A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z

(n. 27 ianuarie, 1892, Iaşi – m. 15 decembrie, 1968, Iaşi)


articol de Sergiu Sava

Filolog cu preocupări filosofice. Urmează cursurile Universităţii din Iaşi (1910-1913), obţinându-şi licenţa în filologie clasică şi germană (1913). În 1926 devine cadru didactic al aceleiaşi universităţi, iar în 1927 obţine titlul de doctor în litere cu o teză intitulată Le complément des verbes qui signifient „entendre” chez Homére. Étude de syntaxe historique et comparative. Este primul profesor care a susţinut cursuri de sanscrită la Universitatea din Iaşi, iar prin activitatea sa din acest domeniu a contribuit în mod decisiv la dezvoltarea cercetărilor de orientalistică din România.

Importanţa lui T.S. în domeniul filosofiei constă cu preponderenţă în faptul că reuşeşte să pună la dispoziţia cercetătorilor traduceri din diverse texte fundamentale ale literaturii antice indiene, în special, dar şi greceşti, ca Panciatantra şi Bhagavadgītā, Gorgias şi „mitul peşterii” (Republica, 514a-517c), uneori alăturându-le câte un studiu introductiv. Raportându-ne la întregul operei sale, ponderea textelor filosofice este una destul de săracă. Publică în diferite periodice studii pe marginea filosofiei antice, majoritatea fiind reluate în două volume coordonate de Cicerone Poghirc, respectiv Mircea Manta. Articolele sale reprezintă comentarii pe marginea unor teme ca destinul în concepţia antică, morala hindusă, originea universului în concepţia indienilor şi a grecilor sau fiinţa supremă în mistica hindusă. Posibile influenţe asupra activităţii lui T.S. sunt cele ale indologilor Moriz Winternitz şi Monier Williams.

În afara traducerilor, T.S. a elaborat un Dicţionar al înţelepciunii, în patru volume, în care a adunat o gamă largă de cugetări din diverse arii culturale, însoţite pe alocuri de note clarificatoare ce aparţin autorului. 

BIBLIOGRAFIE PRIMARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Crestomaţie greacă, în colaborare cu G. Papacostea, Bucureşti, Cartea românească, 1929;
  • Un dicţionar al înţelepciunii: cugetări antice şi moderne, 4 vol., Iaşi, Editura Junimea, 1970-1975;
  • Cultură şi filozofie indiană în texte şi studii, ediţie îngrijită de Cicerone Poghirc, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978;
  • Cultură şi filosofie în texte şi studii, ediţie îngrijită de Mircea Manta, Braşov, Editura Aldus, 1996.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • „V. Pisani, Storia delle letterature antiche dell’India”, Analele ştiinţifice ale Universităţii din Iaşi, sect. III, tom. II, 1956, pp. 453-454;
  • „H. Chandra Gupta, The Bhagavad Gita, Allahad, 1960”, Studii şi cercetări ştiinţifice, Filologie, XIII, 1962, pp. 107-114;
  • „J. Gonda, The Savayajnas, Amsterdam, 1965”, Anuar de lingvistică şi istorie literară, XVII, 1966, pp. 165-168.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • „Spre Ideal (Importanţa învăţământului clasic)”, Arhiva, XXIV, nr. 1-2, pp. 41-53; nr. 3-4, pp. 76-87, 1913;
  • „Panciatantra”, Arhiva, XXXVIII, nr. 2-4, 1931, pp. 599-608;
  • „Panciatantra”, Convorbiri literare, LXV, ianuarie-februarie, 1932, pp. 88-93;
  • „Destinul în Vechiul şi Noul Testament”, Luminătorul, LXV, nr. 5, 1933,pp. 271-275;
  • „Despre predestinaţie”, în Luminătorul, LXVII, nr. 5, 1934, pp. 268-271;
  • „Originea universului în concepţia indienilor şi a grecilor”, Revista fundaţiilor regale, II, nr.5, 1935, pp. 340-360;
  • „Fapta şi destinul”, Revista fundaţiilor regale, III, nr. 3, 1936, pp. 555-564;
  • „Cugetări”, Însemnări ieşene, V, nr. 10, 1940, pp. 43-52;
  • „Ritualul înmormântării în Rig-Veda”, Cetatea Moldovei, IV, nr. 6, 1943, pp. 305-308;
  • „Destinul în concepţia antică”, Cetatea Moldovei, IV, nr. 7, 1943, pp. 1-29;
  • „Morala hindusă”, Cetatea Moldovei, IV, nr. 8-9, 1943, pp. 223-241;
  • „Yoga”, Cetatea Moldovei, V, nr. 2, 1944, pp, 156-162;
  • „Cugetări”, Cetatea Moldovei, IV, nr. 5, 1943, pp. 182-192;
  • „Cugetări”, Cetatea Moldovei, V, nr. 3, 1944, pp. 298-303;
  • „Fiinţa supremă în mistica hindusă”, Ethos, I, nr. 2-3, 1944, pp. 215-223.

TRADUCERI

  • Platon, Gorgias, traducere din limba elină, Iaşi, Tipografia modernă, 1920;
  • „O inscripţie din templul lui Asclepios din Epidaur”, traducere din limba elină (dialectul doric), Revista clasică, VII, nr. 1-2, 1931, pp. 52-54;
  • Panciatantra. Cele cinci cărţi ale înţelepciunii, Cartea I şi a II-a, traducere din limba sanscrită, Bucureşti,Cartea românească, 1932;
  • „Panciatantra. Cartea a III-a”, traducere din limba sanscrită, Convorbiri literare, LXVI, mai, pp. 427-439; iulie-august, pp. 667-674; octombrie-noiembrie, pp. 863-878, 1933;
  • „Katha-Upanişad”, traducere din limba sanscrită, Convorbiri literare, LXX, nr. 8-10, 1937, pp. 544-561;
  • „Povestea lui Nala” (episod din „Mahabharata”), traducere din limba sanscrită, Viaţa Basarabiei, VI, nr. 3-4, pp. 201-226; nr. 5-6, pp. 364-376; nr. 7-8, pp. 431-445, 1937;
  • Povestea lui Nala (episod din „Mahabharata”), Chişinău, Tiparul Moldovenesc, 1937;
  • Povestea faptei omeneşti, episod din Mahabharata, traducere din limba sanscrită, Viaţa Basarabiei, nr. 1-2, 1937, pp. 84-90;
  • Lucian, Toxaris („Despre prietenie”), traducere din limba elină de Theofil Simenschy, Chişinău, Tiparul Moldovenesc, 1938;
  • „Din înţelepciune indiană. Cugetări despre destin”, Meşeceul, V, nr. 52, 1938, p. 17;
  • „Purūravas şi Urvacī” (episod din „Rig-Veda”), Viaţa Basarabiei, VII, nr. 6-7, 1938, pp. 447-449;
  • Mundaka-Upanişad, traducere din limba sanscrită, Viaţa Basarabiei, nr. 2-3, 1939, pp. 152-163;
  • „Din înţelepciunea indiană”, Viaţa Basarabiei, VII, nr. 11-12, 1939, pp. 738-739;
  • Platon, Peştera (Republica 514a-517c), traducere din limba elină, Cuget moldovenesc, X, nr. 4-5, 1941, pp. 79-82;
  • „Cugetări antice”, Curier ieşean, I, nr. 5-6, 1941, pp. 84-88;
  • „Bhagavadgītā”, traducere din limba sanscrită, Ethos, I, nr. 1, 1944, pp. 100-106;
  • Bhagavadgītā, traducere din limba sanscrită, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1940;
  • Panciatantra, traducere din limba sanscrită, Bucureşti, Editura pentru literatură, 1969.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • Constantin Marin, „Theofil Simenschy: contribuţii la cunoaşterea filosofiei antice”, Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, sect. III b, tomul XIX, 1982, pp. 24-30.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  •  I. G. Dumitriu, „Theofil Simenschy: Povestea lui Nala”, Convorbiri literare, LXX, Nr. 11-12, p. 819;Gavril Istrate, “Theofil Simenschy: Civilizaţiile Orientului”, Cronica, nr. 4, 1992, p. 12;Ion Nuţa, “Cartea unui savant de excepţie” (recenzie la Theofil Simenschy, „Cultură şi filosofie în texte şi studii”), Ateneu, nr 2, 2005, p. 22;
  • Ionel Savitescu, „Theofil Simenschy (1892-1968)”, Cronica, 1998, nr. 10, p. 18.

PREFEŢE/POSTFEŢE

  • Mircea Manta, „Un umanist al secolului XX” (prefaţă), în Cultură şi filosofie în texte şi studii, Editura Aldus, Braşov, 1996, pp. 5-20;
  • Cicerone Poghirc, „Cuvânt înainte”, în Cultură şi filozofie indiană în texte şi studii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1978, pp. 5-13.