(12 august 1816, Bucureşti — 22 aprilie 1897, Ghergani, Dâmboviţa)
articol de Raluca Alexandrescu
Scriitor, om politic, diplomat, cu contribuții în gândirea politică românească a vremii. Studiază la Paris, la École des Mines, unde obţine diploma de inginer. Se întoarce în ţară în 1841, devenind în 1842 profesor la Academia Mihăileană din Iaşi, apoi inspector şcolar, în 1843, şi colaborator al ziarului Propăşirea, înfiinţat la 1 ianuarie 1844 de M. Kogălniceanu, V. Alecsandri şi P. Balş. În acelaşi an, părăseşte catedra şi inspectoratul, plecând la Paris, unde devine preşedinte al Societăţii studenţilor români de la Paris, desfăşoară proiecte literare şi pregăteşte, împreună cu ceilalţi colegi de generaţie (Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, C.A. Rosetti ş.a.), mişcarea de la 1848. După eşecul revoluţiei şi o perioadă de ezitări, este numit în 1854 guvernator în insula Samos. Se întoarce în ţară în 1858, unde participă la Adunarea Electivă, care va consfinţi în 1859 unirea celor două Principate. Rămâne în ţară, unde joacă un rol important în viaţa politică, este numit prim-ministru – la 1 ianuarie 1866 –, este ales membru al Academiei în 1874. În 1877 este numit director general al teatrelor. În 1881 primeşte postul de ambasador la Londra, unde va rămâne până în toamna anului 1890. Se reîntoarce în ţară şi se retrage la moşia de la Ghergani, unde moare la vârsta de 80 de ani.
I.G. este adeptul elaborării unei ştiinţe politice autonome în raport cu istoria sau economia. Identifică motivele eşecului revoluţiei de la 1848 în confuzia pe care principalii ei actori o fac între „revoluţia socială”, care domină Occidentul european, şi „revoluţia naţională şi politică”, mişcare generalizată în centrul şi sud-estul european. Introduce în filosofia politică a generaţiei sale elemente ale gândirii politice liberale doctrinare, sub directa influenţă a lui Guizot, pe care-l regăsim citat. Alături de acesta, Royer-Collard, dar şi John Stuart Mill, Édouard Laboulaye, Jean-Baptiste Say sau Louis-Adolphe Thiers sunt sursele reflecţiilor sale liberale. Pledează pentru plasarea individului nu numai în rolul de parte contractantă a statului, ci şi ca membru al unei puterii sociale care interacţionează cu instituţiile politice. Gândirea politică românească se separă, astfel, de paradigma contractualistă pe care generaţia lui Ionică Tăutul o mai frecventa încă.
Fidelitatea faţă de reperele semnificative ale democraţiei liberale se face simţită şi în introducerea unor concepte tocquevilliene ca origine – preluate probabil prin Laboulaye –, cum sunt „comuna”, opoziţia conceptuală individualism-egoism, „starea socială democratică”, „spaţiu privat” etc. I.G. devine unul dintre puţinii autori români din această perioadă care introduc în limbajul filosofiei politice româneşti concepte care delimitează limpede diferenţele, definite la începutul veacului de Benjamin Constant, dintre antici şi moderni.
BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Coup d’œil sur l’état actuel de la Valachie et la conduite de Russie relativement à cette province, Paris, Lejay Librairie, 1835.
- Poids de la Moldo-Valachie dans la question d’Orient ; coup d’œil sur la dernière occupation militaire russe de ses provinces, Paris, Lejay Librarie, 1838.
- Amintiri din pribegia după 1848: noui scrisori către V. Alecsandri, Craiova, Scrisul Românesc, s.a.
- Măsurile şi greutăţile româneşti în comparaţie cu cele ale altor neamuri, cu un articol asupra mijloacelor de comunicaţie, Bucureşti, Tipografia C. A. Rosetti şi Winterhalder, 1848.
- Documente literare inedite, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de D. Păcurariu Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1959.
- Reorganizarea României, partea întâi. Comuna, Bucureşti, Tipografia Ştefan Rassidescu, 1861.
- Omul fizic şi intelectual, Bucureşti, Tipografia Ştefan Rassidescu, 1866.
- Convorbiri economice, ediţia a doua, Bucureşti, Imprimeria Ioan Weis, 1868.
- Convorbiri economice, broşura a treia, Bucureşti, Tipografia laboratorilor români, 1872.
- Convorbiri economice, broşura a cincea, Bucureşti, Noua tipografie a laboratorilor români, Bucureşti, 1873.
- Convorbiri economice nr. 6, Bucureştiul industrial şi politic, Bucureşti, Editura Tipografiei Laboratorilor români, 1875.
- Scrieri economice, 3 vol., Bucureşti, Socecu & Comp, 1879.
- Pământul şi omul, Partea I, Bucureşti, Tipografia Academiei Române (Laboratori români), 1884.
- Scrisori către Vasile Alecsandri, Bucureşti, 1884.
- Amintiri despre Grigore Alecsandrescu, Extras din Analele Academiei Române, seria II, tom VII, secţ. V, memorii, Bucureşti, 1887.
- Munca, creditul, împrumuturile statului, Bucureşti, Editura Librăriei Socec, 1909.
- Scrieri, Bucureşti, Minerva, 1914.
- Scrisori, ediţie îngrijită de Ion Pillat, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1939.
- Corespondenţa lui Ion Ghica cu Dimitrie A. Sturdza (1860–1900), publicate cu o introducere de Victor Slăvescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1943.
- Catalogul corespondenţei lui Ion Ghica, Întocmit de Nicolae Liu, Bucureşti, Editura Academiei, 1962.
- Documente şi manuscrise literare, vol. 1, alese, publicate, adnotate şi comentate de Paul Cornea şi Elena Piru, Cu un cuvânt înainte de Alexandru Drâmbă, Bucureşti, Editura Academiei, 1967.
- Opere, vol I–VI, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi comentarii, glosar, bibliografie de Ion Roman, Bucureşti, Editura pentru Literatură, Minerva, 1967–1988.
- Scrisori către V. Alecsandri, prefaţă, tabel cronologic de Marin Bucur Bucureşti, Albatros, 1973 [ediţia a doua: Scrisori către V. Alecsandri, Ediţie îngrijită şi repere istorico-literare de Ion Roman, Bucureşti, Minerva, 1976; reeditare, 1986; ediţia a treia: Scrisori către V. Alecsandri, volum îngrijit şi prezentat de Al. George, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997].
LITERATURĂ SECUNDARĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Georges Bengesco, Câteva suveniruri ale carierei mele. Ion Ghica, Bruxelles, 1899.
- Ion Roman, Viaţa lui Ion Ghica, Bucureşti, Editura Albatros, 1970.
- Victor Slăvescu, Ion Ghica economist, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1940.
- Tudor Vianu, Arta prozatorilor români, vol. 1–2, ediţie îngrijită şi introducere de Geo Şerban, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1966.
- Tudor Vianu, Scriitori români, vol. 1–3, Bucureşti, Minerva, 1971;
- Gheorghe Zane, Ion Ghica către N. Bălcescu, Scrisori inedite din vremea pribegiei, publicate cu o introducere, Bucureşti, 1943.
CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR
- Traian Herseni, Sociologia românească – încercare istorică, Bucureşti, Institutul de Ştiinte Sociale al României, 1940.
- Ioan G. Valentineanu, Biografiea oameniloru mari skrisă de unu omu micu, Paris, s.n., 1859.
ARTICOLE ÎN VOLUME COLECTIVE
- Ştefan Costea, „Ghica, Ion”, în Sociologi români, coord. Ştefan Costea, Bucureşti, Expert, 2001, pp. 198–204.
ARTICOLE ÎN REVISTE ŞTIINŢIFICE
- B.P. Hasdeu, „Răspuns la discursul de recepţiune al d-lui Ion Ghica”, Analele Academiei Române, seria II, tom II, secţ. II, partea I, 1881.
- Victor Slăvescu, „Opera economică a lui Ion Ghica”, Academia Română, Memoriile Secţiunii Istorice, seria III, tom XIX, memorii IV, 1935.
ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ
- A.D. Xenopol, „Convorbiri economice de Ion Ghica”, Convorbiri Literare, nr. 1, 1872.