Alexandru Tănase: Diferență între versiuni

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
(articol de Viorel Cernica)
+
(articol de [[Viorel Cernica]])
  
 
<table align="right" ><tr><td>[http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/Alexandru_Tănase '''English''']</td></tr></table>
 
<table align="right" ><tr><td>[http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/Alexandru_Tănase '''English''']</td></tr></table>

Versiunea de la data 7 iulie 2009 08:25

(articol de Viorel Cernica)

English


Alexandru Tănase (27 noiembrie 1923, Feredeni-Deleni, Bacău — 27 martie 1994, Bucureşti)

Cercetător interesat de orientarea marxistă din filosofia culturii.

DATE BIOGRAFICE

Studii de licenţă şi doctorat în filosofie la Bucureşti. A fost cercetător la Institutul de Filosofie (1970–1975, director) şi profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Membru al Institutului Internaţional de Filosofie.

OPERA

Tema principală a scrierilor sale, care vizează raportul om-cultură, este delimitată epistemologic prin asumarea concepţiei marxiste. Din perspectiva acesteia, A.T. formulează câteva idei: discontinuitatea relativă natură-cultură, funcţia transformatoare a practicii sociale, statutul contradictoriu al realităţii şi evoluţia sa dialectică, rolul pozitiv necondiţionat al cunoaşterii ştiinţifice, superioritatea conştiinţei socialiste, nonsensul existenţei divine, credinţa ca înstrăinare a conştiinţei, distincţia relativă dintre valorile materiale şi cele spirituale, lupta dintre vechi şi nou ca motor al devenirii societăţii etc. A.T. lucrează după următorul scenariu: prezentarea unor puncte de vedere nemarxiste asupra unei probleme; critica acestora; elaborarea unor soluţii în limitele concepţiei marxiste. Ţelul său a fost reconstrucţia materialist-dialectică a culturii. Momentele constitutive ale culturii sunt: cunoaşterea (momentul gnoseologic), valoarea (momentul axiologic), creaţia (momentul demiurgic), generalizarea socială şi asimilarea critică (momentul praxiologic). Cultura este „rezultat cognitiv al activităţii de cunoaştere”, oglindire a faptelor naturale şi sociale. Acest moment are o determinare istorică: de la stadiul cultural propriu formării noţiunilor se trece la stadii în care categoriile formează sisteme explicative asupra naturii şi societăţii; de la scopuri cognitive legate de imediat şi efemer se trece la cunoaşterea esenţei lucrurilor în sensul dominării universului natural de către om. Momentul axiologic se constituie prin raportarea rezultatelor cunoaşterii la nevoile şi aspiraţiile omului. Determinanta valorică şi cea cognitivă alcătuiesc o unitate. De aceea viabilitatea unei valori este condiţionată de cantitatea şi calitatea cunoaşterii pe care ea o cuprinde. Creaţia este factorul cel mai dinamic al culturii, prin ea valorile potenţiale devenind active. Ea este posibilă pe un fond cultural, aşa încât ideea creaţiei ex nihilo, ca şi aceea a unei creaţii în afara culturii, nu au sens. Fondul cultural în care apare opera şi legătura acesteia cu practica socială motivează integrarea creaţiei în cultură. Actul creator este explicat din unghiul raportului tradiţie-inovaţie, guvernat de legea luptei de clasă şi de legea continuităţii. Asimilarea socială a actului creator depinde de nivelul de viaţă şi de condiţia socială a majorităţii societăţii. Momentul praxiologic constă în transformarea elementelor culturii în fapte de civilizaţie. În privinţa aceasta, A.T. distinge între sensul etnografic şi cel istoric al civilizaţiei. Din punct de vedere etnografic, fiecare grup uman îşi are propria civilizaţie, care se raportează la o realitate originară, la o fază pre-civilizatorie. Din punct de vedere istoric, civilizaţia reprezintă o etapă relativ evoluată a societăţii umane, nedeterminată etnic sau naţional; definirea ei accentuează ideea de progres al societăţii. Cultura constituie posibilitatea civilizaţiei. Numai acele valori integrate în practica social-umană, devenite componente ale modului de viaţă, au statut de fapte de civilizaţie. Fiind posibilă prin realizarea funcţiilor sociale ale culturii, civilizaţia este operă colectivă. În privinţa universalităţii culturii, A.T. susţine că opera culturală sintetizează un conţinut de cunoaştere şi de experienţă umană general valabil şi că circulaţia valorilor în timp şi spaţiu implică fenomene de influenţă şi interpretare pe vaste arii geografice şi în perioade istorice mari. Prin esenţa sa etică şi funcţia sa social-educativă, cultura îşi împlineşte rolul ei uman. Personalitatea concretizează în structura sa toate funcţiile culturii. În fiecare timp istoric, cultura îndeplineşte faţă de personalitate două funcţii: de integrare a sa în reţeaua relaţiilor sociale şi de diferenţiere (a unei personalităţi faţă de alta).
A.T. abordează şi alte teme: raportul dintre filosofie şi artă, dialogul artelor, valorile perene ale culturii universale şi ale celei româneşti, problema umanismului etc.


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Introducere în filosofia culturii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968;
  • Cultură şi umanism, Iaşi, Editura Junimea, 1973;
  • Cultură şi religie, Bucureşti, Editura Politică, 1973;
  • Culture civilisation humanisme: essai de philosophie de la culture, trad. du roumain par Micaela Slavescu, Bucarest, Éditions Meridiane, 1974;
  • Dialoguri despre umanism, Bucureşti, Editura Albatros, 1976;
  • Cultură şi civilizaţie, Bucureşti, Editura Politică, 1977;
  • Lucian Blaga – filosoful poet, poetul filosof, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1977;
  • Eseuri de filosofie a literaturii şi artei, Bucureşti, Editura Eminescu, 1980;
  • Realitate şi cunoaştere în istorie, Bucureşti, Editura Politică, 1980;
  • Filosofia ca poesis sau dialogul artelor, Bucureşti, Editura Eminescu, 1985;
  • O istorie umanistă a culturii române, 2 vol., Iaşi, Moldova, 1995;
  • Trinitatea de aur a culturii antice greceşti şi a celei europene: Socrate, Platon, Aristotel, ed. îngrijită de Aurel Ştefanachi, Iaşi, TipoMoldova, 2001.


LITERATURĂ SECUNDARĂ

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • „Alexandru Tănase (Necrolog)”, Revista de filosofie, vol. 41, nr. 2, 1994, pp. 233–234.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • George Şerban, „Al. Tănase. Dialoguri despre umanism”, Dialog (Iaşi), vol. 7, nr. 55, 1976, p. 10.