Ion Heliade-Rădulescu

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare

(articol de Mona Mamulea)

English


Heliade-radulescu.jpg


Ion Heliade-Rădulescu (6 ianuarie 1802, Târgovişte – 27 aprilie 1872, Bucureşti)

Gânditor enciclopedist de formaţie iluminist-romantică, poet, prozator, critic, traducător, întemeietor al presei româneşti din Muntenia.

DATE BIOGRAFICE

I.H.R. contribuie la introducerea învăţământului în limba română. Urmează (1815–1818) Academia Domnească de la Schitu Măgureanu, unde primeşte numele de Eliade (Eliad) după prenumele grecizat al tatălui său, Ilie Rădulescu, şi unde îl are ca profesor pe grecul Constantin Vardalah, autorul lucrării Arta retorică (Viena, 1815), care a pus în circulaţie idei ale iluminismului francez. În 1918, se înscrie la „Sf. Sava”, fiind elevul lui Gh. Lazăr. Din 1920 este profesor de aritmetică şi geometrie la aceeaşi şcoală, pe care o va conduce după retragerea lui Gh. Lazăr, până în 1827. Scrie şi publică (1828) Gramatica românească, prima gramatică metodică („et presque philosophique” – I.H.R.) din România, realizată după modelul lui Condillac. Iniţiază Societatea Literară (1827; cu Dinicu Golescu), înfiinţează Curierul românesc (1829), primul ziar românesc din Muntenia, se numără printre fondatorii Societăţii Filarmonice (1833). Profesor la Conservatorul Filarmonic. Editează şi alte publicaţii, printre care Curier de ambe sexe (1836), Gazeta Teatrului Naţional (1835; prima revista de teatru). Contribuie la întemeierea celui dintâi teatru românesc (după model grecesc). Director şi profesor al Şcolii de Actori, director al Arhivei Ţării Româneşti (1843–1848), conducătorul Societăţii secrete a boierilor naţionalişti. Odată cu achiziţionarea unicei tipografii din Muntenia (1830), începe o îndelungată activitate editorială care pune accentul pe traduceri din cultura universală şi pe publicarea autorilor români. Elaborează planul unei „biblioteci universale” (1846) după modelul „Panteonului literar” al lui Aimé Martin. Traduce din Hesiod, Boileau, Voltaire, Rousseau, Marmontel, Goethe, Schiller etc. Membru în comitetul revoluţionar de la 1848 şi ministru în guvernul provizoriu. După înfrângerea revoluţiei se expatriază (1848–1858) la Paris, apoi în Insula Chios şi la Constantinopol. Primul preşedinte al Societăţii Academice Române (1867–1870), devenită ulterior Academia Română.

OPERA

Lui I.H.R. i se datorează prima încercare sistemică în filosofia românească, doctrina trinitaristă, expusă pe larg în Historia critică universală (scriere începută în 1852, dar publicată postum) şi reluată într-o serie de capitole incluse în Equilibru între antithesi sau Spiritul şi materia (1859–1869). Demersul său critic se îndreaptă împotriva doctrinelor unitariste (care pun la baza lumii o cauză unică) şi dualiste (care fundamentează lucrurile pe două principii antagonice sau de acelaşi tip), aşezând în locul acestora o concepţie trinitaristă, după modelul Principiu activ + Principiu pasiv → [generează] Rezultatul. Spre deosebire de dualităţile pe care le supune criticii sale (cu termeni de acelaşi fel sau ireconciliabili, angajaţi în luptă) dualităţile lui I.H.R. sunt complementare, în armonie reciprocă. Tratează pe rând câteva dintre aceste dualităţi corelative (Spiritul + Materia → Universul; Forma + Substanţa → Corpul; Sufletul + Corpul → Omul; Libertatea + Autoritatea → Ordinea ş.a.). Printre diadele lui I.H.R. există şi una primordială (Spiritul şi Materia), întrucât termenii ei nu sunt produsele altor diade, nici proprietăţi ale acestora. Fiind vorba despre două entităţi cu statute ontice distincte, I.H.R. rezolvă problema întâlnirii dintre ele recurgând la o soluţie similară teoriei antice a pneumei: fiind imaterial, Spiritul nu poate veni în contact cu materia decât prin mijlocirea a ceea ce aceasta are mai puţin material, prin părţile ei „imponderabile”. Pentru menţinerea echilibrului între cele două, Spiritul (activ) şi-a impus datorii, iar Materiei (pasivă) i s-au dat drepturi. Dacă Spiritul este principiul progresului, Materia este principiul conservaţiei. Timpul şi Spaţiul (o altă dualitate fundamentală) sunt coexistente, co-eterne şi nemărginite, funcţionând ca receptacole pentru diada primordială. Concepţia este newtoniană: ca locuitoare a spaţiului, materia deţine drept calitate extensia. Ca locuitor al timpului, Spiritul are durata.
Pe teoria echilibrului între antiteze îşi fundamentează I.H.R. toate ideile sale filosofice, politice, literare. În prelungirea acesteia, elaborează o teorie a asimilaţiei, o teorie a progresului, a evoluţionismului stadial şi a ondulaţiunii universale, o teorie a palingeneziei. Aceeaşi doctrină stă la baza ideilor sale cosmopolite.


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Gramatică românească, dată la tipar cu cheltuiala d. Coconului Scarlat Roset, Sibiu, 1828 (reeditare: Gramatică românească, ed. şi studiu de Valeria Guţu Romalo, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980);
  • Souvenirs et impressions d'un proscrit, Paris, Imprimerie de Prève, 1850; (trad. rom.: Suvenire şi impresii ale unui proscris, trad., ed. îngrijită, prefaţă şi note de Maria Protase, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1975);
  • Memoires sur l’histoire de la régéneration roumaine ou sur les événements de 1848, accomplis en Valachie, Paris, Librairie de la Propagande démocratique et sociale européenne, 1851;
  • Biblicele sau notiţii historice, philosophice, religiose şi politice assupra Bibliei, Paris, Imprimerie de Prève, 1858;
  • Equilibru între antithesi sau Spiritul şi materia (titlul de pe p. 1: Issachar sau laboratorul, scriere soţiale, politică şi literară), Bucuresci, f.e., 1859–1869 (reeditare: cu o prefaţă, indice de persoane... de Petre V. Haneş, vol. I–II, Bucureşti, Minerva, 1916);
  • Spiritul şi materia sau Equilibru între antithesi, Bucuresci, Tipografia Lucrătorilor Associaţi, 1866;
  • Curs întregu de poesie generale, vol. I–IV, Bucuresci, Typographia Lucrătorilor Asociaţi, 1868–1880;
  • Scrisori din exil, cu note de N. B. Locusteanu, Bucuresci, „Tipografia modernă” Gregorie Luis, 1891;
  • Historia critică universală (Scriere posthumă), Bucuresci, Typographia Statului, 1892;
  • Opere, ed. critică cu introducere, note şi variante de D. Popovici, t. I, II, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1939–1943;
  • Scrieri politice, sociale şi lingvistice, ed. îngrijită de G. Baiculescu, cu o prefaţă, o introducere, note şi comentarii, Craiova, „Scrisul Românesc”, 1942;
  • Opere, ed. îngrijită, prefaţă, note si bibliografie de Mircea Anghelescu, vol. II [conţine: Istoria critică universală, Biblicele, Echilibru între antiteze], Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2002.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • „Haracterul epohii noastre”, Curier românesc, an II, nr. 95, 14 februarie 1830, pp. 399–400;
  • „Literatură. Pentru materialism”, Curier românesc, an IV, nr. 76, 27 octombrie 1832, pp. 294–296;
  • „Filosofie, încheiere la cele zise”, Curierul de ambe sexe', periodul III, 1840–1842, pp. 377–390;
  • „Phasile limbelor”, Noul curier de ambe sexe, nr. VI, 1893, pp. 34–58.


LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Mircea Anghelescu, Ion Heliade-Rădulescu. O biografie a omului şi a operei, Bucureşti, Editura Minerva, 1986;
  • Mircea Anghelescu, Echilibrul între antiteze. Heliade – o biografie, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 2001;
  • George Baiculescu, Ion Eliade-Rădulescu. Omul şi Opera, Bucureşti, Editura „Cartea Românească”, 1939;
  • Elena Dragoş, Ipostaza pragmatică a discursului ştiinţific la Ion Heliade Rădulescu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2004.
  • Dimitrie Popovici, Ideologia literară a lui I. Heliade-Rădulescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1935;
  • Gheorghe D. Scraba, Ion Heliade Rădulescu. Începuturile filosofiei şi sociologiei române, Bucureşti, Editura Fundaţiei I. V. Socec, f.a. [1921?];
  • Radu Tomoiagă, Ion Eliade Rădulescu. Ideologia social-politică şi filosofică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971;
  • Tudor Vianu, Influenţa lui Hegel în cultura română, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1933, pp. 9–17;

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Mona Mamulea, „Doctrina sintezei între contrarii – temeiul filosofiei lui Ion Heliade Rădulescu”, în Studii de istorie a filosofiei româneşti, I, coord. I. Pogorilovschi, ed. îngrijită de Mona Mamulea, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006, pp. 61–76.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • G. Oprescu, „Eliade Rădulescu şi Franţa”, Dacoromania. Buletinul „Muzeului limbei române” (Cluj), III, 1923–1924, pp. 1–128.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Constantin Aslam, „Ion Eliade Rădulescu şi modelul românesc al filosofului patriot din prima jumătate a secolului al XIX-lea”, Viaţa Românească, vol. 98, nr. 1–2, 2003, pp. 220–227;
  • Ilie Bădescu, „Ideea de armonie în concepţia helliadistă”, Tomis, apr. 2005, pp. 1, 5.


LECTURI SUPLIMENTARE

  • Mona Mamulea, „Doctrina sintezei între contrarii - temeiul filosofiei lui Ion Heliade Radulescu” în vol. Studii de istorie a filosofiei românesti [1]