(19 decembrie 1885, Jorăşti, Galaţi – 22 februarie 1973, Bucureşti)
articol de Elena Băltuţă
Teolog cu preocupări de filosofie creştină. A început studiile (1901) ca bursier al Seminarului „Veniamin” din Iaşi, după care a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Proaspăt licenţiat (1909), pleacă în Germania, la Berlin şi Heidelberg, pentru a-şi aprofunda studiile. În 1914 obţine la Heidelberg titlul de doctor în teologie, cu teza Die Religionsinhalte eines Systems der Werte, coordonată de Ernst Troeltsch. Începând cu 1927, I.G.S. predă la Facultatea de Teologie din Iaşi, cu sediul la Chişinău, iar apoi la Facultatea de Teologie din Bucureşti. La cererea şi insistenţele lui I.G.S. şi cu ajutorul ministrului Ion Petrovici a fost înfiinţată Catedra de Filosofie din cadrul Facultăţii de Teologie din Chişinău (1928). Susţine prelegeri de apologetică şi mistică. Între anii 1950 şi 1956 a fost încarcerat la Sighetul Marmaţiei, ca urmare a publicării unor manifeste antibolşevice.
Stagiul de pregătire din Germania i-a facilitat contactul cu filosofi precum Wilhelm Windelband, Alois Bruhl, Emil Lask, Ernst Troeltsch. A fost puternic influenţat de ideile lui Wilhelm Windelband, familiarizându-se cu axiologia acestuia şi cu neokantianismul tipic şcolii de la Baden. Volumele în care interesul faţă de filosofie este pregnant sunt Filosofia şi istoria ei, care, de altfel, este cursul pe care l-a susţinut pentru studenţii de la Chişinău, Apologetica, Mistica apuseană, Mistica şi ascetica ortodoxă. Nefiind filosof de formaţie, ci teolog, a abordat cu preponderenţă domeniul filosofiei creştine, împreună cu istoria ei. Acolo unde temele dezbătute necesitau o abordare din unghiul istoriei filosofiei, aşa cum se întâmplă în Apologetica, autori precum Descartes, Leibniz, Spinoza, Kant, Fichte, Hegel, Schleiermacher sau Jacobi sunt analizaţi prin prisma principiilor lui Windelband, folosind metoda genetico-pragmatică. Această metodă presupune urmărirea dezvoltării istorice şi logice a unor probleme specifice, în acest caz, existenţa lui Dumnezeu. I.G.S. vede în filosofie o ştiinţă critică a valorilor, motiv pentru care înrudirea acesteia cu teologia este una dintre temele frecvent abordate în scrierile şi prelegerile sale.
BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Învăţământul religios în şcolile secundare, seminarii şi licee, Bucureşti, 1922;
- Biserica română şi noua ei organizare, Bucureşti, Fundaţia culturală principele Carol, 1925;
- Cultură şi religie, Bucureşti, Tipografia Lupta, 1927;
- Filosofia şi istoria ei, Bucureşti, Fundaţia culturală „Principele Carol”, 1927;
- Iconoclaşti şi apostaţi, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, 1932;
- Creştinismul şi viaţa: biserica şi sportul, Bucureşti, Editura Fântâna darurilor, 1935;
- Problema cultelor în România, Bucureşti, Tipografia ziarului Universul, 1937;
- Creştinism şi comunism, Bucureşti, Fântâna darurilor, 1938;
- Creştinismul şi gândirea contemporană, Fântâna darurilor, Bucureşti, 1940;
- Ce este Ortodoxia?, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, 1942;
- Teologie şi istorie, Bucureşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, 1943;
- Iconoclaşti şi apostaţi contemporani, Bucureşti, Editura Anastasia, 1995;
- Apărarea credinţei: tratat de apologetică, Bucureşti, Editura Anastasia, 1996;
- Mistica apuseană, Sibiu, Tiparul Tipografiei Eparhiale, 1996;
- Mistica şi ascetica ortodoxă, Sibiu, Tiparul Tipografiei Eparhiale, 1996;
- Apologetica, vol. I şi II, Bucureşti, Editura Anastasia, 2002-2003;
LITERATURĂ SECUNDARĂ
- Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996.
- Aurel Savin, „Despre I. Gh. Savin”, Mistica şi ascetica apuseană, Sibiu, Tiparul Tipografiei Eparhiale, 1996, pp. 151-155;
- Ioan Gh. Savin, „Notă autobiografică”, Mistica şi ascetica apuseană, Sibiu, Tiparul Tipografiei Eparhiale, 1996, pp. 146-151.