A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z
Bă Bi Bl Bo Br Bu
Bog Bot Bou

Bogza, Alexandru

(10 iulie 1895, Brăila — 30 decembrie 1973, Câmpulung Moldovenesc)

articol de Sergiu Bălan

Muzician, profesor de muzică şi filosof, A.B. a urmat cursurile Conservatorului de Muzică din Bucureşti (unde a fost studentul profesorului Dimitrie Cuclin), după care a fost profesor de muzică la diferite licee din ţară, între 1923 şi 1951. Frate cu scriitorii Geo Bogza şi Radu Tudoran (Nicolae Bogza).

Opera filosofică a lui A.B., rămasă nepublicată în cea mai mare parte a sa, constă în principal din lucrarea Realismul critic, ce însumează peste 4000 de file de manuscris, precum şi din scrierea Philognosius şi Kalegnosis (2 volume), expusă sub forma unui dialog în care intervin personaje alegorice.

Demersul lui A.B. porneşte de la constatarea situaţiei de criză ce se produce în domeniul fizicii teoretice, situaţie generată de un conflict între legea conservării energiei şi principiul entropiei. Principiul entropiei, susţinând că Universul va ajunge într-o stare finală de echilibru energetic şi de distribuţie uniformă a energiei, contrazice principiul conservării energiei, înţeleasă ca o capacitate de a produce lucru mecanic. Pe de altă parte, legile termodinamicii pot fi considerate particularizări ale celor trei analogii ale experienţei, formulate de către Kant: principiul kantian al permanenţei substanţei devine principiul conservării energiei, principiul succesiunii în timp după legea cauzalităţii devine legea entropiei, iar principiul simultaneităţii după legea acţiunii reciproce, sau al comunităţii, devine legea interacţiunii diferitelor forme de energie. Odată ce între legile fizicii, care sunt cazuri particulare ale principiilor kantiene, există un conflict, rezultă că înseşi aceste principii sunt puse la îndoială. Fizica nu-şi mai poate găsi o întemeiere principială în filosofia kantiană. Este necesar, de aceea, „un nou criticism filosofic la baza ştiinţei”, la fel de riguros precum cel kantian, care să întemeieze teoretic ipoteza ştiinţifică a unui Univers reversibil, evitându-se astfel perspectiva „morţii termice”. A.B. construieşte modelul unui „Univers oscilatoriu”, care anticipează în mod surprinzător ipoteza big bang – big crunch, ce propune imaginea unui Univers aflat într-o expansiune urmată de o mişcare inversă, de condensare. Pentru a întemeia principial acest model, la baza noii concepţii filosofice trebuie să se afle o nouă logică, dialectico-speculativă, care să poată funda un discurs ştiinţific despre procesualităţi şi totalităţi, precum şi despre situaţii ce reprezintă transcendenţa spaţio-temporală. Aceasta este logica Realismului critic.

Logica dialectico-speculativă propusă de A.B. are la bază conceptele „antipolare” de real pur şi opoziţie pură, nişte principii originale (al echivalenţei şi al producerii), în baza cărora autorul construieşte un model al devenirii universale, după o schemă dialectică pentadică, ale cărei momente sunt: 1) non-opoziţia sau realul pur, 2) opoziţia progresivă, 3) opoziţia pură, 4) opoziţia regresivă şi 5) = 1) = realul pur. Acest model reprezintă mecanismul după care are loc devenirea în toate planurile, atât în cel al existenţei, cât şi în cel al gândirii. Aşa cum o descrie A.B., devenirea universală se desfăşoară de-a lungul unor cicluri care reproduc acelaşi model, asemenea unei mişcări de vibraţie. Fiecare dintre aceste cicluri, la rândul lui, comportă două mişcări, una cu sens ascendent, cealaltă cu sens descendent, care reprezintă nişte mişcări oscilatorii între cei doi poli ai devenirii, desemnaţi prin conceptele antipolare. Un ciclu al devenirii începe din polul superior şi parcurge primul sens, cel descendent, care se încheie în polul inferior, după care urmează sensul ascendent, la sfârşitul căruia Universul revine la starea sa iniţială, care devine originea unei noi mişcări. Lipsa opoziţiei este cauza iniţială a mişcării, iar inerţia este aceea care-i asigură durata.

A.B. nu deduce legile devenirii din legile muzicii, ci doar le consideră pe acestea din urmă drept cea mai grăitoare concretizare a legilor generale ale devenirii, de îndată ce aceleaşi principii se aplică pe toate planurile. De aceea, A.B. îşi denumeşte propria concepţie o „filosofie a muzicii”. Ea nu este o estetică, o teorie a artei muzicale, ci o teorie a fiinţei întemeiată pe o logică speculativă, în care legile devenirii îşi găsesc cea mai bună concretizare în „legile după care se înlănţuiesc funcţiunile armonice”.  Astfel edificată, logica va fi aplicată la descrierea tuturor domeniilor existenţei şi gândirii, autorul oferind soluţii originale atât pentru problemele ştiinţifice, cât şi pentru chestiunile legate de creaţia culturală sau de domeniul moralei. 

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Realismul critic, ed. selectivă, studiu introductiv şi note de Al. Tănase şi Al. Boboc, Cuvânt înainte de C. Noica, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982;
  • Logica realismului critic, ed. îngrijită, studiu introductiv şi note de S. Bălan, cu un Cuvânt înainte de Al. Surdu, Bucureşti, Editura Academiei, 2005.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • „Sistemul conceptelor. Logica muzicii”, ed. selectivă de Al. Surdu, în Academica, I, nr. 6, 1991, p. 14;
  • „Evoluţia spiritului omenesc. Introducere”, ed. selectivă de Al. Surdu, în Academica, I, nr. 8, 1991, p. 21.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • „Esenţa religioasă a muzicii”, ASTRA, anul II, nr. 4 (8), 1999, p. 74–76.

MANUSCRISE

  • Philognosius şi Kalegnosis, vol I (prezentare poetică), arhiva Geo Bogza, fond III şi IV, Biblioteca Academiei Române;
  • Realismul critic, vol I şi II, arhiva Geo Bogza, fond 5, mss. 4, 5, 6, 7, Biblioteca Academiei Române.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Aurel I. Brumaru, Fiinţă şi loc, cap. „O întâmplare a spiritului omenesc”, Cluj-Napoca, Editura Dacia 1990, pp. 73–78;
  • Alexandru Surdu, Pentamorfoza artei, Bucureşti, Editura Academiei, 1993, pp. 52–64;
  • Alexandru Surdu, Vocaţii filosofice româneşti, cap. „Muzică şi dialectică în sistemul filosofic al lui Alexandru Bogza”, Bucureşti, Editura Academiei, 1995, pp. 150–156;
  • Alexandru Surdu, Contribuţii româneşti în domeniul logicii în secolul XX, Bucureşti, Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 1999.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Sergiu Bălan, „Logica dialectico-speculativă pentadică a lui Alexandru Bogza”, în Istoria logicii româneşti, coord. Alexandru Surdu şi Dragoş Popescu, Bucureşti, Editura Tehnică 2006, pp. 418–442;
  • Sergiu Bălan, „Alexandru Bogza şi construirea «pancalismului critic»”, în Studii de istorie a filosofiei româneşti, II, coord. Viorel Cernica, ed. îngrijită de Mona Mamulea, Bucureşti, Editura Academiei, 2007, pp. 493–498.
  • Corina Vaida, „Realismul critic”, în I. Ianoşi (coord.), Dicţionarul operelor filosofice româneşti, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997, pp. 178–180.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • Sergiu Bălan, „O reconsiderare a triadei hegeliene în viziunea lui Alexandru Bogza”, Revista de filosofie, t. XLIV, nr. 1–2, 1997, pp. 53–61;
  • Sergiu Bălan, „Alexandru Bogza despre modelul evoluţiei la Auguste Comte”, Revista de filosofie, t. XLIV, nr. 3, 1997, pp. 223–234;
  • Sergiu Bălan, „Alexandru Bogza despre modelul evoluţiei la Herbert Spencer”, Revista de filosofie, t. XLIV, nr. 5, 1997, pp. 557–568;
  • Alexandru Surdu, „O replică la filosofia lui Kant”, Academica, I, nr. 6, 1991, p. 14.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Sergiu Bălan, „Alexandru Bogza, un «mare anonim» al filosofiei româneşti” ASTRA, anul II, nr. 2 (6), 1999, pp. 53–55;
  • Geo Bogza, „Alexandru”, Contemporanul, 4 ianuarie, 1974;
  • Ion Filipciuc, „Maestrul Alexandru Bogza”, ASTRA, anul II, nr. 6 (10), 1999, pp. 67–70.