Eugeniu Coşeriu: Diferență între versiuni

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
(articol de Angela Botez)
+
(articol de [[Angela Botez]])
  
 
<table align="right" ><tr><td>[http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/Eugeniu_Coşeriu '''English'''] </td></tr></table>
 
<table align="right" ><tr><td>[http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/Eugeniu_Coşeriu '''English'''] </td></tr></table>

Versiunea de la data 6 iulie 2009 11:47

(articol de Angela Botez)

English


Coseriu.jpg


Eugen Coşeriu (27 iulie 1921, Mihăileni, jud. Bălţi — 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania)

Lingvist şi filosof al limbajului.

DATE BIOGRAFICE

A urmat liceul „Ion Creangă” din Bălţi, încheindu-şi studiile preuniversitare la Soroca (1939). A studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi (1939-1940). Ca student a început să publice poezie şi eseuri în Jurnalul literar, revistă condusă de George Călinescu. Interesul său pentru lingvistică s-a concretizat de timpuriu în primele sale articole publicate în 1940: „Limbă şi folclor în Basarabia” (Arhiva, nr. 1–2, 1940) şi „Material lingvistic basarabean” (Revista critică, nr. 2–3, 1940). Obţinând o bursă din partea guvernului italian, a plecat din România în 1940 spre a-şi continua studiile superioare de filologie romanică la Roma (1940–1944), Padova (1944–1945) şi Milano (1945–1949). A obţinut două doctorate, unul la Roma (1944), cu o teză referitoare la Problema influenţei epopeii franceze vechi asupra slavilor din sud, sub îndrumarea lui Giovanni Maver, şi celălalt în filosofie, la Milano, în 1949. Cea de-a doua teză, intitulată O istorie a ideilor estetice în România, a fost condusă de Antonio Banfi. E.C. a predat limba română la Universitatea din Milano şi lingvistică generală şi indo-europeană la Universitatea din Motevideo (Uruguay). Din 1963 a fost profesor de romanistică şi lingvistică generală la Universitatea din Tübingen (Germania). A predat ca profesor invitat în Germania, Franţa, Spania, Mexic, Canada, Finlanda, Argentina, Brazilia şi Italia. A primit titlul de doctor honoris causa din partea mai multor universităţi printre care Universitatea din Bucureşti (1971), Motevideo (1980), San Juan (Ergentin, 1981), Tampere (Finlanda, 1985), Córdoba (Argentina, 1987), Pontificia Universidad Católica de Chile (Santiago, 1988) şi Universiatea din Münster (Germania).
E.C. a făcut parte din comitetul ştiinţific al Institut für Deutsche Sprache din Mahneim; a fost preşedinte (1969-1970) şi vicepreşedinte (1970-1971) al prestigioasei Societas Linguistica Europaea, vicepreşedinte (1970-1980) şi preşedinte (1980-1983) al Société de Linguistique Romane (Strasbourg), preşedinte al Modern Humanities Research Association (1985). A fost membru al Academiei Regale Norvegiene, membru corespondent al Academiei Regale Spaniole, membru al Academiei de Ştiinţe din Heidelberg, membru al Institutului Lombard din Milano şi membru de onoare al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte.

OPERA

E.C. a fost unul dintre puţinii lingvişti care puteau vorbi şi scrie curent atât în principalele limbi romanice, cât şi în alte limbi (clasice şi moderne). Această disponibilitate nu l-a determinat totuşi să îşi îngusteze aria principalelor interese de cercetare şi nu l-a condus către o abordare factuală a limbilor nici în cursurile sale universitare, nici în scrierile sale. Potrivit lui E.C., construirea unei teorii ar trebui să ţină cont de următoarele cerinţe: ar trebui să corespundă obiectului său şi ar trebui să se întemeieze pe o cunoaştere „originală” a limbii, adică pe acea cunoaştere pe care fiecare o are despre sine ca vorbitor. În acest sens, teoria şi metoda sunt interdependente: cercetările teoretice şi empirice sunt privite ca aparţinând aceleiaşi activităţi. Prezentarea şi interpretarea corectă şi riguroasă a unui „fapt” aduc în acelaşi timp şi o contribuţie la teorie; pe de altă parte, o teorie riguroasă este totodată şi o interpretare a „faptelor”. Diversele forme de abordare lingvistică sunt bazate pe două intuiţii tradiţionale, anume aceea după care limba este creativă şi dinamică – idee întâlnită iniţial în concepţia celebrului filosof german Wilhelm von Humboldt şi a idealismului lingvistic –, şi cea conform căreia limba este un sistem, idee susţinută de asemenea de Ferdinanad de Saussure, Leonard Bloomfield şi succesorii lor. Astfel, E.C. consideră limba ca o activitate creativă şi totodată ca o tehnică sistemică. Prin urmare E.C. neagă diferenţa între funcţionare (la nivel sincronic) şi modificare (la nivel diacronic). Principiile mai sus-menţionate, care se află la baza întregii sale întreprinderi ştiinţifice, sunt explicate cel mai bine în lucrarea sa Sincronía, diacronía e historia. Alte domenii de cercetare cum ar fi istoria şi filosofia limbajului, istoria lingvisticii şi gramatica istorică a limbilor romanice, precum şi descrierea acestora sunt mai bine formulate în prelegerile sale universitare. Cursul Introducere în lingvistica generală (în spaniolă – 1981, în germana – 1988) este considerat ca fiind, probabil, cel care combină cel mai bine cercetarea empirică şi cea teoretică.
E.C. şi-a început activitatea critică şi teoretică discutând distincţia saussuriană dintre limbă şi vorbire, formulând în consecinţă binecunoscuta triadă: sistem, normă şi vorbire (1952). Când gramatica transformaţional-generativă a lui Noam Chomsky, care introducea distincţia între „competenţă” şi „performanţă”, a început să câştige teren, E.C. a comentat această distincţie interpretând-o din unghiul propriei sale perspective asupra ştiinţei limbajului, punând accentul pe „posibilităţile şi limitările” tiparului lingvistic. Aceste reflecţii asupra limbii se găsesc în lucrarea sa Sprachkompetenz. Grundzüge der Theorie des Sprechens (Tübingen, 1988). Limba are trei niveluri care pot fi distinse în mod intuitiv de către vorbitori: universal, istoric şi individual. Cu toate acestea, limba nu poate fi discutată numai în raport cu aceste trei niveluri; lor trebuie să li se adauge alte trei perspective de sorginte aristotelică, anume activitatea, cunoaşterea şi rezultatul.
Luând în considerare teoria sensului, E.C. a indicat necesitatea unei distincţii riguroase între funcţia universală a limbii („desemnare”), funcţia semantică într-o limbă istoric determinată („semnificant”) şi funcţia individuală în cadrul unui discurs sau al unui text („sens”). În diversele sale contribuţii la lingvistica descriptivă, la lingvistică în general, la teoria câmpurilor lexicale, la formarea cuvintelor precum şi la descrierea categoriilor verbale şi a tipologiei lingvistice, E.C. s-a concentrat mai ales asupra unităţilor semantice dintr-o perspectivă structuralistă şi funcţionalistă.


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Introducción a la lingüística, Madrid, Gredos, 1963 (ed. rom.: Introducere în lingvistică, trad. de E. Ardeleanu şi E. Bojoga, cuvânt înainte de M. Borcilă, Cluj-Napoca, Editura Echinox, 1995);
  • Logicismo y antilogicismo en la gramática, Montevideo, 1957;
  • Sincronía, diacronía e historia. El problema del cambio lingüístico, Montevideo, 1958 (ed. rom.: Sincronie, diacronie şi istorie. Problema schimbării lingvistice, versiune în lb. rom. de N. Saramandu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997);
  • Teoría del lenguaje y lingüística general. Cinco estudios, Madrid, Gredos, 1962 (ed. rom: Teoria limbajului şi lingvistica generală: cinci studii, ed. în limba română de Nicolae Saramandu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004);
  • Der Mensch und seine Sprache, Tübingen, Gunter Narr, 1968 (El hombre y su lenguaje. Estudios dí teoria y metodologia lingüística, Madrid, Gredos, 1977);
  • Die Geschichte der Sprachphilosophie von Antike bis zur Gegenwart. Eine Übersicht, I, Von der Antike bis Leibniz; II, Von Leibniz bis Rousseau, III, Von Herder bis Humboldt, Tübingen, Gunter Narr, 1969, 1972, 1994;
  • Sprache, Strukturen und Funktionen, Tübingen, Gunter Narr, 1970;
  • Einführung in die transformationellen Grammatik, Tübingen, Gunter Narr, 1970;
  • Leistung und Grenzen der transformationellen Grammatik, Tübingen, Gunter Nar, 1975;
  • Tradicíon y novedad en la ciencia del lenguaje. Estudios de historia de la lingüística, Madrid, 1977;
  • Principios de semantica estructural, Madrid, 1977;
  • Gramática, semantica, universales. Estudios de lingüística funcional, Madrid, Gredos, 1978;
  • Lecciones de lingüística general, Madrid, Gredos, 1981 (ed. rom.: Lecţii de lingvistică generală, trad. de E. Bojoga, cuvânt înainte de M. Borcilă, Chişinău, Editura ARC, 2000);
  • Sprachkompetenz. Grundzüge der Theorie des Sprechens, Tübingen, Franke, 1988;
  • Prelegeri şi conferinţe (1992–1993), Iaşi, Institutul de Filologie Română „A. Philippide” (supliment al „Anuarului de lingvistică şi istorie literară. Seria Lingvistică”, t. XXXIII), 1992–1993.
  • Lingvistica integrală. Interviu cu Eugeniu Coseriu realizat de N. Saramandu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1996.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • „Sistema, norma y habla”, Revista de la Facultad de Humanidades y ciencias (Montevideo), nr. 9, 1952, pp. 113–181;
  • „Pour une sémantique structurelle diachronique”, Travaux de linguistique et de littérature, 2, 1964, pp. 139–186 (“Pentru o semantică diacronică structurală”, Antologie de semantică, red. resp. L. Wald şi E. Slave, Tipografia Universităţii Bucureşti, 1976, pp. 242–342).


LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • J. M. Bernardo, La constructión de la lingüística. Un debate epistemológico, Valencia, 1995;
  • Liviu Groza, Eugen Coşeriu: „Lingvistica din perspectivă spaţială şi antropologică”. Trei studii cu o prefaţă de Silviu Berejan şi un punct de vedere editorial de Stelian Dumistracel, Chişinău, Editura Ştiinţa, 1994;
  • Antonio Vilarnovo Caamaño, Lógica y lenguaje en Eugenio Coseriu, Madrid, Gredos, 1993;
  • Victor Sánchez de Zavala, Funcionalismo estructural y generativismo, Madrid, Alianza, 1982;

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Logos semanticos. Studia Linguistica in Honorem Eugenio Coseriu, 5 vol., Berlin, New York, Madrid, 1981;
  • Energeia und Ergon. Studia in honorem Eugenio Coseriu, Tübingen, 1988, 3 vol.;
  • Omul şi limbajul său. Studia linguistica in honorem Eugenio Coseriu, Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 1993 (nr. special din „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi”, Secţiunea III. e, Lingvistică, XXXVII–XXXVIII, 1991–1992);
  • Jörn Albrecht, „Τά όντα ώς έστιν λέγειν. Über die Schwierigkeit, die Dinge zu sagen, vie sie sind, und andere davon zu überzeugen”, Energeia und Ergon..., ed. cit., I, pp. XVII–XLIII;
  • Dimitrie Copceag, „El «realismo lingüístico». O doctrină de Eugenio Coseriu”, Logos semanticos..., ed. cit., II, pp. 7–18;
  • Mircea Borcilă, „Între Blaga şi Coşeriu. De la metaforica limbajului la o poetică a culturii”, în Lucian Blaga. Confluenţe filosofice în perspectivă culturală, coord. Angela Botez, Victor, Botez, Mihai Popa, Bucureşti, Editura Academiei, 2007;
  • Iorgu Iordan, „Eugenio Coseriu, theoreticien du langage et historien de la linguistique”, Logos semanticos..., ed. cit., I, pp. 3–6;
  • Jens Ludtke, „Eugenio Coseriu”, în Români în ştiinţa şi cultura occidentală, Davis, Academia Româno-Americană de Ştiinţe şi Arte/American-Romanian Academy of Arts and Sciences, 1992 (Enciclopedie, vol. 13), pp. 103–105;
  • Eugen Munteanu, „Componenta aristotelică a gândirii lingvistice coşeriene”, în Omul şi limbajul său..., ed. cit., pp. 73–81.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • Mircea Borcilă, „Eugenio Coseriu and the Development of Linguistics”, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, XXXVII, nr. 3–4, 1991, pp. 3–9;
  • Mircea Borcilă, „Eugenio Coseriu şi orizonturile lingvisticii”, Revista de lingvistică şi ştiinţă literară (Chişinău), nr. 5, 1996, pp. 42–54;
  • Mircea Borcilă, „Între Blaga şi Coşeriu. De la metaforica limbajului la o poetică a culturii”, Revista de filosofie, nr. 1–2, 1997, pp. 147–163;
  • Mircea Borcilă, „Eugeniu Coşeriu, fondator al lingvisticii ca ştiinţă a culturii”, Limba Română (Chişinău), nr. 10, 2002, pp. 48–55;
  • Eugen Munteanu, „Componenta aristotelică a gîndirii lingvistice coşeriene” Analele ştiinţifice ale Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi. Lingvistică, 37–38, 1991–1992, pp. 73–81;
  • Eugen Munteanu, „Eugenio Coşeriu. Fundamente filosofice ale unei «lingvistici integrale»”, Hermeneia (Iaşi), 2005, Nr. Special, pp. 126–135;
  • N. C. W. Spence, „Towards a New Synthesis in Linguistics: The Work of Eugenio Coseriu”, Archivum Linguisticum (Glasgow), nr. 12, 1960, pp. 1–34;
  • Lauri Seppänen, „Bedeutung, Bezeichnung, Sinn. Zur Sprachaufassung Eugenio Coseriu”, Neuphilologishe Mitteilungen, 3, 1982, pp. 329–388;
  • Flora Şuteu, „Eugenio Coseriu – o viziune integratoare asupra lingvisticii”, Limba română, XXX, 4, 1981, pp. 311–315;
  • Ioana Vintilă Rădulescu, „Eugenio Coseriu et la théorie du langage”, Revue Roumaine de Linguistique, XIV, 2, 1969, p. 179–187.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Mircea Borcilă, „Eugenio Coseriu şi orizonturile lingvisticii”, Echinox (Cluj-Napoca), XX, 5, 1988, pp. 1, 4–5;
  • Aurel Codoban, „Eugenio Coseriu, un filosof al limbii pentru secolul XXI”, Echinox (Cluj-Napoca), XX, 5, 1988, p. 3 (articol reluat în „Revista de lingvistică şi ştiinţă literară”, Chişinău, nr. 5, 1996).