Ion Pascadi: Diferență între versiuni

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de un alt utilizator)
Linia 1: Linia 1:
 
(articol de [[Marin Aiftincă]])
 
(articol de [[Marin Aiftincă]])
  
<table align="right" ><tr><td>[http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/Ion_Pascadi '''English'''] </td></tr></table>
+
<table align="right" ><tr><td>[http://www.romanian-philosophy.ro/en/index.php?title=Ion_Pascadi '''English'''] </td></tr></table>
  
  
Linia 45: Linia 45:
  
  
{{DEFAULTSORT: Pascadi, Ion}} [[Categorie:Filosofi români]] [[Categorie: (IV). Autori cu contribuţii locale semnificative]]
+
{{DEFAULTSORT: Pascadi, Ion}} [[Categorie:Filosofi români]]

Versiunea curentă din 2 iulie 2010 10:24

(articol de Marin Aiftincă)

English


Ion Pascadi (3 august, 1932, Timişoara — 21 iulie, 1979, Bucureşti)

Estetician, filosof al culturii şi eseist.

DATE BIOGRAFICE

A urmat studii liceale la Timişoara, apoi cursurile Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, pe care le absolvă în 1955. Îşi ia doctoratul în filosofie cu o teză despre valoarea estetică. Face specializare în estetică în Franţa, sub îndrumarea lui Mikel Dufrenne. După obţinerea licenţei, este, printre altele, şef de redacţie la Editura Academiei (1958–1960), cercetător ştiinţific la Institutul de Filosofie din Bucureşti (1961–1979), unde conduce secţiunea de estetică, precum şi cadru didactic universitar.

OPERA

Semnificativă, pentru preocupările sale estetice, este lucrarea Idealul şi valoarea estetică (1966). Cele două concepte menţionate în titlu sunt analizate în ansamblul filosofiei valorii, autorul formulând consideraţii referitoare la interferenţele dintre categoriile axiologiei şi cele ale esteticii. I.P. dezvoltă conceptul de ideal social, susţinând că o formă specifică a acestuia este idealul estetic, expresie superioară a atitudinii estetice. Idealul estetic constituie totalitatea de idei şi reprezentări despre frumos sau urât, comic sau tragic, sublim sau grotesc, raportate la om. După I.P., idealul estetic nu rămâne neutru faţă de politic şi etic, ci cuprinde, în mod specific, sensurile esenţiale ale acestora. În opera de artă, idealul estetic apare adesea ca sinteză a idealurilor politice, etice, filosofice. Afirmând caracterul social şi istoricitatea valorii estetice, I.P. concepe valoarea nu ca pe un dat absolut, ci ca pe un produs social, rezultat al activităţii creatoare a omului. Însăşi ierarhia valorilor se bazează pe un criteriu fundamental, care constă în „gradul de utilitate socială” a acestora. I.P. stăruie asupra naturii specifice a artei în ansamblul valorilor estetice, preluând ideea potrivit căreia arta are un caracter convenţional. Pentru a înţelege specificitatea acestei construcţii artificiale este nevoie de un vocabular şi o sintaxă speciale ce alcătuiesc, împreună, o „gramatică estetică” a operei de artă, având următoarele elemente: unitatea dintre concret-senzorial, afectiv şi raţional; unitatea dintre spontan şi conştient, constatare şi apreciere; simbolul tipic; caracterul de structură realizat printr-un act de compoziţie; armonie şi tensiune; finalitate estetică expresă şi libertate; unicitate estetică şi originalitate; autonomie relativă; expresivitate şi capacitate de evocare artistică sugestivă; caracter specular şi necesitatea interpretării.
O direcţie aparte în preocupările lui I.P. este cea de natură metodologică, pentru instituirea rigorii în valorizarea artei. Această orientare se regăseşte, îndeosebi, în lucrarea Nivele estetice (1972). În faţa pluralismului teoriilor şi orientărilor estetice, I.P. pledează pentru reabilitarea reflecţiei filosofice asupra operei de artă, derivând trei niveluri de analiză a acesteia: infraestetic, echiestetic şi metaestetic. Nivelul infraestetic este format de analizele sociologice, structuraliste, semiotice, de teoria informaţiei, foarte utile, dar care facilitează numai apropierea de mesajul, de esenţa operei. Cel echiestetic se referă la metodele esteticii tradiţionale, pe care I.P. o acuză de sterilitate, fapt care ar fi împins-o într-un impas a cărui depăşire este posibilă numai prin conjugarea speculaţiei filosofico-estetice, singura în stare să acceadă la esenţa artei, cu instrumentele ştiinţifice moderne de analiză. În fine, nivelul metaestetic impune reconstrucţia aparatului conceptual cu care operează estetica filosofică şi utilizarea riguroasă a acestuia.
I.P. a depus eforturi importante în valorizarea tradiţiilor teoretice româneşti în axiologie şi estetică. După 1948, el este printre primii care au abordat contribuţia pe care autorii români (Xenopol, Pârvan, P. Andrei, Lovinescu, Florian, Blaga, Vianu, Ralea) au adus-o la constituirea şi dezvoltarea filosofiei valorilor. Cartea Esteticieni români, precedată de Estetica lui Tudor Vianu, conturează un orizont reprezentativ al gândirii estetice româneşti, contribuţiile teoretice fiind analizate în contextul european al dezbaterilor de idei.
În condiţiile unei relaxări ideologice, I.P. a făcut eforturi evidente, nu întotdeauna izbutite, pentru depăşirea dogmatismului marxist şi deschiderea spre noi tipuri de abordare, viziunea sa păstrându-se totuşi în limite sociale, colectiviste. A fost deschis către pluralismul abordărilor teoretice în axiologie şi estetică, promovând rigoarea şi spiritul ştiinţific în valorizarea artei.


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Idealul şi valoarea estetică, Bucureşti, Editura Politică, 1966;
  • Educaţia estetică, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1967;
  • Prelegeri de estetică. Originea artei, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1967;
  • Estetica lui Tudor Vianu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968;
  • Gusturile între da şi nu, Bucureşti, Editura Tineretului, 1968;
  • Esteticieni români, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1969;
  • Din tradiţiile gândirii axiologice româneşti (Studii şi texte), Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970;
  • Estetica între ştiinţă şi artă, Bucureşti, Editura Albatros, 1971;
  • Nivele estetice, Bucureşti, Editura Academiei, 1972;
  • Destinul contemporan al artei, Bucureşti, Editura Meridiane, 1974;
  • Artă şi civilizaţie, Bucureşti, Editura Meridiane, 1976;
  • Arta de la A la Z, Iaşi, Editura Junimea, 1978;

EDIŢII

Estetică şi umanism. Introducere, comentariu şi texte selectate, Bucureşti, Editura Eminescu, 1979.


LITERATURĂ SECUNDARĂ

ARTICOLE ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Marian Popa, „Ion Pascadi”, în Dicţionar de literatură română contemporană, ed. a ll-a, Bucureşti, Editura Albatros, 1979.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • „Ion Pascadi”, Revista de filosofie, Tomul XXVI, nr. 6/noiembrie–decembrie, 1979, pp. 811–812.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Grigore Smeu, „Ion Pascadi”, România literară, Anul XII, nr. 30/26 iulie, 1979.