A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z
Ra Ro Ru

Roșca, D. D.

(29 ianuarie 29 1895, Sălişte, jud. Sibiu — 25 august 1980, Cluj-Napoca)

articol de Angela Botez

Filosof şi istoric al filosofiei. D.D.R. a absolvit liceul „Andrei Şaguna” din Braşov (1914). Între 1914 şi 1917 a urmat Institutul Teologic din Sibiu. În 1917–1918 a urmat cursurile Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Viena. Vrând să ia parte la evenimentul istoric al Unirii Transilvaniei cu România, s-a întors în ţară, devenind timp de un an (1918) student la Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti. Obţinând o bursă, pleacă la Paris (1919), unde, în 1921, a obţinut licenţa în filosofie la Sorbona, în faţa unei comisii din care făceau parte Lévy-Bruhl, Abel Rey şi Émile Bréhier. Şi-a continuat studiile doctorale la Sorbona unde, în 1928, a prezentat teza L’influence de Hegel sur Taine, théoricien de la connaissance et de l’art (sub îndrumarea lui Lévy-Bruhl şi Émile Bréhier), teză publicată în acelaşi an la Paris de J. Gamber. Ca teză secundară a prezentat lucrarea de tinereţe a lui Hegel Vie de Jésus, tradusă în franceză pentru prima oară şi precedată de studiul său introductiv. În teza sa principală, D.D.R. a încercat să arate că interpretarea curentă a lui Taine ca succesor al lui Comte era falsă deoarece gânditorul francez fusese, de fapt, influenţat de Hegel. Întors în România, D.D.R. s-a dedicat unei lungi cariere universitare (1929–1965). A dobândit iniţial o poziţie de asistent la Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj. Începând cu 1937 a devenit profesor plin, predând o mare varietate de subiecte: filosofii presocratici, probleme fundamentale de filosofie, curente de gândire din antichitate, empirismul englez, romantismul german, filosofia lui Descartes, curente şi sisteme filosofice ale secolului al XIX-lea, terminologie filosofică, istoria filosofiei în Evul Mediu şi Renaştere etc. A tradus o mare parte din opera lui Hegel, însoţind-o de comentarii substanţiale. A fost membru al Academiei Române.

Principala operă originală a lui D.D.R. este Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică, pentru care, în 1935, a primit premiul „Asachi” al Academiei Române. Lucrarea este o expresie reuşită a crezului acceptat de filosofii din prima jumătate a secolului al XX-lea care, căutând cu luciditate caracterul specific al condiţiei umane într-un univers „ostil” şi „indiferent”, au ajuns să pună la îndoială posibilitatea cunoaşterii totale, raţionalitatea lumii, determinismul ei ştiinţific absolut şi moralitatea perfectă. D.D.R. este unul dintre precursorii orientărilor contemporane care deconstruiesc paradigmele raţionalismului modern. O examinare riguroasă a posibilităţii raţiunii totale, observă D.D.R., dovedeşte că acest postulat a fost elaborat în grabă, deoarece o totalizare a experienţei privind raţionalitatea universului este imposibilă fiindcă universul este infinit în spaţiu şi timp. Chiar dacă ne referim numai la experienţa trecutului şi a prezentului, constatăm că „existenţa este şi raţională şi iraţională, şi rezonabilă şi absurdă” (Existenţa tragică, 1995, p. 74). Ideea unui determinism universal – scria el – sau, ceea ce revine la acelaşi lucru, ideea unei raţionalităţi totale a existenţei – cea mai fertilă idee din ştiinţele noastre pozitive – nu vine şi nu va veni vreodată dintr-o experienţă riguroasă. Această idee, europeană prin excelenţă, este „act de credinţă, nu axiomă de ştiinţă” (Existenţa tragică, 1995, p. 77). Filosofia este o atitudine moral-estetică atunci când se confruntă cu existenţa în întregul ei. Concepţia lui D.D.R. despre existenţă este holistă. Din punct de vedere ontologic, tragicul condiţiei umane în univers se datorează fiinţei umane, care este supusă subiectivităţii; prin urmare, suntem incapabili să ştim dacă existenţa este sau nu raţională. Toate ideile omeneşti sunt relative. Potrivit lui D.D.R., structura esenţială a acestei lumi este timpul; universul ne apare ca fiind etern provizoriu, nesfârşit în însăşi substanţa sa metafizică. Din acest motiv mitul fundamental al teoriei cunoaşterii, mitul raţionalităţii integrale, nu poate fi justificat nici prin experienţă, nici prin raţiune; nu este un mit util.

În viziunea existenţialistă a lui D.D.R., conştiinţa caracterului total problematic al vieţii spirituale şi sentimentul unei incertitudini constante şi ireparabile privind destinul nostru ca fiinţe cu necesităţi spirituale concentrate în cel mai înalt grad conduc la conştiinţa tragică, conştiinţă care generează cea mai înaltă tensiune creatoare. Recunoaşterea acestei relativităţi absolute conduce la conştiinţa condiţiei tragice a existenţei, dar nu distruge capacitatea sufletului de a se entuziasma. Stilul de viaţă este ieşirea către salvare, pe care viaţa o modelează ca pe o operă de artă bazată pe aceeaşi lege supremă: gratuitatea. Marile valori, cum ar fi gândirea (în ştiinţă şi filosofie), arta şi moralitatea sunt iluzii necesare, binefăcătoare, alinătoare care provin din biologie pentru a servi instinctului de autoconservare. Diferenţa dintre ele nu este substanţială.

Principalele puncte implicate în atitudinea metafizică propusă de D.D.R. sunt următoarele: (a) nu-ţi îndrepta experienţa într-o direcţie anume, deoarece aceasta este deopotrivă rezonabilă şi absurdă. Binele şi răul, spiritul şi natura coexistă, şi forţele antagonice se află într-o perpetuă luptă; (b) acceptă incertitudinea absolută care izvorăşte din sentimentul singurătăţii noastre atunci când ne confruntăm cu misterul existenţei şi cu neliniştea metafizică care o însoţeşte ca gratuitate; transformă-le în tensiune spirituală creatoare, nu în resemnare; (c) fii conştient de faptul că atitudinea metafizică şi cea artistică sunt legate una de cealaltă şi că viaţa spiritului este esenţialmente problematică, o aventură şi un miracol.

BIBLOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • L’influence de Hegel sur Taine, théoricien de la connaissance et de l’art, Paris, Ed. Libraire Universitaire J. Gamber, 1928; traducere: Influenţa lui Hegel asupra lui Taine: teoretician al cunoaşterii şi al artei, Bucureşti, Editura Academiei, 1968;
  • Introducere în istoria filosofiei eline, Braşov, Tipografia „Unirea”, 1931 (extras din „Ţara Bârsei”, nr. 4, 1931);
  • Mitul utilului: linii de orientare în cultura românească, Cluj, Editura Revistei „Gând românesc”, 1933;
  • Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1934; reeditări: Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1968; Existenţa tragică. Încercare de sinteză filosofică, prefaţă de Achim Mihu, Cluj-Napoca, Dacia, 1995;
  • Linii şi figuri, Sibiu, Editura „Ţara”, 1943;
  • Puncte de sprijin, Sibiu, Editura „Ţara”, 1943;
  • Însemnări despre Hegel, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1967;
  • Studii şi eseuri filosofice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1970;
  • Oameni şi climate, Cluj, Dacia, 1971; reeditare: 1997;
  • L’existence tragique, Bucureşti, Editura Academiei, 1977;
  • Prelegeri de istorie a filosofiei antice şi medievale, ed. îngrijită şi cuvânt înainte de Vasile Muscă, Cluj-Napoca, Dacia, 1986;
  • Atitudini. Interviuri, studii şi articole, evocări, ed. de Cornel Pop si Călina Mare, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1995;

TRADUCERI

  • G.W.F. Hegel, Vie de Jésus, traduit et précédé d’une introduction par D.D. Rosca, Paris, Gamber, 1928;
  • G.W.F. Hegel, Enciclopedia ştiinţelor filosofice. Parte I. Logica, trad. de D.D. Roşca, Virgil Bogdan, Constantin Floru, Radu Stoichiţă, Bucureşti, Editura Academiei, 1962; reeditare: Humanitas, 1995;
  • G.W.F. Hegel, Prelegeri de istorie a filosofiei, 2 vol., trad. de D.D. Roşca, Bucureşti, Editura Academiei, 1963, 1964; reeditare: 2005 (ed. îngrijită de Dragoş Popescu);
  • G.W.F. Hegel, Prelegeri de estetică, trad. de D.D. Roşca, Bucureşti, Editura Academiei, 1966;
  • G.W.F. Hegel, Ştiinţa logicii, trad. de D.D. Roşca, Bucureşti, Editura Academiei, 1966;
  • G.W.F. Hegel, Studii filosofice, trad. de D.D. Roşca, Bucureşti, Editura Academiei, 1967;
  • G.W.F. Hegel, Prelegeri de filosofie a religiei, trad. şi cuvânt înainte de D.D. Roşca, Bucureşti, Editura Academiei, 1969 (reeditare, Humanitas, 1995)

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Tudor Cătineanu, Structura unei sinteze filosofice, 2. vol., Cluj-Napoca, Dacia, 1981–1985; ed. a doua revizuită, 1999.
  • Florica Diaconu, Condiţia umană în concepţia lui D.D. Roşca, cuvânt înainte de Dumitru Ghişe, Bucureşti, Roza Vânturilor, 2006;
  • Andrei-Iustin Hossu, Filosoful si omul D.D. Roşca: (1895–1980), Piteşti,  Trefla, 2002;
  • Andrei-Iustin Hossu, Memorial D.D. Roşca, Bucureşti, Criterion Publishing, 2006;
  • Vasile Muscă, Filosofia ideii naţionale la Lucian Blaga si D.D. Rosca, Cluj-Napoca, Biblioteca Apostrof, 1996;
  • Vasile Muscă, D.D. Roşca şi Hegel, Bucureşti, Viitorul Românesc, s.a. [1998?];

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • Nicolae Bagdasar, Istoria filosofiei româneşti, Bucureşti, SRF, 1940;
  • Angela Botez, „D.D. Roşca – raţionalitatea integrală: act de credinţă, nu axiomă de ştiinţă. Hegelianism şi existenţialism”, în Un secol de filosofie românească, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005;
  • Athanase Joja, Logos şi ethos, Bucureşti, Editura Politică, 1967;

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Tudor Cătineanu, „Operele lui Lucian Blaga şi D.D. Roşca din perspectiva raţiunii retorice”, în Lucian Blaga. Confluenţe filosofice în perspectivă culturală, coord. Angela Botez, Victor Botez, Mihai Popa, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2007;
  • Cornel Haranguş, Ioan Biriş, Ionel Narita, D.D. Roşca – 100 de ani de la naştere, Timişoara, Universitatea de Vest, 1995;
  • Călina Mare, „Raportul între filosofie şi ştiinţă în gândirea lui D.D. Roşca”, în D. D. Roşca în filosofia românească, coord. Tudor Cătineanu, cuvânt înainte de Dumitru Ghişe, Cluj-Napoca, Dacia, 1979;
  • Al. Tănase, „D.D. Roşca”, în Istoria filosofiei româneşti, vol. II, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1980;
  • Elena Tănase, C. Elioaei, „D.D. Roşca despre idealul de viaţă”, în volumul Studii şi cercetări I. Economie – Drept, Filosofie – Istorie, Universitatea Bacău, 1991, pp. 146–149;
  • Elena Tănase, „Semnificaţia «gratuitului» în gândirea lui D.D. Roşca”, în Idei şi valori perene în ştiinţele socio-umane. Studii şi cercetări, tom V, Cluj-Napoca, Editura „Argonaut”, 2000, pp. 57–73;
  • Elena Tănase, „Sensuri ale raţionalului şi iraţionalului în opera lui D.D. Roşca”, în Idei şi valori perene în ştiinţele socio-umane. Studii şi cercetări, Tomul VII, Cluj-Napoca, Editura „Argonaut”, 2002, pp. 28–38;
  • *** Lucian Blaga, D.D. Roşca: 110 ani de la naştere. Lucrările Simpozionului Naţional, Cluj, octombrie 2005, ed. de Nicolae Turcan, Cluj-Napoca, Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007.
  • *** D. D. Roşca în filosofia românească, coord. Tudor Cătineanu, cuvânt înainte de Dumitru Ghişe, Cluj-Napoca, Dacia, 1979;

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • Ion Aluaş, „Temeiurile acţiunii umane în filosofia lui D.D. Roşca”, Studia Universitatis Babeş Bolyai, an X, 1965;
  • Ion Banu, „Probleme de istoria filosofiei în opera lui D.D. Roşca”, Revista de filosofie, nr. 10, 1966;
  • Angela Botez, „D. D. Roşca – traducteur et exégète du grand philosophe Hegel”, Revue roumaine de philosophie et logique, v. 39, nr. 1–2,  1995, pp. 63–66;
  • Angela Botez, „Raţionalitatea integrală – «Act de credinţă, nu axiomă de ştiinţă»”, Revista de filosofie, v. 42, nr. 4, 1995, pp. 377–386;
  • Angela Botez, „D.D. Roşca – existenţialism şi hegelianism”, Revista de filosofie, v. 46, nr. 5–6, 1999, pp. 283–287;
  • Angela Botez, Victor Botez, „Blaga, Cioran, D. D. Roşca dans le paradigme postmoderne”, Revue roumaine de philosophie, v. 48, nr. 1–2, 2004, pp. 205–215;
  • Florica Diaconu, „De la sentimentul tragic al existenţei la stilul de viaţă eroic”, Revista de filosofie, v. 42, nr. 1, 1995, pp. 71–77;
  • Dumitru Ghişe, „D.D. Roşca sau farmecul plutirii în lumea esenţelor”,  Revista de filosofie, v. 42, nr. 1, 1995, pp. 59–62;
  • Vasile Macoviciuc, „D.D. Roşca şi dimensiunea axiologică a condiţiei umanului”, Ontologia umanului, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1989;
  • Florica Neagoe, „Profesorul de ieri, profesorul de azi”, Revista de filosofie, nr. 16, 1972;
  • Marian Panait, „O metafizică a tragicului”, Revista de filosofie, v. 42, nr. 1, 1995, pp. 63–69;
  • Elena Tănase, C. Elioaei, „Exigenţe ale spiritului critic la D.D. Roşca”,  Anuar, Tom III, Ştiinţe Socio-Umane, Iaşi, 1993, pp. 34–39;
  • Elena Tănase, „Morala – dimensiune fundamentală a gândirii lui D.D. Roşca”, Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, seria Filosofie şi discipline socio-umane, anul III, vol. I, 1996, pp. 35–42;
  • Elena Tănase, „Personalitatea integrală – valoare supremă la D.D. Roşca”,  Anuar, Tom VII, Ştiinţe Socio-Umane, Iaşi, 1997, pp. 84–89;
  • Elena Tănase, „De la filosofia socială la sociologia lui D.D. Roşca”, Anuar, tomul VIII, Ştiinţe Socio-Umane, Iaşi, 1998, pp.219–227;
  • Elena Tănase, „Une philosophie romanesque du tragique – D.D. Roşca”,  Buletinul Institutului Politehnic din Iaşi, Tomul XLVI (L), Fasc. 1–4, Ştiinţe Socio-Umane, 2000, pp. 67–72;
  • Elena Tănase, „D.D. Roşca – Reflexions on philosophy”, Buletinul Institutului Politehnic din Iaşi, Tom L(LIV), Fasc. 1–4, Ştiinţe Socio-Umane, 2004, pp. 5–10.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Constantin Aslam, „D.D. Roşca şi ideea de gratuitate în filosofia românească”, Arc, nr. 17, 18, 1996;
  • Niculae Bellu, „Câteva ipoteze de lucru cu privire la raţionalismul lui D.D. Roşca”, Adevărul literar şi artistic, v. 11, nr. 617, 2002, p. 6;
  • Vasile Morar, „D.D. Roşca, «filosoful român al rezistenţei raţionaliste»”, Adevărul literar şi artistic, v. 11, nr. 617, 2002, p. 6;
  • Nicolae Trandafoiu, „Ideea naţională la D.D. Roşca”, Steaua, 22, nr. 1, 1971, pp. 90–95;
  • Teodor Vidam, „Sentimentul tragic la D. D. Roşca”, Steaua, v. 46, nr. 10–11, 1995, pp. 53–54.