(4 noiembrie 1841, Pesta — 1 aprilie 1909, Birchiş)
articol de Titus Lates
Jurist, om politic şi orator. Urmând tradiţia familiei sale, A.M. a jucat un rol important în viaţa politică, religioasă şi culturală a românilor ortodocşi din vechea Ungarie. Învaţă la liceul călugărilor piarişti din Pesta, după care urmează studii juridice la Universitatea din Pesta, la Viena şi la Gratz (azi, Graz), unde obţine doctoratul în drept. Deputat în Dieta Ungariei (1865), luptă pentru drepturile românilor din fosta Ungarie. A înfiinţat şi condus Partidul Naţional Român. S-a implicat în mişcarea memorandistă din 1892. A fost patronul Societăţii academice „Petru Maior” a studenţilor Români de la Universitatea din Budapesta, preşedinte al Societăţii pentru crearea unui fond de teatru român (1873–1882) şi preşedinte al ASTREI (1901). Au rămas de la el şi câteva compoziţii muzicale, în parte tipărite.
Personalitate erudită, A.M. a fost încă din tinereţe atras de filosofie, nutrind chiar ambiţia realizării unui sistem filosofic. Şi-a constituit la castelul de la Birchiş o impunătoare bibliotecă filosofică, care însă a căzut pradă flăcărilor în revoluţia din octombrie 1918. Ideile sale juridice, politice, filosofice şi sociale au rămas exprimate într-o serie de articole apărute în publicaţiile vremii: „Conştiinţa Naţională”, în Almanahul societăţii academice „România Jună” din Viena (1883), „Libertatea Presei”, în Romänische Revue (1888), „Versöhnungs Symptome”, în Romänische Iahrbücher (1894), „Quem dii oderunt paedagogum fecerunt”, în Almanahul reuniunii învăţătorilor de la şcoalele confesionale greco orientale române din dieceza Caransebeşului (1899), „Problema vieţii”, în Almanahul Societăţii „Petru Maior” al studenţilor români din Budapesta (1902). În „Problema vieţii”, distinge între „bunul etic” şi „bunul eudemonistic”, urmărind problema de la Aristotel, epicureici şi stoici, până la Spinoza, Bentham, J. Stuart Mill şi Kant. Pledează pentru o morală ideală de inspiraţie kantiană, „în contra tuturor tentaţiunilor vieţii practice şi a sofismelor din teorii”.
În Religiune şi Ştiinţă, studiu conceput cu prilejul serbării din 1905 a ASTREI, A.M. analizează critic evoluţia ştiinţei şi a filosofiei, din Evul Mediu până în timpurile moderne. Distinge între ştiinţă şi filosofie, considerând totuşi că acestea au un punct comun, de natură pozitivă: certitudinea existenţei lui Dumnezeu. Postulează, în final, necesitatea armoniei dintre ştiinţă şi religie.
BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Religiune şi ştiinţă. Studiu asupra raportului lor, Sibiu, Tipografia lui W. Krafft, 1905;
- Religion und Wissenschaft. Eine Studie über deren Verhältnis, Wien und Leipzig, 1906;
- Siptome de împăcare, trad. de Valeriu Branisce, Lugoj, Editura autorului, 1910;
- [Din lucrările lui Alexandru Mocioni], în: Teodor Botiş, Monografia familiei Mocioni, Bucureşti, Fundaşia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1939, pp. 435–473;
- Polemica filosofică a lui Alexandru Mocioni cu profesorul Dr. F. Slavicki, în: Ibidem, pp. 428–434.
LITERATURĂ SECUNDARĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Teodor Botiş, Monografia familiei Mocioni, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1939, pp. 111–375;
- Valeriu Branisce, Pagini resleţe, Lugoj, Editura Autorului, 1910, pp. 147–375;
- Simion Ghiţă şi Dumitru Ghişe, Filosofie şi religie în evoluţia culturii române moderne, vol. 1, studiu şi antologie de S. Ghiţă şi D. Ghişe, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, pp. 270–276;
- Teodor V. Păcăţian, Cartea de Aur sau luptele politico-naţionale ale românilor de sub coroana ungară, vol. IV–VIII, Sibiu, Tipografia Arhidiecezană, 1909, passim;
ARTICOLE ÎN VOLUME COLECTIVE
- Elena Gheran-Mewes, „Alexandru Mocioni”, în Istoria filosofiei româneşti, vol. 1, Bucureşti, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972, pp. 564-51.
ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ
- Valeriu Branisce, „Alesandru de Mocsonyi. Amintiri şi aprecieri”, Transilvania, nr. III, 1909, pp. 146–158;
- Valeriu Branisce, „Alesandru de Mocsonyi”, Transilvania, nr. V, 1909, pp. 406–419.