Nae Ionescu: Diferență între versiuni

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare
Linia 1: Linia 1:
(articol de Gelu Sabău)
+
(articol de [[Gelu Sabău]])
  
 
<table align="right" ><tr><td>[http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/Nae_Ionescu '''English'''] </td></tr></table>
 
<table align="right" ><tr><td>[http://wiki.romanian-philosophy.ro/en/index.php/Nae_Ionescu '''English'''] </td></tr></table>

Versiunea de la data 7 iulie 2009 07:25

(articol de Gelu Sabău)

English


Nae Ionescu (16 iunie, 1980, Brăila – 15 martie, 1940, Bucureşti)

Filosof, logician, profesor, publicist, mentor al tinerei generaţii interbelice.

DATE BIOGRAFICE

Urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie în cadrul Universităţii din Bucureşti, pe care le încheie în 1912. Începând cu 1913 se înscrie la doctorat în Germania (Göttingen şi München). Va susţine teza în 1919 cu o lucrare despre fundamentele matematicii – Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik (Logistica – încercare a unei noi fundamentări a matematicii) – la Universitatea din München, cu profesorul Clemens Baeumker. Întors în ţară, este numit în 1919 asistent la catedra de Logică şi Teoria cunoaşterii a profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Va rămâne profesor la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti până la moartea sa, în 1940. Pe lângă activitatea la catedră, N.I. desfăşoară şi o intensă activitate publicistică, el colaborând cu numeroase reviste (Ideea Europeană, Est-Vest, Predania) şi devenind, din 1926, director al ziarului Cuvântul. În 1928 înfiinţează revista de studii LOGOS. Revue internationale de synthèse chrétienne orthodoxe, a cărei activitate este însă sistată după primele două apariţii.

OPERA

În teza sa de doctorat, N.I. încearcă să demonstreze limitele logisticii (orientarea logică din matematică, susţinută în special de Frege şi Russell) şi să sublinieze contribuţia intuiţiei la fundamentarea logicii matematice. Datorită acestui fapt, Alexandru Surdu îl va considera pe N.I. printre precursorii şcolii neointuiţioniste a lui Arend Heyting. Acest lucru n-a fost recunoscut internaţional, datorită faptului că teza de doctorat, susţinută de N.I. în 1919, a fost publicată pentru prima oară abia în 1943, la nouă ani după publicarea lucrării de referinţă a lui Heyting (Intuitionism and Proof Theory, 1934). Ideile susţinute în teza de doctorat se regăsesc ulterior în gândirea lui N.I..
Una dintre distincţiile importante pentru gândirea lui N.I. este cea dintre ştiinţă, metafizică şi religie. Cu toate că este un antipozitivist declarat, N.I. consideră valabilă această distincţie de origine comptiană. Spre deosebire de Auguste Comte, el nu face o ierarhie a celor trei domenii ale realităţii. Pentru N.I. fiecare domeniu îşi are specificul său şi propriile instrumente de cercetare. Foarte important este de asemenea ca fiecare domeniu să se păstreze în interiorul propriilor sale limite. Amestecarea problemelor ştiinţifice cu cele metafizice sau religioase ar conduce la falsuri metafizice.
Ştiinţa se deosebeşte de metafizică şi de religie în primul rând prin obiectul său: fenomenele exterioare, strict delimitate. Metoda ştiinţei este una descriptivă (iar nu explicativă) şi se realizează prin delimitare, comparare şi analiză. Metafizica este deosebită de religie, dar cele două au în vedere acelaşi obiect: Dumnezeu sau absolutul. Ele diferă însă prin motivaţiile lor: la metafizică se ajunge datorită nevoii de cunoaştere, problema metafizicii fiind una de adevăr. Impulsul care stă însă la baza căutării lui Dumnezeu în religie este nevoia de mântuire, problema religiei fiind una morală. Metafizica foloseşte ca instrumente de cunoaştere logica, dar şi iubirea sau trăirea mistică. Pentru omul religios, credinţa este este cea care-i oferă accesul la Dumnezeu.
Conceptul de trăire este unul dintre conceptele cheie ale gândirii lui N.I., care va influenţa o întreagă generaţie de studenţi (reprezentată de Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, George Racoveanu etc.), cunoscută şi sub numele de „generaţia trăiristă”. Există comentatori, precum Mac Linscott Rickets, care asociaza conceptul de trăire al lui N.I. cu notiunea de Erlebnis a lui Dilthey. Însă, în timp ce Dilthey înţelege să aplice acest concept la ştiinţele spiritului, al căror exponent prin excelenţă este istoria, pentru N.I. trăirea este actul fundamental de cunoaştere metafizică. Cea mai bună înţelegere a unui fenomen este dată de intuiţia prin trăire a resorturilor intime ale acestuia. Din acest punct de vedere, înţelegerea este analoagă actului de creaţie, fiind cu totul diferită de explicaţia de tip ştiinţific, care reface obiectul de studiu conform unor principii exterioare acestuia.
Plecând de la conceptul de trăire, N.I. propune existenţa a trei tipuri umane, în funcţie de soluţiile pe care omul le găseşte în faţa problemelor metafizice. Astfel, există tipul magic, tipul mistic şi combinaţia acestora, tipul mixt.
1) Tipul magic este înclinat spre cunoaşterea realităţii în scopul controlării acesteia. Instrumentul privilegiat de cunoaştere al tipului magic este logica. Dintre filosofi, Spinoza este considerat reprezentantul prin excelenţă al acestui tip de cunoaştere. N.I. găseşte în istoria culturii numeroase atitudini spirituale care se potrivesc tipului magic, majoritatea lor provenite din tradiţia metafizică occidentală. Astfel sunt: teosofia, francmasoneria, rozicrucianismul, cunoaşterea ştiinţifică modernă, liberalismul etc. În clasificarea sa, N.I. nu ţine cont de diversitatea tipologică a acestor orientări, ci de faptul că imboldul lor comun este controlul realităţii prin diferite mijloace.
2) Pentru tipul mistic, instrumentul privilegiat de cunoaştere este iubirea, reprezentantul filosofic al acestui tip fiind Pascal. Calea tipului magic este dată de o cunoaştere de tip activ, care încearcă să se înstăpânească asupra realităţii, în vreme ce misticul este contemplativul prin excelenţă, el încercând să se supună realităţii, pentru a o înţelege mai bine. În acest sens, tipul mistic este cel mai bine reprezentat de spiritul metafizicii răsăritene.
N.I. prezintă o tipologie a misticului pe care o preia de la Evelyn Underhill. Astfel avem: tipul pelerinului, constituit de cei care străbat trasee iniţiatice (simbolice sau concrete) pentru a-l găsi pe Dumnezeu; tipul ascetului – cei care îl găsesc pe Dumnezeu în ei înşişi; şi tipul mirelui – cei care concep unirea cu Dumnezeu după modelul căsătoriei mistice.
3) Pe lângă cele două tipuri (mistic şi magic), N.I. ia în considerare şi tipul mixt. Tipul mixt reuşeşte o combinare echilibrată între logică şi iubire, ca instrumente privilegiate de cunoaştere. Reprezentantul filosofic al tipului mixt este Descartes.
În privinţa filosofiei politice şi sociale, N.I. e un anti-democrat şi un anti-modern declarat. Din punctul său de vedere, modernismul are la bază concepţia raţionalist-carteziană şi mişcarea Reformei (se observă aici influenţa lui Max Weber). Inspirat de concepţia morfologiilor culturale din filosofia culturii a lui Spengler, N.I. consideră modernismul potrivit doar pentru partea occidentală a Europei – în speţă partea protestantă – datorită faptului că acela este locul unde modernitatea s-a născut în chip organic.
Pentru N.I., stilurile culturale sunt forme imuabile ce caracterizează un anumit popor sau o anumită civilizaţie. Ele nu se pot modifica de-a lungul istoriei sau, dacă o fac, conduc la forme sincretice sau de imitaţie denunţate ca fiind inautentice. Astfel, concepţia modernă nu este compatibilă cu modul de existenţă al est-europenilor, în speţă al românilor. După N.I., ortodoxia a modelat aici de-a lungul istoriei un cu totul alt tip uman, opus omului modern. Încercarea de a suprapune formele de civilizaţie modernă mentalităţii ortodoxe conduce la apariţia unei imitaţii lipsite de fond. Dacă omul modern este caracterizat de raţionalism, gândire abstractă, cantitativă, liberalism etc., pentru tipul răsăritean sunt specifice organicismul, gândirea concretă, calitativă, totalitară etc. În acest fel, N.I. va ajunge la elogiul statului totalitar.


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Roza vânturilor (Publicistică, 1926-1933), Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1937; Reeditare: Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1990;
  • Istoria logicei: al doilea curs, 1929-1930, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1941; Reeditări: Editura Oficiul de Librărie, Bucureşti, 1943; Librăria românilor din exil, Paris, 1989; Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1989; Curs de istorie a logicii, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993;
  • Metafizica. Vol 1: Teoria cunoştinţei metafizice: 1928-1929, Cunoaşterea imediată. Vol 2: Teoria cunoştinţei metafizice: 1929-1930, Cunoaşterea mediată, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1942-1944; Reeditată: Curs de metafizică. Teoria cunoaşterii metafizice, Editura Humanitas, Bucureşti, 1991;
  • Logica I. Logica Generală. Ultimul curs (1934-1935), Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului. Imprimeria Naţională, Bucureşti, 1943; Reeditare: Curs de logică, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993;
  • Fenomenul legionar, Antet XX Press, Bucureşti, 1993;
  • Neliniştea metafizică, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1993;
  • Prelegeri de filosofia religiei, Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 1993, 1994;
  • Grafologie: scrisul şi omul, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994;
  • Suferinţa rasei albe: articole publicate în Ideea Europeană, Est-Vest, Predania, Editura Timpul Iaşi, 1994;
  • Curs de istorie a metafizicei, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996;
  • Între ziaristică şi filosofie: texte publicate în ziarul Cuvâtul (15 august 1926 – 28 martie 1938), Editura Timpul, Iaşi, 1996;
  • Problema mântuirii în „Faust” al lui Goethe, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996;
  • Curs de istorie a logicei: 1924-1925 însoţit de trei prelegeri din Logica colectivelor, vol. 1; Curs de logică: cu specială privire la ştiinţele exacte, 1926-1927, vol. 2; Curs de logică: 1927-1928, vol. 3, Editura Eminescu, Bucureşti, 1997;
  • Corespondenţa de dragoste: 1911-1935, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997;
  • Curs de filosofie a religiei: 1924-1925, Editura Eminescu, Bucureşti, 1998;
  • Tratat de metafizică, Editura Roza Vânturilor, Bucureşti, 1999;
  • Îndreptar ortodox, Criterion Publishing, Bucureşti, 2001;
  • Teologia: integrala publicisticii religioase, Editura Deisis, Sibiu, 2003;
  • Scrisori şi memorii, Editura Muzeului Literaturii Române & Roza Vânturilor, Bucureşti, 2006;

INTRODUCERI/ PREFEŢE

  • Alexandru Budiş, Conducerea coaliţiunilor: Studiu politico-militar, Atelierele Grafice „Socec”, Bucureşti, 1932;
  • Immanuel Kant, Critica raţiunii practice, Editura Institutului Social Român, Bucureşti, 1934;
  • Mihail Sebastian, De două mii de ani, Editura Naţională Ciornei, Bucureşti, 1934;
  • Vasile Marin, Crez de generaţie, Tiparul „Cartea Românească”, Bucureşti, 1936;
  • Herbert Spencer, Individul împotriva Statului, Editura Timpul, Iaşi, 1996;


LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Ioan Căpreanu, Nae Ionescu şi Adevărul creştin, Tipografia Moldova, Iaşi, 2001;
  • Dan Ciachir, Gânduri despre Nae Ionescu, Editura Institutul European, Iaşi, 1994;
  • Ştefan Iloaie, Nae Ionescu şi Ortodoxia românească, Editura Limes, Cluj Napoca, 2003;
  • Isac Ludo, Domnul Nae Ionescu apără pe Ebrei împotriva jidanilor, Editura Adam, Bucureşti, 1932;
  • Dora Mezdrea, Nae Ionescu: Biografia, 4 vol., Editura Universal Dalsi, Bucureşti, 2001-2005;
  • Dora Mezdrea, Nae Ionescu. Abriß seines Lebens und Werkes, Wien, 2007;
  • Şerban Milcoveanu, Profesor Nae Ionescu în dilema Democraţie – Dictatură a anilor 1930 – 1940, Editura Crater, Bucureşti, 1999;
  • Gabriel Stănescu (ed.), Nae Ionescu în conştiinţa contemporanilor săi: memorii, articole, eseuri, interviuri, corespondenţă, Editura Criterion, Bucureşti, 1998;
  • Isabela Vasiliu-Scaraba, O pseudo-descoperire a unui pseudo-plagiat (Nae Ionescu – Evelyn Underhill), Editura Fundaţiei „Ionel Perlea”, Slobozia, 1995;
  • George Voicu, Mitul Nae Ionescu, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2000;
  • Mircea Vulcănescu, Nae Ionescu aşa cum l-am cunoscut, Editura Humanitas, Bucureşti, 1992;
  • Mircea Vulcănescu, De la Nae Ionescu la „Criterion”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003;

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • Viorel Cernica, Exerciţii fenomenologice asupra filosofiei româneşti interbelice: C. Rădulescu Motru, Nae Ionescu, Emil Cioran, I. D. Gherea, Ion Petrovici, Editor Mihai Dascăl, Bucureşti, 2001;
  • Claudio Mutti, Penele Arhanghelului: Intelectualii români şi Garda de Fier, Editura Anastasia, Bucureşti, 1997;

LECTURI SUPLIMENTARE

  • Curs de teorie a cunoştinţei (1925-1926) [1]
  • Curs de filosofia religiei (1924-1925) [2]
  • Articole apărute în revista Rost [3]
  • Studiu despre metafizica lui Nae Ionescu [4]