A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z
Fa Fe Fl Fo Fr
Flori Floru

Florian, Mircea

(1 aprilie 1888, Bucureşti — 31 octombrie 1960, Bucureşti)

articol de Viorel Cernica

Istoric al filosofiei, epistemolog, filosof al culturii, traducător, profesor, cercetător, membru post-mortem al Academiei Române, gânditor din Şcoala maioresciană. După cursuri liceale la Colegiul Sf. Sava, în 1907 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Debutează în publicistică în revista Vieaţa nouă, cu un studiu despre filosofia bergsoniană (1909). Îşi încheie studiile universitare în 1911 (lucrarea principală: Critica antinomiilor kantiene; lucrarea secundară: Intuiţiunea spaţiului). Studiază apoi în Germania, la Berlin şi la Greifswald. Îşi susţine, în 1914, teza de doctorat, Der Begriff der Zeit bei Henri Bergson. Eine Kritische Untersuchung [Conceptul de timp la Henri Bergson. O cercetare critică], la Universitatea Regală din Greifswald, coordonator fiind Johannes Rehmke. Întors în ţară, ocupă un post de custode la Biblioteca Fundaţiilor Universitare Carol I; în 1916 devine docent în Istoria filosofiei la Facultatea de Filosofie, unde va preda până în 1948, cu o scurtă perioadă de întrerupere, februarie – iunie 1940, când ţine cursuri la Universitatea din Cernăuţi. În timpul războiului purtat de România contra Puterilor Centrale, este concentrat; participă la lupte pe frontul din Moldova şi este luat prizonier (revine în ţară în iulie 1917). După încheierea războiului, M.F. revine la Catedra de Enciclopedia şi Istoria Filosofiei, ca asistent al lui P.P. Negulescu. În perioada profesoratului, publică studii în diverse reviste (Convorbiri literare, Revista de filosofie, Revista Fundaţiilor Regale, Viaţa românească), ţine conferinţe în Bucureşti şi în provincie, publică lucrări în volum, printre acestea, Îndrumare în filosofie (1922), prima lucrare de istorie a filosofiei universale din cultura română. După ce este scos de la catedră, în 1948, din motive politice, M.F. devine cercetător la Secţia de Filosofie a Institutului de Istorie. Activitatea de traducător este, acum, deosebit de intensă. Traduce din Feuerbach, Descartes, Fr. Bacon, Aristotel. Pentru câteva luni (din vara anului 1952, până în primăvara anului următor), M.F. este deţinut politic. Publicarea postumă (1983 şi 1987) a lucrării Recesivitatea ca structură a lumii a constituit un veritabil eveniment filosofic.

Opera lui M.F. poate fi compartimentată astfel: a) istoria filosofiei şi metodologie filosofică; b) critica teoriei cunoaşterii; c) studii de logică din perspectivă istorică şi sistematică; d) teoria datului şi metoda dedomenologică; e) filosofia recesivităţii. Ultimele două constituie spaţiul unor încercări de punere la punct a unei concepţii filosofice proprii. Idei originale, de nuanţă critică, sunt formulate în toate lucrările sale.

a) Metoda istorică de refacere şi interpretare a unor momente din mişcarea filosofiei de-a lungul timpului – cosmologia greacă, Renaşterea, filosofia modernă, întreaga istorie a filosofiei universale – reprezintă principala cale de reconstrucţie filosofică la F. Algoritmul operaţional al metodei istorice cuprinde: (1) formularea unei teme, de regulă din domeniul teoriei cunoaşterii sau al ontologiei; (2) selectarea şi prezentarea propriu-zis istorică – în sensul continuităţii momentelor, prin influenţe, condiţionări etc. – a câtorva momente filosofice semnificative pentru temă; (3) critica acestora, pe temeiul unui model de filosofie aflat în câteva idei referitoare la „realitate” şi la statutul, structura şi funcţiunile conştiinţei (raţiunii) omeneşti. Contribuţia cea mai însemnată a lui M.F. în acest compartiment al filosofiei sale este publicarea primei istorii a filosofiei universale din cultura română: Îndrumare în filosofie, 1922. Este o istorie completă, de la milesieni până la „pragmatismul englez şi american” al începutului de secol XX, cu o „uvertură” despre filosofia indiană. Metodologia filosofică gândită de M.F., în esenţa sa structurată după metoda istorică, este concentrată în lucrările-curs Filosofie generală (1946–1947) şi Introducere în filosofia istoriei (1947–1948). Aspectele metafilosofice referitoare la definirea filosofiei, la relaţia sa cu ştiinţele pozitive, la formele filosofiei, sunt completate, în prima lucrare, cu un demers despre „metodica filosofiei”, în care, după prezentarea celor mai importante metode filosofice, autorul schiţează o metodă proprie, numită dedomenologică (a „prevalenţei datului”), potrivit căreia datul ca atare (nemijlocit) este începutul oricărui act de filosofare.

b) Critica sa asupra teoriei cunoaşterii, mai vechi sau mai noi, este structurată tot după metoda istorică. Încercând să lămurească problema cunoştinţei, F. susţine, în manieră kantiană, că orice cunoştinţă presupune intervenţia sensibilităţii, dar ea nu se reduce la aceasta; de fapt, „gândirea înfăptuieşte ştiinţa prin universalul invariabil, care exprimat într-o judecată se cheamă concept” (Cunoaştere şi existenţă). Curentele teoriei cunoaşterii trebuie supuse criticii, pentru că toate au îngăduit în explicaţia lor o nuanţă de subiectivitate. Or, este de preferat „realismul”, potrivit căruia obiectele conştiinţei sunt date, sunt reale, existente, nefiind create de conştiinţă. Investigaţia trebuie să fie „pozitivistă”, dar croită nu după convenţiile pozitivismului comtean şi ale derivatelor sale, ci după modelul ştiinţei pozitive, singura formă omenească de cunoaştere care, deşi este supusă unor condiţionări istorice şi subiective, reuşeşte să urmeze idealul desubiectivizării, al desantropomorfizării lumii. M.F. schiţează două teorii, care constituie contribuţia sa la filosofia cunoaşterii: 1) „teoria conştiinţei nelocalizabile”, din perspectiva căreia „realitatea” este localizabilă, adică spaţială, dar conştiinţa nu este astfel, şi tocmai de aici vine puterea acesteia de a avea nemijlocit obiectul, producând cunoaştere, fără ca prin aceasta să creeze ea obiectul sau să-l transforme; 2) „teoria îndoitei staratificaţii a cunoaşterii”, potrivit căreia cunoaşterea presupune şi planul ontologic, dat ca atare, conştiinţei, dincolo de orice relaţie, dar şi planul psihologic, al relaţiei conştiinţei cu obiectul, întrucât acesta este obiect de cunoaştere.

c) În patru ani universitari din prima parte a deceniului al cincilea, F. a predat un Curs de logică, devenit, prin publicare, o lucrare masivă în care sunt prezentate, alături de cunoştinţe de logică, probleme de metodologie şi de epistemologie. Lucrarea are un scop didactic, dar, dacă este vizată dinspre momentul ultim al operei sale, filosofia recesivităţii, atunci ea capătă semnificaţia unei propedeutici. Această semnificaţie este evidentă în Cursul de logică III, care are drept obiect teoria noţiunii. În anii ’50, el a tradus Organon-ul lui Aristotel, însoţind primul volum publicat cu o prezentare istorică şi sistematică a problematicii logicii aristotelice.

d) Scenariul analizei problemei datului este alcătuit din câteva operaţii: 1) lămurirea raportului dintre dat şi gândire, precum şi a raportului dintre dat şi simţuri; 2) respingerea filosofiilor care pornesc de la un dat determinat, interpretat; 3) construcţia unei filosofii a diferenţei dintre datul ca atare şi datul mijlocit. Prezentând critic anumite puncte de vedere asupra datului, F. deschide orizontul unei reconstrucţii a acestuia, propriu-zis filosofică şi cu mijloacele pe care el însuşi le croieşte. Dar operaţia de reconstrucţie a datului în sensul unei filosofii care să aibă ca obiect ceea-ce-este acesta pare a fi amânată până la Recesivitatea. Lumea externă şi conştiinţa sunt „date în genere”; datul în genere, pe de altă parte, trebuie luat în el însuşi ca fiind începutul, el cuprinzând, aşa cum genul cuprinde speciile sale, lumea externă şi conştiinţa. Formula de filosofare a lui Mircea Florian apare astfel ca un monism dedomenologic, potrivit căruia datul, perfect „neutral”, este începutul ca atare. Prin determinare – corespunzătoare, în planul construcţiei filosofice, unor interese teoretice şi aprecieri secundare – datul va căpăta un chip: va fi lume, conştiinţă, apoi, sub condiţionări ulterioare, va fi şi altceva. Datul nemijlocit nu este gândirea şi nici obiectul gândirii; el nu se confundă nici cu simţurile, nici cu obiectul acestora. Însă multe dintre filosofiile trecute şi contemporane pornesc de la un dat mijlocit, interpretat. Ideea privind diferenţa dintre datul în genere şi datul interpretat reprezintă temeiul metodologic al teoriei datului. Sunt însă contexte ale operei în care datul ca atare este condus către o „interpretare” empirică. „Filosofi, singurul «început» lipsit de prejudecăţi e: «avem obiecte de cunoscut, avem date» (Problema datului). Ceea ce se află în început nu poate primi vreo dovadă; dimpotrivă, orice dovadă pentru un fapt determinat se va sprijini pe datul ca atare. Caracteristicile datului sunt: unitatea (unitate sintetică, în mod necesar gândită în termeni de originaritate ontologică); forma (configuraţia, structura); participarea la o ordine de necesitate, care face ca ordinea pe care cunoaşterea o propune, în legătură cu datele, să nu fie a conştiinţei, ci a datelor înseşi. Noţiunea de experienţă trebuie reformată din perspectiva conceptului de dat nemijlocit; de fapt, situaţia în care ea se află admite ideea despre activitatea conştiinţei, a spiritului, idee falsă în mod absolut. Spiritul nu sintetizează şi nu analizează, nu uneşte şi nu desparte, ci doar scoate la iveală ceea ce este unit sau despărţit în „datele nemijlocite”.

e) În Recesivitatea ca structură a lumii, F. construieşte, pe temeiul distincţiei de principiu dintre relaţie şi relate, o teorie a dualităţii recesive (structură recesivă, opoziţie recesivă, raport recesiv). Recesivitatea (ca relaţie) constituie structura fundamentală a realităţii (a existenţei, cunoştinţei şi valorii). Dualitatea recesivă nu se confundă nici cu contradicţia, care aşează elementele sale într-o sinteză, distrugându-le, nici cu contrarietatea, care pune la un loc termeni egali. Cei doi termeni ai recesivităţii sunt inegali: unul este dominant, celălalt recesiv. Acesta din urmă are o „semnificaţie existenţială” mai înaltă decât primul. Amândoi termenii sunt pozitivi (exemple: multiplu-unu; individual-general), cel dominant fiind mai semnificativ din punct de vedere cantitativ, cel recesiv, calitativ. De asemenea, termenul dominant nu-l produce cauzal pe cel recesiv; de fapt, unitatea lor este originară, iar o răsturnare a raportului recesiv ar fi „o revoluţionare apocaliptică pe planul concret al realităţii” (Recesivitatea, I). Înţeleasă astfel, dualitatea recesivă constituie datul însuşi. Prin această idee, filosofia recesivităţii apare ca o urmare firească a teoriei datului şi ca expresie ultimă a unui realism ontologic.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Der Begriff der Zeit bei Henri Bergson. Eine kritische Untersuchung. Inaugural Dissertation zur Erlangung der Philosophischen Doktorwürde der Hohen Philosophischen Fakultät der Königlichen Universität Greifswald, vorgelegt von Mircea Florian aus Buka­­rest, Greifswald, 1914
  • Arta de a suferi. Trepetnic sufletesc, Bucureşti, Editura Fundaţiei I.V. Socec, 1920; reeditare: îngrijire ediţie, postfaţă şi note de Nicolae Gogoneaţă, Bucureşti, Garamond, 2001.
  • Îndrumare în filosofie, Bucureşti, Editura Fundaţiei I. V. Socec, s.a. [1922]; reeditare: ed. îngrijită, note, postfaţă de Nicolae Gogoneaţă si Ioan C. Ivanciu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1992; reeditare: Bucureşti, Garamond, 2001.
  • Ştiinţă şi raţionalism, Bucureşti, Atelierele Grafice Socec, 1926.
  • Cosmologia elenă, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice „Bucovina” I.E. Toroutiu, 1929; Bucureşti, Paideia, 1993 (postfaţă de Gh. Vlăduţescu).
  • Introducere în filosofie. Curs ţinut studenţilor din anul preparator seria 1930–1931, Bucureşti, s.n., 1931.
  • Metafizica şi problematica ei, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1932.
  • Antinomiile credinţei. Religie şi filosofie, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1936.
  • Kant şi criticismul până la Fichte, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1937.
  • Empirio-criticismul şi filosofia imanenţei, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1938.
  • Cunoaştere şi existenţă, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1939; reeditare: îngrijire ediţie şi postfaţă de Nicolae Gogoneaţă, Bucureşti, Garamond, 2006.
  • Curs de logică, II, litografiat, Bucureşti, 1941–1942.
  • Reforma logicei, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice al Muncii, 1942.
  • Reconstrucţie filosofică, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1943; reeditare: Experienţa ca principiu de reconstrucţie filosofică, postfaţă de Valeriu Râpeanu, Bucureşti, Editura 100+1 Gramar, 2002.
  • Metafizică şi artă, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1945; reeditare: ed. îngrijită şi postfeţe de Ilie Pârvu şi Ion Ianoşi, Cluj, Echinox, 1992.
  • Misticism şi credinţă, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1946; reeditare: ed. Prefaţă şi tabel cronologic de Ion Ianoşi, Bucureşti, Minerva, 1993.
  • Curs de filosofie generală, I, litografiat, Bucureşti, 1946–1947; editat cu titlul: Filosofie generală. Metafizică şi epistemologie, ed. îngrijită şi prefaţă de Nicolae Gogoneaţă şi Ioan C. Ivanciu, Bucureşti, Garamond Intrnational, 1995.
  • Dialectica. Sistem şi metodă dela Platon la Lenin, Bucureşti, Editura Şcolară, 1947.
  • Curs de istoria filosofiei moderne, litografiat, Bucureşti, 1947–1948; editat cu titlul Introducere în filosofia istoriei, ed. îngrijită, prefaţă şi notă asupra ediţiei de Nicolae Gogoneaţă şi Ioan C. Ivanciu, Bucureşti, Garamond, 1997.
  • Scrieri alese, ed. îngrijită, studiu introductiv şi note de Nicolae Gogoneaţă Bucureşti, Editura Academiei R.S. România, 1968.
  • Recesivitatea ca structură a lumii, 2 vol., ed. îngrijită, postfaţă şi note de Nicolae Gogoneaţă şi Ioan C. Ivanciu, Bucureşti, Editura Eminescu, 1983–1987; reeditare (text integral, cu un cuvânt preliminar de Anca Florian Neagu): Bucureşti, Editura Fundaţiei Pro, 2003–2004.
  • Logică şi epistemologie, I, Logica generală, ed. îngrijită, prefaţă şi note de Nicolae Gogoneaţă şi Ioan C. Ivanciu, Bucureşti, Antet, 1996.
  • Memoriile unui filosof, Sibiu, Conexiuni, 1999.
  • Filosofia Renaşterii, ed. îngrijită de Adrian Michiduţă şi Vasile Gogea, studiu introductiv de Adrian Michiduţă, postfaţă de Vasile Muscă, Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2003.
  • Philosophia perennis: treizeci şi două de prelegeri universitare [pentru uzul studenţilor], ed. îngrijită, cronobiografie, note şi comentarii de Adrian Michiduţă, Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2004.
  • Publicistică, I, 1909–1958, Craiova, Editura Aius, 2005.
  • Publicistică, II, 1915–1959, ed. critică, text stabilit, studiu introductiv, note si comentarii de Adrian Michiduţă, Craiova, Editura Aius, 2005.
  • Filosofia timpului nostru, ed. critică, text stabilit, studiu introductiv, note si comentarii de Adrian Michiduţă, Craiova, Aius, 2005.
  • Logica recesivităţii, ediţie critică, studiu introductiv, note şi bibliografie de Adrian Michiduţă, Craiova, Aius, 2006.
  • Opere alese, introducere şi îngrijirea ediţiei Angela Botez, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006.

TRADUCERI

  • Aristotel, Organon, I, Categoriile, Despre Interpretare, Bucureşti, Editura Academiei, 1957, traducere, studiu introductiv, introduceri şi note de M. Florian.
  • Aristotel, Organon, II, Analitica primă, Bucureşti, Editura Academiei, 1958, traducere şi studiu introductiv de M. Florian, note de Dan Bădărău şi M. Florian.
  • Aristotel, Organon, III, Analitica secundă, Bucureşti, Editura Academiei,  1961, traducere, studiu introductiv şi note de M. Florian.
  • Aristotel, Organon, IV, Topica. Respingerile sofistice, Bucureşti, Editura Academiei, 1963, traducere, studiu introductiv, note la Topica de M. Florian, traducere şi note la Respingerile sofistice de M. Florian, notiţă introductivă la Respingerile sofistice de D. Bădărău.
  • Francis Bacon, Noul Organon, Bucureşti, Editura Academiei, 1957, traducere de N. Petrescu şi M. Florian.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Gh. Al. Cazan, Fundamentul filosofiei la Mircea Florian, Bucureşti, Editura Politică, 1971.
  • Gh. Al. Cazan, Mircea Florian şi Nae Ionescu, Bucureşti, Editura Agerpress, 2006.
  • Raluca Ghencioiu, Contribuţia lui Mircea Florian la reforma conceptului de cunoaştere, Craiova, Sitech, 2009.
  • Octavian Gruioniu, Filosofia recesivităţii, Piteşti, Editura Universităţii din Piteşti, 2004.
  • Adrian Michiduţă, Filosoful Mircea Florian. Biobibliografie, Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2003.
  • Adrian Michiduţă, Mircea Florian: noi contribuţii biobibliografice şi documentare, Craiova, Aius, 2005.
  • Ilie Pintea, Relaţiile filosofiei cu ştiinţa în viziunea lui Mircea Florian [teză de doctorat], Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie, 2009.
  • Dinu Pompilică, Raţiune, credinţă şi mistică în concepţia lui Mircea Florian [teză de doctorat], Bucureşti, Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu Motru”, 2007.

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • Neculai Sava, Metafizica românească în secolul XX. Interpretări ale problemei metafizicii lui Nae Ionescu, Lucian Blaga, Ion Petrovici, Mircea Florian, Constantin Rădulescu-Motru şi Constantin Noica  [teză de doctorat], Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1998.

CAPITOLE ÎN LUCRĂRI COLECTIVE

  • Dragoş Popescu, „Cursurile de logică ale lui Mircea Florian”, în Istoria logicii româneşti, coord. Alexandru Surdu, Dragoş Popescu, Bucureşti, Editura Tehnică, 2006, pp. 188–217

STUDII ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • Alexandru Boboc, „Mircea Florian şi problema modelărilor dialecticii în gîndirea contemporană”, Revista de filosofie, tom XXXV, nr. 4, 1988, pp. 376–381.
  • Alexandru Boboc, „Mircea Florian and the problem of dialectics modelling in contemporary thought”, Revue roumaine de philosophie et logique, tom 35, nr. 1–2, 1991, pp. 33–38.
  • Alexandru Boboc, „Mircea Florian şi Johannes Rehmke, studiu comparativ în perspectiva reconstrucţiei filosofice moderne”, Analele Universităţii „Spiru Haret”, seria Studii de Filosofie, nr. 2, 2000, pp. 19–23.
  • Constantin Calotă, „Mircea Florian: Cunoaştere şi Existenţă; Societatea Română de Filosofie, Bucureşti, 1938”, Revista de filosofie, vol. XXIV, nr. 3–4, iul.–dec. 1939, pp. 372–375.
  • Florica Diaconu, „Mircea Florian şi sensul vieţii”, Revista de filosofie, tom 39, nr. 4, 1992, pp. 337–344.
  • Teodor Dima, „Mircea Florian şi fundamentarea ontologică a logicii”,  Revista de filosofie, tom 39, nr. 4, 1992, pp. 381–386.
  • Dumitru Ghişe, „Critica existenţialismului în opera lui Mircea Florian”, Revista de filosofie, tom XXXV, nr. 4, 1988, pp. 361–366.
  • Nicolae Gogoneaţă, „Coordonatele «reconstrucţiei filosofice» întreprinse de Mircea Florian, Revista de filosofie, tom XXXV, nr. 4, 1988, pp. 370–376.
  • Nicolae Gogoneaţă, „Raportul «obiectiv-subiectiv» în filosofia lui Mircea Florian, Revista de filosofie, tom 40, nr. 6, 1993, pp. 573–579.
  • Nicolae Gogoneaţă, „Mircea Florian – Filosofia structurilor recesive”,  Revista de filosofie, tom 46, nr. 5–6, 1999, pp. 245–249.
  • Gabriel Iliescu, „Logică şi teleologie, cu referire la Mircea Florian”, Analele Universităţii „Spiru Haret”, seria Studii de Filosofie, nr. 2, 2000, pp. 43–63.
  • Ioan C. Ivanciu, „Mircea Florian despre schimbare, evoluţie şi progres”, Revista de filosofie, tom XXXV, nr. 4, 1988, pp. 381–384.
  • Ioan C. Ivanciu, „Natura şi sensul polarităţii recesive la Mircea Florian”, Revista de filosofie, tom 41, nr. 2, 1994, pp. 125–139.
  • Ioan C. Ivanciu, „Wessen und Sinn der rezessiven Polarität bei Mircea Florian”, Revue roumaine de philosophie et logique, tom 40, nr. 1–2, 1996, pp. 43–59.
  • E. Stan, „Mircea Florian şi exigenţele unei filosofii naţionale”, Revista de filosofie, tom XXXVI, nr. 6, 1989, pp. 571–575.
  • Constantin Stroe, „Concepte şi probleme etice în filosofia lui Mircea Florian”, Revista de filosofie, tom 52, nr. 1–2, 2005, pp. 205–213.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Ştefan Bârsănescu, „Mircea Florian: «Reconstrucţie filosofică», Casa Şcoalelor, 1944, Bucureşti, 446 p.”, Ethos, an II, nr. 1–2, ian.–iun. 1945, pp. 152–154.
  • Lucian Blaga, „Reconstrucţia filosofică”, Saeculum, an II, nr. 2, mart.–apr. 1944, pp. 73–74.
  • Dragoş Popescu, „Despre dualismul recesiv la Mircea Florian”, Astra (Braşov), anul II, nr. 12 (16), 1999, pp. 78–81.