A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z

 (n. 30 ianuarie 1910, Iaşi – m. 17 decembrie 1965, Bucureşti)


articol de Emilian Mărgărit

Scriitor şi filosof de orientare marxist-leninistă. A.G.V. a făcut parte de tânăr din Partidul Comunist Român, încă din anii când gruparea politică se afla în ilegalitate. Experienţa acumulată în acea perioadă a constituit principala sursă de inspiraţie pentru multe dintre romanele sale, aducându-i notorietate în mediile intelectuale comuniste. Printre momentele evocate se află şi greva din 2-3 februarie 1933 a ceferiştilor de la Atelierele C.F.R. Nicolina din Iaşi.

Autorul s-a evidenţiat nu doar ca romancier, ci şi ca om de cultură cu valenţe filosofice. În lucrarea Încercare critică asupra filosofiei kantiene (1948), A.G.V. pune în discuţie modalităţile prin care sistemul kantian, în totalitatea sa, apare ca un produs al clasei burgheze. Conform interpretării sale marxist-leniniste, sistemul moral kantian prezintă anumite lacune, din cauza apartenenţei la o clasă dominantă (cea burgheză) şi a rolului jucat de aceasta, la care se adaugă lipsa de înţelegere a adevăratei origini a întregului domeniu al filosofiei, care este condiţia socială a omului.

În articolul „Lenin şi coexistenţa paşnică între cele două sisteme – sistemul socialist şi cel capitalist”, publicat în Revista de filosofie (1954), autorul pune în scenă o tensiune dialectic-materialistă a istoriei, pe care o rezolvă tot în perimetrul interpretării marxist-leniniste.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ 

CĂRŢI DE AUTOR

  • Încercare critică asupra filosofiei kantiene, Bucureşti, Cartea Românească, 1948.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • „Lenin şi coexistenţa paşnică între cele două sisteme – sistemul socialist şi cel capitalist”, Revista de filosofie, nr. 1, anul 7, ianuarie-martie 1954, pp. 99-121.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Ionel Maftei, Personalităţi ieşene, vol. 3, Iaşi, Comitetul pentru Cultură şi Educaţie Socialistă a Judeţului Iaşi, 1978.