Noica, Constantin

(25 iulie 1909, sat Vităneşti, jud. Teleorman – 4 decembrie 1987, Sibiu, jud. Sibiu)

articol de Sorin Lavric

Filosof, eseist şi traducător. A urmat primele clase primare la Videle (1916-1919), iar ultima clasă primară la şcoala „Lucaci” din Bucureşti (1919-1920), iar apoi cursurile secundare la liceul „Dimitrie Cantemir” (1920-1924) şi la Liceul „Spiru Haret” (1924-1928). Urmează Facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti (1928-1931) luându-şi licenţa cu teza Problema lucrului în sine la Kant. Ulterior este student pentru scurt timp la Matematică şi la Filologie clasică (1932-1934) şi apoi urmează specializări în filosofie în Franţa (1938-1939) şi în Germania (1939-1940), după care îşi ia doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti (1940), cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou. A fost bibliotecar la Seminarul de Istoria Filosofiei (1932-1934) şi referent pentru filosofie la Institutul Român-German de Berlin (1941). În toamna anului 1943 este respins la concursul pentru ocuparea postului de conferenţiar de filosofia culturii şi istorie de la Univesitatea din Bucureşti. Substratul pierderii concursului a fost unul politic: C.N. aderase la Mişcarea Legionară în 1938, iar sub regimul antonescian (1941-1944), legionarii nu au avut acces în funcţii publice.

După perioada domiciliului forţat (Câmpulung Muscel 1949-1958) şi după detenţia politică (1958-1964), va fi cercetător principal la Centrul de Logică al Academiei Române (1965-1975). După pensionare îşi va petrece ultimii anii de viaţă la Păltiniş, lângă Sibiu (1975-1987), devenind un veritabil mentor spiritual al tinerei generaţii de intelectuali (Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin Vieru). A debutat ca publicist cu proza filosofică „ O poveste” în revista Vlăstarul a Liceului „Spiru Haret” din Bucureşti (nr. 1-2 dec. 1927) şi ca poet cu poezia „Înviere” în Viaţa literală (nr. 78-17 martie 1928, la propunerea lui Ion Barbu) şi cu articolul „ Eu cu cine votez” în Ultima oră (nr. 3-30 dec. 1928). Primul său volum este Mathesis sau bucuriile simple, un eseu despre împlinirile culturale pe care ţi le oferă singurătatea şi viaţa culturală. A publicat împreună cu Petru Comarnescu, Ionel Jianu şi Mihail Polihroniade în revista Acţiune şi reacţiune şi Caietele semestriale de sinteză naţională în cadrul secolului XX (Bucureşti vol. I 1929, vol. II 1930), s-a numărat printre fondatorii revistei Criterion Bucureşti (1932-1934). A redactat unicul număr al revistei Adsum (Sinaia 8 aug. 1940) şi a publicat împreună cu Constantin Floru şi Mircea Vulcănescu anuarul Izvoare de filosofie (Bucureşti I 1942, II 1943). A mai semnat cu pseudonimele: C. I. Caelius, Nicodim, Novus, A. C. Ion, C. Mincu, C. Nicasius, A ţinut conferinţe la Fundaţia Universitară, Asociaţia de Arte, Filosofie şi litere „Criterion”, Radio Bucureşti. A făcut parte din Asociaţia de Arte, Filosofie şi litere „Criterion” (1932-1934) A primit premiul Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă (1934) pentru lucrarea Mathesis sau bucuriile simple, premiul Academiei Române (1936) pentru lucrarea Concepte deschise în istoria filosofiei la Descartes, Leibniz, Kant, premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1976), iar pentru întreaga sa activitate publicistă a fost distins cu premiul special al Uniunii Scriitorilor din România (1979). Preocupările sale filosofice au cuprins întregul câmp al filosofiei de la gnoseologie, filosofia culturii, axiologie şi antropologie filosofică la ontologie şi logică, de la istoria filosofiei la filosofia semantică, de la filosofia antică la cea contemporană, de la editări, traduceri sau interpretări la critică şi creaţie filosofică originală.

Una din premisele lui C.N. este că demersul filozofic se întemeiază întotdeauna într-un sol propriu din care îşi extrage forţele expresive, acest temei fiind limba. În limbă sunt sedimentate sensuri. Limba română are privilegiul, conform lui C.N., de a conţine sedimentate o serie de sensuri speciale ale verbului a fi, având astfel o bogăţie preontologică determinată. Pornind de la această bogaţie semantic-preontologică, C.N. extrage sensul explicit-ontologic al modulaţiilor fiinţei, ca modulaţii ale verbului a fi, care trec prin mai multe trepte de posibilitate, eventualitate, irealitate sau necesitate, de la vaga speranţă a fiinţei („ar fi să fie” sau „va fi fiind”) la închiderea fatală a imposibilităţii („n-a fost să fie”). Pe temeiul acestor modulaţii ale verbului „a fi”, C.N. a construit o ontologie ce cuprinde tot atâtea modulaţii ale fiinţei. Sub acest aspect, originalitatea viziunii lui C.N. constă în a plasa localul, idiomaticul, românescul în aria de interes general a ontologiei, de a scrie o filozofie cu amprentă naţională, vorbind despre un „sentiment românesc al fiinţei”.

Toate ontologiile de până acum, spune C.N., au greşit prin aceea că au privit „fiinţa” fie ca pe o instanţă absolută, grandioasă, unică, omogenă şi de neclintit în perfecţiunea ei, fie ca pe un concept foarte general şi de la sine înţeles, despre care nu se poate vorbi decât în modul cel mai abstract cu putinţă. Astfel, toate filozofiile s-au străduit să cerceteze fiinţa de-a dreptul, în ea însăşi, uitînd că la fiinţă nu se poate ajunge decât mijlocit, plecând de la lumea în care trăim. Căci dacă fiinţa este, ea nu poate fi decât ca fiinţă a acestei lumi. A trage un hotar despărţitor între fiinţa în ea însăşi şi fiinţa lumii acesteia înseamnă a cădea în greşeala acelor gânditori antici care se aflau în neputinţa de a explica cum, dintr-o fiinţă unică, omogenă şi eternă, se poate ivi o lume multiplă şi trecătoare. În plus, a gîndi fiinţa ca fiind separată de „devenire” şi a postula o opoziţie de netrecut între aceste două concepte înseamnă a ajunge în imposibilitatea de a explica de ce lumea acesta se află într-o continuă prefacere. Elaborându-şi în mod detaliat aceste gânduri, C.N. va oferi o nouă viziune despre lume, în cadrul căreia devenirea va fi explicată printr-o variantă de tip tetradic a dialecticii hegeliene.

Prezentată pe puncte, ontologia lui C.N., aşa cum apare în cea mai importantă carte a sa (Devenirea întru fiinţă), poate fi descrisă astfel: 1) fiinţa nu este o plinătate în lucruri, ci este un gol; 2) fiinţa nu este o instanţă stabilă şi imuabilă, ci ea înseamnă cu precădere mişcare, dinamism, proces; 3) fiinţa nu este o prezenţă eternă aflată într-un plan paralel faţă de cel al lucrurilor şi făpturilor, ci este o prezenţă ce le este acestora intimă, dar o prezenţă care, la început, se manifestă ca absenţă; 4) fiinţa nu este simplă, ci are o structură; 5) ceea ce există într-un lucru nu e fiinţa, ci deschiderea către ea. Mai precis, deschiderea către fiinţă este dată de absenţa ei din acel lucru, absenţa aceasta ontologică putând fi definită ca „neant structurant“. Acest neant structurează lucrul în vederea propriei anulări, deci lucrul este structurat pe măsură ce neantul este „umplut“ ontologic. 6) „Umplerea ontologică“ înseamnă satisfacerea modelului ontologic, adică apariţia celor trei termeni fundamentali ai structurii fiinţei: individualul, generalul şi determinaţiile.

C.N. îşi va prezenta propria logică în cartea Scrisori despre logica lui Hermes. Concepută ca o suită de scrisori destinate logicienilor zilelor noastre, cartea poartă un titlu pe cât de surprinzător, pe atât de sugestiv: prin expresia „logica lui Hermes”, C.N. propune un nou tip de logică în opoziţie cu logica clasică, aristotelică, a predicatelor. Reproşând logicii obişnuite că este o simplă disciplină a formelor goale, în care validitatea judecăţilor şi raţionamentelor este hotărâtă exclusiv pe baza unor inferenţe formale, care fac în întregime abstracţie de conţinutul propoziţiilor, C.N. va propune o logică în care formele să nu mai facă abstracţie de conţinutul realităţii, ci să fie abstrase din acel conţinut: aşadar o logică în care formele sunt ale realităţii lumii, şi nu ale gândirii umane despre lume. Deşi rezultatul la care autorul ajunge îmbracă forma conceptelor, judecăţilor şi raţionamentelor, demersul lui C.N. nu este unul de tip logic, ci unul de factură ontologică. Cu alte cuvinte, C.N. îşi va prezenta propria viziune ontologică cu ajutorul logicii aristotelice, reuşind o echivalare a logicii cu ontologia. Din acest motiv, această carte este o continuare a principalei sale lucrări de ontologie, Devenirea întru fiinţă, o înţelegere pertinentă a ei nefiind cu putinţă decât după parcurgerea Devenirii întru fiinţă.

De aceea, în cuprinsul ei nu întâlnim formalizări, operatori logici şi polisilogisme, ci pur şi simplu cititorul va da peste o ontologie povestită cu mijloacele logicii, dar cu cele ale unei logici noi, una modificată în aşa fel încât să poată răspundă exigenţei formulate mai sus: o logică abstrasă (extrasă) din lucruri, şi nu făcând abstracţie de ele. Pe această nouă logică C.N. o va numi „logica lui Hermes” în contrast cu logica lui Aristotel, pe care autorul o va numi „logica lui Ares”. Explicaţia e simplă: Hermes, zeul grec al comerţului, comunicării şi interpretării, este un simbol al transmiterii informaţiei şi mesajelor, dar al informaţiilor ce sunt inerente lumii, ele alcătuind chiar conţinutul acestei lumi. „Logica lui Ares”, zeul războiului, dimpotrivă, este, potrivit lui C.N., o logică în care formele şi informaţiile nu mai aparţin lumii, ci sunt aplicate din afară, ca nişte etichete fără conţinut, tuturor lucrurilor şi fiinţelor. Din această cauză, logica lui Ares deformează realitatea fără să-i reflecte adevărata structură. Pe scurt, logica lui Hermes este una a informării, cea a lui Ares, una a deformării.

OPERA:

Mathesis sau bucuriile simple, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol al II lea” 1934, 83 p. (ed. a II-a Bucureşti, Ed. Humanitas, 1992, 96 p.);
Concepte deschise în istoria filosofiei la Descartes, Leibniz şi Kant, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice Bucovina I.E. Toroţiu, 1936, 120 p. (ed. a II-a Bucureşti, Ed. Humanitas, 1995, 208 p.);
De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului, Bucureşti, Ed. Vremea, 1937, 191p. (ed. a II-a Bucureşti, Ed. Humanitas, 1993, 160 p.);
Viaţa şi filosofia lui René Descartes, Bucureşti, Ed. Libr. „ Universală” Alcalay & Co 1937, 199 p.;
Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, Bucureşti, Ed. Bucovina, I.E. Toroţiu, 1940, XIX+322 p. (ed. a II-a Bucureşti, Ed. Humanitas, 1995);
Două introduceri şi o trecere spre idealism. Cu traducerea primei introduceri kantiene a «Criticii Judecării» Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „ Regele Carol al II lea” 1943, 192 p.;
Jurnal filosofic, Bucureşti, Ed. Publicom, 1944, 123 p. (ed. a II-a Bucureşti, Ed. Humanitas, 1990, 126 p, ed. a III-a Bucureşti, Ed. Humanitas, 1999, 119 p., ed. a IV-a Bucureşti, Ed. Humanitas, 2002, 130 p.);
Pagini despre sufletul românesc, Bucureşti, Colecţia Luceafărul, 1944 , 127 p. (ed a II-a, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1991, 112 p, ed. a III-a, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2000, 120 p.);
Fenomenologia spiritului de G.W.Hegel, istorisită de Constantin Noica, text publicat de revista „Semne” pref. de Octavian Buhociu, Paris, 1962, 115 p.
Douăzeci şi şapte trepte ale realului, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică 1969, 120 p. ( ed a II-a Buc Ed. Humanitas, 1999);
Rostirea filosofică românească, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică 1970, 280 p.;
Creaţie şi frumos în rostirea filosofică românească, Bucureşti, Ed. Eminescu 1973, 183 p.;
Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii româneşti, Bucureşti, Ed. Eminescu 1975, 172 p.;
Despărţirea de Goethe, Bucureşti, Ed. Univers, 1976, p 240. (ed. a II-a revizuită după manuscrise cu două capitole inedite ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2000, 328 p.);
Introduction à la sculpture de Brancusi, Paris, Ed. Artet 1976, 96 p. cu ilustraţii cu Ionel Jianou;
Sentimentul românesc al fiinţei, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1978, 200p , (ed. a II-a Buc Ed. Humanitas, 1996, 192 p.);
Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan, Ed. Univers, Bucureşti, 1978, 169 p. (ed a II-a Şase maladii ale spiritului contemporan Bucureşti, Ed. Humanitas, 1997, 192 p.)
Povestiri despre om. După o carte a lui Hegel „Fenomenologia spiritului” Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1980, 255 p.;
Devenirea întru fiinţă. Vol I: Încercare asupra filosofiei tradiţionale, vol II: Tratat de ontologie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică 1981, 392p. (ed. a II-a studiu introductiv de Sorin Lavric, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1998, 579 p.);
Trei introduceri la devenirea întru fiinţă, Bucureşti, Ed. Univers, 1984, 152 p.;
Scrisori despre logica lui Hermes, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1986, 232 p.;
Cuvânt împreună despre rostirea românească, Ed. Eminescu, 1987, 327 p. (ed a II-a Bucureşti, Ed. Humanitas, 1996, 397 p.);
De dignitatea Europae, aus dem rumänischen von Georg Scherg, Bucureşti, Kriterion Verlag, 1988, 147 p.
Istoricitate şi eternitate, Repere pentru o istorie a culturii româneşti, ediţie ingrijită cuvânt înainte, şi bibliografie de Mircea Handoca. Bucureşti, Colecţia Capricorn, 1990. 236 p.
Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1990, 128 p
Jurnal de idei, text stabilit de Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Sorin Vieru, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1990, 493 p.
Introducere la miracolul eminescian, ediţie îngrijită de Marin Diaconu şi Gabriel Liiceanu, Ed. Humanitas 1992, 382 p.
Simple introduceri la bunătatea timpului nostru, ediţie îngrijtă de Marin Diaconu şi Gabriel Liiceanu, Ed. Humanitas 1992, 264 p.)
Eseuri de duminică, Ed. Humanitas 1992, 172 p.
Modelul cultural european, Ed. Humanitas 1993, 191 p.
Carte de înţelepciune, însemnări şi fragmente din Jurnalul de idei, Ed. Humanitas 1993, 144 p. ( alte ediţii: Ed. Humanitas 2001, Ed. Humanitas, 2004, 120 p.)
Semnele Minervei. Publicistică I, 1927-1929, ed. îngrijită de Marin Diaconu, Ed. Humanitas 1994, 544 p.
Poeme cu o pref. de Nae Antonescu, Piatra-Neamţ, Casa de editură „Panteon”, 1995, 32 p.
The Cantemir Model in our Culture or Memo to the One-Above regarding the situation of the spirit in the three Roumanian provincies – Modelul Cantemir sau Memoriul către Cel de Sus asupra situaţiei în cele trei ţări româneşti. Ed bilingvă română-engleză. Bucureşti, Ed. Athena, 1995, 59 p.
Între viaţă şi spirit. Publicistică II, 1930 – iunie 1934, ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Ed. Humanitas, 1996, 528 p.
Manuscrisele de la Câmpulung. Reflecţii despre ţărănime şi burghezie. Ed. Humanitas 1999, 464 p.
Echilibrul spiritual, Studii şi eseuri, 1929-1947, ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Ed. Humanitas, 1998, 458 p.
21 conferinţe radiofonice: 1936-1943, Humanitas / Casa Radio, Bucureşti, 2000, 192 p.;
Moartea omului de mâine, Publicistă III, iulie 1934-1937 ediţie îngrijită de Marin Diaconu, Ed. Humanitas, 2004, 431 p.

INTERPRETĂRI:

„Interpretare la «Hippias Maior»“, în Platon, Opere, vol. II Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976, p. 9-16;
„Interpretare la «Hippias Minor»“, ibidem, p. 61-70;
„Interpretare la «Ion»“, ibidem, p. 129-134;
„Interpretare la Euthyphron“ ibidem, p. 253-259;
„Interpretare la Lysis“, ibidem, p. 165-212, (vezi şi „Lysis – Cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi de lucruri”, traducerea dialogului şi note de Alex Cisek, postfaţă de T. Papadopol, Buc. Editura pentru Literatură Universală, 1969, p. 9-129.)
„Interpretare la Menon“, ibidem, p. 353-371.
„Interpretare la Eutydemos“, în Platon, Opere vol. III, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, p. 7-28.
„Interpretare la Cratylos“, ibidem, p. 139-235.
„Interpretarea la «Phaidon»“, în Platon, Opere vol. IV., Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1983, p. 11-28
„Interpretare «Phaidros»“, ibidem, p. 343-363.
„Cuvânt prevenitor la «Republica»“, în Platon, Opere, vol. V. Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986, p. 9-19 (vezi şi: „Cuvânt prevenitor pentru cititorul «Republicii» lui Platon”, I-II, Flacăra XXXIV, 2. 11 ian. 1985, p. 15; 3-18 ian. 1985, p. 15);
„Lămuriri preliminare la «Sofistul»“, în Platon, Opere, vol. VI, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989, p. 308-390;
„Interpretare la «Categorii»“, în Aristotel, Categorii, trad. şi interpretare de Constantin Noica, Bucureşti, Humanitas, 1995, p. 61-138 (vezi şi: „ Pentru o interpretare a categoriilor lui Aristotel”, în Probleme de logică, I, 1968, p. 103-137; vezi şi: Platon, „Euthyphron. Apărarea lui Socrate. Criton“ , „Cu un eseu despre viaţa lui Platon de Constantin Noica“, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1997, 192 p.)

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

Costică Brădăţan, O introducere la istoria filozofiei româneşti în secolul XX, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2000;
Andrei Cornea, De la Şcoala din Atena la Şcoala de la Păltiniş, Humanitas, Bucureşti, 2004;
Dan Câmpean, Patrimoniul Noica, Editura Destin, Deva, 1992.
Mircea Flonta, Cum recunoaştem pasărea Minervei?, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998;
Ion Dur, Noica – Între dandysm şi mitul şcolii, Editura Eminescu, Bucureşti, 1994;
Ion Dur, Noica. Portretul gazetarului la tinereţe, Editura Saeculum, Sibiu, 1999;
Ion Dur, Cariatide, Ed. Psihomedia, Sibiu, 2008;
Andrei-Dragoş Giulea, Fiinţă şi proces în ontologia lui Noica, Humanitas, Bucureşti, 2005;
Mihai Grădinaru, Noica. Modelul ontologic, Editura Septenrion,, Iaşi, 1994;
Ion Hirghiduş, Introducere în ontologia lui Constantin Noica, Dacia, Cluj-Napoca, 1999;
Ion Ianoşi, Constantin Noica, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2006;
Alexandra Laignel-Lavastine, Filozofie şi naţionalism. Paradoxul Noica, Humanitas, Bucureşti, 1998;
Sorin Lavric, Ontologia lui Noica. O exegeză, Humanitas, Bucureşti, 2005;
Sorin Lavric, Noica şi Mişcarea Legionară, Humanitas, Bcuureşti, 2007;
Gabriel Liiceanu Cearta cu filozofia, Humanitas, Bucureşti, 1992;
Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş, Humanitas, Bucureşti, 1994;
Gabriel Liiceanu, Epistolar, Cartea Românească, Bucureşti, 1987;
Constantin Moraru, Constantin Noica, Editura Aula, Braşov, 2000;
Laura Pamfil, Noica necunoscut. De la uitarea fiinţei la reamintirea ei, Biblioteca Apostrof, Cluj-Napoca, 2007;
Ilie Pârvu, Arhitectura existenţei, Humanitas, Bucureşti, 1990;
Alexandru Surdu, Gîndirea speculativă, Paideia, Bucureşti, 2001;

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII DE SPECIALITATE