Constantin Calotă

De la Romanian Philosophy Portal
Versiunea din 30 iunie 2010 15:47; autor: Danielciuhan (Discuție | contribuții)

(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare

(articol de Ion Tănăsescu)

English


Constantin I. Calotă (1912 — 1965)

Autor cu preocupări de filosofia cunoaşterii şi a culturii.

DATE BIOGRAFICE

Studiază la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe N. Bagdasar, M. Florian, C. Rădulescu-Motru ş.a.; şi-a susţinut licenţa cu o lucrare asupra Cercului Vienez; în 1944 şi-a publicat teza de doctorat, susţinută în 1940, De la Kant la Jaspers. Încercare critică şi sistematică asupra conceptului de cunoaştere.

OPERA

Lucrarea de doctorat constituie o analiză critică, realizată cu multă dezinvoltură, a ceea ce autorul numeşte generic „metafizica-cunoaştere”: orientările filosofice care au trădat originea şi intenţia sceptică a teoriei cunoaşterii întemeiate de Kant, orientări care au dobândit ele însele caracter metafizic prin încercarea de a rezolva, cu mijloace proprii, problemele vechii metafizici. Pentru a critica aceste teorii, C.I.C. abandonează conceptul teoriei cunoaşterii înţeleasă ca „ştiinţă cu pretenţii cognitive” şi adoptă un scepticism epistemologic consecvent şi militant al cărui ţel este lupta împotriva oricărei metafizici a transcendentului. Din această perspectivă sunt criticate teoretizarea activismului gândirii pure de către Şcoala de la Marburg, sistematica datului, reprezentată la noi de M. Florian, ontologia critică a lui N. Hartmann, ca şi filosofia lui Jaspers. În contextul analizei ultimilor doi autori respinge credinţa fenomenologiei şi ontologismului critic în posibilitatea întemeierii filosofiei pe baza unei metode specifice ei, ca şi încrederea metafizicii contemporane (N. Hartmann, K. Jaspers) în capacitatea de a-şi concepe un obiect propriu: existenţa (fiinţa).
Soluţia propusă de C.I.C. este o „metafizică solipsistă axată pe timp, nu pe spaţiu, cum erau axate celelalte”. O asemenea metafizică ar permite reabilitarea rolului conştiinţei individuale în univers şi ar sublinia „destinul proiectiv şi formativ” al omului considerat ca subiect creator de cultură. Lucrarea din 1944 oferă numai o schiţă, extrem de sumară, a acestei metafizici. Ea urma să fie dezvoltată într-o scriere de filosofie a culturii pe care autorul (din pricina condiţiilor istorice?) nu a mai realizat-o.


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Poezia lui Mihai Eminescu şi psihologia romantismului, Bucureşti, Librăria Principele Mircea, 1936;
  • Spre un nou concept al metafizicii, Bucureşti, Tip. Viaţa Literară, 1938;
  • De la Kant la Jaspers. Încercare critică şi sistematică asupra conceptului de cunoaştere, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1944.