Spiru Haret

De la Romanian Philosophy Portal
Versiunea din 22 noiembrie 2008 08:32; autor: Ramona (Discuție | contribuții) (A protejat "Spiru Haret" [edit=sysop:move=sysop] [în cascadă])

Salt la: navigare, căutare

(articol de Constantin Schifirneţ)

English


Spiru Haret (15 februarie 1851, Iaşi — 17 decembrie 1912, Bucureşti)

Matematician, pedagog, reformator al învăţământului românesc, cu contribuţii de filosofie socială.

DATE BIOGRAFICE

După încheierea ciclului primar la Dorohoi şi la Iaşi, urmează liceul în Bucureşti, la „Sf. Sava” (din 1862), obţinând licenţa în ştiinţe (aprilie 1874). În urma unei burse oferite de ministrul Instrucţiunii Publice, Titu Maiorescu, pleacă la Paris, unde îşi susţine examenul de licenţă în matematici (9 august 1875). În 2 august 1876 şi-a luat licenţa şi în ştiinţele fizice. Tot la Paris, şi-a susţinut (30 ianuarie 1878) teza de doctorat cu titlul Sur l’invariabilité des grands axes des orbites planétaires, care va fi publicată în Analele Observatorului din Paris. Întors în ţară, se consacră carierei didactice. Din 28 martie 1878, este suplinitor la catedra de matematică a gimnaziului „Mihai-Bravul”, iar la 3 aprilie 1878 i s-a încredinţat suplinirea catedrei de mecanică raţională la Facultatea de ştiinţe, Universitatea din Bucureşti. În urma unui concurs (15 septembrie 1878), a fost numit profesor cu titlul provizoriu la Universitatea din Bucureşti. După trecerea celor trei ani prevăzuţi de lege, a fost numit profesor definitiv (14 ianuarie 1882). În 1881 a fost numit profesor de matematici la seminarul „Nifon Mitropolitul” din Bucureşti şi profesor de mecanică raţională la Şcoala de artilerie. Din aprilie 1882 până în 1911 a predat cursul de algebră superioară şi geometrie analitică la Şcoala de poduri şi şosele. Din februarie 1888 până în 1891, a predat mecanica raţională la Şcoala de ofiţeri din Bucureşti. Ministrul P.S. Aurelian îl numeşte inspector general al şcoalelor la 4 mai 1883, calitate în care elaborează Raport general asupra învăţământului secundar prezentat d-lui ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor. În 1885 ocupă funcţia de secretar general al Ministerului de Instrucţie. Este ministru de instrucţie şi culte (3l martie 1897 – 11 aprilie 1899; 14 februarie 1901 – 22 decembrie 1904; 12 martie 1907 – 29 decembrie 1910). S.H. a reformat învăţământul românesc, fiind autorul multor legi, printre care legea învăţământului secundar şi superior (1898) şi legea învăţământului profesional (1899). Este ales (3 iulie 1879) membru corespondent al Academiei Române, devenind, la 31 martie 1892, membru plin. S-a pensionat în 1910.

OPERA

S.H. dezvoltă idei potrivit cărora societatea este realitatea cea mai complexă, organizarea şi conducerea acesteia neputând fi realizată fără demersul ştiinţific de cunoaştere a fenomenelor sociale. Pe temeiul analogiei dintre legile mecanicii şi legile sociale, propune o „mecanică socială”, care este adecvarea cauzalităţii fenomenelor sociale la normele şi judecăţile matematicii. Tot pe baza analogiei dintre fenomenele mecanice şi cele sociale, S.H. introduce o metodă întemeiată pe analiza matematică şi mecanica raţională, scopul fiind studierea societăţii cu rigoarea ştiinţelor exacte.


BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Curs de trigonometria, Bucuresci, Tipografia Curţii (Lucrătorii Associaţi), 1873.
  • Consideraţiuni relative la studiulu esperimentalu alu mişcării apei în canale descoperite şi la constituţiunea intimă a fluideloru, Bucuresci, Tipografia Academiei Române (Laboratorii Români), 1883.
  • Raportu generalu anualu asupra înveţământului presentatu d-lui ministru de instrucţiune publică şi culte, Bucuresci, Tipografia Academiei Române, 1884.
  • Sur l'invariabilité des grands axes des orbites planétaires, Paris, Gauthier-Villars, 1885.
  • Localele de şcoli primare: propuneri, regule şi consilii practice pentru clădirea şi dotarea lor, Bârlad, Tipografia George Catafany, 1889.
  • Cestiuni de înveţământ, Bucuresci, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1897.
  • Aplicarea legii asupra înveţământului secundar şi superior, Bucuresci, Carol Göbl, 1899.
  • Schimbarea legilor instrucţiei: studiu asupra proiectului de lege depus în Cameră la 13 martie 1900, Bucuresci, Tipografia Voinţa Naţională, 1900.
  • Raport adresat Majestăţii Sale Regelui de către d. Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice asupra stării actuale a chestiei şcolilor şi bisericilor române din străinătate, Bucuresci, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, 1901.
  • Societatea corpului didactic primar şi Liga înveţământului, Bucuresci, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1902.
  • Raport adresat M. S. Regelui asupra activităţii Ministerului Instrucţiunii Publice şi al Cultelor, Bucuresci, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, 1903.
  • Rapport adressé à Sa Majesté le Roi de Roumanie sur l'activité du Ministère de l'Instruction Publique et des Cultes, Bucureşti, Carol Göbl, 1903.
  • Observaţiuni ştiinţifice, Bucureşti, Carol Göbl, 1905.
  • Pagini de istorie, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1906.
  • Chestia ţărănească, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1907.
  • Raport adresat Majestăţii sale Regelui asupra acţiunii învăţătorilor şi a preoţilor rurali în răscoalele ţărăneşti din 1907, Bucureşti, Imprimeria Statului, 1907.
  • Şcoala naţionalistă, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, 1907.
  • Activitatea extra-şcolară a învăţătorilor: răspunsul d-lui Spiru C. Haret, Ministrul Instrucţiunei Publice, la interpelarea d-lui senator Titu Maiorescu rostit în şedinţa Senatului de la 25 ianuarie 1908, Bucureşti, Tipografia Voinţa Naţională, 1908.
  • Rolul preoţilor şi învăţătorilor în mişcarea culturală: răspunsul D-lui Spiru C. Haret la interpelarea D-lui senator C. Disescu rostit în şedinţa Senatului dela 24 ianuarie 1908, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, 1908.
  • Mécanique sociale, Paris, Gauthier-Villars, Bucarest, Ch. Göbl, 1910.
  • Récensement général des lettrés et des illettrés de Roumanie en l'année 1909, Bucarest, Charles Göbl, 1910.
  • Despre mecanica socială, Bucureşti, Socec, 1911.
  • Criza bisericească, Bucureşti, Carol Göbl, 1912.
  • Pata cea mare roşie de pe planeta Jupiter, Bucureşti, Librăriile Socec, 1912.
  • Operele lui Spiru C. Haret, 11 vol., cu biografia lui Haret şi cu o introducere de Gh. Adamescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, s.a. [1934–1938].
  • Mecanica socială, studiu introductiv şi note de Leon Ţopa, traducere [după Mécanique sociale] de Adina Gabriela Apostol, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1969; reeditare: Mecanica socială, studiu introductiv de Constantin Schifirneţ, traducere de Adina Gabriela Apostol, Bucureşti, Editura Gramar, 2001.


LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Gheorghe Adamescu, Vieaţa şi activitatea lui Spiru C. Haret‚ Bucureşti Cartea Românească, 1936.
  • Gheorghe Adamescu, Scrisori ale lui Spiru Haret către Dimitrie Sturdza [extras din: Arhiva românească, tom III], Bucureşti, Editura Fundaţiei culturale Mihail Kogălniceanu, 1939.
  • George G. Antonescu, Spiru Haret ca pedagog, Bucureşti, Editura Institutului Pedagogic Român, 1934.
  • Emil Băldescu, Spiru Haret: în ştiinţă, filosofie, politică, pedagogie, învăţământ, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1972.
  • Aurelian Bondrea, Perenitatea unei moşteniri. 100 de ani de la adoptarea Legii Spiru Haret, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 1998.
  • N.C. Enescu, Politica şcolară în polemica A.D. Xenopol – Spiru C. Haret, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972.
  • Ion Găvănescul, Corpul didactic şi d-l Spiru C. Haret: răspuns la „Pagini de istorie” Contrapagini de istorie / I. Otescu. O lămurire d-lui Spiru C. Haret / N. D. Locusteanu, Bucureşti, Minerva, 1906.
  • Nicolae Grosu, Pionieratul sociologic haretian, Bucureşti, Editura Expert, 2000.
  • I.D. Lăudat, Două personalităţi ale veacului nostru: Spiru Haret, îndrumătorul şcolii româneşti, şi Vasile Pârvan sau cultul muncii, Iaşi, 1976.
  • N.G. Longinescu, Haret şi Maiorescu, Bucureşti, Editura Bucovina, 1933.
  • Marin I. Nicolescu, Spiru Haret, pedagog naţional, cu o prefaţă de G.G. Antonescu, Bucureşti, Lumina, 1933.
  • Şerban Orăscu, Spiru Haret, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976.
  • Eugen Orghidan, Spiru C. Haret – reformator al învăţământului românesc, Bucureşti, Editura Media Publishing, 1994.
  • Ion Th. Simionescu, Sp. C. Haret. 1851–1912, Bucureşti, Cartea Românească, s.a. [1925].
  • G. Ţiţeica, Din vieaţa şi activitatea lui Spiru Haret, discurs rostit în şedinţa solemnă la 16 (29) Mai 1914, cu răspuns de Şt. C. Hepites, Bucureşti, Socec, 1914.

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • Traian Herseni, Sociologia românească. Încercare istorică, Bucureşti, Institutul de Ştiinţe sociale al României, 1940.

VOLUME COLECTIVE

  • Spiru C. Haret (1851–1912): biobibliografie adnotată; 4227 referinţe, 88 ilustraţii, redactori: Lili Rusea, Viorica Prodan; colaborator: Laura Regneală, Ediţie actualizată, Bucureşti, Biblioteca Centrală, 2005.

STUDII INTRODUCTIVE

  • Gheorghe Adamescu, „Introducere” la Operele lui Spiru C. Haret, vol. I, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1934.
  • Constantin Schifirneţ, „Ştiinţă şi sociologie în opera lui Spiru Haret”, studiu introductiv la Spiru Haret, Mecanica socială, 2001, ed. cit., pp. I–XXXII.
  • Leon Ţopa, „Studiu introductiv” la Spiru Haret, Mecanica socială, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1969.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Mircea Mâciu, „Spiru Haret” în Istoria filosofiei româneşti, vol. II, coordonatori Dumitru Ghişe, Nicolae Gogoneaţă, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1980, pp. 114–124.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • „Diploma de Doctor a lui Spiru Haret”, Universul literar, nr. 2, 14 ian. 1939, p. 8 [facsimil].

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • Mircea Cristea, „Societatea şi individul în concepţia lui Spiru Haret”, Revista de filosofie, vol. 39, nr. 4, iulie–august 1992, pp. 359–364.
  • Constantin Schifirneţ, „Modernitate şi reformă în viziunea lui Spiru Haret”, Academica, anul II, 11 (23), septembrie 1992, p. 21.