Dumitru Drăghicescu

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare

(articol de Gelu Sabău)

English


Dumitru Drăghicescu (4 mai 1875, Zăvoieni – 14 septembrie 1945)

Sociolog, filosof, diplomat, politician român.

DATE BIOGRAFICE

Urmează cursurile Facultăţii de Drept din Bucureşti, frecventând în paralel şi cursurile de Filosofie. În 1901 pleacă la Paris pentru teza de doctorat. Aici devine doctorandul lui E. Durkheim, audiind şi cursurile lui Th. Ribot, H. Bergson, G. Tarde sau, în Germania, pe cele ale lui G. Simmel. În 1904 îşi va susţine doctoratul în sociologie cu o teză intitulată: Du Rôle de l'individu dans le déterminisme social. Întors în ţară va ocupa provizoriu postul de conferenţiar la Catedra de sociologie a Universităţii din Bucureşti. După ce în 1910 pierde concursul pentru aceeaşi Catedră se va dedica politicii şi cercetării academice. În perioada primului război mondial susţine la Paris cauza românilor în faţa marilor puteri, iar între 9-12 aprilie 1918 participă la „Congresul naţionalităţilor” organizat la Roma. Apoi funcţionează ca reprezentant al României la Liga Naţiunilor iar în 1934-1936 este ministru plenipotenţiar în Mexic. Se sinucide în 1945.

OPERA

Printre primele probleme care-l pasionează pe D.D. este cea a raportului dintre realitatea socială şi determinismul biologic. D.D. nu este de acord cu teza (susţinută de A. Compte sau H. Spencer) conform căreia realitatea socială este rezultatul procesului de evoluţie a speciei. El susţine că, spre deosebire de actele biologice, actele sociale presupun intenţionalitatea sau voluntarismul celui care acţionează. Legea etico-socială (egalitate, justiţie, solidaritate) care reglează raporturile exterioare ale indivizilor este opusul legii naturale dată de selecţie, concurenţă şi inegalitate. În genere, pentru D.D., determinismul biologic este opus şi subordonat determinismului social.
În problema raportului dintre individ şi societate D.D. încearcă să ajungă la o poziţie de sinteză. El critică atât poziţia lui E. Durkheim care subordonează individul faţă de societate, cât şi pe cea a lui G. Tarde care ajunge să exacerbeze rolul individului în societate, confundând astfel psihologicul cu socialul.
D.D. se va îndoi de posibilitatea sociologiei ca ştiinţă obiectivă, după modelul ştiinţelor naturale. Astfel, dacă statistica şi dreptul (ca morală aplicată) sunt instrumentele sociologiei obiective, D.D. arată că, în cazul în care statistica se va apropia mai mult de realitatea socială (care este una a cazurilor individuale), ea se va îndepărta de ideea de lege, posibilitatea sociologiei ca ştiinţă devenind astfel tot mai slabă.
Pe de altă parte D.D. critică şi ideea unei psihologii individuale ca ştiinţă abstractă şi posibilitatea unei sociologii care să aibă la bază aceste principii. El evidenţiază contradicţiile la care ajunge psihologia individuală în încercarea sa de a se întemeia ca ştiinţă. Cu toate că idealul sociologiei ca ştiinţă este unul pozitivist, D.D. pledează pentru o sociologie care să nu facă abstracţie de individ. Este ceea ce el numeşte psiho-sociologie. Pentru a construi această ştiinţă ideală, D.D. pleacă de la distincţia kantiană dintre moral şi amoral. Această distincţie este echivalentă cu cea dintre social şi psihologia individuală. Numai că domeniul moral constă în impunerea unei acţiuni personale ca lege universală. Astfel, distincţia iniţială (moral-amoral, social-individual) cade, moralitatea redând dimensiunea socială a actelor individuale şi individualizând actele sociale. Ridicarea individului la universal prin intermediul moralei kantiene apropie sociologia de idealul ei ştiinţific.
Tentativa de nivelare a actelor sociale prin imperativul categoric al lui Kant va fi dusă mai departe, în opinia lui D.D., de către A. Compte, prin reducerea adevărurilor noastre la adevărurile evidente ale ştiinţelor. În plan practic, acţiunea e continuată de Revoluţia Franceză şi de democraţia modernă impusă de Napoleon. Socialismul este mişcarea care continuă această operă de nivelare. Dacă în starea actuală de lucruri sociologia nu poate fi comparată cu ştiinţele naturii, acest lucru va fi posibil în viitor, când societatea va fi suficient uniformizată. În această perspectivă, sociologia nu trebuie să se mulţumească cu pasivitatea ştiinţelor naturii, ci trebuie să contribuie activ la crearea obiectului de studiu, iar prin asta la transformarea societăţii.
Respectând această perspectivă universalistă şi evolutivă asupra istoriei şi societăţii, D.D. devine un susţinător fervent al Societăţii Naţiunilor, pe care o consideră analogul modern al Imperiului Roman din antichitate. Rolul său va fi să impună pacea în lumea secolului XX.
D.D. se remarcă şi prin interesul său pentru realităţile româneşti, fiind primul autor care a scris un studiu de etno-psihologie românească. Este şi autorul a numeroase articole şi studii istorice despre situaţia României în preajma primului război mondial.


BIBLIOGRAFIA PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Le Problème du déterminisme social. Déterminisme biologique et déterminisme social, Editions de la ″Grande France″, Paris, 1903;
  • Du Rôle de l'individu dans le déterminisme social. Thèse prsentee a la Faculte des lettres de Paris, F.-R. de Rudeval, Paris, 1904;
  • Raporturile dintre drept şi sociologie, Tipografia Gutenberg, Bucureşti, 1904;
  • Le Problème de la conscience. Etude psycho-sociologique, Editions Felix Alcan, Paris, 1907;
  • Din psihologia poporului român, Librăria Leon Alcalay, Bucureşti, 1907; Reeditări: Editura Albatros, Bucureşti, 1996, 2003; Historia, Bucureşti, 2006;
  • L’Idéal créateur. Essai psycho-sociologique sur l'évolution sociale, Editions Felix Alcan, Paris, 1914; Traducere: Idealul creator. Eseu psiho-sociologic asupra evoluţiei sociale, trad. Virgiliu Constantinescu Galiceni, Editura Albatros, Bucureşti, 2006;
  • Le renouveau religieux et la guerre mondiale, Les Imprimeries „L'Independance”, Bucureşti, 1916;
  • La Bessarabie et le droit des peuples, esquisse historique, géographique, ethnographique et statistique, Editions Felix Alcan, Paris, 1918;
  • Les Problèmes nationaux de l'Autriche-Hongrie. Les Roumains (Transylvanie, Bucovine, Banat), Editions Bossard, Paris, 1918;
  • La Transylvanie: esquisse historique, géographique, ethnographique et statistique, Editions Felix Alcan, Paris, 1918; Reeditare: Editura Albatros, Bucureşti, 1997;
  • Partide politice şi clase sociale, Bucureşti, 1922;
  • La Réalité de l'esprit. Essais de sociologie subjective, Librairie Felix Alcan, Paris, 1928; Traducere: Realitatea spiritului: eseuri de sociologie subiectivă, trad. Luiza Dascălu, Editor Mihai Dascăl, Bucureşti, 2003;
  • La nouvelle Cité de Dieu, Marcelle Lesage, Paris, 1929;
  • Vérité et Révélation, 2 vol., Librairie Felix Alcan, Paris, 1934;
  • America y la Liga de las Naciones, Botas, Mexico, 1937;
  • Marea Unire a românilor cu românii: 1918. Banatul şi Transilvania; Bucovina şi Basarabia, Editura Albatros, Bucureşti, 2001;

ARTICOLE ŞI CONFERINŢE

  • „Creştinism şi Democraţie”, Tipografia ziarului „Voinţa Naţională”, Bucureşti, 1909;
  • „L’Intervention roumaine dans la guerre mondiale”, Monde Slave, nr. 6, Paris, 19-21, rue Cassette, 1918;
  • „La Lutte sociale et politique en Transylvanie”, La Revue, 1 – 15 mai 1918, Editions de „La Revue”, Paris, 1919;
  • „Les Roumains de Serbie”, Imprimerie de Dubois et Bauer, Paris, 1919;
  • „Les Roumains d’Ukraine”, Imprimerie de Dubois et Bauer, Paris, 1919;
  • „Titu Maiorescu: schiţă de biografie psiho-sociologică”, Libertatea, Bucureşti, 1940;


LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Virgil Constantinescu, Sistemul sociologic al lui Dumitru Drăghicescu, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976;

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Radu Pantazi, „Filozofia socială a lui Dimitrie Drăghicescu. Trăsături caracteristice”, în Filozofia şi sociologia românească din prima jumătate a secolului al XX-lea, Bucureşti, Editura Academiei, Bucureşti, 1969;

ARTICOLE ÎN REVISTE DE SPECIALITATE

  • Virgil Constantinescu, „Determinism şi indeterminism în psiho-sociologia lui D. Drăghicescu”, Revista de filozofie, vol. 13, nr. 6, 1966, pp. 775-788;
  • Iosif Natanshon şi Titus Raveica, „Originalitatea operei sociologice a lui D. Drăghicescu”, Revista de filozofie, vol. 13, nr. 12, 1966, pp. 1497-1507;

ARTICOLE ÎN REVISTE CULTURALE

  • Cristi Avram, „Cum suntem noi românii”, Replica, nr. 285, 1-7 mai 2008;
  • Sorin Lavric, „A fi ateu din prea multă credinţă”, România literară, nr. 8 / 5 febr. 2006;
  • George Pruteanu, „Cum a fost să fim”, Dilema, nr. 129-130, 30 iun. - 7 iul., 1995;
  • Victor Rizescu, „Psihologie socială cu accente de stânga”, Revista 22, nr. 878, 5 - 11 ian. 2007;
  • Mircea Vasilescu, „Trei exemple cu noi şi-ai noştri”, Dilema Veche, nr. 266, 14 iun. 2008;


LECTURI SUPLIMENTARE