A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V Z

(n. 1901, Iaşi – m. 1977, Bucureşti)


articol de Emilian Mărgărit

Om de cultură, psiholog şi filosof. C.B. şi-a făcut studiile secundare la Liceul Internat din Iaşi, pe care l-a absolvit în 1919. A urmat cursurile Facultăţii de Drept şi de Filosofie ale Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, obţinând licenţa în drept, în 1923, şi pe cea în filosofie şi psihologie, în anul 1925. Între anii 1924-1925, a colaborat cu Seminarul Pedagogic Universitar din Iaşi. În Paris, de-a lungul anului 1928, la Universitatea Sorbona, a urmat cursuri de specializare în filosofie şi psihologie. A susţinut două doctorate, în 1926 pe cel în drept, iar în 1937 pe cel în filosofie, cu o teză despre Filosofia lui Henry Poincaré. Între anii 1925-1927, a fost profesor de logică şi psihologie la Liceul „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, iar în 1937 a fost numit asistent la catedra de Istoria filosofiei a Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi. După venirea regimului comunist la putere, şi-a continuat cariera universitară la Catedra de psihologie din Bucureşti.

Participă, în 1937, alături de mari nume ale filosofiei româneşti din acea perioadă, la redactarea volumelor de istorie a filosofiei moderne, cu un articol despre David Hume, în care face o prezentare a empirismului englez de secol XVIII. Un an mai târziu, publică, în Revista de Filosofie, un articol asupra implicaţiilor ştiinţifice ale filosofiei lui Kant. Ulterior, în 1957, realizează un studiu introductiv şi notele la traducerea lui Ştefan Bezdechi la lucrarea Elogiul nebuniei a lui Erasmus din Rotterdam.

C.B. a fost membru al Comitetului Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţelor, al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din R.S.R., membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, precum şi membru al unor asociaţii internaţionale de psihologie din spaţiul francez.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • „Hume”, extras din Istoria filosofiei moderne, Societatea Română de Filosofie, 1937, 26 p.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • „Apriorismul kantian şi conceptele ştiinţifice”, Revista de Filosofie, vol. 24, nr. 3, iulie-septembrie 1938, pp. 223-228;

PREFEŢE/POSTFEŢE

  • Erasmus din Rotterdam, Elogiul nebuniei, traducere de Ş. Bezdechi, studiu  introductiv şi note de C. Botez, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1959;

TRADUCERI

  • Eugène Botez, Europolis, Editions en Langues Etrangères, traduction de C. Botez, Bucureşti, 1958;

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Maftei, Ionel, Personalităţi ieşene, vol. 5, Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă al Judeţului Iaşi, 1985;

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Cristina Agopian, „Profesorul C.I. Botez”, România literară, 11, nr. 13, 30 martie, 1978, p. 8.