Posescu, Alexandru

(1903 —1990)

articol de Adrian Haret

Filosof, traducător. Absolvent al Facultăţii de Filosofie în 1929, în 1930 devine asistent universitar la catedra de Istoria şi Enciclopedia Filosofiei a Universităţii din Bucureşti. Obţine doctoratul în filosofie cu teza Încercare asupra datelor ultime ale materiei. Consecinţele filosofice ale noilor teorii electronice asupra materiei, avându-l ca îndrumător pe P.P. Negulescu. Este coautor al lucrării Istoria filosofiei moderne. Omagiu profesorului Ioan Petrovici, cu studii despre Fr. Bacon, H. Spencer, F. A. Lange, G. T. Fechner, ş.a. În 1939 îi este publicat cursul Introducere în filozofie, urmat Logica ştiinţei. Partea I: Epistemologie în 1942 şi de Teoria logică a judecăţii în 1946. Ţine cursuri despre Bacon şi Descartes, care apar în formă litografiată. În 1951 este îndepărtat din învăţământul universitar de către autorităţile comuniste, dar este reprimit în cercetare la Institutul de Filosofie în 1953. Colaborează la ediţii colective, publică în 1971 volumul Platon. Filosofia dialogurilor şi traduce din Bacon şi Spinoza.

A.P. se situează în orizontul filosofic trasat de P.P. Negulescu, considerând că filosofia trebuie să se raporteze permanent la ştiinţă, preluându-i desoperirile şi încercând să le „asimileze”. Lucrarea sa Logica ştiinţei. Partea I: Epistemologie este o introducere în epistemologie. Deşi Prefaţa menţionează că este, înainte de toate, un „manual didactic ce se adresează studenţilor în filosofie”, fiind vorba, de fapt, despre cursul ţinut în perioada 1939–1940, ea pune în discuţie problemele ştiinţifice specifice primei jumătăţi a secolului XX: definiţia ştiinţei, unitatea şi generalitatea cunoaşterii ştiinţifice, certitudinea ştiinţelor, obiectivitatea şi progresul ştiinţei, noţiunile de lege şi de cauzalitate etc., urmărind prin aceasta lămurirea înţelesului ştiinţei şi examinarea metodelor acesteia.

În domeniul logicii, contribuţia lui A.P. se realizează printr-o monografie asupra judecăţii din perspectiva logicii tradiţionale, Teoria logică a judecăţii (1946). În spirit maiorescian şi în continuarea liniei de gândire a lui P.P. Negulescu, judecata este luată ca element fundamental al oricărui demers logic. Prioritatea judecăţii faţă de alte elemente, cum ar fi noţiunea, era contestată începând încă cu Ion Petrovici, la rândul său maiorescian, însă A.P. nu o pune la îndoială. El operează cu distincţia dintre gândire şi limbaj, acestea fiind funcţii diferite, care însă „se întâlnesc la temelia lor într-o activitate comună psiho-fiziologică”. Limbajul exprimă formele gândirii, însă acestea sunt determinate în mod independent de către legile logicii. O propoziţie, în acest sens, constituie o judecată doar dacă exprimă un înţeles. Obiectul logicii, în viziunea lui A.P. este judecata în calitate de operaţie a gândirii, de raport între termenii gândirii.

Contra lui Brentano, A.P. susţine că judecata logică nu poate fi definită ca act mintal de acceptare sau respingere a unei reprezentări şi nici drept conştiinţa valabilităţii obiective a unui conţinut de gândire, aşa cum au susţinut unii continuatori ai lui Brentano. Ea trebuie definită, arată A.P., prin caracterul ei tetic şi prin operaţia de raportare; o judecată, prin urmare, este o operaţie de raportare de termeni ai gândirii cu caracter tetic. Mai departe, A.P. analizează judecata în funcţie de raporturile care se stabilesc în cadrul ei (de predicaţie, de relaţie, de implicaţie, de reciprocitate), recurgând apoi la o clasificare kantiană a judecăţilor, din punctul de vedere al cantităţii, calităţii, relaţiei şi modalităţii. O discuţie interesantă vizează raportul dintre predicaţie şi existenţă, unde este contestată afirmaţia kantiană că existenţa nu este un predicat real. Această observaţie, susţine A.P., este valabilă din perspectiva metafizicii, nu şi a logicii. În judecăţile logice, existenţa poate fi afirmată în legătură cu un obiect ca şi oricare alt predicat.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR ŞI COLABORĂRI

Încercare asupra datelor ultime ale materiei. Consecinţele filosofice ale noilor teorii electronice asupra materiei, Bucureşti, Societatea Română de Filosofie, 1934.
Filosofie modernă: Bacon, Spencer, Fechner, Societatea Română de Filosofie, Bucureşti, 1938.
Introducere în filosofie: [pentru uzul studenţilor], Bucuresti, 1938, ediţia a II-a, Cugetarea, Bucureşti, 1944, ediţia a III-a, Garamond, Bucureşti, 2000.
Logica ştiinţei. Partea I: Epistemologie, Bucureşti, 1942, ediţia a II-a, Garamond, Bucureşti, 2000.
Curs de istoria filosofiei moderne, I: Bacon, predat în perioada 1944 – 1945, Bucureşti.
Curs de istoria filosofiei moderne, III: Descartes, predat în perioada 1945 – 1946, Bucureşti.
Teoria logică a judecăţii, Cugetarea-Georgescu Delafras, Bucureşti, 1946, ediţia a II-a, Garamond, Bucureşti, 2003.
Metafizica în raporturile ei cu ştiinţa, Bucureşti, 1947.
Începuturi ale materialismului modern: Bacon şi Descartes, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1962.
Platon: filosofia dialogurilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1971, ediţia a II-a, Garamond, Bucureşti, 2001.
Antologia gândirii româneşti, Editura Politică, Bucureşti, 1967.

ARTICOLE ÎN VOLUME COLECTIVE

„Herbert Spencer”, în Istoria filosofiei moderne, vol. III, Bucureşti, Societatea română de filozofie, 1938.
„Despre filosofia culturii la Lucian Blaga”, în Filosofia şi sociologia românească în prima jumătate a sec. XX, Bucureşti, 1969.
„Pluralismul existenţialist”, în Studii de istoria filosofiei universale, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1969.
„Apariţia şi constituirea spiritului ştiinţific”, în Filosofia modernă şi contemporană, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1973.

ARTICOLE ÎN PERIODICE ACADEMICE

„P. P. Negulescu ca gânditor si istoric al filosofiei”, Revista de filozofie nr. 3-4/1933.
„Soren Kierkegaard despre pluralitatea existenţei”, în Revista de filozofie, nr. 9/1965.
„Concepţia lui P.P. Negulescu asupra raportului dintre filozofie şi ştiinţă”, Revista de filozofie.
„De l’explication dans l’historiographie de la philosophie”, Revue de sciences sociales, nr. 4/1966.
„Istoria filosofiei ca modalitate de cunoaştere”, Revista de filozofie nr. 11/1968.

TRADUCERI