A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z

(13 iunie 1926, Câmpulung Moldovenesc — 27 martie 2002, Bucureşti)


articol de Angela Botez

Filosof cu contribuţii în etică, filosofie morală şi axiologie. A urmat şcoala primară în localitatea Câmpulung, iar şcoala normală la Iaşi. A frecventat cursurile universitare de filosofie la Cluj, până în 1951 (unde a fost studenta lui D.D. Roşca). Odată cu desfiinţarea facultăţii clujene, a fost transferată la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o ca şefă de promoţie. S-a angajat la cercetător la Institutul de Filosofie al Academiei Române (pe atunci, Institutul de Istorie şi Filosofie), în domeniul istoriei gândirii româneşti. În urma unei sancţiuni absurde, a fost transferată, ca redactor, la revista Cercetări filosofice, unde a lucrat la secţia de materialism dialectic şi logică. Din anul 1964, odată cu înfiinţarea sectorului de etică în cadrul Institutului de Filosofie (unde şef de sector era Niculae Bellu), a devenit cercetător şi, apoi, cercetător principal în această specialitate, rămânând în Institutul de filosofie până la pensionare (1981). Între 1974 şi 1981, a fost şefa sectorului de etică. A făcut multă vreme parte din Consiliul ştiinţific al Institutului de Filosofie. Şi-a dat doctoratul în filosofie la Universitatea Bucureşti, cu teza Etica neotomistă, lucrarea cu acelaşi titlu fiind publicată în 1969, la Editura Ştiinţifică.

Contribuţiile teoretice ale L.M. în etică, filosofie morală şi axiologie au privit cu deosebire conceptele şi valorile fundamentale ale eticii, istoria eticii, analiza unor curente contemporane (neotomism, Moore, Dewey) şi probleme ale moralei practice. Aceste preocupări s-au concretizat în cărţi şi studii apreciate în mediul filosofic şi cultural.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Etica neotomistă. O privire critică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1969;
  • Intuiţionismul etic: G. E. Moore, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973;
  • Echitate şi dreptate, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977;
  • Raportul dintre individ şi societate, realizarea libertăţii în condiţiile socialismului, Bucureşti, Editura Politică, 1980;

LUCRĂRI COORDONATE

  • Tineretul şi idealul moral (în colaborare cu Niculae Bellu, Vasile Popescu, Vasile Dem. Zamfirescu), Bucureşti, Editura Academiei, 1969;
  • Etos şi contemporaneitate (în colab. cu Niculae Bellu şi Vasile Dem. Zamfirescu), Bucureşti, Editura Ştiinţifică,  1971;
  • Coordonate valorice ale civilizaţiei socialiste (în colab. cu Al. Tănase), Bucureşti, Editura Academiei, 1976;

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • „Rolul categoriei de interes în structura moralităţii”, în Etos şi contemporaneitate, ed. îngrijită de Niculae Bellu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1971;
  • „Conştiinţă de sine şi cunoaştere morală”, în Filosofia mentalului: intenţionalitate şi experiment, coord. Angela Botez, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1996;
  • „Starea filosofiei americane la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, J. Dewey”, în Construcţie şi deconstrucţie în filosofia americană, coord. A. Botez, A. Şerban, M. Drăghici, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2006.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • G. E. Moore – „Discurs asupra binelui” – „Calitate non naturală şi indefinibilă”, Revista de filosofie, vol. 47, nr. 1–2, ian.–feb. 2000, pp. 73–84;
  • „Revue Thomiste”, Revista de filosofie, vol. 49, nr. 1–2,  ian.–apr. 2002, pp. 188–189;
  • „Fenomenul moral şi procesualitatea în etică”, Revista de filosofie, vol. 49, nr. 5–6,  sep.–dec. 2002, pp. 555–561;

TRADUCERI

  • V. Kelle şi M. Kovelson, Formele conştiinţei sociale, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970;
  • O. G. Drobniţki, Noţiunea de morală, traducere de Liubomira Miroş şi Nina Nicolaeva; postfaţă de Niculae Bellu, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981;

LITERATURĂ SECUNDARĂ

  • „Liubomira Miroş (1926–2002)” [In memoriam], Revista de filosofie, vol. 49, nr. 5–6, sep.–dec. 2002, pp. 271–272;