(1570, Atena – 1646, Atena)
articol de Vlad Alexandrescu
Filosof şi profesor grec. Studiază la Atena, apoi la Colegiul catolic „Sf. Atanasie” la Roma. Studii de filosofie şi medicină la Universitatea din Padova, cu Cesare Cremonini. Profesor pe lângă comunitatea greacă din Veneţia (1609-1614), apoi în Cefalonia (1614-1620), la Zanta (1620-1625). Numit de Chiril Lukaris, de care era apropiat, director al Academiei Patriarhale din Constantinopol şi Mare Dragoman al Patriarhatului Ecumenic în 1625, va păstra aceste funcţii până în 1641, când părăseşte definitiv Constantinopolul, fiind înscăunat de către patriarhul Parthenius I, mitropolit de Arta şi Naupactos. Ca urmare a unei campanii de denigrare condusă de Meletios Syrigos, acuzat de a fi răspândit idei de orientare calvinistă, este suspendat din scaun şi se stabileşte la Atena, unde continuă să predea filosofia până la moarte.
Vreme de aproape două veacuri, de la 1615 la 1780, lucrările filosofice ale lui T.K. au constituit unicul învăţământ filosofic în şcolile superioare greceşti şi, în bună parte, în şcolile din lumea ortodoxă, cum ar fi Academiile domneşti de la Iaşi şi Bucureşti, întemeiate de Vasile Lupu (1645) şi Şerban Cantacuzino (1675). T.K. era perceput în aşa măsură ca fiind legat de aristotelism, încât adjectivul „korydaleic” devenise sinonim cu „scolastic“. În chip evident, T.K. a întreprins de unul singur pentru ţările balcanice munca pe care iezuiţii au asumat-o în echipă pentru şcolile din Occident. Din corespondenţa cu elevul şi prietenul său Ioannes Karyophilles, care se găsea în Ţara Românească, rezultă că, puţin înaintea morţii sale, Coridaleu fusese invitat în Valahia.
Cursurile de filosofie ale lui T.K. sunt expuneri detaliate şi comentarii ale tratatelor lui Aristotel, scrise în tradiţia comentatorilor alexandrini şi neo-aristotelici, în greaca veche, şi mai precis în limba lui Aristotel (cu excepţia tratatului de geografie şi a discursurilor funebre, scrise în greaca nouă). Au beneficiat de o cercetare mai amănunţită, Introducerea în logică, Comentariile la metafizică si Comentariile la „De anima”.
Rezumat al Comentariilor şi întrebărilor privitoare la întreaga logică a lui Aristotel, apărută, postum, în 1729 la Veneţia, Expunerea rezumativă a logicii este un curs propedeutic de logică, redactat sub formă de întrebări şi răspunsuri, în care autorul îi urmează îndeaproape pe Porfir, pe Ammonius şi pe David Armeanul, deschizând orizontul studenţilor pentru Organon-ul lui Aristotel.
Atât Otto Jochem, cât şi Constantin Noica subliniază apropierea lui T.K., în Comentariile la Metafizica, de linia canonică a comentariilor aristotelice greceşti, de la Alexandru din Afrodisia la Asclepius, de la Syrianus la Themistius. T.K. comentează doar primele cinci cărţi ale Metafizicii, întocmai cum făcuse şi Alexandru. Nu este clar, totuşi, ce text aristotelic foloseşte T.K.. Este o versiune greacă retradusă din latină? Dacă da, după care dintre traducerile latine? Aceea a lui Wilhelm de Moerbeke, pe care lucrase şi Toma de Aquino? Sau, aşa cum presupune C. Noica, T.K. folosea un manuscris grecesc ce urca mai sus în tradiţia bizantină? Sunt întrebări la care doar cercetări mai noi ar putea aduce un răspuns. Oricum ar sta lucrurile, Comentariile la Metafizica sunt un curs destinat studenţilor, ce se păstrează, după aprecierea lui C. Noica, în redactarea proprie a autorului, şi nu în notele auditorilor. Deşi îi citează pe Alexandru din Afrodisia şi pe Porfir, T.K. rămâne mai degrabă la nivelul unei parafraze a textului lui Aristotel.
O cheie pentru poziţionarea lui T.K. în cadrul disputelor suscitate de aristotelismul padovan şi de atitudinea privind rolul intelectului activ, ne-o pot da doar Comentariile la De anima. Acestea nu au ajuns încă să fie accesibile într-o ediţie bilingvă, proiectul lui C. Noica de editare şi traducere a operelor complete ale lui T.K. nefiind finalizat. De aceea, cursul lui T.K. despre suflet nu este disponibil decât în manuscris, precum şi în câteva excerpte în greacă publicate de Otto Jochem în teza sa de la Giessen. Potrivit lui T.K., sufletul raţional este partea ultimă a sufletului omenesc, aceea prin care sufletul poate fi cunoscut şi prin care acesta raţionează. El este sinonim cu spiritul (nous) şi cu facultatea de înţelegere. Intelectul activ este cauza eficientă a sufletului şi creează toate formele inteligibile. El face ca intelectul pasiv să treacă de la starea de virtualitate la cea de actualitate. El există în suflet ca o proprietate, este asemenea luminii: actualităţile vizibile ce există în aer nu devin actualităţi decât atunci când intervine lumina. Prin urmare, asemenea actualităţii „diafanului” lui Aristotel, care vine din exterior pentru a actualiza culorile, intelectul activ vine şi el din exterior, se uneşte cu intelectul pasiv şi actualizează inteligibilele care erau virtuale în acesta. Acest nous este separat de orice corporalitate, nu are nici un raport cu materia şi nu suferă nici o schimbare în contact cu inteligibilele. Nu poate fi decât actual şi exclude prin prezenţa lui tot ce este virtual. Se află într-o stare de permanentă înţelegere, iar inteligibilele coexistă în el, ceea ce nu se întâmplă cu intelectul pasiv, care cuprinde lucrurile în mod discontinuu. Intelectul activ acţionează prin el însuşi, fără intervenţia vreunei alte energii. Deoarece originea sa este exterioară corpului, el este nemuritor, şi se desparte de corp fără rest, precum lumina, care, după ce se desparte de obiectele pe care le-a luminat, rămâne veşnic, deoarece nu există vreo legătură de esenţă între ea şi acele obiecte.
Natura intelectului activ explică şi comunicarea dintre Dumnezeu şi lume. Dumnezeu comunică nu prin esenţa, ci prin acţiunea sa. Graţie mişcării corpurilor cereşti, acţiunea prin care Dumnezeu ia parte la toate fiinţele, intelectul activ există în toate fiinţele. Dar comunicarea sa cu fiecare dintre creaturi se face potrivit naturii fiecăreia. Cu omul, Dumnezeu se uneşte, ca formă inteligibilă, ca intelect activ, asemenea luminii. Ca formă inteligibilă şi energie, el se uneşte cu noţiunile universale şi, conlucrând cu ele, trezeşte intelectul pasiv şi îl pregăteşte să înţeleagă noţiunile. Prin unirea sa cu intelectul activ, îl ajută pe acesta să cuprindă şi să se bucure de formele inteligibile.
BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
Lucrările lui T.K. fie au fost tipărite, fie se păstrează în copii manuscrise, ce se găsesc în număr însemnat în bibliotecile a numeroase mănăstiri şi în biblioteci publice din Răsăritul ortodox, dar şi în unele biblioteci din Occident. Academia Română deţine cele mai multe dintre aceste manuscrise. Biblioteca Academiei Române şi Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi posedă laolaltă cca 150 de manuscrise ale lui T.K., majoritatea fiind caiete ale unor elevi care au frecventat Academiile domneşti.
MANUSCRISE
- Logică
- Fizică
- Despre generare şi corupere
- Tratat despre cer
- Tratat despre suflet
- Metafizică
- Scurt tratat de geografie
- Retorică
- Poetică
- Scrisori alese
- Discursuri funebre
CĂRŢI DE AUTOR
- Introduction à la logique, texte grec établi par Athanase Papadopoulos, traduit et présenté par Constantin Noica, précédé par une étude de Cléobule Tsourkas, Association Internationale d’Etudes du Sud-Est Européen. Comité National Roumain, Bucarest, 1970.
- Commentaires à la métaphysique, texte établi par T. Iliopoulos, introduction et traduction [partielle] de Constantin Noica, Association Internationale d’Etudes du Sud-Est Européen. Comité National Roumain, Bucarest, 1973.
LITERATURĂ SECUNDARĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Ariadna Camariano-Cioran, les Académies princieres de Bucarest et de Jassy et leurs professeurs, Thessalonique, Institute for Balkan Studies, 1974.
- Otto Jochem, Scholastiches, Christliches und Medizinisches aus dem Kommentar des Theophilos Korydalleus zu Aristoteles’ Schrift von der Seele, Dissertation zur Erlangung der Doktorwürde bei der Philosophischen Fakultät der Hessischen Ludwigs-Universität zu Giessen, Giessen, Otto Kindt, 1935.
- Cléobule Tsourkas, Les débuts de l’enseignement philosophique et de la libre pensée dans les Balkans. La vie et l’oeuvre de Théophyle Corydalée (1570-1646), 2e édition révisée et complétée, Thessalonique, Institute for Balkan Studies, 1967.
ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE
- Gh. Cronţ, „L’Académie de Saint-Sava de Bucarest au XVIIIe siècle (Sur les manuscrits de Corydalée de Bucarest)”, Revue des études Sud-Est européennes, IV, 1966, p. 446-455.
- G.P. Henderson, „Greek Philosophy from 1600 to 1800”, The Philosophical Quarterly, 5, 19, 1955, p. 157-165.
- Constantin Noica, „Aristotelismul în Principatele române. Pentru valorificarea filosofică a lui Teofil Coridaleu“, Studii clasice, VII, 1967, p. 253-266.
- Constantin Noica, „Théophyle Corydalée”, Archives de Philosophie, Paris, XXXII, 3, 1969, p. 476-484.
- O. Schneider, „Eine Giessener Handschrift des Theophilus Korydalleus”, Byzantinisch-Neugriechische Jahrbücher, Berlin, 5. Band, 1927, p. 397-411.
- Valeriu Streinu, „Sur quelques manuscrits grecs corydaléens”, Revue des études Sud-Est européennes, V, 1967, p. 275-278.