George Bariţiu: Diferență între versiuni

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare
m (A protejat "George Bariţiu" [edit=sysop:move=sysop] [în cascadă])
Linia 1: Linia 1:
(articol de Mona Mamulea)
+
(articol de [[Mona Mamulea]])
 
<table align="right" ><tr><td> [http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/George_Bariţiu '''English'''] </td></tr></table>
 
<table align="right" ><tr><td> [http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/George_Bariţiu '''English'''] </td></tr></table>
  

Versiunea de la data 6 iulie 2009 11:26

(articol de Mona Mamulea)

English


George Bariţiu


George Bariţiu (Bariţ) (12/24 mai 1812, satul Jucul de Jos, comitatul Cluj — 20 aprilie/2 mai 1893, Sibiu)

Publicist cu preocupări filosofice, etnografice, istorice, lexicologice, întemeietorul presei româneşti din Transilvania.

DATE BIOGRAFICE

Frecventează Liceul Academic din Cluj al călugărilor piarişti, urmând şi Facultatea de Filosofie a aceluiaşi liceu (1827–1831). Între 1831 şi 1834, audiază cursurile Facultăţii de Teologie din Blaj. Din 1834, profesor de fizică la Liceul din Blaj, până când acceptă (1836) propunerea negustorilor braşoveni de a desfăşura activitate didactică la şcoala braşoveană. La Braşov înfiinţează (1838), cu ajutorul tipografului german Johann Gött, Foae literară (devenită Foaie pentru minte inimă şi literatură) şi Gazeta de Transilvania; ambele au atras colaboratori români prestigioşi în epocă, popularizând, totodată, gândirea filosofică franceză şi germană. G.B. participă la evenimentele de la 1848, prin scrierile şi activitatea sa politică fiind unul dintre organizatorii revoluţiei în Transilvania. Este membru fondator al Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), secretar şi preşedinte al acesteia; conduce, totodată, revista ASTREI, Transilvania (1868–1889). Se mută la Sibiu (1877), unde înfiinţează publicaţia Observatoriul (1878). Membru fondator al Societăţii Academice Române (din 1866) şi preşedinte al acesteia (din 1893), devenită deja Academia Română.

OPERA

Pentru istoria filosofiei româneşti, relevante sunt îndeosebi trei dintre eseurile lui G.B. publicate în revistele braşovene, având drept obiect teme centrale ale gândirii iluministe: (1) Adevărul, (2) Omul şi (3) Cultura, cea din urmă fiind abordată în serial. (1) În acord cu gândirea clasică substanţialistă, ce presupunea că realitatea este o structură de lucruri conţinând adevărul (sarcina omului fiind descoperirea lui), G.B. postulează un adevăr obiectiv, unic, etern, supraindividual, şi un individ uman susceptibil a intra în posesia lui. Exigenţa căutării şi descoperirii adevărului presupune critica opiniilor eronate, a superstiţiilor. Fără a-şi pune problema failibilităţii cunoaşterii, G.B. consideră că individul uman are acces nu numai la fenomene, ci şi la esenţe. (2) G.B. defineşte omul ca punct de legătură între teluric şi celest, ca fiinţă duală ale cărei componente sunt diferite ca statut ontic. „Animalicul” şi „spiritualul” se găsesc într-o permanentă confruntare pentru prioritate, starea de graţie fiind aceea a unui echilibru produs prin colaborarea celor două naturi distincte. Pe plan moral, G.B. gândeşte omul în manieră kantiană (ca scop, iar nu ca mijloc). (3) În ideile sale de filosofie a culturii, G.B. reţine din romantism acele paradigme care se constituie într-un posibil suport pentru realizarea unei culturi naţionale: elogiul limbii vernaculare, ideea de specific cultural, reînvierea valorilor trecutului, organicismul cultural. În concordanţă cu Herder, geniul limbii este echivalat cu geniul culturii unei naţii, de unde necesitatea de a apăra limba de influenţele străine. Tot pe linia lui Herder, G.B. afirmă dependenţa culturii de determinările spaţio-temporale, fiecare popor având un specific cultural care se constituie în contribuţia sa originală la cultura universală.
G.B. contribuie la constituirea aparatului teoretic al naţionalismului în România, preluând (cel mai probabil de la Herder) sintagma de „caracter naţional” şi adaptând-o nevoilor locale. Din perspectiva ideii naţionale, critică atât evoluţionismul stadial (care ar putea justifica un regim străin paternalist), cât şi pesimismul schopenhauerian (care ar putea alimenta tendinţe evazioniste, răspândind printre români – într-un moment în care aceştia îşi revendicau drepturile – o teorie care îndeamnă la resemnare).


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Părţi alese din istoria Transilvaniei pre două sute de ani din urmă, 3 vol., Sibiu, 1889–1891 (reeditare: Părţi alese din istoria Transilvaniei pe două sute de ani din urmă, 3 vol., ed. îngrijită, note, comentarii şi indice de acad. Şt. Pascu şi prof. dr. F. Salvan, Braşov, Inspectoratul pentru Cultură al Judeţului Braşov, 1993–1995).
  • Studii şi articole, cu o prefaţă de Dr. I. Lupaş, Sibiu, Editura Asociaţiunii, 1912.
  • Articole literare, cu un cuvânt despre G. Bariţiu şi note de V. Netea, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1959.
  • Scrieri social-politice, studiu şi antologie de V. Cheresteşiu, C. Mureşan, G. Em. Marica, Bucureşti, Editura Politică, 1962.
  • Viaţa şi ideile lui George Bariţiu. Studiu şi antologie, studiu introductiv, antologie şi note de R. Pantazi, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1964.
  • Ideea Dacoromâniei, ed. îngrijită şi prefaţată de Mircea-Valer Stanciu, Braşov, Noua Gazetă Transilvană, 1993.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • „Înştiinţare literară”, foaie volantă, 9 decembrie 1937.
  • „Cultura (luminare)”, Foae literară, I, nr. 3, 1838, pp. 19–23; nr. 4, 1838, pp. 25–27.
  • „Scriitori clasici”, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, I, nr. 16, 1838, pp. 123–128.
  • „Adevărul”, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, I, nr. 19, 1838, pp. 145–150, nr. 20; 1838, pp. 153–157;
  • „Omul”, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, II, nr. 40, 1839, pp. 313–319; nr. 41, 1839, pp. 321–326; nr. 42, 1839, pp. 333–334.
  • „Pământul Moldo-românesc (pentru viitoriul şi poziţia lui)”, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, nr. 25, 1840, pp. 191–200.
  • „Românii şi maghiarismul”, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, nr. 9, pp. 65–69; nr. 10, pp. 73–77; nr. 11, pp. 81–86.
  • „Ieremiade sau plânsetele patriotice ale unui maghiar şi încă ceva”, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, V, nr. 25, 1842, pp. 197–199.
  • „Cultura (Homo non nascitur, sed fit)”, Gazeta de Transilvania, XI, nr. 1, 1848, pp. 1–2; nr. 2, 1848, pp. 5–6; nr. 3, 1848, pp. 9–10; nr. 4, 1848, pp. 13–14.
  • „Credinţa deşartă”, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, XXII, nr. 45, 1859, pp. 351–353; nr. 46, 1859, pp. 358–360; XXIII, nr. 1, 1860, pp. 6–7; nr. 2, 1860, pp. 13–14.
  • „Sinodul diecesei romane romane sibiiane”, Gazeta Transilvaniei, XXVII, nr. 28, 1864, p. 111; nr. 29, 1864, pp. 115–116.
  • „Filosofia poporului”, Transilvania, IX, nr. 4, 1876, pp. 37–39; nr. 5, 1876, pp. 50–53.
  • „Despre filosoful Schopenhauer” (Discurs ţinut în şedinţa publică a Academiei Române din 4/16 aprilie 1880), Observatorul, III, nr. 31, 1880, p. 121; nr. 32, 1880, pp. 125–126; nr. 33, 1880, p. 129.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • N. Bănescu, Gheorghe Bariţ: rolul său în cultura naţională, Vălenii de Munte, Tipografia „Neamul Românesc”, 1910.
  • Vasile Netea, George Bariţiu. Viaţa şi activitatea sa, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1966.

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • Marin Aiftincă, „Idei filosofice la George Bariţ”, în M. Aiftincă, Timp şi valoare, Cluj-Napoca, Editura Argonaut, 2003, pp. 131–141 (iniţial în Memoriile Secţiei de Ştiinţe, Istorice şi Arheologie, Seria IV, Tomul XVIII, 1993).
  • George Em. Marica, Studii de istoria şi sociologia culturii române ardelene din secolul al XIX-lea, Cluj-Napoca, Editura Dacia, vol. II, 1978, vol. III, 1980.
  • Alexandru Surdu, „George Bariţiu şi începuturile filosofiei româneşti”, în Al. Surdu, Vocaţii filosofice româneşti, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1995, pp. 19–22.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Mona Mamulea, „Idei de filosofia culturii la George Bariţiu”, ASTRA (Braşov), anul III, nr. 1 (17), 2000.
  • Mircea Popa, „George Baritiu înnoitorul”, Viaţa românească, 87, nr. 5, 1992, pp. 51–53.

ARTICOLE ÎN REVISTE ŞTINŢIFICE

  • Ion Muşlea, „Calendarele lui Bariţiu (1852–1865)”, Studii şi cercetări de bibliologie, II, 1957, pp. 255–261.