Pompiliu Eliade

De la Romanian Philosophy Portal
Salt la: navigare, căutare


Pompiliu Eliade (13 aprilie 1869, Bucureşti — 24 mai 1914, Bucureşti)

Teoretician al literaturii şi istoric al mentalităţilor.

DATE BIOGRAFICE

Urmează Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti, susţinându-şi licenţa sub îndrumarea lui Maiorescu (1891), cu lucrarea Silogismul şi adversarul său Herbert Spencer. Îşi continuă studiile la École Normale Supérieure din Paris (1892–1895) – unde ajunge cu bursa Hillel, obţinută cu ajutorul lui Maiorescu. Doctorat în litere la Sorbonne (1898), cu teza De l’influence française sur l’esprit public en Roumanie, publicată la Paris în acelaşi an. Miza lucrării era să demonstreze că deschiderea către spaţiul francez din prima jumătate a secolului al XIX-lea a marcat hotărâtor desprinderea culturii române de „barbaria” orientală şi intrarea ei în civilizaţie. Prin valorizarea pozitivă a împrumutului cultural la nivelul formei (pe temeiul ideii că formele îşi creează, cu timpul, fondul), demersul lui P.E. se opune tezei evoluţionist-oganiciste pe care o susţinea în epocă fostul său mentor Titu Maiorescu, devenind o posibilă sursă pentru teoria lui Lovinescu de mai târziu. În Histoire de l’esprit public en Roumanie au dix-neuvième siècle şi în La Roumanie au XIX-e siècle, continuă demonstraţia cu exemple din domeniile literaturii şi politicii. În 1900, îşi începe cariera didactică la Universitatea din Bucureşti, ca profesor suplinitor de limbă şi literatură franceză, urmând să fie titularizat în 1904. Se implică în viaţa politică de pe poziţii liberale: deputat (1907) şi membru în Consiliul permanent al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Director al Teatrului Naţional (1908–1911). Membru corespondent al Academiei Române (din 1912).

În Ce este literatura? (1903) – o transcriere a prelegerilor pe care le-a ţinut la Universitatea din Bucureşti – P.E. îşi propune să delimiteze în mod riguros statutul artei în raport cu ştiinţa, şi al literaturii în raport cu celelalte arte. Principala deosebire dintre artă şi ştiinţă se configurează pe baza distincţiei clasice dintre individual/particular şi general/universal: în vreme ce arta procedează prin individualizare, ştiinţa operează prin generalizare. Dacă rolul artei este de a diferenţia între realităţile concrete, individuale ale lumii, de a le identifica şi evidenţia particularităţile, scopul ştiinţei este de a suprima notele distinctive ale lucrurilor pentru a păstra doar însuşirile generale ale acestora. Arta este a individualului, în timp ce ştiinţa este a universalului. Cu toate acestea, artistul trebuie să evite ceea ce este strict individual în trăirile sale, ceea ce nu îşi găseşte corespondent în reprezentările celorlalţi. La nivelul artei se întâlnesc, aşadar, realitatea individuală a lumii şi individualitatea subiectivă a artistului (în aspectele ei general-umane). Diferenţa dintre literatură şi celelalte arte, dincolo de deosebirile de limbaj, este legată de modalitatea în care acestea sunt receptate: în muzică şi în artele plastice, traseul receptării începe cu „simţirea” pentru a sfârşi cu înţelegerea, în vreme ce, în literatură, „trebuie să pricepi ca să simţi”. Unicitatea literaturii printre celelalte arte se datorează şi caracterului ei naţional; spre deosebire de muzică şi de artele plastice, care utilizează un limbaj universal, produsele literaturii au nevoie de traducere pentru a putea fi receptate în alte culturi.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Silogismul şi adversarul seu Herbert Spencer, Bucureşti, Lito-Tipografia Carol Göbl, 1891.
  • De l’influence française sur l’esprit public en Roumanie. Les origines: étude sur l’état de la société roumaine a l’époque des règnes phanariotes, Paris, Ernest Leroux, Éditeur, 1898; trad. rom.: Influenţa franceză asupra spiritului public în România. Originile: Studiu asupra stării societăţii româneşti în vremea domniilor fanariote, traducere de Aurelia Creţia, prefaţă şi note de Alexandru Duţu, Bucureşti, Univers, 1982; reeditări: Bucureşti, Humanitas, 2000; Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2006.
  • Filosofia lui La Fontaine, Bucureşti, Socec, 1901.
  • Causeries littéraires, Bucarest, Imprimerie de l’Indépendance Roumaine, 1903.
  • Ce este literatura? Condiţiunile şi limitele acestei arte. Lecţiuni publice făcute la Facultatea de Litere din Bucureşti, în primul trimestru al anului şcolar 1900–1901, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Eminescu, 1903. (reeditare: ediţie îngrijită, prefaţă şi notă asupra ediţiei de Alexandru George, Cluj-Napoca, Dacia, 1978).
  • Histoire de l’esprit public en Roumanie au dix-neuvième siècle, Vol. 1: L’occupation turque et les premiers princes indigenes (1821–1828), Paris, Société Nouvelle de Librairie et d’Édition, 1905.
  • Cu privire la Maurice Maeterlinck, Bucureşti, Flacăra, 1912.
  • La Roumanie au XIX-e siècle, Vol. 2: Les trois présidents plénipotentiaires (1828–1834), Paris, Hachette et C-ie, 1914.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Ioana Vuşdea, Pompiliu Eliade, Bucureşti, Univers, 1985.

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • Mona Mamulea, Dialectica închiderii şi deschiderii în cultura română modernă, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2007, pp. 263–266.
  • Pompiliu Marcea, Lecturi fidele, Bucureşti, Cartea Românească, 1979, pp. 113–124.
  • Constantin Schifirneţ, Formele fără fond: un brand românesc, Bucureşti, comunicare.ro, 2007, pp. 54, 79.

ARTICOLE ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Ion Pop, „Eliade Pompiliu”, în Dicţionarul scriitorilor români, D–L, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1998, pp. 213–216.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Tudor Arghezi, „Om de ţărână”, Seara, anul IV, nr. 1566, 30 mai 1914.
  • Nicolae Iorga, Socoteala definitivă cu d-l Pompiliu Eliade, Sămănătorul, II, nr. 38, 1903, pp. 636–640, 649–655, 671–674, 686–688, 703–706. 1903; în volum: Bucureşti, Minerva, 1903.
  • Nicolae Iorga, „Pentru d. Pompiliu Eliade, profesor agregat la Universitate şi cugetător român (unic şi incorigibil)”, Sămănătorul, II, nr. 38, 1903, p. 590.
  • Ştefan Orăşanu, „Pompiliu Eliade. Filosofia lui La Fontaine”, Convorbiri Literare, vol. 35, nr. 6, 8 si 10, iun., aug. şi oct. 1901, pp 546–570, 737–768 şi 912–944.
  • Ion Petrovici, „Amintiri universitare – Pompiliu Eliade”, Sburătorul, anul I, nr. 38, 3 ianuarie 1920, p. 272.
  • Alexandru-Florin Platon, „Lumea românească şi spiritul francez; o primă încercare de sinteză”, Dialog (Iaşi), vol. 14, nr. 5 (90), 1982, p. 4.