterea esenţei umane, care nu este perenă, ci în funcţie de anumite epoci istorice, de condiţiile naţionale şi sociale. Componentele procesului de cunoaştere artistică sunt senzorialul, imaginaţia şi limbajul de comunicare. Elementele senzoriale duc la constituirea imaginii artistice, care este „obiectualizarea” într-un anumit material a concepţiei artistului. Imaginea artistică este „o unitate dialectică contradictorie” între componenta materială şi cea ideală, între general şi particular. Opera este un rezultat al „ordonării” realităţii reflectate, ceea ce conduce la cunoaşterea prin artă a unor factori socio-culturali (etici, politici, filosofici, ştiinţifici) ce coexistă cu esteticul. M.B. respinge teoriile ce consideră opera ca „obiect” artistic care se prezintă pe sine, întrucât ele pun accentul pe prezenţa ontică a produsului artistic, golit de semnificaţii umane. După M.B., opera are şi o realitate ontică, şi una axiologică, prin care propune valori. Aprecierea valorilor artistice se realizează pe baza unor criterii care nu sunt constituite de „capriciile individuale”, ci de condiţiile complexe ale vieţii sociale. Gustul artistic, care îndrumă valorizarea, este dependent de „Câmpul ideologic”. De aici, concluzia istoricităţii criteriilor de valorizare, precum şi evoluţia continuă a idealului estetic. Modernitatea unei creaţii rezidă în consonanţa sa cu epoca şi mediul socio-cultural în care a apărut.


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Rolul practicii în cunoaştere, Bucureşti, Editura pentru Literatură Politică, 1956;
  • Cunoaşterea artistică, Editura Academiei R.P.R., 1960;
  • Educaţia estetică prin artă şi literatură (sub redacţia lui M. Breazu), Bucureşti, Editura Academiei R.P.R., 1964;
  • Estetica vieţii cotidiene (sub redacţia prof. M. Breazu, conf. A. Moisescu), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966;
  • Prelegeri de estetică: imagina artistică, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1967;
  • Prelegeri de estetică: modernitate şi decadentism în artă, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1968;
  • Prelegeri de estetică: direcţii în estetica contemporană, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1968;
  • Dialoguri despre artă, Bucureşti, Editura Politică, 1970;
  • De gustibus disputandum, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1972;
  • Realism şi modernitate în artă, Bucureşti, Editura Politică, 1973;
  • Estetica (coord. şi coautor la Partea a II-a, cap.1–3), Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1983.