(24 aprilie/6 mai 1874, comuna Valea Viei, judeţul Buzău — 3 aprilie 1948, mănăstirea Agapia, judeţul Neamţ)
articol de Marian Panait
Teolog cu preocupări de cosmologie, etică, filosofia artei, antropologie şi filosofia religiei. A urmat studiile secundare la Buzău, la Gimnaziul şi Seminarul Teologic (din 1887), şi la Seminarul Teologic Central din Bucureşti (1891–1895). A studiat la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti (1895–1899), continuându-şi pregătirea, în teologie şi filosofie, la Berlin şi Leipzig (1901–1904), studii finalizate prin obţinerea titlului de doctor în filosofie (1903) cu lucrarea Darlegung und Kritik der Religionsphilosophie Sabatiers, teză ce abordează ideile de filosofie a religiei aparţinând unui autor cunoscut în epocă, Sabatier. Din 1904 până în 1939, cu o întrerupere de doi ani (1926–1927), când a fost decan al Facultăţii de Teologie a Universităţii din Chişinău, a funcţionat ca profesor de teologie dogmatică şi simbolică la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti. Decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Este autor a numeroase cărţi religioase, manuale şi traduceri (inclusiv din Pitagora). În perioada 1939–1947 a fost mitropolit al Moldovei şi Sucevei, iar în august 1947 s-a retras din scaunul arhieresc la mănăstirea Agapia.
Principalul interes al lui I.M. a fost în teologie, anume în disciplinele considerate de maximă importanţă, dogmatica şi simbolica. Pentru acest motiv, preocupările sale din domeniul filosofiei reprezintă, în ultimă instanţă, un efort în slujba religiei şi teologiei. El nu dezvoltă o cosmologie proprie, dar consacră o întreagă lucrare istoriei cosmogoniilor antice (indiene, persane, egiptene, greceşti ş.a.), acestea servind drept element de contrast cu cosmogonia ştiinţifică şi cu cea biblică. I.M. argumentează complementaritatea dintre ştiinţă şi religie: ştiinţa cercetează lumea materială, senzorială pentru a-i găsi legile şi a ne face stăpânii acesteia prin observaţie, experienţă şi raţiune; religia reprezintă tot o cunoaştere, dar de cu totul altă factură: ea cercetează supranaturalul, are ca scop obţinerea fericirii veşnice, iar ca mijloace are revelaţia şi credinţa.
Ideile sale privind morala şi arta nu se constituie în teorii independente de teologie. Stabileşte un veritabil cod moral în care figurează, pe lângă datoriile religioase, şi cele sociale, patriotice şi familiale. În înţelegerea artei, apelează la o comparaţie cu religia, stabilind asemănările şi deosebirile dintre cele două. Printre asemănări sunt analizate: originea comună (religiile primitive fiind însoţite de manifestări artistice); ideea de revelaţie (de inspiraţie divină); faptul că ambele răspund idealismului sufletului omenesc ş.a. Dar I.M. subliniază şi deosebirile: religia operează cu transcendentul, pentru care pretinde realitate deplină, arta se mulţumeşte şi cu iluzia; arta se adresează emotivităţii, religia – voinţei şi raţiunii; arta dă satisfacţie prin contemplare, religia cere acţiune, fapte; satisfacţia estetică este temporară, pe când cea religioasă este permanentă; religia propune o concepţie despre lume, pe când arta poate exista şi independent; religia, pentru a exista, are nevoie de o comunitate de persoane; arta poate exista şi în lipsa acesteia.
Antropologia pe care o propune este circumscrisă de cadrul creştin al gândirii sale. Autorul este interesat în primul rând să dea o descriere a omului care să servească poziţiei spiritualiste creştine, una care infirmă evoluţionismul biologic, susţinând, în schimb, creaţionismul.
Preocupările sale de filosofie a religiei s-au împletit cu cele de istorie a religiilor, fiind, şi ele, puse în slujba teologiei dogmatice creştine. În filosofia religiei, I.M. se concentrează pe definirea religiei ca raport liber şi conştient al omului cu Dumnezeu şi pe argumentele care pot fi aduse pentru a sprijini existenţa divinităţii (argumentele cunoscute: cosmologic, ontologic, moral) şi nemurirea sufletului, ca fiind punctele cele mai importante într-un demers apologetic al creştinismului.
BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Darlegung und Kritik der Religionsphilosophie Sabatiers, Bern, Huber, 1903;
- Studiu asupra raportului dintre religiune şi moralitate, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1904;
- Cosmogoniile popoarelor civilizate din antichitate, cosmogonia biblică şi cosmogonia ştiinţifică modernă, Piteşti, Tipografia „Transilvania”, Josif J. Şreier, 1907;
- Două schiţe apologetice, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1911 (cap. „Raporturile dintre religiune şi artă”, pp. 41–51);
- Fiinţa şi originea religiunii, Bucureşti, Tipografia „Lupta”, N. Stroilă, 1925;
- Curs de teologie fundamentală sau apologetică, Bucureşti, Librăria Pavel Suru, 1932;
- Biserică, cultură, neam (în colab. cu N. Dumitrescu şi Iuliu Scriban), Bucureşti, Tipografia „Viaţa Literară”, 1936;
- Elemente de filosofie creştină, Bucureşti, Editura Cugetarea, 1936;
- Noţiuni de filosofia religiunii, Bucureşti, Cugetarea, 1942;
- Istoria religiunilor lumii, Bucureşti, Cugetarea, 1946;
- Dogmatica iubirii, Bucureşti, România Creştină, 1998;
TRADUCERI
- Bhagavad-Gita: poema indiană, traducere şi note de preotul Ioan Mihălcescu, Bucureşti, Tipografia Cărţilor Bisericeşti, 1932;
- Versurile de aur ale lui Pitagora, coment. de Ierocles, traducere de Irineu, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Bucureşti, Editura Casei Şcoalelor, 1940.
LITERATURĂ SECUNDARĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Nichifor Crainic, Irineu Mihălcescu. Omul şi opera. Cu bibliografia sa de Emilian Vasilescu, Bucureşti, Editura I.E. Torouţiu, 1939;
- Mircea Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, Univers Enciclopedic, 1996;
- Ion Vicovan, Ioan Irineu Mihălcescu, vol. I, Apostol al teologiei româneşti, Iaşi, Trinitas, 2004;
- Ion Vicovan, Ioan Irineu Mihălcescu, vol. II, Un ierarh luptător, Iaşi, Trinitas, 2004.
ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE
- N.C. Buzescu, „Profesorul de teologie şi mitropolitul Ioan Irineu Mihălcescu”, Biserica Ortodoxă Română, t. XCIII, nr. 1–2, 1975, pp. 118–129;
- Nicolae Chiţescu, „Moartea fostului Mitropolit al Moldovei Irineu Mihălcescu”, Biserica Ortodoxă Română, t. LXVI, nr. 3–4, 1948, pp. 180–195;
- Ioan Rămureanu, „Prof. Pr. Dr. Ioan Mihălcescu”, Studii teologice, t. XXXIV, nr. 1–2, 1982, pp. 41–42;
- Emilian Vasilescu, „Bibliografia I. P. S. Irineu Mihălcescu”, Studii teologice, an VII, 1938–1939, pp. 245–325.