Ioan Slavici

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare

(articol de Constantin Stroe)

SLAVICI, IOAN (18 ianuarie 1848, Şiria, Arad – 17 august 1925, Crucea de Jos, Vrancea)


Scriitor şi publicist cu preocupări de etică, estetică şi pedagogie.

English


DATE BIOGRAFICE

Studii superioare în drept (Budapesta şi Viena). În 1874 intră în cercul Junimii, urmându-l pe Titu Maiorescu la Iaşi şi la Bucureşti. Contribuie la înfiinţarea a două reviste de renume: Tribuna şi Vatra. Publicist la ziarul Timpul. Prieten cu Eminescu, Creangă, Caragiale şi Coşbuc. Profesor de română, istorie, filosofie şi educaţie morală la mai multe şcoli din Bucureşti. Activitate bogată şi diversă: publicistică, memorialistică, literatură, manuale şcolare despre morală şi estetică.

OPERA

Viziunea filosofică îi este conturată de lecturile recomandate de Eminescu din filosofia indiană, din filosofia greacă (Platon, Aristotel), din filosofia germană a secolelor 18–19 (Kant, Schopenhauer, W. T. Krug), care se constituie în surse pentru scrierile lui didactice. Manualele sale (o gramatică şi un tratat de educaţie în 5 părţi, dintre care s-au păstrat trei: Educaţiunea raţională, Educaţiunea morală şi Educaţiunea fizică) compilează şi prelucrează idei împrumutate de la diverşi autori,, supuse însă examenului său critic. În domeniul pedagogiei, I.S. a fost influenţat de J.-J. Rousseau, de Pestalozzi, de Herbart, precum şi de ideile fundamentale ale unor întemeietori de religii precum Buddha, Confucius ş.a. Ca urmare, structura şi terminologia scrierilor sale etico-pedagogice sunt prolixe, fără delimitări riguroase între disciplinele ştiinţifice şi filosofice (fiziologie, psihologie, estetică, etică, logică etc.). Spre exemplu, I.S. include în obiectul esteticii şi distincţia dintre bine şi rău, ca pe un echivalent al distincţiei dintre frumos (bine) şi urât (rău). Fundează etica pe fiziologie şi psihologie, aşa cum procedase W.T. Krug în Tratatul său de filosofie, din care I.S. preia în special teoria „simţămintelor”, care-l conduce la temeiurile psihologice ale eticului. Obiectul eticii îl constituie, după opinia sa, elementul emoţional (spre deosebire de cel pasional, care constituie obiectul esteticii). Scopul eticii (mai corect spus, al „educaţiunii” morale) este atenuarea egoismului („iubirea de sine”) şi creşterea altruismului („purtarea de grijă a treburilor altora”, ce determină „iubirea a toate”, „compătimirea”). Egoismul, care vizează trebuinţele individuale, îl apropie pe om de animal, în timp ce altruismul face din acesta o persoană, o fiinţă morală. Pentru I.S., iubirea faţă de ceilalţi are mari virtuţi educative, devenind mijlocul pedagogic de primă elecţie, alături de puterea exemplului, de forţa autorităţii, de pedepse şi de recompense. Precum toţi cărturarii români din secolul 19, interesaţi de modernizarea ţării, I.S. constată că ceea ce ne lipseşte nouă e numai rânduiala. De aceea, şi el considera vitală în fundamentarea unei pedagogii cunoaşterea şi recunoaşterea caracterului naţional al educaţiei. Interesul lui I.S. nu se îndreaptă spre etica propriu-zisă, de sistem, ci spre raţiunea practică a acesteia: educaţia morală. Aceasta are ca scop îndrumarea spre stăpânirea de sine, spre virtute, spre supunerea faţă de rânduiala morală.


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR (în domeniul eticii şi esteticii)

  • Poveţe pentru buna creştere a copiilor. Partea I. Noţiuni de etică şi estetică, Bucureşti, Tipografia G. A. Lăzăreanu, 1897.
  • Educaţiunea raţională, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1909.
  • Educaţiunea fizică, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1909.
  • Educaţiunea morală, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1909.
  • Închisorile mele, Bucureşti, Viaţa Românească, 1921.
  • Ioan Slavici, Opere, vol. 11, 12, Scrieri pedagogice', text ales şi stabilit de C. Mohanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1983.


LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Teodor Gal, Ioan Slavici despre educaţie şi învăţământ, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1967.

APARAT CRITIC

  • D. Vatamaniuc, Note şi comentarii, în Ioan Slavici, Opere, vol. 11, Scrieri pedagogice, Bucureşti, Editura Minerva, 1983.