Cicerone Iordăchescu: Diferență între versiuni

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare
m
Linia 1: Linia 1:
(articol de Constantin Ionuţ Mihai)
+
(articol de [[Constantin Ionuţ Mihai]])
  
 
<table align="right" ><tr><td>[http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/Cicerone_Iordăchescu '''English''']</td></tr></table>
 
<table align="right" ><tr><td>[http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/Cicerone_Iordăchescu '''English''']</td></tr></table>

Versiunea de la data 7 iulie 2009 07:28

(articol de Constantin Ionuţ Mihai)

English


Cicerone Iordăchescu (n. 22 ianuarie 1882, sat Liţca, com. Miclăuşeni, judeţul Iaşi – m. 29 aprilie, 1966, Iaşi)

Teolog, profesor şi traducător cu preocupări de filosofie.

DATE BIOGRAFICE

A studiat la Seminarul „Sf. Gheorghe” din Roman (1895–1898) şi la Seminarul „Veniamin Costache” din Iaşi, pe care îl absolvă în 1903. În acelaşi an se înscrie la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde urmează în paralel cursuri de logică şi de istoria filosofiei moderne, psihologie, filosofie antică şi istorie. Este licenţiat în teologie cu teza Expunerea şi critica teoriei lui Max Müller asupra religiei (1908). Este hirotonit preot, slujind mai întâi la Galaţi şi apoi la Iaşi, iar în perioada 1909-1913 este superior al capelei române din Baden-Baden. Cu acest prilej urmează cursuri la Facultatea de Filosofie din Strasbourg (1909-1911) şi la cea din Freiburg (1911-1913). A fost profesor la Facultatea de Teologie din Chişinău (1927-1941) şi la Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1941-1947).

OPERA

Preocupat de teoria cunoaşterii şi de axiologie, C.I. a fost influenţat în special de neokantianismul profesat de către Heinrich Rickert, ale cărui prelegeri le-a audiat la Freiburg. Aspectele ce ţin de problema cunoaşterii sunt pe larg dezbătute în mai multe dintre scrierile sale, în special în Teoria judecăţii. Studiu logico-epistemologic, Partea I (1927) şi Partea a II-a (1940). Insistând asupra valorii de adevăr şi asupra temeiurilor judecăţii, autorul concepe logica şi teoria cunoaşterii ca fiind „centrul studiilor ştiinţifice, precum metafizica este scopul lor”. În domeniul axiologiei, C.I. respinge interpretările de tip empirist şi pozitivist, fiind un adept al teoriei lui Rickert privitoare la autonomia valorilor.
Ca filosof creştin, C.I. a fost preocupat de cercetarea ştiinţifică a operelor Părinţilor Bisericii, militând pentru crearea unui climat care să favorizeze un astfel de studiu. În acest sens, a tradus din operele autorilor creştini şi a publicat primul în limba română o Istorie a vechii literaturi creştine, în trei volume (1934, 1935, 1940).


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Expunerea şi critica teoriei lui Max Müller despre religiune, Bucureşti, 1908;
  • Istoria dogmelor ca disciplină teologică şi premisele ei, Iaşi, Ştefăniu & Co, 1912;
  • Sfântul Ioan Damaschin. Studiu patristic, Iaşi, Ştefăniu & Co., 1912;
  • „Credo quia absurdum”. Religie şi cultură, Iaşi, Lumina Moldovei, 1920;
  • Teoria judecăţii. Studiu logico-epistemologic, Partea I şi Partea a II-a, Iaşi, Viaţa Românească, 1927, 1940;
  • Romantismul religios, Chişinău, Cartea Românească, 1929;
  • Istoria vechii literaturi creştine, 3 vol., Iaşi, Tipografia Ţerek şi Caminschi, 1934, 1935, 1940;
  • Atitudine mistică şi misticism. Religie, credinţă şi creştinism. Transfigurarea zeilor, Iaşi, Tipografia Moldova, s. a.

EDIŢII ÎNGRIJITE

  • Aurelius Augustinus, Confessiones, Cartea 13, Iaşi, Presa Bună, 1935;
  • Lactantius, Instituţiones Divinae, VI, Chişinău, Monitorul Oficial, 1938 (în colaborare);

TRADUCERI

  • Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, Chişinău, Cartea Românească, 1931;
  • Dionisie Pseudo-Areopagitul, Ierarhia cerească, Ierarhia bisericească, Chişinău, Cartea Românească, 1932;
  • Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre numele divine. Teologia mistică, Iaşi, Tipografia Ţerek şi Caminschi, 1936 (în colaborare);


LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996