(18 iunie 1908, comuna Orădoi, raionul Pleniţa, regiunea Craiova – 24 ianuarie 1961, Bucureşti)


articol de Simona Gava

Logician preocupat de domeniul silogisticii, de cel al paradoxurilor logice şi al modalităţilor. Obţine titlul de doctor în 1938, cu lucrarea Cercetări în logica modernă: Cercetări asupra operaţiilor logice a căror valabilitate a fost contestată de unii logisticieni. Este profesor de liceu, apoi conferenţiar la catedra de logică a lui Athanase Joja, din cadrul Universităţii din Bucureşti. Este membru în comitetul de redacţie al revistei Acta Logica.

În domeniul silogisticii, cercetările sale încep în anul 1943, cu un număr de articole privind judecăţile de predicaţie şi modurile silogistice, articole care, parţial sau total, se vor regăsi în lucrarea sa fundamentală Silogistica judecăţilor de predicaţie (1957). F.Ţ. propune aici cel puţin două elemente inovatoare în domeniul silogisticii clasice: 1. introducerea termenilor negativi în silogistică (cap. I), ceea ce îi va permite autorului să construiască noi ,,moduri silogistice valabile, altele decât cele ale logicii clasice” (cap. II), iar acest fapt va atrage după sine contestarea valabilităţii unora dintre legile silogisticii clasice (cap. III); 2. extinderea silogisticii de la propoziţii simple la propoziţii compuse (cap. IV).

F.Ţ. îşi începe cercetarea pornind de la identificarea tuturor relaţiilor care se pot stabili între doi termeni oarecare A şi B (termeni ce pot fi ,,simpli sau complecşi, clase de indivizi, atribute sau judecăţi”). Asemenea lui J.N. Keynes, care descoperă 7 astfel de relaţii, şi spre deosebire de Albert Manne, care prezintă un număr de 16 relaţii, logicianul român identifică 7 raporturi de prezenţă-absenţă sau de adevăr-fals, numite ,,raporturi unice şi bine determinate” între doi termeni: I.1. identitate sau echivalenţă, I.2. contradicţie, II.1. subordonare sau implicaţie strictă directă, II.2. contrarietate limitată pozitiv, II.3. contrarietate limitată negativ, II.4. supraordonare sau implicaţie strictă inversată, III. încrucişare sau indiferenţă implicativă. Aceste 7 raporturi se pot combina mai departe, construind disjuncţii din două până la şapte elemente. Dintre toate disjuncţiile posibile, următoarele patru atrag atenţia în mod deosebit, deoarece ele pot fi identificate cu judecăţile logicii clasice de tip A, E, I, O. Judecata A (Toţi S sunt P) reprezintă disjuncţia ,,I.1 v II.1”; judecata E (Nici un S nu este P) reprezintă disjuncţia ,,I.2 v II.2”; judecata I (Unii S sunt P) reprezintă disjuncţia ,,I.1 v II.1 v II.3 v II.4 v III”; judecata O (Unii S nu sunt P) reprezintă disjuncţia ,,I.2 v II.2 v II.3 v II.4 v III”. În plus, F.Ţ. propune alte patru judecăţi de predicaţie, al căror specific constă în faptul că ele admit termeni negativi. Judecata A’ (Toţi non S sunt non P), judecata E’ (Nici un non S nu este non P), judecata I’ (Unii non S sunt non P) şi judecata O’ (Unii non S nu sunt non P).

Cu aceste opt judecăţi de predicaţie se vor construi toate modurile silogistice valabile, permiţând extinderea silogisticii clasice spre o silogistică cu termeni pozitivi şi negativi. Descompunerea judecăţilor în disjuncţii de raporturi unice şi bine determinate îi va permite autorului să propună o metodă de determinare a concluziei silogismelor, prin care va confirma modurile silogisticii clasice, construind totodată şi alte moduri silogistice, obţinând în total 192 de moduri valabile.

Printre rezultatele interesante la care ajunge F.Ţ. se află şi acela că „din două premise negative se poate scoate o concluzie” (Nici o grăsime nu se dizolvă în apă, Zaharurile nu sunt grăsimi, Deci unele corpuri care nu sunt zaharuri nu se dizolvă în apă; silogism de tip E-E-I’), ceea ce conduce la contestarea valabilităţii unora dintre legile clasice ale silogismului.

Cercetările lui F.Ţ. în domeniul silogisticii se întâlnesc cu cele ale logicianului german Albert Manne, care, în urma unor cercetări independente întreprinse aproximativ în aceeaşi perioadă, ajunge la rezultate asemănătoare: existenţa unor moduri silogistice valabile, altele decât cele ale logicii clasice.

În domeniul logicii modale, F.Ţ. propune o reprezentare a modalităţilor necesar, imposibil, posibil, contingent diferită decât cea constând în pătratul lui Boethius, reprezentare ce îi va permite autorului să identifice 4 accepţiuni ale modalităţii posibil: inexistentul-posibil, posibilitatea în sens restrâns, posibilitatea în sens larg şi indeterminatul. Autorul arată că dificultăţile şi confuziile ce apar adesea în lucrările logicienilor la nivelul modalităţii posibil sunt cauzate în primul rând de suprapunerea de sens între posibilitatea în sens restrâns şi  posibilitatea în sens larg.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Silogistica judecăţilor de predicaţie. Contribuţii, adaosuri şi rectificări la silogistica clasică, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1957.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • ,,Cu privire la existenţa unor moduri silogistice valabile, altele decât cele ale logicii clasice”, în Probleme de logică, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1956, pp. 315-358;
  • ,,De l’existence de certains modes syllogistiques valables, autres que ceux de la logique classique”, în Philosophes Roumains Contemporains, Bucarest, Editions de l’Academie de la Republique Populaire Roumaine, 1958, pp. 232-262;
  • ,,Despre «paradoxele» implicaţiei şi echivalenţei şi semnificaţia lor logică”, în Studii de materialism-dialectic, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1960, pp. 169-196.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • ,,Cercetări asupra relaţiilor unice şi determinate şi critica teoriei cuantificării predicatului a lui W. Hamilton”, Revista de Filosofie, vol. XXVIII, nr. 1-2, 1943, pp. 72-80;
  • ,,Sinteza în silogism”, Revista de Filosofie, vol. XXIX, nr. 3-4, 1943, pp. 215-244;
  • ,,C. Rădulescu-Motru: Lecţii de logică – recenzie”, Revista de Filosofie, vol. XXIX, nr. 3-4, 1943, pp 321-329;
  • ,,Despre unele dificultăţi şi confuzii în teoria logică a judecăţilor modale de posibilitate”, Analele Universităţii C.I. Parhon – Bucureşti, 8, 1957, pp. 32-54;
  • ,,Consideraţii asupra structurii logice a implicaţiei”, Cercetări filosofice, anul IV, nr. 3, 1957, pp. 91-109;
  • ,,On «paradoxes» of implication and equivalence and their logical significance”, Acta Logica, anul II, 1, 1959, pp. 71-93.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • ,,O nouă reprezentare a raporturilor judecăţilor”, Revista Fundaţiilor Regale, anul X, nr. 9, sept. 1943, pp. 553-561.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Ion Didilescu şi Petre Botezatu, Teoria clasică şi interpretările moderne, Bucureşti,  Editura Didactică şi Pedagogică, 1976, pp. 361-373, 402-441.
  • Anton Dumitriu, Istoria logicii, Bucureşti,  Editura Didactică şi Pedagogică, 1969, pp. 956-959.
  • Alexandru Surdu, Vocaţii filosofice româneşti, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1995, pp. 134-140.
  • Alexandru Surdu, Contribuţii româneşti în domeniul logicii în secolul XX, Bucureşti,  Editura Fundaţiei ,,România de Mâine”, 1999, pp. 93-97, 107, 147-149, 170, 193-195, 209-210, 213-214.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Alexandru Surdu, ,,Silogistica judecăţilor de predicaţie la Florea Ţuţugan”, în Istoria logicii româneşti, coordonatori Alexandru Surdu şi Dragoş Popescu, Bucureşti,  Editura Tehnică, 2006, pp. 445-455.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Alexandru Surdu, ,,Inovaţii în logica formală”, Academica, an III, nr.7(31), mai, 1993, p. 9.