Benjamin Fundoianu

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare

(articol de Delia Popa)

English


Benjamin Fondane (n. Benjamin Wechsler) (14 noiembrie 1898, Iaşi – 2 sau 3 octombrie 1944, Auschwitz)

Filosof, poet, eseist, critic literar, traducător.

DATE BIOGRAFICE

Studii liceale la Iaşi şi Bucureşti urmate de trei ani de studii de drept la Iaşi. Colaborări frecvente la revistele literare Rampa, Chemarea, Contimporanul, Sburătorul literar. În 1916-1918 publică traduceri din poeme yiddish şi „sonete biblice” în revistele Hatikvah, Lumea Evree, Bar-Kochba, Hasmonaea. În 1922 creează la Bucuresti teatrul de avangardă „Insula”, activ până în 1923. Începând cu 1924 se găseşte la Paris, de unde colaborează cu revistele de avangardă Integral, Unu si Discontinuité. Este bibliotecarul lui Remy de Gourmond şi mai târziu angajat de o companie de asigurări. În 1929 scurt sejur în Argentina pentru un şir de conferinţe şi pentru a prezenta cinematograful de avangardă. Duce o intensă activitate publicistică pariziană şi românească sub dublul pseudonim Fondane şi Fundoianu. În 1929 publică în revista Europe articole despre Şestov şi Husserl. Pe Husserl îl întâlneşte cu ocazia conferinţelor ce au dat naştere Meditaţiilor carteziene. Începând cu 1932 colaborează la Cahiers du Sud, unde publică texte despre Heidegger, Kierkegaard, Bachelard ş.a. În 1933 regizează în Elveţia filmul „Rapt” împreună cu D. Kirsanoff, iar în 1936, în Argentina, filmul „Tararira”. Francez începând cu 1938, este mobilizat pe front în 1940 şi făcut prizonier. Revenit la Paris după o tentativă de evadare şi o spitalizare la Val de Grâce, este arestat în 3 martie 1944 împreună cu sora sa Lina de către poliţia franceză. Internat la Drancy, este deportat la Auschwitz-Birkenau în 30 martie 1944, unde este asasinat.

OPERA

Expusă sub forma sa cea mai sintetică în La conscience malheureuse (1936) şi în Le Lundi existentiel et le dimanche de l’histoire (1945), concepţia filosofică a lui B.F., apare ca un vitalism existenţialist ce contrazice evidenţele raţiunii şi dezvăluie fundamentele experimentale pe care acestea se sprijină. Inspirat de Kierkegaard, Nietzsche şi Şestov, B.F. propune o hermeneutică care opune singularitatea tragică a existenţei tuturor formelor de esenţialism ontologic, fie ele poetice sau filosofice. Dar existenţialismul său nu se ridică doar împotriva esenţelor raţionale, ci şi împotriva înscrierii lor în istorie, aşa cum apar în interpretarea sistemului hegelian de către A. Kojève. Istoria omenirii rămâne pentru B.F. de neînţeles independent de alienarea anistorică a existenţei, care îşi pierde realitatea sensibilă imediată în generalitatea conceptuală. În operele sale poetice şi filosofice B.F. denunţă aceeaşi criză de irealitate care afectează gândirea occidentală, precum şi creaţia şi simţirea umană. Cauza acestei crize este identificată în activitatea conştiinţei, care tinde să se îndepărteze în mod artificial de realitatea trăită. Realitatea nu este însă pentru B.F. un nou fundament gnoseologic, ci sursa unui act de revoltă ce poate atinge paroxismul absurdului sau al nebuniei. Caracterul extrem al angajamentului existenţial propus de B.F. se revendică ca o pasiune a infinitului ce înfruntă imposibilul finitudinii pentru a regăsi posibilul creaţiei. Plecând de la dualitatea dintre existenţa trăită şi ştiinţa raţională, B.F. reabilitează importanţa iraţionalului şi deschiderea spre sfera religioasă pe care acesta o conferă. În Faux traité d’esthétique (1938), B.F. arată că realitatea la care are acces actul de cunoaştere ascunde şi deformează realitatea trăită, ce nu poate fi atinsă decât printr-un act de participare fundamentat existenţial. Concepţia poetică dezvoltată de B.F. în Rimbaud le voyou (1933) şi Baudelaire et l’expérience du gouffre (1947) defineşte acest act de participare la realitate ca un act de transgresiune a ordinii raţionale şi ca o încercare care ne expune în mod total. B.F. pune astfel bazele unei estetici a riscului şi a indeterminării care îi interpretează pe marii poeţi într-o perspective pascaliană şi kierkegaardiană.
Opera lui B.F. este o reacţie masivă la filosofia timpului său, care îi pune la încercare ipotezele cele mai curajoase şi îi măsoara greutatea consecinţelor. Principala funcţie a itinerariului său filosofic este una critică. Aliatul constant în aceasta luptă de clarificare problematică este Şestov, pe care B.F. îl citeşte din 1923 ca pe un partizan al caracterului pasional şi tragic al existenţei împotriva puterii raţiunii, dar şi ca pe reprezentantul unei filosofii mistice ce se opune ateismului dominant în curentele de avangardă. Sensibil la teoria intuiţiei vitale, B.F. critică asimilarea ei cu o „morala dinamică” de către Bergson şi o apropie de o religie lipsită de etică, hrănită de sentimentele extreme de spaimă şi de teroare. Dar critica sa îi vizează mai ales pe principalii reprezentanţi ai fenomenologiei, Husserl şi Heidegger, care reabilitează pe de o parte raţionalismul şi pe de altă parte ontologia fundamentală. Într-un articol din 1929 reluat în La conscience malheureuse, B.F. îi reproşează lui Husserl faptul că reducţiile fenomenologice sacrifică problema realului şi a imediatităţii lui în numele sensului intenţional. Lipsită de realitate şi de transcendenţă, conştiinţa intenţională este vidă, iar reducţia fenomenologică este fără fundament. Este motivul pentru care B.F. revendică o reîntoarcere la experienţa naivă imediată pentru a modera caracterul opresiv al activităţii raţionale, ce o reduce la un sens dat, anulându-i forţa vitală. Dar critica lui Husserl nu îl aşează pe B.F. pe calea ontologiei, intenţia sa fiind aceea de a gândi condiţiile transgresării tuturor categoriilor gnoseologice. Îndrumat în lectura lui Heidegger de către R. Bespaloff, B.F. recuză în Le Lundi existentiel et le dimanche de l’histoire filosofia finitudinii şi a grijii (Sorge) ca pe o întruchipare a unei culpabilităţi resemnate şi pasive. Faptului de a fi întru moarte, B.F. îi opune libertatea existenţială împotriva morţii şi revolta constantă ce îi este asociată. Lectura lui Sestov îl apropie pe B.F. de Pascal, dar şi de Kierkegaard şi de Nietzsche, care constituie pentru el modelul gândirii existenţialiste. Revolta lor împotriva necesităţii morale sau raţionale fundamentează o concepţie radicală a libertăţii în care „categoria reflexivităţii este înlocuită de cea a încercării (épreuve)”. Nietzsche va fi însă criticat pentru lipsa de importanţă pe care o acorda credinţei şi pentru resemnarea nihilistă, pe când sentimentul de angoasă descris de Kierkeggard este opus angoasei şestoviene, şi denunţat ca şi incapabil de o veritabilă transgresiune existenţială.
Orizontul religios în lumina căruia B.F. îşi interpretează maeştrii este cel al unei teologii negative inspirate de iudaism. Martiriul lui Iov precum şi Dumnezeul absent şi răzbunător al Vechiului testament sunt figurile ce inspiră misticismul său filosofic şi-i justifică gustul pentru absurd. Revolta existenţială a lui B.F. este proprie fiinţei umane care, după ce a a pierdut totul, poate încă regăsi orizontul infinit al posibilului şi al libertăţii.


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Imagini şi cărţi din Franţa, Bucureşti, Socec, 1922.
  • Trois scenarii : ciné-poèmes, Bruxelles, Documents internationaux de l'Esprit Nouveau, 1928.
  • Privelişti, Bucureşti, Editura Cultură natională, 1930.
  • Rimbaud le voyou, Paris, Denoël,1933.
  • La Conscience malheureuse, Paris, Denoël, 1936.
  • Faux Traité d’esthétique, Paris, Denoël, 1938.
  • Baudelaire et l’expérience du gouffre, Paris, Seghers, 1947.
  • Le Mal des fantômes, Paris, Plasma, 1980.
  • Rencontres avec Léon Chestov, Paris, Plasma, 1982.
  • Ecrits pour le cinéma, Paris, Plasma, 1984.
  • Le Lundi existentiel et le dimanche de l’histoire, Monaco, Editions du Rocher, 1989.
  • Au seuil de l'Inde, Montpellier, Fata Morgana, 1994.
  • Brancusi, Montpellier, Fata Morgana, 1995.
  • Le Voyageur n’a pas fini de voyager, Paris-Méditerranée, 1996.
  • L’Ecrivain devant la révolution, Paris-Méditerranée, 1997.
  • Essai sur Lupasco,Paris-Méditerranée, 1998.
  • Iudaism şi elenism, Bucureşti, Hasefer, 1999.
  • Images et Livres de France, Paris-Méditerranée, 2002.

ARTICOLE SI ESEURI ÎN REVISTE DE CULTURĂ (selecţie)

  • „Husserl et l’oeuf de Colomb du réel”, Paris, Europe, 20, 1929, pp. 331-344.
  • „Sur la route de Dostoievski: Martin Heidegger”, Paris, Cahiers du Sud, 141 (1932), pp. 378-392.
  • „Héraclite le pauvre”, Paris, Cahiers du Sud, 177 (1935), XIII, pp. 757-770.
  • „Léon Chestov, à la recherche du judaïsme perdu”, Genève, Revue juive de Genève, IV (1936), pp. 326-328.
  • „Sur ″Qu’est-ce que la métaphysique?″ de Heidegger”, Paris, Cahiers du Sud (1939), XVIII, pp. 603-606.
  • „Bachelard approvoise le rêve”, Paris, Cahiers du Sud (1940), XIX, pp. 527-532.
  • „Lévy-Bruhl et la métaphysique de la connaissance”, Paris, La Revue Philosophique (1940), CXXIX, pp. 389-316 si CXXX, pp. 29-54.


LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR (selecţie)

  • Jean Cassou, Une vie pour la liberté, Paris, Lafon, 1981.
  • John Kenneth Hyde, Benjamin Fondane. A presentation of his life and works, Genève, Droz, 1971.
  • Gabriella Farina, Benjamin Fondane e le gouffre, Roma, éditions Artemide, 2003.
  • Ramona Fotiade, Conceptions of the Absurd from Surrealism to Chestov's and Fondane's existential Thought, Oxford, Legenda, 2001.
  • Ecaterina Grün, Benjamin Fondane et la philosophie, Timişoara, Editura Orizonturi Universitare, 2001.
  • Jad Hatem, Semer le Messie selon Fondane poète, Bruxelles, La Part de l’Oeil, 2003.
  • Eugène van Itterbeek, Le Baudelaire de Benjamin Fondane, Louvain, Cahiers de Louvain, 2003.
  • Monique Jutrin, Benjamin Fondane ou le périple d'Ulysse, Paris, Nizet, 1989.
  • Jean Lescure, Fondane, le gouffre et le mur, Marchainville, Editions Proverbe, 1999.
  • Arta Lucesco, Rediscovering Benjamin Fondane, Bern, Peter Lang, 2003.
  • Mircea Martin, Introducere în opera lui B. Fundoianu, Bucureşti, Minerva, 1984.
  • Speranţa Sofia Milancovici, Fundoianu-Fondane, eseistul nonconformist, Arad, « Vasile Goldis » University Press, 2007.
  • Radu Petrescu, Privirea Medusei. Poezia lui B. Fundoianu/Benjamin Fondane, Iaşi, Ed. Univ. Al. I. Cuza, 2003.
  • Olivier Salazar-Ferrer, Benjamin Fondane, Paris, Oxus, 2004.
  • Olivier Salazar-Ferrer, Benjamin Fondane et la révolte existentielle, Paris, Corlevour, 2007.
  • Ann Van Sevenant, Il filososofo dei poeti : l'estetica di Benjamin Fondane, Milan, Mimesis, 1994.

VOLUME COLECTIVE SI NUMERE SPECIALE (selecţie)

  • Monique Jutrin (éd.), Rencontres autour de B. Fondane, poète et philosophe, Actes du colloque de Royaumont, Paris, Parole et silence, 2002.
  • Marian Papahagi, Sanda Cherata, Emma Tamaianu, Theodor Vuscan, Concordanta textelor lui B. Fundoianu, Cluj-Napoca, Editura Echinox, 1999.
  • Bulletin de la société d’études de B. Fondane, Kfar-Saba, 1994-1996.
  • Cahiers B. Fondane, Kfar-Saba, 1996-2007.
  • Cahiers du Sud, « Fondane parmi nous », n°382 (1947), pp. 178-219.
  • Europe, « Benjamin Fondane », n° 827 (1998), pp. 3-174.

ARTICOLE ÎN VOLUME COLECTIVE (selecţie)

  • Brigitte Bercoff, « Benjamin Fondane/1929 : passeur et passant », în Ramona Bordei-Boca (dir.), Francophonie Roumaine et Intégration Européenne, Université de Bourgogne. Interactions Culturelles Européennes, 2006, pp. 377-387.
  • Florin Berindeanu, „A Tragic One-Way Ticket to Universality: Bucharest-Paris-Auschwitz, or the Case of Benjamin Fundoianu” în Marcel Cornis-Pope, John Neubauer (eds.), History of the Literary Cultures of East-Central Europe. Vol. II, Amsterdam, John Benjamins Publishing Company, 2006, pp. 443-451.
  • Magda Carneci, „Fondane si Celan” în Poetrix. Texte despre poezii si alte eseuri, Pitesti, Paralela 45, 2002, pp. 119-125.
  • Emil Cioran, „6, rue Rollin” în Non lieu : Benjamin Fondane, Paris, Au temps du poème, 1978, pp. 52-55 (reluat în Exercices d’admiration, Paris, Gallimard, 1986).
  • Anne-Rosine Delbart, „Les dualités de Benjamin Fondane.” în Efstratia Oktapoda-Lu (dir.), Francophonie et multiculturalisme dans les Balkans, Paris, Editions Publisud, 2006, pp. 109-123.
  • Monique Jutrin, „Benjamin Fondane et l’esthétique d’Ulysse” în Christine Andreucci, Jean-Yves Pouilloux et Régis Salado (dir.) L’Oeuvre inachevée, Actes du colloque de l’Université de Pau, 12-14 nov 1998, Pau, Presses Universitaires, pp.151-155.
  • Monique Jutrin, „Ma demeure est hors du camp.” în Ruth Reichelberg et Judith Kauffmann (éd.), Littérature et Résistance, Presses Universitaires de Reims, 2000.
  • Nicolas Monseu, „Le psaume contre la raison: la poétique de Benjamin Fondane”, în M.Bercot et C.Mayaux (éd.), Poésie et liturgie XIX-XXème siècle, Bern, Peter Lang, 2006, p.37-51.
  • Olivier Salazar-Ferrer, „Fondane et Nietzsche, une alliance paradoxale” în Chestov et Fondane, le paradigme du tragique, Bern, Peter Lang, 2005.
  • Nicolae Steinhardt, „Fundoianu redivivus” în Eu însumi si alţi câţiva, Cluj, Editura Dacia, 2005.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ (selecţie)

  • Mariana Boca, „Poezia lui Benjamin Fundoianu”, Bucuresti, Ateneu, 1994, no 7, p.8.
  • Nedeea Burca, „De-o parte şi de cealaltă a oglinzii de argint B.Fundoianu şi Paul Celan”, Adevarul literar (Bucarest), 651, 28 janv. 2003.
  • Maria Voda Capuşan, „L’esprit du verset – Benjamin Fondane”, Budapest, Revue d’Etudes Françaises, 9, 2004, pp. 137-148.
  • Boris De Schloezer, „Fondane ou l’exigence de l’absolu”, Paris, Cahiers du Sud, 282 (1947), pp. 179-182.
  • Michaël Finkenthal, „O întîlnire în Parisul ocupat”, Cluj, Apostrof, no 7-8, 2001, p.26.
  • Michael Finkenthal, „M. Sebastian şi B. Fondane: despre identităţi şi opţiuni literare”, Bucureşti, Observator Cultural, 393, 11-17 oct. 2007.
  • Michael Finkenthal, „Intersectii. Fundoianu şi duminica istoriei”, Observator cultural (Bucarest), 322, 25-31 mai 2006.
  • Massimo Giuliani, „Benjamin Fondane, un ‘Ulisse ebreo’” Brescia, Humanitas 55 (I/2000), pp. 40-60.
  • Dominique Guedj, „Benjamin Fondane ou l’altérité de la pensée”, Cahiers Bernard Lazare, mars 2003, pp. 21-22.
  • Monique Jutrin, „Benjamin Fondane, philosophe et écrivain”, Paris, Archives Juives, 39/2, 2e semestre 2006, pp. 125-127.
  • Stéphane Lupasco, „Fondane, le philosophe et l’ami”, Paris, Cahiers du Sud, 282 (1947), pp. 183-187.
  • Boris Marian, „‘Un visage d’homme’ – Benjamin Fondane”, Bucureşti, Contimporanul, 16, 4, avril 2005, p. 12.
  • Mircea Martin, „B. Fondane şi ideea de revoluţie”, Bucureşti, 22, no. 50, 11 déc. ; no. 51, déc 18, 2001, p. 9-11.
  • Emil Moanga, „Benjamin Fundoianu : privelişti şi lumini”, Bucureşti, Caietele Institutului Catolic, III, 1, 2002, pp. 134-139.
  • Basarab Niculescu, „Dialogul înterupt: Fondane, Lupasco şi Cioran”, Iaşi, Convorbiri Literare, 4 (112), avril 2005, pp. 20-24.
  • Constantin Pricop, „B. Fundoianu şi literatura română”, Bucureşti, România Literară, 37, 27, 14 juill. 2004, pp. 14-15.
  • Olivier Salazar-Ferrer, „Fondane le révolté”, Agone, 10 (1993), pp. 45-69.
  • Giséle Vanhèse, „Sous le signe d'Ulysse. L'errance dans l'écriture chez Benjamin Fondane et Paul Celan”, Cluj, Caietele Echinox, XI, 2006, p.23-33.
  • Léon Volovici, „Epilogul unei prietenii”, Cluj, Apostrof, 7-8, 2001, p.24.