A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z

ȘORA, MIHAI

(7 noiembrie 1916, Ianova, Remetea Mare, Timiș – 25 februarie 2023, București)

articol de Victor Eugen Gelan

Filosof, eseist, editor, traducător. A urmat studii de filosofie la Universitatea din București (1934–1938), avându-i ca profesori, printre alții, pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu, Tudor Vianu și Mircea Eliade. În 1938 obține o bursă de studii din partea Guvernului Francez (în același timp cu Eugen Ionesco) și pleacă la Paris, împreună cu soția lui, Mariana Șora. În 1940, din cauza ocupației germane, părăsește Parisul ajungând la Grenoble, unde va realiza o lucrare de doctorat despre noțiunea de har la Blaise Pascal, sub îndrumarea lui Jacques Chevalier. În perioada 1945–1948 este cercetător la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) în Paris, iar în 1947 publică prima lui carte la editura Gallimard intitulată Du Dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique. După apariția cărții și receptarea ei foarte bună în mediul filosofic și cultural parizian, i se oferă cetățenia franceză, pe care o refuză. La Paris M.Ș. a frecventat în mod constant cercurile neotomiste foarte active la acel moment în capitala Franței și s-a apropiat de unii profesori de anvergură care promovau neotomismul în acele timpuri, cum ar fi  Jacques Maritain și Étienne Gilson. Tot la Paris MȘ îl cunoaște personal pe Gabriel Marcel și are mai multe întâlniri cu acesta.

Revenit în țară în 1948, nu se va putea reîntoarce în Franța unde îl așteptau soția și copiii. Timp de peste 30 de ani nu va mai scrie și publica nimic, ci se va dedica unui susținut travaliu editorial. Printre altele, va iniția o nouă serie a BPT (Biblioteca pentru toți), unde vor apărea în decurs de 7 ani un număr de 400 titluri într-un tiraj record de 24,625 milioane de exemplare. Din cauză că publică și autori dezavuați de către regimul comunist din România va fi dat afară din acest post. După 1990 a fost pentru scurt timp ministru al Învățământului, iar ulterior a fost o prezență constantă și importantă în viața publică și în cadrul societății civile din România.

Filosofia lui M.Ș. se dezvoltă la intersecția dintre fenomenologie și metafizică. Nucleul ei constă în modelul ontologic pe care filosoful român îl propune (reprezentat de o sferă ce are, în mod paradoxal, raza de valoare nulă) și în ontologia aferentă acestuia (ambele problematici prezentate în lucrările Sarea pământului și A fi, a face, a avea). Toată dezvoltarea ulterioară a filosofiei lui M.Ș. are la bază acest model ontologic, care reprezintă în mod simbolic structura sau alcătuirea realului, a tot ceea ce este. Alcătuirea modelului ontologic este una paradoxală și trimite atât la ideea de concidentia oppositorum, cât și la imaginea unei sfere care are centrul pretutindeni și circumferința nicăieri, idei pe care M.Ș. le preia de la Nicolaus Cusanus. Modelul ontologic al sferei de rază nulă prezintă o dublă dimensiune: una a actualului și alta a posibilului. Tot ceea ce apare ca actualitate existențială – „aici-acum-așa” – se întemeiază în ultimă instanță într-o universală putință de a fi, care este la rândul ei întemeiată de un act intensiv singular aflat în regim de infinită interioritate, numit și Este-le primordial. Ideea actului intensiv singular este o ideea de inspirație aristotelică. Influența lui Aristotel, a lui Toma din Aquino și a neotomismului se regăsesc în întreaga operă a lui M.Ș. Alți filosofi care l-au influențat pe M.Ș. sunt Augustin, Descartes, Pascal, Rousseau, Husserl, Heidegger, Bergson, Charles Péguy, Gabriel Marcel.

În concepția lui M.Ș., omul are posibilitatea de a accede, prin deschidere și înțelegere, la propriul lui temei și la temeiul a toate cele ce sunt printr-un „plonjon pe verticală” realizat înspre propria lui rădăcină (care se regăsește tot la nivelul acelei universale putințe de a fi). Trecerea de la actualitatea existențială sau de la fenomenologia datului cotidian spre întregul domeniu al posibilului și de aici spre non-locul în care chiar domeniul posibilului își găsește temeiul (domeniu al unui anumit tip de metafizică) este redată de către M.Ș. prin imaginea simbolică a imploziei sferei de rază nulă și regăsirea ei la nivelul unui alt tărâm, unde se află adevăratul temei a toate cele ce sunt. Acest tărâm este acela al unei Cine-ități (Werheit) atopice de un caracter personal, idee ce se apropie mai mult de imaginea Dumnezeului creștin decât de imaginea unui Principiu universal abstract.

Plecând de la acest model ontologic, M.Ș. va ajunge să dezvolte (chiar dacă nu întotdeauna într-un mod sistematic și nu până la capăt) diverse aplicații ale lui și ale ontologiei aferente lui la nivelul altor domenii ale gândirii filosofice, cum ar fi: cel etic, cel estetic, social, politic, cel al limbajului, cel al timpului, cel al relației cu alteritatea etc.

Relația dintre fenomenologie și metafizică este una de complementaritate, și nu una de opoziție. M.Ș. propune o depășire a poziției reprezentată de critica fenomenologiei față de metafizica tradițională (vezi, de pildă, Heidegger), ajungând astfel să dezvolte ideea unui nou alt tip de metafizică. Această depășire are la bază distincția pe care M.Ș. o face între existență și insistență. Existența corespunde modului de abordare fenomenologic, pe când insistența celui metafizic.

Dimensiunea antropologică și problema omului apar abordate în prima lucrare a lui M.Ș., Despre dialogul interior, lucrare în care sunt prezente in nuce cam toate celelalte teme și probleme pe care autorul le va aborda ulterior în filosofia lui. Omul apare sub semnul dialogului interior și al labirintului lumilor lui interioare, ceea ce îl face candidatul perfect la lupta dintre ființă și aparență în încercarea lui neîncetată de cucerire și recucerire a dimensiunii autentice a existenței.

O caracteristică specifică scrierilor lui M.Ș. este forma lor dialogală. Acesta trimite la ideea că și gândirea omului este în esența ei una dialogală. Dialogul prezent în scrierile lui M.Ș. este asemănător dialogului socratic, dar prezintă și unele caracteristici aparte care îl disting de acesta din urmă. O altă idee importantă este cea a unei logici a terțului inclus, a unei logici a paradoxului, prezentă ca fiind constitutivă cunoașterii filosofice, în contrast cu tipul de cunoaștere specific științelor pozitive. Totodată ideea de întâlnire este una centrală, ea fiind strâns legată de ideea de relație. Datul întâlnirii, ca dat fenomenologic, este punctul din care ar trebui să plece orice analiză fenomenologică.

Alte teme și problematici importante ale gândirii și filosofiei lui M.Ș. sunt: limba și limbajul, timpul și natura timpului, relația dintre unitate și multiplicitate, dialogul interior și sondarea subiectivității, relația cu alteritatea și problema autenticității, etica și preocuparea pentru celălalt, dialogul generalizat și constituirea societății civile etc.

Problematica timpului apare abordată în detaliu în lucrarea Clipa și timpul. Avem de-a face cu două forme de temporalitate distincte, care apar interconectate la nivelul factic al existenței omului: o temporalitate obiectivabilă și măsurabilă fizic și o temporalitate, originară, numită temporalitate a Clipei. Aceste două forme de temporalitate, supuse unei analize fenomenologice, dezvăluie o asemănare cu abordarea lui Husserl cu privire la timp (la care avem prezentă o dublă dimensiune a timpului: cea fizică sau determinabilă prin cronometru și cea interioară sau fenomenologică).

Abordarea fenomenologică specifică demersului lui M.Ș. poate fi observată pe întreg parcursul operei sale (mai puțin vizibil în Despre dialogul interior), indiferent de tema abordată. Teme precum cea a omului, cea a timpului, cea a alterității, cea a atașamentului detașat, a lumii și a realității sociale, cea a patologiilor de la nivel social, a relației dintre a fi, a face și a avea etc. toate sunt abordate într-o manieră fenomenologică, dar dezvoltate totodată și în lumina modelului ontologic pe care M.Ș. ni-l propune și a ontologiei specifice acestuia. În această privință se poate spune că filosofia lui M.Ș. nu se încadrează în mod strict în cadrul fenomenologiei, chiar dacă ea are un pronunțat caracter fenomenologic prin modalitatea de abordare a problemelor.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Du Dialogue intérieur. Fragment d’une anthropologie métaphysique, Gallimard, Paris, 1947.
  • Sarea pământului, Cartea Românească, București, 1978 (Humanitas, 2006).
  • A fi, a face, a avea, Cartea Românească, București, 1985 (Humanitas, 2006).
  • Eu&tu&el&ea…sau Dialogul generalizat, Cartea Românească, București, 1990 (Humanitas, 2007).
  • Despre dialogul interior, traducere din franceză de Mona Antohi şi Sorin Antohi Humanitas, Bucureşti, 1995 (Humanitas 2006).
  • Firul ierbii, Scrisul românesc, Craiova, 1998.
  • Câteva crochiuri și evocări, Scrisul românesc, Craiova, 2000.
  • Filosoficale, Elion, București, 2000.
  • Mai avem un viitor? România la început de mileniu, dialog cu Sorin Antohi, Polirom, Iaşi, 2001.
  • Locuri comune, Universalia, București, 2004.
  • Clipa şi timpul, Paralela 45, Pitești, 2005.
  • Despre toate şi ceva în plus (de vorbă cu Leonid Dragomir), Paralela 45, Piteşti, 2005.

LITERATURĂ SECUNDARĂ 

CĂRŢI DE AUTOR

  • Bobb, V.C., Pâlpâiri ale ființei. Mihai Șora și problema omului, Ratio et Revelatio, Oradea, 2024.
  • Cioveie, V., Impalpabila sferă a realului. Modelul ontologic și aplicațiile lui în filosofia lui Mihai Șora, Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
  • Dragomir, L., Mihai Șora. O filosofie a bucuriei și a speranței, Cartea Românească, București, 2009.
  • Dragomir, L.. Mihai Șora – Omul dialogal, Cartex, București, 2023.
  • Gelan, V. E., Vizibilul și nevăzutul. De la fenomenologia cotidianului la metafizica nerostitului. Studii pe marginea filosofiei lui Mihai Șora, Editura Institutul European, Iași, 2023.

VOLUME COLECTIVE 

  • Antohi, S., Crăiuțu, A. (ed.), Dialog și libertate. Eseuri în onoarea lui Mihai Șora, Nemira, București, 1997.
  • Ghica, M. (ed.), Șora. Sinteze. Paralela 45, București, 2006.

STUDII

  • Bordaș, L. „«Cel mai bun student al meu». Mircea Eliade și Mihai Șora”, în Revista istorică, București, XXV, nr. 1–2, 2014, pp. 123–142.
  • Cioveie, V., „Savantul și poetul”, în Idei în Dialog, nr. 4 (19)/ aprilie 2006.
  • Cioveie, V., „Despre gândul filosofic inițial a lui Mihai Șora și umbra sa rostit-nerostită”, în Observatorul cultural, nr. 88 (2–8) / noiembrie 2006.
  • Crăiuțu, A., „Mihai Șora: A Philosopher of Dialogue”, în East European Politics and Societies, vol. 21 nr. 4, 2007, pp. 611–638.
  • Crăiuțu, A., „De la dialogul interior la dialogul generalizat: Note despre filosofia politică a lui Mihai Șora”, în Dialog și libertate. Eseuri în onoarea lui Mihai Șora, Nemira, București, 1997.
  • Gelan, V.E., „Trecerea de la dihotomic la organic intricat în filosofia lui Mihai Șora”, în Filosofie și dualism, (coord.) Leo Stan & Vlad Puescu, Zeta Books, București, 2007.
  • Nemoianu, V., „Mihai Şora and the Traditions of Romanian Philosophy”, în Review of Metaphysics, 43, 1990, pp. 591–605; trad. în română în Despre dialogul interior, Humanitas, București, 1995, pp. 217–242.