A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z

(20 august 20 1892, Botoşani — 19 august 1983, Bucureşti)


articol de Angela Botez

Matematician preocupat de filosofia ştiinţei, fondator al şcolii române a teoriei probabilităţilor şi a şcolii de statistică. A absolvit liceul “August Treboniu Laurian” din Botoşani (1911). S-a înscris la Facultatea de Ştiinţe, dar a frecventat şi cursurile Facultăţii de Filosofie ale Universităţii din Bucureşti. În 1913, după doar doi ani de studiu, a obţinut licenţa în matematică şi filosofie. A luat parte la luptele din Primului Război Mondial. A plecat la Roma, unde a elaborat primele sale lucrări de matematică în atmosfera şcolii italiene de matematică. O.O. a fost primul român care a obţinut o licenţă în matematică în Italia (1920) cu o teză principală, intitulată Sopra gli spazi einsteinieni a gruppi continui di transformazione, sub conducerea lui Tullio Levi-Civita, şi cu alte două teze secundare. În teza sa principală, care, din nefericire, nu a fost niciodată publicată, pornind de la două comunicări ale lui Bianchi şi Ricci, care au abordat varietăţile 3-dimensionale având grupuri de mişcare, O.O. întreprinde determinarea varietăţilor 4-dimensionale. El soluţionează problema structurilor grupurilor continue şi determină formele elementelor lineare care admit un grup de trei mişcări. În 1920, pleacă la Paris, unde a luat parte la seminarul lui Jacques Hadamard la College de France. În timpul şederii sale a prezentat două comunicări despre principiile calculului diferenţial absolut al lui Ricci şi Levi-Civita, şi a organizat un seminar (1921). Întors în România (1922), O.O. a fost numit conferenţiar la Universitatea din Bucureşti. În 1930 a organizat Institutul de Statistică; de asemenea a înfiinţat Institutul de Calcul, al cărui director a fost mai mulţi ani. A devenit profesor plin (1931) şi director al Institutului Naţional de Educaţie Fizică din Bucureşti. Din 1965 a devenit membru plin al Academiei Române, prezidând Secţia de teorie a probabilităţilor din cadrul Institutului de Matematică al Academiei. A fost preşedinte al Societăţii Române de Ştiinţe. A fost, de asemenea, unul dintre fondatorii Uniunii Balcanice a Matematicienilor (1934). În 1967 a fondat Centrul de Ştiinţe Mecanice de la Udine (Italia).

O.O. a furnizat soluţii originale privind rolul teoriei probabilităţii şi al metodelor statistice în elucidarea problemelor limbajului ştiinţific şi ale determinismului. Respingând neo-pozitivismul, a contribuit la întemeierea unei logici bazată pe realizările ştiinţifice. A promovat conceptul de „filosofie ştiinţifică” şi a elaborat o logică monovalentă. Cosmologia îi datorează modelul explicativ cunoscut sub numele de „modelul mecanicii invariantive Onicescu”.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Descartes, Bucureşti, Cartea Românească, s.a;
  • Galilelo Galilei şi Renaşterea ştiinţifică, Bucureşti, Cultura Naţională, 1923;
  • Principii de cunoaştere ştiinţifică, Bucureşti, Editura “Oficiul de librărie”, 1944;
  • Principes de logique et de philosophie mathématique, Bucureşti, Éditions de l’Académie de la République Socialiste de Roumanie, 1971;
  • Les antinomies de la théorie des ensembles et la fonction logique de l’objet,  Bucureşti, Editura Academiei, 1971;
  • Mecanica invariantivă şi cosmologia, Bucureşti, Editura Academiei, 1974;
  • Memorii, 2 vol., Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Călin Candiescu, Raportul dintre matematică şi logică la Octav Onicescu,  Bucureşti, Paideia, 2002;
  • Florenţiu Vâlceanu, Academicianul Octav Onicescu, celebru matematician românemblema secolului XX, Botoşani, Axa, 2001.

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • Alexandru Surdu, Vocaţii filosofice româneşti, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1995, pp. 233–236;
  • Alexandru Surdu, Contribuţii româneşti în domeniul logicii în sec. XX, Bucureşti, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 1999;

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Călin Candiescu, „Raportul dintre matematică şi logică la Octav Onicescu”, în Istoria logicii româneşti, coord. Alexandru Surdu şi Dragoş Popescu, Bucureşti, Editura Tehnică, 2006, pp. 261–279;
  • Marius Iosifescu, „La centenarul lui Octav Onicescu (1892–1983)”, în Probleme de logică, vol. X, coord. Crizantema Joja şi Călin Candiescu, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1983, pp. 74–78.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIIFICE

  • Marius Iosifescu, „Octav Onicescu, 1892–1983”, International Statistical Review, Vol. 54, No. 1, Apr., 1986, pp. 97–108;
  • „Octav Onicescu (1892–1983)” [obituary], Journal Meccanica, Issue Volume 19, Number 1, March, 1984.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Anton Dumitriu, „Octav Onicescu”, Jurnalul literar, Nr. 15–16, aprilie–mai, 1991, p. 1.