A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V Z
Ma Me Mi Mo Mu
Mai Mar Maş Mat

Maiorescu, Titu

(15 februarie 1840, Craiova – 18 iunie 1917, București)

Articol de Mona Mamulea

Filosof, om de cultură și om politic, profesor universitar. Fiul filologului și istoricului ardelean Ioan Maiorescu. După educația elementară de la Craiova și Brașov, T.M. a urmat Academia Theresiană din Viena (1851–1858), unde l-a avut ca profesor de filosofie pe H. Suttner, căruia îi datorează baza herbartiană a concepției sale filosofice. După un an de studii universitare la Berlin, Universitatea din Giessen a acceptat să-i echivaleze ultimii doi ani de la Theresianum cu doi ani de facultate în vederea susținerii tezei de doctorat. În 1859 a trecut doctoratul la Giessen cu teza Πρός τι (Das Verhältnis). În același an a plecat ca bursier la Paris, unde a obținut prin echivalări licențe în Drept (De jure dotium. Du régime dotal, 1861) și în Litere. În același an (1861) a publicat la Berlin Einiges philosophische in gemeinfasslicher Form, o carte de popularizare care reia idei expuse în teza de doctorat. Influențată de Herbart, dar și de Feuerbach, lucrarea pe care T.M. a numit-o mai târziu în Însemnări „mica, nematurata mea carte germană de la 1861”, avea la bază o serie de prelegeri de inițiere în filosofie pe care T.M. le ținuse la Berlin în cadru privat. Conform monografiei lui S. Mehedinți, lucrarea s-a bucurat de întâmpinări pozitive în cercurile berlineze și i-a adus popularitate. A fost amplu comentată în National Zeitung de A. W. T. Stahr, care compara stilul lui T.M. cu stilul lui Lessing. Invitat să țină un discurs în vederea strângerii de fonduri pentru construirea la Kamenz a unui monument dedicat lui Lessing, T.M. a susținut în 1861, la Berlin, conferința „Die alte französische Tragödie und die Wagnersche Musik”, în care a pornit de la înțelegerea hegeliană a Frumosului ca fiind deplina întrepătrundere a Ideii cu aparența sensibilă. A fost ales membru al Societății Filosofice din Berlin și era menționat printre editorii revistei Der Gedanke, organul societății. S-a întors în țară la 27 noiembrie 1861, dedicându-se educației și culturii naționale. A ținut prelegeri de logică și istoria filosofiei la universitățile din Iași (1863–1871) și București (1884–1907), unde a format și îndrumat o serie de specialiști în filosofie și în domenii conexe, printre care C. Rădulescu-Motru, I. Petrovici, P. P. Negulescu, M. Florian. Activitatea sa de pionierat în numeroase domenii (educație, drept, lingvistică, arte, științe, filosofie ș.a.) l-a impus pe T.M. drept principal fondator al culturii române moderne.

Preocupările filosofice ale lui T.M. s-au desfășurat în mai multe direcții. Eforturile din tinerețe se îndreptau către fundamentarea filosofiei, în vreme ce la maturitate a întreprins o critică a culturii române de pe poziții evoluționiste și organiciste. În estetică este creditat îndeosebi cu introducerea ideii de autonomie a artei în cultura română (T. Vianu), iar în psihologie s-a făcut cunoscut prin pledoariile sale în favoarea desprinderii ei de metafizică. Preocupat de științe și antrenat în activități de popularizare a acestora, T.M. a combătut cu regularitate metafizica materialistă de pe pozițiile idealismului kantian. T.M. a fost și autorul unui renumit manual de Logică pentru liceu (1876), masiv reeditat.

În scrierile de tinerețe (Πρός τι și Einiges philosophische…), T.M. a încercat o nouă sistematizare disciplinară a filosofiei și o  fundamentare epistemologică a acesteia pe ideea de relație. Această idee i-a fost sugerată de Herbart, care scrisese în Hauptpunkte der Logik că logica poate spune ceva despre noțiuni numai întrucât obiectele pe care le concepem se găsesc în relații reciproce. Pornind de aici, T.M. a făcut din relație atât condiția, cât și obiectul gândirii filosofice. Spre deosebire de științele empirice, care descriu lucruri izolate, filosofia se raportează la lucruri din perspectiva relațiilor dintre acestea. Relația nu se află însă in re, ci in mente. Astfel, aceasta devine la T.M. o categorie a priori a minții umane. În funcție de termenii aflați în relație, T.M. a propus în Πρός τι o împărțire a filosofiei în cinci discipline fundamentale, ordonate ascendent de la cea mai concretă la cea mai abstractă: psihologia, logica, metafizica, matematica și etica (în Einiges philosophische…, părțile filosofiei rămân doar patru, iar locul eticii este luat de metafizică). Există o corespondență, credea T.M., între părțile filosofiei și modul în care progresează cunoașterea, de la nivelul cel mai puțin abstract, al reprezentărilor, până la nivelul cel mai abstract, al categoriilor. T.M. ar fi dorit ca această structurare ierarhică să fie utilizată în învățământ prin predarea disciplinelor în ordinea stabilită de el. Dintre toate părțile filosofiei enumerate mai sus, T.M. s-a ocupat pe larg aici doar de psihologie, căreia îi dedică patru capitole în Einiges philosophische…. În opoziție explicită cu psihologia facultăților, a încercat să ducă mai departe mecanicismul herbartian. Reprezentările și relațiile dintre acestea, strict legiferate, ar reprezenta o descriere completă a minții. La maturitate, a renunțat la mecanica herbartiană și a sugerat apropierea psihologiei de fiziologie.

Dacă gândirea de tinerețe a lui T.M. avea drept aplicație practică reconsiderarea învățământului filosofic pe baza sistematizării disciplinare pe care a propus-o, contribuțiile sale de maturitate, începând cu În contra direcției de astăzi în cultura română (1868), aveau ca obiectiv reconsiderarea culturii române pe baze evoluționist-organiciste. Teza intrată în istoria culturii române sub denumirea de „teoria formelor fără fond” are următoarea structură argumentativă: (1) orice cultură are o bază spirituală distinctă, pe care își dezvoltă formele și elementele proprii; (2) atunci când aceste forme culturale și civilizaționale sunt deplasate dintr-un context cultural în altul, despărțite de fundamentul lor originar, devin nocive; (3) generația pașoptistă a importat elemente din culturile occidentale, ignorând legătura indisolubilă dintre formele culturale și structura spirituală a poporului care le creează; (4) în consecință, cultura română de după 1848 este sufocată de forme pe care nu le poate asimila deoarece acestea nu sunt produsul ei natural. Presupozițiile lui T.M. sunt particulariste, evoluționiste și organiciste: fiecare cultură reprezintă o individualitate ireductibilă, care evoluează, asemenea unui organism, potrivit legilor ei interne. Pe baza aceluiași organicism, T.M. a criticat modificarea artificială a limbii, practicată de latiniști, dar și a dreptului – împotriva „școalei” lui Bărnuțiu. Principalul său model a fost H. Spencer, intens discutat la „Junimea”, dar nu putem exclude nici influența lui Herder, din care T.M. a început să citească încă de la 17 ani.

T.M. a rămas în istoria filosofiei îndeosebi ca profesor și mentor. Prin prelegerile sale, a reușit să îl impună pe Kant (văzut prin grila lui Schopenhauer, spunea Petrovici) și a făcut din apriorismul kantian o direcție teoretică esențială în filosofia românească, educând generații de filosofi care au gândit în prelungirea kantianismului și a neokantianismului. Datorită activității sale novatoare, T.M. este strâns asociat cu începuturile filosofiei moderne în România.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRȚI DE AUTOR

  • Πρός τι (Das Verhältnis), Philosophische Abhandlung (1859), netipărită; în limba română: Relația. Tratare filosofică de Titus Livius Maiorescu, traducere de Radu Stoichiță, în Titu Maiorescu, Scrieri din tinerețe (1858–1862), ed. îngrijită, prefață și note de Simion Ghiță, traducerea textelor: Alex. Ionescu, Radu Stoichiță, Ion Herdan, Tudor Vianu, I. E. Torouțiu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1981, pp. 86–136.
  • Einiges philosophische in Gemeinfasslicher Form, Berlin, Nicolaische Verlagsbuchhandlung, 1861; în limba română: Considerații filosofice pe înțelesul tuturor, trad. de Ion Herdan, în Titu Maiorescu, Scrieri din tinerețe (1858–1862), ed. îngrijită, prefață și note de Simion Ghiță, traducerea textelor: Alex. Ionescu, Radu Stoichiță, Ion Herdan, Tudor Vianu, I. E. Torouțiu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1981, pp. 164–309.
  • Critice, București, Editura Librăriei Socec & Comp., 1874; ed. a II-a: Critice (1867–1892), București, Editura Librăriei Socec & Comp., 1892 [3 volume]; ed. completă: Critice (1866–1907), București, Institutul de arte Grafice și Editură „Minerva”, 1908 [3 volume].
  • Însemnări zilnice, publicate cu o introducere, facsimile și portrete de I. Rădulescu Pogoneanu, vol. I: 1855–1880; vol. II: 1881–1886; vol. III: 1887–1891, București, Editura Librăriei Socec & Co., 1937–1943.
  • Logica. Partea I: Logica elementară, București, Editura Socec & C-nie, 1876; ed. definitivă: Logica, ed. a V-a, București, Editura Librăriei Socec & Comp., 1898; ediție critică: Titu Maiorescu, Logica, cu îndreptările, adăogirile și însemnările autografe ale autorului, cu adnotări, note și un studiu introductiv de I. Brucăr, București, Imprimeria Națională, 1940.
  • Patru conferințe, rezumate de Mihai C. Braneanu (Hermes), cu un Apendice de D. Angel Demetriescu, Bucuresci, Tipografia Stefan Mihalescu, 1883.
  • Prelegeri de filosofie, ed. îngrijită, note, comentarii și indice de Grigore Traian Pop și Alexandru Surdu, cuvânt înainte de Grigore Traian Pop, Craiova, Scrisul Românesc, 1980.
  • Scrieri din tinerețe (1858–1862), ed. îngrijită, prefață și note de Simion Ghiță, traducerea textelor: Alex. Ionescu, Radu Stoichiță, Ion Herdan, Tudor Vianu, I. E. Torouțiu, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1981.
  • Cugetări și aforisme, selecție, introducere, note și comentarii, indice tematic de Simion Ghiță, București, Editura Albatros, 1986.
  • Scrieri de logică, stabilirea textelor, traducerea, studii introductive și note de Alexandru Surdu, pref. de Sorin Vieru, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1988.
  • Cercetări psihologice, îngrijirea ediției, studiu introductiv și note de Viorel Iulian Tănase, București, Editura Univers Enciclopedic, 1999.
  • Logica și aplicațiile ei, îngrijirea ediției, studiu introductiv și note de Viorel Iulian Tănase, București, Editura Univers Enciclopedic, 2000.
  • Opere filosofice, ed. îngrijită de Alexandru Surdu, București, Editura Academiei Române, 2005; reed.: Comemorare Titu Maiorescu, un secol de la moarte, 1917–2017, I. Opera filosofică, ed. a II-a îngrijită de Alexandru Surdu, București, Editura Academiei Române, 2017.

TRADUCERI

  • Du Bois-Reymond, Emil, „Despre limitele cunoașterii naturei”, trad. din germană de Titu Maiorescu, Convorbiri literare, an XXV, nr. 8, 1891, pp. 620–645.
  • Schopenhauer, Aforisme asupra înțelepciunii în viață, trad. de Titu Maiorescu, text stabilit de Domnica Filimon-Stoicescu, studiu introductiv de Liviu Rusu, București, Editura pentru Literatură Universală, 1969.
  • C. Floru și Al. Surdu, „Texte filosofice traduse de Titu Maiorescu, prezentate de…”, în Ramuri (Craiova), anul VI, nr. 2–6, 10, 11, 1969.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRȚI DE AUTOR

  • A. Calafeteanu, Conceptul estetic și critic maiorescian, s.l. [București], Editura Romfel, s.a. [1996].
  • Gh. Al. Cazan, Scufundarea în adâncuri: filosofia lui Titu Maiorescu, București, Editura Agerpress Typo, 2002.
  • Maria Cornelia Bârliba, Titu Maiorescu: pledoarie pentru inteligență, București, Casa de Editură „Edimpex – Speranța”, 1992.
  • Oskar Briol, Filosofia lui Maiorescu. Scurtă expunere cu ocazia unei conferințe a D-lui I. Petrovici, București, Tiparul „Oltenia”, 1931. [semnat: Diogen]
  • Aurel M. Cazacu, Maiorescu și maiorescienii: zece studii de logică, București, Editura Universitară, 2003.
  • Aurel M. Cazacu, O paradigmă a inteligenței românești: logica lui Titu Maiorescu, București, Editura Academiei Române, 2007.
  • Domnica Filimon, Tânărul Maiorescu, București, Editura Albatros, 1974.
  • Simion Ghiță, Titu Maiorescu: filosof și teoretician al culturii, București, Editura Științifică, 1974.
  • Simion Ghiță, Titu Maiorescu și filosofia europeană, Galați, Editura „Porto – Franco”, 1995.
  • E. Lovinescu, T. Maiorescu (1840–1876), București, Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1940 [2 vol.].
  • E. Lovinescu, T. Maiorescu și contemporanii lui, vol. I: V. Alexandri, M. Eminescu, A. D. Xenopol, București, Casa Școalelor, 1943.
  • E. Lovinescu, T. Maiorescu și posteritatea lui critică, București, Casa Școalelor, 1943.
  • Nicolae Manolescu, Contradicția lui Maiorescu, București, Cartea Românească, 1970.
  • Ion Petrovici, Titu Maiorescu (1840–1917), București, Editura Casa Școalelor, 1931.
  • Licu Pop, Ideile estetice ale lui Titu Maiorescu, Sibiu, Institutul de Arte Grafice „Dacia Traiană” (Din publicațiile grupării intelectuale „Thesis”), 1942.
  • Liviu Rusu, Scrieri despre Titu Maiorescu, București, Editura Cartea Românească, 1979.
  • Soveja [Simion Mehedinți], Titu Maiorescu, București Editura „Cartea românească”, s.a. [1925].
  • Eugen Todoran, Maiorescu, București, Editura Eminescu, 1977.
  • Petru Ursache, T. Maiorescu – esteticianul: studiu hermeneutic, Iași, Editura Junimea, 1987.
  • Virgil Vintilescu, Polemica Maiorescu – Gherea: implicații estetice și literare, Timișoara, Editura Facla, 1980.

CAPITOLE ÎN CĂRȚI DE AUTOR

  • Constantin Aslam, Palimpsestul identității românești: Reflecții asupra fundamentelor culturale ale filosofiei, București, Editura Crater, 2000, pp. 131–161 (cap. „Titu Maiorescu și modelul argumentativ al identității românești. Teoria fundamentului dinlăuntru”).
  • N. Bagdasar, Istoria filosofiei românești, București, Societatea Română de Filosofie, 1940, pp. 27–33 (cap. „Titu Maiorescu”).
  • I. Brucăr, Cadențe filosofice, București, Librăria „Universala” Alcalay & Co., s.a. [1934] (cap. „Pentru o filosofie a lui Titu Maiorescu”).
  • Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei românești, București, Editura didactică și pedagogică, 1984, pp. 121–142 (cap. „Titu Maiorescu”).
  • Anton Dumitriu, Istoria logicii, București, Editura didactică și pedagogică, 1969, pp. 893–933 (cap. „Epoca maioresciană”).
  • Ion Ianoși, Literatură și filosofie: interacțiuni în cultura română, București, Editura Minerva, 1986, pp. 57–93 (cap. „Titu Maiorescu”).
  • Ion Ianoși, O istorie a filosofiei românești – în relația ei cu literatura, Cluj, Biblioteca Apostrof, 1996, pp. 46–73 (cap. „Titu Maiorescu”).
  • Mona Mamulea, Dialectica închiderii și deschiderii în cultura română modernă, București, Editura Academiei Române, 2007, pp. 135–159 (cap. „Titu Maiorescu și relativitatea etnică a valorilor”).
  • Vasile Muscă, Încercare asupra gândirii românești: schița unui profil istoric, Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2002, pp. 58–74.
  • Ioan Oprea, Terminologia filosofică românească modernă. Studiu asupra epocii de formare, București, Editura Științifică, 1996, pp. 158–162 (cap. „Titu Maiorescu”).
  • Ion Petrovici, Amintiri universitare, București, Alcalay & Co., s. a. [1920], pp. 5–19 (cap. „T. Maiorescu, [profesor]”).
  • Ilie Pintea, Filosofia românească în secolele XVI–XIX, București, Editura Fundației România de Mâine, 2008, pp. 136–152.
  • Constantin Schifirneț, Civilizație modernă și națiune, București, Editura didactică și pedagogică, 1996, pp. 22–63 (cap. „Titu Maiorescu”).
  • Constantin Schifirneț, Formele fără fond, un brand românesc, București, Comunicare.ro, 2007, pp. 51–79 (cap. „Teoria formei fără fond în opera lui Titu Maiorescu”).
  • Grigore Smeu, Istoria esteticii românești, vol. I, București, Editura Academiei Române, 2008, pp. 101–143.
  • Marin Ștefănescu, Filosofia românească, București, Institutul Grafic „Răsăritul”, 1922, pp. 153–168 (cap. „Titu Maiorescu”).
  • Grigore Tăușan, Filosofi români și streini, București, Editura Casei Școalelor, s.a., [1939], pp. 7–14 (cap. „Kantianismul lui Titu Maiorescu”).
  • Gr. Tăușan, Contribuții filosofice și literare, București, Editura Casei Școalelor, 1940, pp. 33–63 (cap. „Titu Maiorescu critic literar și estetician”).
  • Gheorghe Toma, Permanențe filosofice românești: studii și eseuri, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, pp. 138–159 (cap. „Raționalismul filosofic maiorescian”).
  • Tudor Vianu, Influența lui Hegel în cultura română, București, Imprimeria Națională, 1933, pp. 22–39 (cap. „Titu Maiorescu”).
  • Tudor Vianu, Istoria esteticei de la Kant până azi în texte alese, precedate de un studiu introductiv și note bibliografice, București, Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, I. E. Torouțiu, 1934, pp. 39–50 (cap. „Contribuția românească în estetică”).

VOLUME COLECTIVE

  • Viorel Cernica (coord.) și Mona Mamulea (ed.), Studii de istorie a filosofiei românești, VII: Centenar Emil Cioran; Titu Maiorescu  – 170 de ani de la naștere, București, Editura Academiei Române, 2011.
  • Alexandru Surdu (coord.) și Mona Mamulea (ed.), Comemorare Titu Maiorescu, Un secol de la moarte (1917–2017). II. Studii despre filosofia lui Titu Maiorescu, București, Editura Academiei Române, 2017, pp. 171–187.

ARTICOLE ÎN PUBLICAȚII ȘTIINȚIFICE

  • Marian Bănică, „Titu Maiorescu și filosofia românească în a doua jumătate a secolului al XIX-lea”, Buletin științific. Seria Științe socio-umane (Pitești), vol. III, nr. 1, 2000, pp. 15–29.
  • Maria Cornelia Bârliba, „Câteva aspecte interpretative privind Logica lui Titu Maiorescu”, Analele Universității București. Filosofie. Istorie. Drept, anul XXV, 1976, pp. 47–55.
  • Maria Cornelia Bârliba, „Certitudinea ca temei al metodologiei în «Logica» lui Titu Maiorescu”, Analele Universității București. Filosofie, anul XXXVI, 1987, pp. 49–52.
  • Alexandru Boboc, „Titu Maiorescu și filosofia germană clasică”, Revista de Științe Politice și Relații Internaționale, nr. 2–3, 2006, pp. 6–23.
  • Alexandru Boboc,  „Titu Maiorescu și filosofia modernă”, Symposion, tomul IV, nr. 2 (8), 2006, pp. 283–299.
  • Viorel Cernica, „Modele de filosofare și proiecte culturale. Maiorescianismul astăzi”, în Studii de istorie a filosofiei românești, VII, coord. Viorel Cernica, ed. îngrijită de Mona Mamulea, aparat bibliografic de Titus Lates, București, Editura Academiei Române, 2011, pp. 135–143.
  • M. Ciurdariu, „«Contradicția» lui Maiorescu, sau de la Adevăr la Creație”, Revista de filosofie, tomul 18, nr. 1, 1971, pp. 89–97.
  • Marin Constantin, „Ethos și katharsis la Maiorescu”, Analele științifice ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Secțiunea III b, Filosofie, tomul 24, 1978, pp. 45–48.
  • Bogdan Mihai Dascălu, „Gândirea estetică a lui Titu Maiorescu și chestiunea surselor ei”, Caiete critice, nr. 10 (300), 2012, pp. 31–38.
  • Mircea Djuvara, „Titu Maiorescu profesor de filosofie”, Revista de filosofie, vol. XXV, nr. 1, 1940, pp. 7–10.
  • D. Drăghicescu, „Titu Maiorescu: schiță de biografie psicho-sociologică”, Extras din revista Libertatea, anul VIII, no. 5, 5 martie 1940.
  • Zoe Dumitrescu-Bușulenga, „Titu Maiorescu și cultura germană”, Revista de istorie și teorie literară, anul XXXVI, nr. 1–2, 1988, pp. 7–13.
  • Gheorghiță Geană, „Gheara leului sau pulpana boierului?”, Studii de istorie a filosofiei românești, VII, coord. Viorel Cernica, ed. îngrijită de Mona Mamulea, aparat bibliografic de Titus Lates, București, Editura Academiei Române, 2011, pp. 144–159.
  • I. Gherea [Constantin Dobrogeanu-Gherea], „Asupra esteticei metafizice și științifice”, Literatură și știință, tomul 1, 1893, pp. 72–98.
  • Simion Ghiță, „Problema omului în concepția lui Titu Maiorescu”, Revista de filosofie, tomul 17, nr. 7, 1970, pp. 849–861.
  • Simion Ghiță, „Titu Maiorescu și filosofia kantiană”(I), Revista de filosofie, tomul XIX, nr. 11, 1972, pp. 1345–1356; (II), tomul XX, nr. 2, 1973, pp. 195–207.
  • Simion Ghiță, „Titu Maiorescu”, în D. Ghișe; N. Gogoneață (coord.), Istoria filosofiei românești, vol. I, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1972, pp. 353–396. Ed. a 2-a, rev. și adăugită, 1985, pp. 465–506.
  • Simion Ghiță, „Titu Maiorescu et la philosophie kantienne”, Revue roumaine des sciences sociales. Philosophie et logique, tome 17, no. 2, 1973, pp. 147–155.
  • Simion Ghiță, „Titu Maiorescu: problema doctoratului la Sorbona și aspectele ei filosofice (Răspuns profesorului Liviu Rusu)”, Revista de Filosofie, tomul XXIV, nr. 1, 1977, pp. 67–83.
  • Simion Ghiță, „Despre cursul lui Titu Maiorescu de istoria filosofiei contemporane”, Revista de filosofie, tomul XXIX, nr. 1, 1982, pp. 109–114.
  • Simion Ghiță, „Francesco de Sanctis e Titu Maiorescu – Affinità elettive e convergenze critiche”, Revue roumaine des sciences sociales. Philosophie et logique, tome 29, no. 1–2, 1985, pp. 138–144.
  • Simion Ghiță, „Influența gândirii lui Schopenhauer asupra lui Titu Maiorescu și Mihai Eminescu”, Revista de filosofie, tomul XXXVI, nr. 4, 1989, pp. 396–406.
  • Simion Ghiță, „Influența lui Hegel asupra gândirii estetice maioresciene”, Revista de filosofie, tomul XXXVIII, nr. 3–4, 1991, pp. 189–200.
  • Simion Ghiță, „Influența culturii clasice germane asupra gândirii estetice a tânărului Maiorescu”, Revista de istorie și teorie literară, anul XL, nr. 3–4, 1992, pp. 349–360.
  • G. Ivănescu, „Formarea terminologiei filosofice românești moderne”, în Contribuții la istoria limbii române literare în secolul al XIX-lea, redactor responsabil: Tudor Vianu, București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1956, vol. I, pp. 171–204 (cap. „Terminologia filosofică a lui Maiorescu”).
  • Gabriel Liiceanu, „Elogiul lui Maiorescu. Elemente de patologia spiritului și a culturii” [1989], Viața Românească, anul LXXXIV, nr. 10–11–12, 1990.
  • Mona Mamulea, „Maiorescu despre filosofie ca scientia universalis”, Revista de filosofie, anul LXIV, nr. 4, 2017, pp. 257–267.
  • Mona Mamulea, „Mintea ca obiect al cercetării experimentale și filosofia materialistă. Poziția lui Maiorescu”, Studii de istorie a filosofiei românești, XVI: Relația minte–corp, coord. Al. Surdu, Mona Mamulea, Titus Lates, Viorel Cernica, București, Editura Academiei Române, 2020, pp. 150–162.
  • Dumitru Matei, „Tradiție, originalitate, evoluție artistică în gândirea estetică maioresciană”, Revista de filosofie, tomul 16, nr. 3, 1969, pp. 359–368.
  • Marie-Elisabeth Mitsou, „Titu Maiorescu, Jean Psichari et la conscience littéraire nationale”, Cahiers balkaniques, 42: Grèce-Roumanie: héritages communs, regards croisés, 2014. [https://journals.openedition.org/ceb/4943]
  • Ioan Oprea, „Elemente de continuitate în terminologia filosofică a lui Titu Maiorescu”, Limba română, anul XLI, nr. 3, 1992, pp. 145–149.
  • Liviu Petrescu, „Maiorescu și Hegel”, în Andrei Marga și Vasile Muscă (coord.) Teme hegeliene: studii, prefață de Dumitru Ghișe, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1982, pp. 278–294.
  • Ion Petrovici, „La centenarul lui Titu Maiorescu”, București, Imprimeria Națională, 1940, extras din Academia Română, Memoriile secțiunii literare, Seria III. Tom IX, 1938–1940, pp. 325–346.
  • Liliana Popa și Ion Stoica, „Titu Maiorescu și Herbert Spencer în lumina unor documente inedite”, Revista de filosofie, tomul 16, nr. 11, 1969, pp. 1369–1382.
  • C. Rădulescu-Motru, „Actualitatea lui Titu Maiorescu”, Revista de filosofie, vol. XXV, nr. 1, 1940, pp. 3–6.
  • I. N. Roșca, „Titu Maiorescu – formele culturii: metafizica și știința”, Analele Universității București. Filosofie, anul XXXVI, 1987, pp. 44–48.
  • I. N. Roșca, „L’idée et d’autonomie des formes de la culture dans la conception de Titu Maiorescu”, Revue roumaine des sciences sociales. Philosophie et logique, tome 32, nos. 3–4, 1988, pp. 197–202.
  • Liviu Rusu, „Titu Maiorescu”, Revista de istorie și teorie literară, tomul 15, nr. 3, 1966, pp. 417–424.
  • Liviu Rusu, „Titu Maiorescu și Hegel”, în vol. col. Probleme de literatură comparată și sociologie literară, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1970, pp. 242–247.
  • Constantin Schifirneț, „Valențe și limite teoretice în teza «formelor fără fond»”, Revista de filosofie, tomul XXVIII, nr. 5, 1981, pp. 583–592.
  • Constantin Schifirneț, „The relation between substance and form in the formation of modern romanian civilization”, Revue roumaine des sciences sociales. Philosophie et logique, tome 29, no. 1–2, 1985, pp. 149–161.
  • Constantin Stoenescu, „Teza formei fără fond și contribuția lui Titu Maiorescu la dezbaterea privind specificul național”, Revista de filosofie, tomul LVIII, nr. 3–4, 2011, pp. 277–289.
  • Alexandru Surdu, „Metamorfoza logicii lui Maiorescu”, Revista de filosofie, tomul XXV, nr. 4, 1978, pp. 493–500.
  • Alexandru Surdu, „Titu Maiorescu – logicianul. Între tradiție și actualitate”, Revista de filosofie, tomul XXXVIII, nr. 3-4, 1991, pp. 201–206.
  • Alexandru Surdu, „Maiorescu și maiorescienii”, Academica, anul II, nr. 9 (21), iulie 1992, p. 18.
  • Alexandru Surdu, „Sisteme disciplinar-filosofice la Titu Maiorescu”, în Istoria filosofiei românești, coord. Al. Surdu, D. Popescu, Șt.-D. Georgescu, București, Editura Academiei Române, 2018, pp. 234–237.
  • Ana-Stanca Tabarasi, „Der rumänische Kulturkritiker Titu Maiorescu und das Vorbild Lessings”, în Anna Olshevska et. al. (Hg), Migrationen und Migranten (Ost-West-Perspektiven Bd. 7), Bochum 2007, pp. 241–268; versiune în limba română: Ana-Stanca Tabarasi, „Titu Maiorescu și modelul său G. E. Lessing”, în Studii de istorie a filosofiei românești, vol. III, coord. Viorel Cernica, ed. îngrijită de Mona Mamulea, București, Editura Academiei Române, 2008, pp. 29–44.
  • Gr. Tăușan, „Câteva sisteme metafisice românești”, Revista de filosofie, vol. XXV, nr. 1, 1940, pp. 11–27.
  • Gheorghe Toma, „Raționalismul în filosofia lui Titu Maiorescu”, Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Philosophia, 1967, pp. 41–54.
  • Gh. Toma, „Câteva aspecte ale gnoseologiei maioresciene”, Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Philosophia, nr. 2, 1977, pp. 20–27.
  • Gheorghe Toma, „Motive hegeliene în opera lui Titu Maiorescu”, Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Philosophia, anul XXVII, 1982, pp. 43–49.
  • Viorel Vizureanu, „Câteva observații cu privire la «direcția Maiorescu» în cultura română, cu referire specială la semnificația logicii”, în Omagiu Academicianului Alexandru Surdu, ed. îngrijită de Ștefan Dominic Georgescu și Dragoș Popescu, București, Paideia, 2008, pp. 265–281.

ARTICOLE ÎN PERIODICE DE CULTURĂ

  • Gheorghe Achiței, „Personalitatea lui Titu Maiorescu – Gândirea estetică”, în Luceafărul, nr. 25 (269), 24 iun. 1967, p. 4.
  • Constantin Aslam, „Titu Maiorescu și începuturile românești ale ontologiei culturii”, în Sæculum (Sibiu), serie nouă, anul III (V), nr. 2 (18), 2004, pp. 13–19.
  • Dumitru Bălăieț, „Elemente ale tradiției în formarea gândirii estetice maioresciene”, în Gazeta literară, anul XV, nr. 7 (798), 15 febr. 1968, p. 7.
  • Horia Bratu, „Titu Maiorescu”, Viața Românească, anul XVI, nr. 8, 1963, pp. 60–85.
  • Horia Bratu, „Titu Maiorescu, filosof necunoscut”, Viața Românească, anul XX, nr. 6, 1967, pp. 134–146.
  • Ion Aurel Brumaru, „Logica în «cazul» Maiorescu”, Vatra (Târgu-Mureș), serie nouă, anul XVIII, nr. 212, nov. 1988, p. 5.
  • Ovidiu Cotruș, „Titu Maiorescu și cultura română”, Familia (Oradea), seria a V-a, anul III, nr. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 11, 12, 1967.
  • Nichifor Crainic, „De ce la Maiorescu?”, Gândirea, anul XXII, nr. 2, 1943, pp. 111, 112.
  • Eugen S. Cucerzan, „Raportul național-universal în concepția lui Titu Maiorescu”, Steaua (Cluj-Napoca), anul XLI, nr. 3, 1990, pp. 44, 45.
  • Mihai Eminescu, [O recensiune a logicei d-lui Titu Maiorescu], Convorbiri literare, anul XI, no. 5, 1 aug. 1877, pp. 199, 200.
  • M. Eminescu, „Observații critice”, Curierul de Iași, anul X, nr. 87, 12 aug. 1877, p. 2.
  • Mihai Eminescu, „Ăncă odată recenziunea logicei-Maiorescu”, Convorbiri literare, anul XI, nr. 6, 1 sept. 1877, pp. 238–240. [semnat: Y]
  • Mircea Florian, „Filosofia «Junimei»”, Convorbiri literare, vol. LIX, număr jubiliar, ian.-apr. 1927, pp. 99–105.
  • Mircea Florian, „Începuturile filosofice ale lui Titu Maiorescu”, Convorbiri literare, anul LXX, nr. 1–5 (număr jubiliar 1867–1937), 1937, pp. 132– 155.
  • Petru Manoliu, „Filosofia pașoptistă: Titu Maiorescu”, Floarea de foc, anul II, nr. 1, 25 martie 1933, p. 6.
  • D. Murărașu, „Maiorescu și Schopenhauer”, Convorbiri literare, anul LXXII, nr. 1, 1939, pp. 39–59.
  • Vasile Muscă, „Criticismul maiorescian în cultura românească”, Steaua (Cluj-Napoca), anul XXX, nr. 2, 1980, pp. 2, 3.
  • Vasile Muscă, „Titu Maiorescu – 180. Performanța lui Maiorescu”, în Contemporanul, anul XXXI , nr. 5 (818), 12 mai 2020.
  • P. P. Negulescu, „Profesorul Maiorescu”, Convorbiri literare, vol. LIX, număr jubiliar, ian.-apr. 1927, pp. 141–149.
  • P. P. Negulescu, „Ceva despre Maiorescu”, Convorbiri literare, nr. 4–7, 1936, pp. 160–169.
  • Constantin Noica, „Titu Maiorescu și lumea noastră”, Universul literar, anul XLIX, nr. 9, 1940, pp. 1, 8.
  • Constantin Noica, „Titu Maiorescu. Tip universalist, în fața tineretului de azi”, Vremea, an X, nr. 485, 2 mai 1937, p. 14.
  • Z. Ornea, „«Logica» lui Maiorescu”, România literară, anul XXI, nr. 44, 27 oct. 1988, p. 7.
  • Marcel Petrișor, „Doctoratul lui Titu Maiorescu și disertația de la Giessen”, Luceafărul, anul XV, nr. 10 (514), 4 martie, 1972, p. 2.
  • Ion Petrovici, „Titu Maiorescu”, Viața Românească, anul XV, nr. 9, 1923, pp. 145–162.
  • Licu Pop, „Începuturile herbartiene ale esteticei lui Titu Maiorescu”, Transilvania (Sibiu), anul 75, nr. 10–12, 1944, pp. 821–838.
  • C. Rădulescu-Motru, „Filosofia de la «Convorbiri literare»”, Convorbiri literare, vol. LIX, număr jubiliar, ian.-apr. 1927, pp. 152–154.
  • Liviu Rusu, „Însemnări despre Titu Maiorescu”, Viața Românească, anul XVI, nr. 5, 1963, pp. 64–88.
  • Liviu Rusu, „Din nou despre Titu Maiorescu”, Viața Românească, anul XXIX, nr. 2, febr. 1976, pp. 20–30; (II) „«Doctoratul» de la Sorbona”, Viața Românească, anul XXIX, nr. 4, apr. 1976, pp. 25–31.
  • Liviu Rusu, „Iarăși Maiorescu și Hegel”, Steaua (Cluj-Napoca), anul XXXV, nr. 1, 1984, pp. 40–43.
  • Constantin Sălăvăstru, „Actualitatea logicii. Titu Maiorescu – 150”, Ateneu (Bacău), anul XXVII, nr. 2 (243), febr. 1990, p. 9.
  • Ioan Slavici, „Bietul Dr. Zotu”, Timpul, anul II, nr. 216, 23 sept. 1877, p. 3; nr. 218, 25 sept. 1877, p. 3. [semnat: Tanda]
  • D. Stoianovici, „Tânărul Eminescu și Logica lui Maiorescu”, Idei în dialog, anul II, nr. 1(4) ianuarie 2005, pp. 31–34.
  • Alexandru Surdu, „În apărarea logicii lui Maiorescu”, Luceafărul, anul XXX, nr. 2, 1987, pp. 3, 7.
  • N. Tertulian, „Caracterul reacționar al teoriei «autonomiei esteticului». Ideile estetice ale lui Titu Maiorescu”, Viața Românească, anul IX, nr. 2, 1956, pp. 215–237.
  • Eugen Todoran, „Natura și relația valorică în estetica lui Titu Maiorescu”, Orizont (Timișoara), nr. 6, 7 febr. 1974, pp. 4, 5.
  • Pavel Țugui, „Note despre cultura filosofică a lui Titu Maiorescu”, Ramuri (Craiova), nr. 10 (76), 15 oct. 1970, p. 7.
  • Tudor Vianu, „Ideile estetice ale lui Titu Maiorescu”, în Viața Românească, anul XVII, nr. 1, 1925, pp. 61–73.
  • Tudor Vianu, „Titu Maiorescu – estetician și critic literar”, Viața Românească, anul XXXII, nr. 4, 1940, pp. 13–26.
  • Tudor Vianu, „Noi izvoare ale esteticii lui Maiorescu”, Preocupări literare, anul VII, nr. 12, 1942, pp. 605–608.
  • Tudor Vianu, „Înțelegerea lui Maiorescu”, Viața Românească, anul XVI, nr. 8, 1963, pp. 52–59.
  • Gheorghe Vlăduțescu, „Titu Maiorescu, filosoful”, Contemporanul, nr. 26 (1859), 24 iun, 1982, p. 4.
  • Dr. Zotu, „Titu Maiorescu: Logica, Partea I, Logica elementară”, Columna lui Traian, anul VIII, tomul 2, nr. 6-7, iun.-iul. 1877, pp. 293–298.
  • Dr. Zotu, „Critice literare”, Pressa, anul X, nr. 164, 14 aug. 1877, p. 2.

BIBLIOGRAFII