A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V Z
Bă Bi Bl Bo Br Bu

Balca, Nicolae

(11 iunie 1903, Tohanul Nou, jud. Braşov — 7 decembrie 1983, Bucureşti)

articol de Ion Itu

Teolog, pedagog şi istoric al filosofiei. A urmat şcoala normală „Andrei Şaguna” din Sibiu, apoi Liceul Teoretic (absolvit în 1925) şi Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu (1925–1929). S-a specializat în pedagogie religioasă, filosofie şi teologie la Universitatea din Jena (1930–1935). Şi-a luat doctoratul în filosofie la Weimar, cu teza Die Bedeutung Gogartens und seines Kreises für die Pädagogik der Gegenwart, doctorat echivalat în 1935, la Cluj. A fost profesor de pedagogie la Şcoala normală „Andrei Şaguna” din Sibiu (1935–1947), inspector pentru învăţământul religios din Arhiepiscopia Sibiului (1936), conferenţiar la cursul de filosofie al Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1947–1948), profesor titular de pedagogie, omiletică şi catehetică la Institutul Teologic Universitar din Cluj (1948–1952), apoi la aceeaşi catedră a Institutului teologic universitar din Bucureşti (1952–1970);  profesor consultant la cursurile de doctorat.

Opera sa filosofică este formată din cursul universitar (Curs de filosofie, 1948), din lucrarea Istoria filosofiei antice (1982), precum şi din câteva contribuţii în lucrări colective mai ample: în Istoria filosofiei moderne, unde redactează textele despre Sören Kierkegaard şi Şcoala de la Baden; în Omagiu mitropolitului Nicolae Bălan, unde semnează studiul „Ştiinţă, universitate şi popor”. Colaborează cu studii (încă neadunate în volum) la Revista de filosofie, Studii Teologice ş.a.

În filosofie, interesul său constant s-a manifestat pe câteva teme şi domenii: destinul gândirii neokantiene în lumea modernă (Şcoala de la Marburg, Şcoala de la Baden, Etapele receptării kantianismului în cultura română şi erorile lui P.P. Negulescu), fundamentele curentului existenţialist european (Filosofia existenţială şi influenţa acesteia asupra protestantismului contemporan; Interpretarea existenţei omeneşti în filosofia lui Heidegger; Sören Kierkegaard), criza spirituală a lumii moderne (Criza spirituală modernă şi cauzele ei, Criza spirituală contemporană şi menirea tinerei generaţii).

Interesul pentru Kant se concretizează într-o schiţă a influenţei acestuia în cultura română, în contextul căreia distinge trei etape: 1) „începuturile ei sfioase” (Gheorghe Lazăr, Simion Bărnuţiu, Mihai Eminescu şi Titu Maiorescu), 2) etapa „Revistei de filosofie”, condusă de C. Rădulescu-Motru, autorul celui dintâi studiu de amploare, în care nu numai că expune filosofia kantiană, ci încearcă să o depăşească printr-o concepţie metafizică elaborată; 3) etapa „renaşterii”, marcată prin traducerea lucrărilor kantiene fundamentale şi prin publicarea primelor sinteze semnificative (Viaţa şi opera lui Kant de Ion Petrovici, Immanuel Kant de Mircea Florian, Criticismul kantian de P. P. Negulescu). N.B. urmăreşte şi influenţa gândirii lui Kant asupra şcolilor filosofice din Germania, pornind de la care s-a constituit neokantianismul, problemă căreia îi consacră studiul despre Şcoala de la Baden. Abordează din perspectivă istorică: idealismul logic-epistemologic al Şcolii din Marburg; structura ştiinţelor spirituale (filosofia istoriei, filosofia culturii şi filosofia valorilor) din cadrul Şcolii germane de Sud-Vest, aflată sub autoritatea profesorilor W. Windelband şi H. Rickert; realismul critic neokantian (Alois Riehl, O. Külpe, Fr. Paulsen); idealismul noetic al lui Rudolf Eucken (în filosofie şi în poziţia faţă de creştinism); ficţiunile filosofice ale lui Hans Vaihinger (ca fundamente ale ştiinţelor, ale religiei şi moralei).

În aceeaşi calitate de istoric al filosofiei, N.B. este interesat şi de destinul filosofiei existenţialiste europene, dedicând studii extinse operelor lui Sören Kierkegaard şi Martin Heidegger, pe care-l consideră „cel mai reprezentativ dintre filosofii existenţiali contemporani”. Pune în lumină dificultăţile pe care le generează „subtilităţile graiului în care scrie Heidegger”, întrucât acesta din urmă nu părea mulţumit cu „adeveritatea sau falşitatea limbii”, ci considera că „adevărul e predat limbii ca putere mitică”, unde limba „revelează înţelesurile originale” şi nu e o simplă predicaţie capturată de instrumente gramaticalizate.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Die Bedeutung Gogartens und seines Kreises fur die Pädagogik der Gegenwart, Weimar, Hermann Boehlaus Nachfolger, 1934.
  • Criza spirituală modernă şi cauzele ei, Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1934.
  • Contribuţii la fundamentarea ontologiei, Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1935.
  • Criza spirituală contemporană şi menirea tinerei generaţii, Sibiu, Tiparul Tipografiei Arhidiecezane, 1938.
  • Studii filosofice, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, Tiparul universitar, 1938.
  • Interpretarea existenţii [sic!] omeneşti în filosofia lui Heidegger, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, Tiparul universitar, 1939.
  • Pentru o mai corectă înţelegere a filosofiei kantiene. O confruntare cu Dl. P.P. Negulescu, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, Tiparul universitar, 1941.
  • Curs de filosofie, Bucureşti, U.N.S.R., 1948.
  • Istoria filosofiei antice, Bucureşti, Institutul de Misiune al B.O.R., 1982.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • „Filosofia existenţială şi influenţa acesteia asupra protestantismului contemporan”, Revista de Filosofie, XXI, nr. 4, 1936, pp. 354–394.
  • „Teologia dialectică şi Biserica Ortodoxă”, Revista de filosofie, XXIII, nr. 2, 1938, pp. 160–185.
  • „Die Krisis der protestantischen Theologie und die dialektischen Philosophie”, Revista de filosofie, vol. XXIV, nr. 2, 1939.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • „Sören Kierkegaard”, în Istoria filosofiei moderne, vol. II,  Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1938, pp. 531–562.
  • „Şcoala de la Baden”, în Istoria filosofiei moderne, vol. III, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1938 pp. 167–193.
  • „Realismul critic neokantian”, în Istoria filosofiei moderne, vol. III, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1938, pp. 194–207.
  • „Rudolf Eugken”, în Istoria filosofiei moderne, vol. III, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1938, pp. 207–223.
  • „Hans Vaihinger”, în Istoria filosofiei moderne, vol. III, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1938, pp. 334–358.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996, p. 27.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Ion Itu, „Nicolae Balca – exerciţi de istorie a filosofiei”, în Studii de istorie a filosofiei româneşti, coord. Viorel Cernica, ed. îngrijită de Mona Mamulea, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2007, pp. 522–525.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • Mădălina Diaconu, „Die Kierkegaard-Rezeption in Rumänien”, Revue roumaine de philosophie, vol. 45, No. 1–2, 2001, pp. 149–164.
  • Radu Dumitru, „Prof. Diac. Dr. Nicolae Balca”, Studii teologice, XXXIV, nr. 1–2, 1982, pp. 92–94.
  • Radu Dumitru, „Necrolog”, Romanian Orthodox Church, XIII, nr. 1, 1983, pp. 97–99.
  • Constantin Galeriu, „In memoriam: Arhid. Prof. Nicolae Balca”, Studii teologice, XXXVI, nr. 1–2, 1984, pp. 138–142.