(27 iulie 1903, Roman – 21 iulie 1962, Aiud)
Articol de Bogdan Rusu
Medic, publicist cu preocupări de filosofie socială, teoretician al naționalismului revoluționar, rasist și antisemit. În 1922, student la medicină, a participat la mișcările studențești contra evreilor din universitățile românești. Între decembrie 1937 și februarie 1938 a fost director al ziarului Decembrie, de orientare legionară. Din 1942 a fost cronicar literar la Gândirea. Virulent denigrator al personalităților pro-democrate sau de etnie evreiască, precum Călinescu, Lovinescu, Mihail Sebastian, și apologet pro-fascist. După 1944 și-a reluat profesia de medic într-o circumscripție de lângă Buzău. A fost arestat în 1959 și a murit în închisoarea de la Aiud. N.R. a fost considerat uneori un maurrasian, adept al „naționalismului integral”. El s-a revendicat însă și de la discursul naționalist și xenofob autohton (Eminescu, Conta ș.a.). Rasismul lui N.R. este dezvoltat într-o serie de articole, unele reluate în Orientări în veac, carte populară printre legionari.
Principala lui scriere cu ambiții filosofice este Dialectica naționalismului, în care N.R. propune o interpretare a modernizării românești prin grila hegeliană teză – antiteză – sinteză. Interpretarea lui N.R. a istoriei civilizației românești se opune celor două mari reconstrucții liberale, ale lui E. Lovinescu și Șt. Zeletin. Pentru N.R. teza este realitatea națională, ancorată într-o tradiție și într-o istorie concretă, iar antiteza este o ideologie opusă acestei realități, fabricată de revoluționarii pașoptiști, tributari ideilor occidentale și francmasoni. Sinteza trebuie să constea în punerea de acord a ideii cu faptele, adică în recuperarea naționalului, prin răsturnarea ideologiei liberal-democratice și înlocuirea statului național democratic întemeiat pe ea cu un stat etnocratic și aristocratic, premodern. N.R. se deosebește de alți naționaliști prin critica ortodoxismului, fapt care îl apropie de Ceaadaev și Cioran. Ortodoxismul a fost o frână în dezvoltarea unei culturi românești autentice. Renașterea culturală ne-a adus-o latinismul, din Vest, intoxicând în același timp spiritul public cu idei luministe. N.R. se opune tradiției filosofice occidentale care îi unește pe Descartes, Spinoza, Rousseau și Kant, care ar fi condus la „prăbușirea spirituală” a Occidentului (cum confirmă și Spengler), cu argumente derivate de la Proudhon și Sorel, pe linia criticii sociale, și de la Pascal și Maritain, pe linia criticii filosofice și spirituale. El găsește o convergență între neotomismul occidental și „spiritualismul gândirist”, în sensul contestării civilizației prezentului și al recuperării spirituale a trecutului pre-cartezian.
BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
CĂRȚI DE AUTOR
- Dialectica naționalismului, București: Editura Cultura Națională, 1936 (ed. a 2-a: București, Cugetarea Georgescu-Delafras, 1941).
- Orientări în veac, București, Editura Cugetarea Georgescu-Delafras, 1937.
- Critică și sinteză, București, Editura Universul (Colecția „Universul literar”), 1939.
- Destinul ideilor, București, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1943.
ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ
- „Iosif Hechter în cultura românească”, Azi, an III, nr. 5, noiembrie, 1934.
- „Kant și filiațiunea revoluționară”, Convorbiri literare, an LXVIII, 1935.
- „O prefață la ediția a doua a Dialecticii naționalismului”, Gândirea, an XVII, nr. 4, aprilie 1938.
- „Hărțile rasei românești”, Revista Fundațiilor Regale, an VII, nr. 10, 1940.
- „Heredități spirituale”, Revista Fundațiilor Regale, an VII, nr. 11, 1940.
- „Fondul spiritual al rasei”, Însemnări sociologice, an IV, nr. 9, ianuarie 1941.
- „Biologia culturii”, Cuvântul, nr. 84, 10 ianuarie 1941.
- „Idea de rasă la doi gânditori români”, Revista Fundațiilor Regale, an VIII, nr. 2, 1941.
CRONICI ȘI RECENZII
- „Ovidiu Papadima: O viziune românească a lumii (Colecția Convorbiri literare, 1941)”, Gândirea, an XXI, nr. 3 (martie 1942), pp. 159-161.
- „Iarăși cazul G. Călinescu”, Gândirea, an XXI, nr. 9 (noiembrie 1942), pp. 529-530.
- „Mircea Eliade: Comentarii la legenda meșterului Manole (Ed. Publicom, 1943)”, Gândirea, an XXII, nr. 9 (noiembrie 1943), pp. 541-543.
- „Dr. N. C. Paulescu: Fiziologia filosofică, vol. I, îngrijită de dr. V. Trifu (Ed. Fundația regală pentru literatură și artă, 1944)”, Gândirea, an XXIII, nr. 3, martie 1944, pp. 174-177.
- „Domnul Eugen Lovinescu – falsificator al culturii românești”, Decembrie, an I, nr. 2, 24 decembrie 1934, pp. 3-5.
LITERATURĂ SECUNDARĂ
BROȘURI
- Tudor Teodorescu-Braniște, Doctrina bâtei, Editura „Cuvântul liber”, f.a. [1936].
REFERIRI ÎN CĂRȚI DE AUTOR
- Ioan Muntean, La pas, prin „reeducările” de la Pitești, Gherla și Aiud, București, Majadahonda, 1997.
- Zigu Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă românească, București, Editura Fundației Culturale Române, 1995.
- Mihail Sebastian, Cum am devenit huligan: texte, fapte, oameni, București, Humanitas, 2006.
- Mircea Vulcănescu, De la Nae Ionescu la Criterion, ed. îngrijită de Marin Diaconu, București, Humanitas, 2003.
RECENZII
- Virgil Fulicea, „Pe planul ideologiei naționaliste. Nicolae Roșu: Dialectica Naționalismului”, Blajul, an II, nr. 2, februarie 1936.
- Nicolae Iorga, „N. Roșu, Dialectica naționalismului”, Revista istorică, an XXII, nr. 1-3, ianuarie-martie 1936.
- Constantin Noica, „Cartea unui naționalist” [despre Dialectica naționalismului], Revista Fundațiilor Regale, an III, nr. 12, decembrie 1936.
- Ovidiu Papadima, „Nicolae Roșu: Dialectica naționalismului”, Gândirea, an XV, nr. 2, februarie 1936.