(1795, Botoşani — 1830, Istanbul)
articol de Raluca Alexandrescu
Gânditor român de expresie română şi franceză. Scrie texte politice de inspiraţie filosofică diversă, care combină autori contractualişti ai secolului XVII, ca Locke şi Grotius, adăugând elemente ale filosofiei Luminilor şi păstrând o linie discursivă care ţine seamă de gândirea politică liberală emergentă în contextul politic al Ţărilor Române la acea vreme.
Inginer hotarnic, I.T. nu lasă în scrierile sale multe indicii despre natura studiilor care să-l fi condus spre preocupări în direcţia filosofiei politice. Până la înscăunarea lui Ioniţă Sandu Sturdza, în anul 1821, ca prim domn pământean care succede regimului fanariot, I.T. se ocupă cu realizarea cadastrelor. În 1822 renunţă la meseria de inginer hotarnic şi intră grămătic la cancelaria domnească. La 5 octombrie 1824 este ridicat la rangul de comis. Din această poziţie e numit secretar al beizadelei Nicolae Sturdza, ambasador al Moldovei la Istanbul. I.T. are şi ambiţii privind o carieră politică, ceea ce îl determină să conceapă în 1829 un proiect de candidatură la scaunul Moldovei. Proiectul nu îşi atinge scopul din mai multe motive. Un an după aceea, bolnav, probabil de tuberculoză, se stinge din viaţă la Istanbul, la vârsta de 35 de ani.
Scrierile sale – toate postume – trebuie citite în cheia specifică textelor scrise de autorii români din acea perioadă, adică în aceea de emergenţă a reflecţiei filosofico-politice şi de construcţie a limbii literare. Universul intelectual al acestei epoci este dominat de ponderea încă semnificativă a culturii greceşti, în conntrapartida căreia I.T. încearcă să constituie un corpus de reflecţie politică românească care să privească mai degrabă spre modelele occidentale, practicând în mod natural amestecul de curente filosofice eterogene. Contractualism, liberalism prerevoluţionar şi elemente de constituţionalism de secol XIX se regăsesc conjugate uneori în interiorul unei singure pagini. I.T. vorbeşte despre caracterul social al omului, despre contractul care stă la baza asocierii civile, despre domnia constituţiei şi despre republica democratică.
Principiile de filosofie politică modernă care se pot regăsi la I.T. se referă la monarhia constituţională, dar nu în sensul naţional pe care-l va căpăta în preajma revoluţiei de la 1848, ci mai degrabă în acela al regimului politic echilibrat, construit în sensul respectării ordinii politice („politiceasca oblăduire”), al drepturilor cetăţenilor şi al legitimităţii puterii politice.
BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
- Scrieri social-politice, cuvânt înainte, studiu introductiv, note de Emil Vârtosu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1974.
LITERATURĂ SECUNDARĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Dumitru V. Barnovschi, Cărvunarii: poveste istorică [Viaţa zbuciumată şi moartea sîlnică a comisului Ionică Tăutu], Bucureşti, Bilete de Papagal, 1929;
- Ariadna Camariano-Cioran, Academiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1971;
- Gh.I. Georgescu, Un vechiu propovaduitor al democratiei: comisul Ionică Tautu, Bucureşti, Fortuna, s.a.
- Vlad Georgescu, Istoria ideilor politice româneşti (1369–1878), München, Jon Dumitru Verlag, 1987;
- Nicolae Isar, Sub semnul „Luminilor”: figuri din epoca de la 1821, Bucureşti, Paideia, 2006, pp. 194–228;
ARTICOLE ÎN REVISTE ŞTIINŢIFICE
- Raluca Alexandrescu, „Democraţia înainte de partide”, Studia Politica, Romanian Political Science Review, vol. IV, no. 1, 2004;
- Dan Mănucă, „Ionica Tautu – traducător al «Ruinelor» lui Volney”, Anuar de Lingvistică şi Istorie Literară, tomul XXIII, 1972, pp. 109–120;
- Emil Vârtosu, „Napoleon Bonaparte şi proiectul unei «republici aristo-dimocraticeşti în Moldova», Viaţa Românească (Bucureşti), nr. 6–7, iunie–iulie 1947.