A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V Z

(28 decembrie 1805, Rudăria – 30 aprilie 1870, Budapesta)


articol de Bogdan Rusu

Revoluționar, luptător naționalist, om politic, jurist, profesor de filosofie. A făcut primul an de filosofie la Liceul din Seghedin (1826), terminând facultatea filosofică la Universitatea din Pesta (1827). A urmat apoi dreptul (până în 1830). În 1830 a publicat, în germană, o scriere polemică în care apăra originea romană a românilor, contestată de sârbul arădean Sava Tekelija într-o scriere din 1823. În 1832 și-a trecut examenele de jurat-avocat, iar în 1834 a devenit doctor în drept universal, la aceeași Universitate. În același an, a plecat la Iași, pentru a ocupa catedra de filosofie și drept natural a nou-înființatei Academii Mihăilene. A rămas în slujbă până în 1836, când a plecat la București. A solicitat postul de profesor de filosofie la Colegiul Sf. Sava, fiind numit în 1837 profesor provizoriu de logică și drept roman. Nu s-a prezentat, însă, la post, ci a ținut lecții particulare de filosofie, începând din decembrie. Implicat într-un complot împotriva lui vodă Bibescu, E.M. a fost expulzat în Ungaria în 1840. A fost arestat în 1845 pentru că milita pentru emanciparea românilor de sub guvernul maghiar, fiind deținut fără proces până în 1848. În același an, a fost ales deputat în Dieta Ungariei, reprezentând Lugojul. Participă la Adunarea de la Lugoj, în care se adoptă rezoluții anti-sârbești. Militează în Dietă în spiritul unei alianțe a românilor cu ungurii, contra sârbilor și a panslavismului. Votează pentru detronarea Habsburgilor. După înfrângerea revoluției maghiare, E.M. „kossuthist”, este condamnat la moarte, pedeapsă comutată în patru ani de închisoare. În 1861 este din nou ales deputat, în circumscripția Stamora-Moravița. În 1865 publică ultima lui scriere de polemică anti-sârbească.

La Academia Mihăileană și în București, E.M. a predat logica și metafizica pură după cursul lui Imre János (1790–1832), profesorul lui de la Universitatea din Pesta, ale cărui idei metafizice răzbat deja în textul scrierii polemice a lui E.M. din 1830. Sintetismul critico-rațional al lui Imre era un dogmatism eclectic, combinând empirismul cu raționalismul, experiența cu rațiunea, pe fondul unei filosofii a simțului comun. Imre, deși admirator al lui Kant, era unul dintre exponenții reacțiunii catolice anti-kantiene, susținând, în contra kantienilor, posibilitatea metafizicii, însă nu ca ontologie, ci ca știință a ideilor și principiilor pe care se întemeiază adevărul material al judecăților noastre. Respingând rezultatele dialecticii transcendentale, Imre afirma caracterul creat al universului, al sufletului, nemurirea sufletului, existența lui Dumnezeu. Această metafizică a fost preluată și de E.M., cu mici modificări în direcția lui Krug. Dacă, la Imre, principiul suprem al filosofării este „sufletul nostru este activ și caută armonia absolută în toate activitățile lui”, la E.M. citim „eu sunt lucrăreț și caut armonia absolută a lucrărimilor mele”, ca la Krug. De asemenea, E.M. subliniază mai puternic decât Imre autoritatea simțului comun în filosofie.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

  • Widerlegung der Abhandlung welche unter dem Titel vorkommt: Erweis, dass die Wallachen nicht römischer Abkunft sind, und diess nicht aus ihrer italienisch-slavischen und Sprache folgt. Mit mehreren Gründen vermehrt, in die walachische Sprache übersetzt durch S. 7. in Ofen, 1827; und Beweis dass die Wallachen der Römer umbezweiselte Nachkömmlinge sind; wozu mehrere zweckmäßige kurze Abhandlungen; endlich eine Anmerkung über die in dem Anhange vorkommende Antikritik desselben S. T. beigefügt werden. Verfasst von E. Murgu. Ofen, gedruckt mit Köningl. Ung. Universitäts-Schriften, 1830.
  • Prospectul materiei propuse la Academia Mihăileană în anul I de filosofie, Iași: Tipografia Albinei, 1835.
  • Über das Serben-Congress-Memorandum verfasst von Dr. Euthym. Murgu, Pesta, 1865.
  • Scrieri, ediție îngrijită și introducere de I.D. Suciu, București: Editura pentru literatură, 1968.
  • Curs de filosofie ținut la Academia Mihăileană (1834–1835; 1835–1836), ediție îngrijită și studiu introductiv de Victor Țârcovnicu, Timișoara: Facla, 1986 (ediție revăzută Editura de Vest, 2005).

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRȚI DE AUTOR

  • Gh. Bogdan Duică, Eftimie Murgu, București: Imprimeria națională, 1937.
  • T. Topliceanu, Eftimie Murgu. Un capitol din istoria politico-națională a Banatului, Timișoara: Editura asociației grănicerilor „Traian Doda”, 1938.
  • P. Cristescu, Revoluționarul democrat Eftimie Murgu: profil ideologic și moral, Timișoara: Mirton, 1998.

CAPITOLE ÎN LUCRĂRI COLECTIVE

  • I. Oprea, „Eftimie Murgu”, in Terminologia filosofică românească modernă. Studiu asupra epocii de formare, București: Editura științifică, 1996.
  • V. E. Gica, „Cursurile de filosofie ale lui Eftimie Murgu la Academia Mihăileană”, in A. Surdu, D. Popescu (coord.), Istoria logicii românești, București: Editura Tehnică, 2006, pp. 46–50.

ARTICOLE ÎN PUBLICAȚII PERIODICE

  • E. Diaconescu, „Eftimie Murgu profesor la Academia Mihăileană”, Iașiul literar, VII, 1956, nr. 12, pp. 104-109.
  • E. Diaconescu, „Manuscrisul cursului de filosofie al profesorului Eftimie Murgu”, Iașiul literar, VIII, 1957, nr. 6, pp. 118–119.
  • D. Hrițcu, „Cariera didactică a lui Eftimie Murgu la Academia Mihăileană din Iași și un atestat de studii eliberat arhiereului Neofit Scriban”, Mitropolia Moldovei, XLVIII, 1972, pp. 9–12.
  • I. Oprea, „Eftimie Murgu la Academia Mihăileană”, Anuar de lingvistică și istorie literară, 26–28, 1978, pp. 179–183.
  • V. Cica, „Contribuții la cunoașterea marii personalități istorice a lui Eftimie Murgu”, Analele Banatului. Arheologie, Istorie, vol. 1 (1981), pp. 55–62.
  • N. A. Ursu, „Un fragment din cursul de logică al lui Eftimie Murgu, copiat de Eminescu”, Cronica, XVIII, 1983, nr. 17, p. 5.