(13 martie 1891, Puieşti, jud. Vaslui – 12 decembrie 1962, Bucureşti)
articol de Titus Lates
Scriitor şi publicist cu preocupări de estetică. Pseudonimul lui Froim-Zelig Adercu. Studii liceale la „Carol I” (Craiova), pe care le întrerupe datorită unui scandal izbucnit în urma interpretării pe care o dă cauzelor decăderii Imperiului Roman, pusă în seama apariţiei creştinismului. Scrie la doar 19 ani Naţionalism? Libertatea de a ucide (1910). Îşi completează cultura ca autodidact (după ce, în 1913–1914, eşuase în intenţia de a-şi lua bacalaureatul la Paris). Se înrolează în armată (1915), este luat prizonier şi decorat. Adept al politicii filo-germane, este arestat; scapă de Curtea Marţială datorită intervenţiei lui C. Rădulescu-Motru. Stabilit la Bucureşti (1920), colaborează la reviste culturale şi frecventează cenaclul „Sburătorul”. Secretar de redacţie la Bilete de papagal (1928 şi 1929). Predă estetica (1941–1944) la Colegiul pentru studenţi evrei al lui M. Onescu. Director al învăţământului artistic în Ministerul Artelor (1944–1948). În 1948 este îndepărtat din Partidul Comunist. Marginalizat, în ultimii ani scrie romane, încercând să definitiveze câteva lucrări (rămase în manuscris): Tratatul de estetică generală, Goethe şi lumea sa, Maxime şi minime. Cea mai importantă dintre lucrările sale publicate rămâne Mic tratat de estetică, o scriere eteroclită, unde se pronunţă în favoarea autonomiei artei, afirmând drepturile personalităţii. Ajunge, astfel, la o concepţie dinamică asupra personalităţii creatoare, condiţionată de energetismul vital. Spre deosebire de valoarea etnică, care se întemeiază pe o „comunitate de însuşiri”, valoarea estetică are la bază o „diferenţiere de însuşiri”. Între etnic şi estetic se instalează, astfel, o incompatibilitate de esenţe. Îşi menţine viziunea generală din Mic tratat de estetică şi în Tratat de estetică generală (mss.). Depune însă efortul unei cercetări mai sistematice, trecând de la experienţele caracteristice criticii literare la cercetarea artei în general. Deşi preocupat de definirea ştiinţifică a actului creator, a respins în mod consecvent estetica în calitate de ştiinţă normativă. Centrul în jurul căruia îşi construieşte întreaga estetică este originalitatea ca expresie a personalităţii.
BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Naţionalism…? Libertatea de a ucide… (sub pseudonimul Oliver Willy), Craiova, Tipografia David J. Benvenisti, f.a. [1910], reeditare sub titlul Personalitatea. Drepturile ei în artă şi viaţă, cu o prefaţă de C. Rădulescu-Motru, Bucureşti, Editura Librăriei Socec, 1922;
- Mic tratat de estetică sau Lumea văzută estetic, Bucureşti, „Ancora” S. Benvenisti, 1929;
- Opere (ediţii definitive), Bucureşti, Cugetarea, 1945 (cu o prefaţă critică de T. Vianu);
- Feeria baletelor. Convorbiri asupra formelor dansului, Bucureşti, Editura Cartea Rusă, 1947;
- Dobrogeanu-Gherea. Viaţa şi opera, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1947;
- Contribuţii critice, vol. I, Bucureşti, Editura Minerva, 1983; vol. II, 1988.
LITERATURĂ SECUNDARĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Marcel Aderca, Felix Aderca şi problema evreiască, Bucureşti, Editura Hasefer, 1999.
- Valentin Chifor, Felix Aderca sau vocaţia experimentului, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1996.
- Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Bucureşti, „Ancora” S. Benvenisti, 1926–1929.
ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ
- Marcel Aderca, „Felix Aderca – Preocupări de estetică generală”, Manuscriptum, nr. 1, 1979.
- Mihai Ralea, „Etnic şi estetic”, Viaţa românească, nr. 2, 1927.
PREFEŢE/POSTFEŢE
- Margareta Feraru, „Prefaţă” şi „Note” la Felix Aderca, Contribuţii critice, ed. cit.