A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z
Ma Me Mi Mo Mu
Mic Mih Mil Mir

Milescu, Nicolae

(1636, Vaslui — 1708, Rusia)

articol de Daniela Dumbravă

Savant şi diplomat. Şi-a desfăşurat activitatea în Principatele Române, ulterior, în Rusia. N.M., vir doctus variæque eruditionis, va fi cotat printre cei mai importanţi reprezentanţi ai umanismului sud-est european, în secolul al XVII-lea. S-a născut într-o familie de provenienţă macedoromână (din Peloponez, Grecia), latifundiari în zona Mileşti-Moldova, de unde şi patronimul. Transpar avatarurile aceluiaşi nume, prin parcurgerea mai multor cronici: în Moldova şi în Ţara Românească – Nicolae Milescu Spătarul; la Moscova – Nikolaj Gavrilovič Spafarij; în China – Ni-ku-lai-Han-po-li-erh-o-wai-ts’ê; la Roma – Nicolas Horace Garevs.

N.M. îşi efectuează primele studii la Iaşi, la Academia Vasiliană, urmând succesiv cursuri de filosofie, teologie, istorie şi literatură în aulele Academiei Patriarhiei Bisericii Ortodoxe din Constantinopol. În perioada 1655–1658 este acceptat ca secretar (grămătic) de către domnitorul Gheorghe Ştefan al Moldovei (r. 1653–1658), agreat de succesorul acestuia la tronul Moldovei, Gheorghe Ghica (r. 1658–1659, Moldova;  1659–1660, Ţara Românească), în fine, primit cu amiciţie de către Ştefăniţă Lupu-Vodă (r. 1659–1661) în Moldova. Activitatea de emisar pe lângă curţile regale europene, îi va permite tânărului N.M. să-şi tonifice schimburile de idei, să pătrundă în ambientele politice cosmopolite de la Berlin (1661), Constantinopol (1661–1664), Stockholm (1666), Paris (1667), Stettin (1667–1668), Moscova (1671) etc. Într-o perioadă de rapide succesiuni la tronul Moldovei şi Munteniei, N.M. este protagonist al unui complot împotriva lui Ştefăniţă Lupu. Va fi descoperit şi pedepsit prin mutilarea nasului, de unde şi porecla de Nicolae Cîrnul.

Detalii referitoare la viaţa şi opera lui N.M. există din cea de a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă pînă la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat sau cronica lui Ion Neculce creionează prima schiţă biografică a savantului moldovean. Dumitru Procopiu sintetizează în 1720 profilul lui Nicolae protospătar al Moldovei: erudit exersat în discipline precum filosofia, matematica, astronomia. Înainte de a împlini 30 de ani – se presupune că între 1661 şi 1667 – traduce Sfânta Scriptură din limba greacă în cea vernaculară: „[…] Sacras Scripturas ex Graeca in vernaculum Dacorum e Hungrowalachorum linguam transtulit […]” (Jo. Alberti Fabricius, 1730), iar ulterior, Istoriile lui Herodot şi Cărtea cu multe întrebări foarte de folos pentru multe treburi ale credinţei noastre a Sf. Athanasie, Episcop al Alexandriei (c. 293–379).

Redactate sub formă de miscellanea, scrierile sale au caracter compilativ, originalitatea lui N.M. rezultând îndeosebi în opţiunile de ordin filologic, în tonul concluziv şi analitic al acestora. Scrierile în limba slavonă, cele datate între 1671 şi 1675, se concentrează asupra unor concepte fundamentale de etică şi filosofie politică: monarhie, suveranitate, stat, principiile morale şi autoritatea ţarului. Aceste scrieri – Aрифмология, 1672, Xрисмологион, 1673, Bасилиологион, 1674 – pot fi sursa unei concepţii filosofico-politice şi de etică argumentată, fondată şi structurată pe studiul filologic comparat şi analitic al textelor clasice şi biblice, de la Xenofon, Platon şi Aristotel, până la Polibiu, Cicerone, Seneca, Lactanţiu. N.M. dedică câteva scrieri ţarului Alexej Michailovič (r. 1645–1676) şi lui Fjodor III Alexejevič (r. 1676–1682), într-un context al concepţiilor etico-politice europene deja marcate de teoriile despre suveranitate şi „commonwelth” ale lui Jean Bodin (1530–1596) şi Thomas Hobbes (1588–1679).

N.M. pune în discuţie monarhia absolută, reiterând virtutea ca liant al interacţiunii cotidiene dintre popor şi guvernanţii ei; înţelepciunea şi morala sunt constituentele sigure nu numai ale unei teorii a statului, dar şi ale întregului sistem politico-social, independent de forma de guvernare pe care o adoptă. Trimiterile sale la Xenofon (Ciropedia) şi rezerva idealizării absolutismului, sub forma ţaratului şi a monarhiei, configurează tonul sobru al concepţiilor sale despre monarhie.

N.M. rămâne în memoria politică europeană unul dintre protagoniştii relaţiilor Moscovei cu dinastia Qing, în preambulul unui iminent conflict al ruşilor în zona Albazin. Traduce pentru prima oară din limba latină în limba slavonă două volume ale lui Martino Martini (1614–1661), De Bello Tartarico Historia, 1654, respectiv Novus Atlas Sinensis, 1655, traduceri care nu sunt destinate marelui public, ci ataşate raportului său către duma, la întoarcerea sa din China, în anul 1678.

N.M. îşi încheie târziu cariera diplomatică. Stabilit definitiv la Moscova, va menţine relaţiile politice între Rusia şi Principatele Române, ori cele cu Patriarhia Ecumenică Ortodoxă, până în 1708, an care marchează sfârşitul vieţii sale.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ (selectiv)

CĂRŢI DE AUTOR

  • Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali Splendes iid est, Sensus Ecclesiae Orientalis scilicet Grasce de Transubstantiatione Corporis Domini aliisque controversiis a Nicolo Spadaio Moldavo-lacone [Manual sau Steaua Răsăritului strălucind în Apus adică părerea Bisericii răsăritene ortodoxe despre prefacerea Trupului Domnului şi despre alte controverse …], în Antoine Arnauld şi Pierre Nicole, La perpétuité de la foy de l’Église Catholique touchant l’Éucharistie deffandue contre le livre de Monseigneur Claude Ministre de Charenton, Paris, 1669, pp. 50–54.
  • Putešestvie čerez Sibir’ ot Tobol’ska do Nerčinska i granits Kitaja russkogo poslannika Nikolaja Spafarija v 1675 godu. Dorožnyj dnevnik Spafarija s vvdeniem i primečanijami Yu. V. Arsen’eva [Călătoria de la Tobol’sk la Nerčinsk şi spre graniţele Chinei, traversînd Siberia, de către trimisul rus Nikolai Spafarij, în 1675], ediţie îngrijită de Yu. V. Arsen’ev, în Zapiski imperatorskogo russokogo geografičeskogo obšestva po otdeleniju etnografii (Skt. Petersburg), nr. 10, 1882, pp. 1–224.
  • Putevoi dnevnik ot Nerčinskogo ostroga do Pekina russkogo poslannika v Kitae Nikolaja Gavriloviča Spafarija 1676 [Jurnalul de călătorie de la portul Nerčinsk la Pechin, al lui N. G. Spafarij, trimisul pentru China, în 1676], ediţie îngrijită de Yu. V. Arsen’ev, Izvestiia Imperatorskogo russkogo geografičeskogo obšestva (Skt. Petersburg), nr. 9, 1896, pp. 1–71.
  • Statejnyj spisok posol’stva N. Spafarija v Kitae, 1675–1678 vv. [Raportul oficial al misiunii în China a lui N. Spafarij, 1675–1678], ediţie îngrijită de Yu. V. Arsen’ev, Vestnik archeologhii i istorii Biblioteca (Skt. Petersburg), nr. 17, 1906, pp. 6–178.
  • Opisanija pervyia častija vselennyia imenuemoj Azii v nej že sostoit Kitajskoe gosudarstvo s pročimi ego gorody i provincii, N. G. Spafarij; Scajinie o velikoi reke Amure [Descrierea primei părţi a lumii, numită Asia, acolo unde se află regatul Chinei, oraşele şi provinciile sale; Consideraţii privind marele fluviu Amur], ediţie îngrijită de N. O. Katanov, Kazan, 1910; versiunea în limba română: Descrierea Chinei, traducere, ediţie îngrijită şi prefaţă de Corneliu Bărbulescu, Bucureşti, ESPLA, 1958; Descrierea Chinei, ediţie îngrijită de Anatol Vidraşcu, Dan Vidraşcu, C-tin Bărbulescu, Chişinău, Litera, 2002;
  • Mărturisirea de Credinţă a Spătarului Nicolae Milescu: „Stella Orientalis Occidentali Splendes”, ediţie îngrijită de Alexandru I. Ciurea, Ortodoxia (Bucureşti), vol. X, nr. 3–4, 1958, pp. 511–538.
  • Estetičeskije traktaty (Aрифмология, 1672, Xрисмологион, 1673, Bасилиологион, 1674), ediţie îngrijită de O. A. Belobrova, Skt. Petersburg, Nauka, 1978; în limba română: Aritmologhia, Etica şi originalele lor latine, ediţie critică, studiu monografic, traducere, note şi indici de Pandele Olteanu, Bucureşti, Editura Minerva, 1982.
  •  Manual sau Steaua Orientului strălucind Occidentului. Carte cu multe întrebări de folos pentru multe trebi ale credinţei nostre, ediţie îngrijită de Traian S. Diaconescu, Iaşi, Editura Institutul European, 1997.

TRADUCERI 

  • Carte cu multe întrebări foarte de folos pentru multe trebi ale credinţei noastre tălmăcită de Nicolae Spăt.[arul] de pre limba grecească pre limba noastră proastă rumunească întru trecutul anilor dela Hr. 1661 in luna lui Ghen. 10 dni, traducere din limba greacă de Constantin C. Giurescu, „Nicolae Milescu Spătarul. Contribuţiuni la opera sa literară”, Academia Română. Memoriile Secţiunii Istorice, nr. 7, 1927, pp. 1–54, anexa III.
  • Herodot, Istorii, ediţie îngrijită de Liviu Onu şi Lucia Şapcaliu, prefaţă, studiu filologic, note, glosar de Liviu Onu; indice de Lucia Şapcaliu, Bucureşti, Editura Minerva, 1984.
  • Monumenta Linguae Dacoromanorum. Biblia 1688 (Pars I, Genesis; Pars II, Exodus; Pars III, Leviticus; Pars IV, Numeri; Pars V, Deuteronomium) Iaşi, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, 1988–1997.

LITERATURĂ SECUNDARĂ (selectiv)

CĂRŢI DE AUTOR

  • John F. Baddeley, Russia, Mongolia, China. Being some Record of the Relations between them from the beginning of the XVIIth Century to the Death of Tsar Alexei Mikhailovich A.D. 1602-1676. Rendered mainly in the form of Narratives dictated or written by the Envoys sent by the Russian Tsars, or their Voevodas in Siberia to the Kalmuk and Mongol Khans & Princes; and to the Emperors of China. With Introductions, Historical and Geographical also a Series of Maps showing the progress of Geographical Knowledge in regard to Northern Asia, during the XVIth, XVIIth, & early XVIIIth Centuries. The Texts taken more especially from Manuscripts in the Moscow Foreign Office Archive. The Whole by John F. Baddeley, Author of The Russian Conquest of the Caucasus, Macmillan and Company, London, 1919, pp. 204–445; reeditări: vol. I–II, New York 1963; Martino, Mansfield Center CT, 2007.
  • Virgil Cândea, „Nicolae Milescu şi începuturile traducerilor umaniste în limba română”, în V. Cândea, Raţiunea dominantă. Contribuţii la istoria umanismului românesc, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, pp. 79–221.
  • Daniela Dumbravă, La missione di Nicolae Milescu in Asia Settentrionale, 1675–1676, lucrare de doctorat, Firenze, Biblioteca Nazionale, 2007.
  • Jo. Alberti Fabricius, Bibliothecae Graecae, volumen undecimum, Sive libri VI. capita quatuor priora, quibus enarrantur collectiones canonum veteris ecclessiae, et conciliorum tam universalium quam particularium, nec non de epistolis ac decretis pontificum rom notizia traditur. Accedit praeter Synodicon Vetus, pridem in lucem datum A. B. D. Joanne Pappo, Demetrii Procopii, Macedonis Moschopolita. Schediasma Demetrii Procopii, Moschopolitae, succinta eruditorum graecorum superioris ac praesentis saeculi recensio, nunc primum edita graece et latine, Sumtu Viduae B. Felgineri et J. C. Bohnii, Hamburgi, vol. XI, 1730, p. 789.
  • Ion Neculce, Opere, Letopiseţul Ţării Moldovei şi O samă de cuvinte, ediţie îngrijită de Gabriel Ştrempel, Editura Minerva, Bucureşti, 1982, cap. XLIII, f. 200v-201v, pp. 189–191.
  • P.P. Panaitescu, Nicolae Milescu Spătarul (1636–1708), ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Ştefan S. Gorovei, Iaşi, Editura Junimea, 1987.
  • Radu Stefan Vergatti, Nicolae Spătarul Milescu. Viaţa. Călătoriile. Opera, Bucureşti, Editura Paideia, 1998.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Paul Cernovodeanu, „Imaginea Chinei în secolele XVII–XVIII”, Relaţiile româno-chineze, Bucureşti, 1999, pp. 53–67.
  • Eftimios Nicolaïdis, „Verbiest, Spathar and Chrysanthos: The Spread of Verbiest’s Science to Eastern Europe”, The History of The Relations Between The Low Countries and China in The Qing Era (1644–1911), ediţie de W.F. Vande Walle & Noël Golvers, Leuven, Leuven University Press, Ferdinand Verbiest Foundation, 2003, pp. 37–57.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • Paul Cernovodeanu, Olga Cicanci, „Ştiri noi despre Spătarul Milescu şi relaţiile lui cu teologul anglican Thomas Smith”, Ortodoxia (Bucureşti), vol. X, no. 3–4, 1958, pp. 321–341.
  • Gheorghe I. Constantin, „Studii sovietice si româneşti despre Nicolaie [sic] Milescu la Moscova, Peking şi Bucureşti”, Studii. Revista de istorie (Bucureşti) vol. X, nr. 6, 1957, pp. 204–205.
  • Eugen Ciurtin, „L’ethnographie sibérienne dans l’œuvre du Roumain Nicolas ‘Milescu’ le Spathaire (1675–1678)”, Archævs (Bucureşti), vol. IV, nr. 1–2, 2000, pp. 413–437;
  • Eugen Ciurtin, „L’Asie dans l’œuvre du Roumain Nicolas ‘Milescu’ le Spathaire (1636–1708) et son contexte européen (IIe partie)”, Studia Asiatica (Bucureşti), vol. I, nr. 1–2,  2000, pp. 177–208.
  • Daniela Dumbravă, „Ripensando Nicolae ‘Milescu’ Spathar (1636–1708) – Breve saggio storiografico”, Archaevs (Bucureşti), vol. 8, nr. 1–4, 2004, pp. 193–234;
  • Daniela Dumbravă, „Nicolae Milescu ed il Proemio nella Bibbia del 1688: Ms. 45, 456r–457v. Appunto Storiografico”, Annuario dell’Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica Venezia (Venezia), nr. 9 2007, pp. 1–20;
  • Constantin C. Giurescu, „Nicolae Milescu Spătarul. Contribuţiuni la opera sa literară”, Academia Română. Memoriile Secţiunii Istorice, Bucureşti, nr. 7, 1927, pp. 1–54.
  • Beate Hill-Paulus, „Nikolaj Gavrilovich Spatharij (1636–1708) und seine Gesandtschaft nach China”, Gesellschaft für Natur – und Völkerkunde Ostasiens Mitteilungen (Hamburg) LXXI, 1978.
  • Petru P. Panaitescu, „Nicolas Spathar Milescu (1636–1708)”, Mélanges de l’Ecole Roumaine en France (Paris), nr. 1, 1925, pp. 33–180.
  • Émile Picot, „Notice biographique et bibliographique sur Nicolas Spatar Milescu, Ambassadeur du tsar Alexis Mihajlovič en Chine” [Sixième Congrès International des Orientalistes], Mélanges Orientaux, Paris, nr. 1, 1883, pp. 433–492.
  • Eric D. Tappe, „An English contribution to the biography of Nicolae Milescu”, Revue des études roumaines (Paris), nr. 1, 1953, pp. 152–160.