A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V Z

(5 iunie 1779 [9 ianuarie 1782], Avrig — 17 septembrie, 1823, Avrig)


articol de Titus Lates

Teolog, matematician, pedagog, filosof. Numele său este legat de întemeierea, la Bucureşti, a învăţământului superior în limba română. L-a avut ca dascăl la şcoala din satul natal pe Ioan Barac, de care a rămas legat toată viaţa. Absolvă Liceul regiu academic, al piariştilor, din Cluj (1806). Este trimis la Viena (1807) pentru a studia teologia în vederea ocupării postului de episcop al neuniţilor din Transilvania. Acolo intră în contact cu opera lui Kant, cu etica protestantă şi cu reflexia raţionalistă asupra religiei. Încearcă fără succes să-şi continue studiile la Carlowitz şi să ocupe scaunul episcopal. Obţine doar un post la Consistoriul din Sibiu. În urma unor conflictele cu autorităţile (datorită simpatiei sale pentru Napoleon), este destituit (1815). Pleacă în pribegie, ajungând Ţara Românească, unde prezintă în Divanul cel mare al ţării planul de organizare a unei Academii de înalte ştiinţe şi umanităţi în limba română, după modelul Liceului regiu academic din Cluj, adaptat la condiţiile locale. Şcoala a fost instalată în chiliile Mănăstirii Sf. Sava.

La deschiderea cursurilor (august 1818), Gh.L. a publicat o Înştiinţare în care promitea, pe lângă învăţământul elementar, şi un învăţământ superior în care urma să fie predată şi filosofia. A tradus un curs de matematică şi unul de filosofie, încercând să impună sistemul lui Kant, prin contrast cu Ladislau Erdeli, care propunea logica după Condillac. Urmând noile idei ale învăţământului din Occident, a pus la baza şcolii naţionale filosofia şi ştiinţele reale. Şcoala lui Lazăr a durat până în 1823, când Gh.L., bolnav, s-a întors la Avrig. Efortul lui Gh.L. a fost continuat de elevii săi Eufrosin Poteca şi Ion Heliade Rădulescu.

Ideile filosofice ale lui Gh.L. se regăsesc în discursurile sale. Discursul compus la înscăunarea Mitropolitului Dionisie (1819) este un îndemn pentru emanciparea naţională pe linia Şcolii Ardelene, unde pune în antiteză, conform unui model romantic, măreţia trecută a Romei şi decadenţa epocii sale. În Discursul compus la sosirea în ţară a lui Gr. Ghica Vodă (1822), pornind de la antinomia dintre bine şi rău, dezvoltă o filosofie a istoriei care are în centru conceptul de ciclicitate – „roata lumii, roata veacurilor, roata sorţii omeneşti”. Se pot recunoaşte aici şi reflexe din lecturile sale etice şi teologice: Sigmund von Storchenau şi J. H. Kampe. Ideile pedagogice ale lui Gh.L. se revendică de la filantropinism, sub influenţa lui J.H. Carpe. Deşi adept al filosofiei germane, Gh.L. nu a fost străin de opera iluminiştilor francezi. Manuscrisele sale, din păcate, s-au pierdut.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

G. Bogdan-Duică, G. Popa-Lisseanu, Viaţa şi opera lui Gheorghe Lazăr, Bucureşti, Tipografia „Jockey Club”, Ion C. Văcărescu, 1924, pp. 13–162.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • *** Gheorghe Lazăr, 1779–1823. Biobibliografie, Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară, 1979;
  • G. Bogdan-Duică, Gheorghe Lazăr, Bucureşti, Cultura Naţională, 1924;
  • Gheorghe M. Stancu, Gheorghe Lazăr pedagog naţional. Viaţa, activitatea şi ideile sale, Braşov, Tipografia „Unirea”, 1936;
  • George Macovescu, Gheorghe Lazăr, 1779-1823, Bucureşti, Editura Tineretului, 1954 (ediţia a doua: Bucureşti, Editura Albatros, 1973);
  • Emilia Şt. Milicescu, Gheorghe Lazăr (1782–1823), Cluj-Napoca, Editura Dacia;
  • Gheorghe Părnuţă, Gheorghe Lazăr. Contribuţia sa la dezvoltarea învăţământului, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973;
  • Valeriu Popa, Gheorghe Lazăr. Elementul religios în personalitatea sa, Suceava, 1943;
  • D. Popovici, La littérature roumaine a l’époque des lumières, Centrul de Studii şi Cercetări privitoare la Transilvania, Sibiu, 1946, pp. 314–342; 

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • Gheorghe Adamescu, „Primii profesori de filozofie ai şcoalei dela Sfântul Sava”, Revista Generală a Învăţământului, nr. 1, 1927, pp. 19–32;
  • Avram Andea, „Date noi privind biografia intelectuală a lui Gheorghe Lazăr (1779–1823)”, Ziridava, X, 1978, pp. 293–308;
  • Gheorghe Epure, „Gh. Lazăr – «primul kantian român»”, Revista de filosofie, Tomul XXI, nr. 6, 1974, pp. 750–754;
  • Traian Lalescu, „Viaţa şi activitatea lui Gheorghe Lazăr”, Gazeta matematică, Anul XXII, 1917, nr. 6, pp. 151–156, nr. 7, pp. 177–185, nr. 8-9, pp. 207–209, 217–221;
  • Eugenia R. Marinescu, „Gheorghe Lazăr ca pedagog naţional”, Buletinul Seminarului de pedagogie teoretică, nr. 5, 1929,  pp. 139–221.
  • Ion Petrovici, „Kant şi cugetarea românească”, Revista de filosofie, vol. X, nr. 1–2, 1924, pp. 1–10;
  • Petrache Poenaru, „George Lazăr şi şcoala română”, Analele Societăţii Academice Române, IV, 1871, pp. 111–125;

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • G. Bogdan-Duică, „Cantiani români”, Semănătorul, Anul III, nr. 6, 1904, pp. 81–84;
  • Ion Eliade Rădulescu, „Gheorghe Lazăr”, Curierul românesc,  X, nr. 64, 1839, pp. 255–256; nr. 66, pp. 261–264; nr. 66, p. 1 supliment (reprodus şi în Foaie pentru minte, inimă şi literatură, III, 1840, nr. 6, pp. 41–46, şi nr. 7, pp. 49–50);
  • Alexandru Vilan, „Gheorghe Lazăr şi filosofia”, Transilvania (Sibiu) , serie nouă, Anul II (LXXIX), nr. 9, 1973, pp. 19–21.