Ion Găvănescul

De la Romanian Philosophy Portal
Versiunea din 2 iulie 2010 10:33; autor: Cristi (Discuție | contribuții)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

(articol de Constantin Stroe)

GĂVĂNESCUL, ION (1859, Găvanele, Buzău – 1949)


Pedagog şi psiholog al cărui principal interes a fost fundamentarea pedagogiei pe filosofie şi pe psihologie. Preocupări de etică şi estetică. Scriitor, publicist, politician.

English

DATE BIOGRAFICE

Urmează Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti (licenţa în 1882). Studii universitare la Berlin (1883–1887), cu Dilthey şi Paulsen. Obţine doctoratul în filosofie la Berlin (1887) cu teza Concepţia socio-pedagogică a lui J. Locke (avându-l în comisie, printre alţii, pe W. Dilthey). Întors în ţară, ocupă postul de titular al Catedrei de psihologie, pedagogie şi etică a Universităţii din Iaşi (1888). În 1905, este ales senator al aceleiaşi universităţi. Preşedinte al Asociaţiei Profesorilor Universitari din România. Parlamentar din partea Ligii Apărării Naţional Creştine (1926), aflat şi pe listele partidului Totul Pentru Ţară (1937). Se înscrie în Mişcarea Legionară (1928), ajungând membru al Senatului Legionar.

OPERA

Opera practică a lui I.G. se află materializată în: instituţia pe care a înfiinţat-o şi a condus-o câteva decenii – Seminarul Pedagogic Universitar din Iaşi; editarea revistei Cultura Românească; administrarea ziarului Naţiunea. Opera sa teoretică s-a concretizat în numeroasele lucrări publicate în varii domenii: filosofie, psihologie, pedagogie, etică, estetică ş.a. În filosofie, este adeptul curentului spiritualist (alături de N. Paulescu, Gr. Tăuşan), apărut în România la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, dar fără contribuţii originale. Concepţia lui socială este de inspiraţie spenceriană. Concepţia sa psihologică se bazează pe ideea potrivit căreia numai dezvoltarea armonioasă a celor trei facultăţi sufleteşti imateriale (simţirea, voinţa şi cunoaşterea) poate asigura devenirea unitară a fiinţei umane. Concepţia etică face din el un partizan al utilitarismului social profesat de Hume, de Bentham şi de profesorul său Gizycki. În esenţă, I.G. susţine că funcţiile active ale vieţii sufleteşti se supun unei legi bio-psihologice asemănătoare, ca importanţă, cu legea atracţiei universale în lumea cosmică, cu legea simpatiei psihice în explicarea originii şi organizării societăţilor omeneşti, şi cu legile datoriei în cârmuirea vieţii morale. Această lege bio-psihologică, dominantă în fenomenele activităţii şi ale voinţei, este aceea a durerii şi a plăcerii, în înţelesul lor cel mai larg. Dar nu toate durerile şi plăcerile sunt echivalente cantitativ şi calitativ, căci dincolo de sfera durerilor şi plăcerilor inferioare, referitoare la hrană, îmbrăcăminte etc., comune omului şi animalelor, există sfera superioară, specific omenească, conţinând nevoi şi sentimente referitoare la adevăr, bine şi frumos. Idealul constă în intensificarea şi normalizarea sferei trebuinţelor superioare, specific umane, adică umanizarea omului. Preocuparea majoră a lui I.G. fost însă aceea de a îmbina problemele psihologiei şi eticii cu cele ale pedagogiei. Concepţia sa pedagogică se fundamentează, aşadar, pe filosofie, etică şi psihologie deopotrivă. În pedagogie – domeniul în care a excelat –, I.G. propune o nouă ideatică, ce conduce la constituirea unui sistem pedagogic fundamentat ştiinţific pe filosofie şi pe cele două ştiinţe teoretice „auxiliare”: psihologia şi etica. În cadrul acestui sistem, el profesează un optimism pedagogic în ceea ce priveşte posibilităţile educaţiei: „educaţia, deşi nu poate totul, poate în orice caz foarte mult”. De asemenea, introduce în România doctrina învăţământului formativ, axată pe ideea: educaţia ca scop, instrucţia ca mijloc, şi humanismul, ca principiu al deschiderii întregii acţiuni educative, prin şcoală, spre om, spre problemele acestuia.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Versuch einer zusammenfassenden Darstellung der pädagogischen Ansichten John Locke’s..., Berlin, G. Schade, 1887.
  • Elemente de psihologie pentru cursul secundar, Iaşi, Lito-Tipografia H. Goldner, 1890 (numeroase reeditări).
  • Istoria omenirii. Evul antic. Bucureşti, Carol Göbl, 1894; Evul mediu, Bucureşti, Carol Göbl, 1895; Evul modern, Bucureşti, Carol *Göbl, 1896 (reeditată: 1897, 1899, 1900, 1901, 1902).
  • Meditaţiile lui Grigore Alexandrescu, Bucureşti, Tipografia „Noua” Gr. Panaitescu, 1896.
  • Gramatica Română pentru clasa I-a şi a II-a de licee, Bucureşti, Carol Göbl, 1896. Ediţia a II-a: 1897 (în colaborare cu Lupu-Antonescu);
  • Ideile pedagogice ale lui John Locke, Iaşi, Tipografia H. Goldner, 1899.
  • Curs de pedagogie, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1899.
  • Seminarul pedagogic universitar din Iaşi, Iaşi, Tipografia „Dacia” P. Iliescu & D. Grossu, 1900.
  • Istoria pedagogiei, Iaşi, Tipografia Naţională, 1902; reeditări: Bucureşti, 1903, 1907, 1919.
  • Pentru întărirea sufletească a ţării (discursuri), Bucureşti, Tipografia Curtii Regale F. Göbl, 1905.
  • Principiile educaţiei moderne şi „funcţiunea seminarelor pedagogice universitare”, Bucureşti, Minerva, Institut de Arte grafice şi Editura, 1907.
  • Noţiuni de pedagogie, Bucureşti, Stabiliment de Arte Grafice C. Sfetea, 1909; ediţia a II-a: Bucureşti, 1920; ediţia a III-a: Bucureşti, 1923.
  • Cum scade prestigiul autorităţii publice. Studiu de psihologie socială cu exemple luate din Activitatea d-lui ministru al instrucţiei Spiru Haret, Bucureşti, Speranţa, 1909.
  • Din durerile şi luptele Românilor din Transilvania. Mişcarea de la 1848, Iaşi, Tipografia Naţională, 1914.
  • O enigmă psihologică. Cazul ciudat al... d-lui C. Rădulescu-Motru, Iaşi, 1914 (Seminarele pedagogice).
  • Noţiuni de psihologie şi pedagogie (pentru şcolile de ofiţeri), Iaşi, 1921.
  • Etica, Bucureşti, Lito-Tipografia Carol Göbl, 1893.
  • Istoria pedagogiei, Bucureşti, Editura Librariei si Tipografiei H. Steinberg, 1919.
  • Didactica generală. Principii de educaţia inteligenţei, Bucureşti, Editura Librăriei şi Tipografiei H. Steinberg, 1920.
  • Pedagogia generală, Bucureşti, Cartea Românească, 1921.
  • Etica. Curs profesat la Universitatea din Iaşi în anii 1907–1908 şi 1920-1921, Iaşi, Viaţa Românească, 1922.
  • La o răspântie a istoriei naţionale: orientare asupra politicii culturale a României, Iaşi, Tipografia Lumina Moldovei, 1923.
  • Chestii filosofice de estetică, etică, psihologie, Bucureşti, Cultura Românească, s.a.

STUDII ÎN REVISTE DE SPECIALITATE

  • „The altruistic impulse in man and animals”, International Journal of Ethics, vol. 5, no. 2, pp. 197–205, 1895.


LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • C. Narly, Opera pedagogică a profesorului I. Găvănescul, Bucureşti, Cultura Românească, 1929.
  • Cristian Petre, Extensii şi profunzimi în opera pedagogică a lui Ion Găvănescul, teză de doctorat, Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de psihologie şi ştiinţele educaţiei, 2007.

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • Marin Ştefănescu, Filosofia românească, Bucureşti, Institutul Grafic „Răsăritul”, 1922.
  • Ion Gh. Stanciu, Şcoala şi doctrinele pedagogice în secolul XX, Bucureşti, Editura Didactica si Pedagogica, 1995.

ARTICOLE ÎN REVISTE ŞTIINŢIFICE

  • N. Quintescu, Raport despre Curs de pedagogie, Analele Academiei, Tomul XXII, 1899–1900, p. 462.
  • Ion Kalinderu, Raport despre Psihologie, Analele Academiei, Tomul XXIV, 1901–1902, p. 478.
  • Ion Bogdan, Raport despre Istoria pedagogiei, Analele Academiei, Seria II, Tomul XXVI, 1903–1904, p. 416.
  • Ion Bărbulescu, Recenzie despre caracterizarea partidelor, Arhiva, XVII, 1906, p. 137.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • T. Raica, Studiu critic despre Curs pedagogic, Tribuna, Sibiu, 15 Noiembrie 1900 şi următoarele.