A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z
Pa Pe Po
Pop Pos Pot

Poteca, Eufrosin

(c. 1785, Nucşoara, Prahova – 10 decembrie 1858, Gura Motrului, Mehedinţi)

articol de Viorel Cernica

Filosof, traducător şi creator de terminologie filosofică românească, monah (Radu Popescu). Potrivit lui C. Rădulescu-Motru, E.P. este primul profesor de filosofie din şcolile româneşti de la începutul secolului al XIX-lea (care le-au înlocuit pe cele greceşti). E.P. învaţă la Şcoala grecească de la Bucureşti, apoi se retrage la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1806 se călugăreşte. Revine la Bucureşti, în 1808, pentru a îndeplini anumite funcţii pe lângă Mitropolie, reluându-şi, de asemenea, studiile la Academia grecească. Este numit, la încheierea studiilor (1816), dascăl la această şcoală, iar în 1818, când Gheorghe Lazăr deschide Şcoala românească de la Sfântul Sava, E.P. este chemat pentru a preda filosofie şi geografie. Între 1820 şi 1823 beneficiază de o bursă de studii la Universitatea din Pisa, apoi de încă doi ani la Universitatea din Paris. Se specializează în filosofie, dar este preocupat şi de geografie, drept, istorie, teologie etc. La reîntoarcerea în ţară, în 1825, este numit profesor de filosofie la Şcoala de la Sfântul Sava, preluând cursul de filosofie de la Gheorghe Lazăr. Doar trei ani predă aici, apoi pleacă la Buda, publicându-şi, în 1829, traducerea din greceşte a lucrării de filosofie după care a predat la „Sfântul Sava”: Filosofia cuvântului şi a năravurilor adecă Logica şi Ithica elementare cărora se pune înainte Istoria filosoficească, a lui Johann Gottlieb Heineccius (profesor, jurisconsult, om politic german); lucrarea fusese tradusă în greceşte în 1818, după originalul latin, de către Grigorie Brâncoveanu. Se întoarce în ţară şi mai predă filosofie până în 1832, când este numit egumen la Mănăstirea Gura Motrului, rămânând în această poziţie până la stingerea sa din viaţă, în 1858.

Prezenţa lui E.P. în istoria filosofiei româneşti este justificată în primul rând prin încercarea sa de a pune la punct un limbaj filosofic românesc, înscriindu-se astfel pe o linie care începe cu Miron Costin, Nicolae Milescu şi Dimitrie Cantemir, care continuă cu Antim Ivireanul, Samuil Micu şi, la începutul secolului al XIX-lea, cu Gheorghe Lazăr, Grigorie Rîmniceanul, August Treboniu Laurian, Simion Marcovici. Mărturisesc un asemenea scop nu doar traducerile (pe lângă cea amintită mai sus, cele mai importante fiind: Johann Hübner, Sfânta Scriptură pe scurt, cuprinsă într-o sută patru istorii, culese din Biblie şi din Evanghelie; Jean-Baptiste Massillon, Cuvintele înţeleptului Massillon, sau Petite Carême, mik post; Jacques Binigne Bossuet, Vorbire asupra istoriei universale), ci şi unele texte publicate de el, îndeosebi Cuvinte paneghirice şi moralnice, 1826; Elementuri de metafizică, prelucrare „didactică” după Francesco Soave. Instituzioni de Metafisica, lucrare propriu-zis filosofică şi, totodată, material de bază pentru E.P. în predarea filosofiei la Şcoala de la Sfântul Sava, a fost publicată foarte târziu (1981), contribuind în mică măsură la constituirea unui limbaj filosofic românesc: poate numai indirect, prin cei care au urmat cursul. Limbajul filosofic al lui E.P. poate fi cercetat şi pe elemente, în sine sau comparativ; dar noutatea sa poate fi constatată la nivelul „frazei”.

În textele lui E.P. pot fi identificate câteva probleme filosofice care, într-o oarecare măsură, dau seamă de o intenţie reconstructivă; deşi nu este vorba de o „teorie”, de o „concepţie” filosofică, găsim o tematizare şi o accentuare a unor idei, chiar concepţii din istoria filosofiei şi din ştiinţa modernă. Întreaga problematică filosofică avută în vedere de E.P. are drept sistem de referinţă teologia creştină şi convenţiile canonice ale Bisericii Ortodoxe Române; în ultimă instanţă, „filosofia” lui E.P. este motivată religios şi îşi capătă identitatea doar în relaţie cu credinţa religioasă. O primă temă se referă la existenţa societăţii: religia şi politica sunt temeiurile acesteia. Modul de abordare a problemei aminteşte de unele idei platoniciene, mai cu seamă din Omul politic. În privinţa temei despre existenţa umană, E.P. susţine ideea unei universalităţi umane, derivată din aceea a unicului Creator al tuturor; omul constituie o „mică lume”, fiind vorba, aici, despre ideea omului ca microcosm; în această viaţă, omul poate fi fericit – aşadar, nu doar „dincolo”, ca răsplată pentru faptele de „aici” – şi pentru aceasta el trebuie să-şi iubească semenii, să practice dreptatea (care presupune educaţie prin şcoală, instituţii supuse interesului public, autoritate politică ce promovează respectul tuturor oamenilor) şi să se lase pătruns de legea divină. Deseori E.P. deschide teme de cosmologie; întotdeauna este susţinută ideea unei ordini universale, care se menţine, consideră el, în ciuda neregularităţilor pe care le observăm la tot pasul. În Cuvântare la deschiderea lecţiilor de filosofie de la Şcoala Sfântul Sava (1825; text cuprins în Cuvinte panighirice şi moralnice), găsim şi o definiţie a filosofiei, una dintre primele în limba română: „filosofia este ştiinţa începuturilor, în cîtăţime [quantity] şi în feliurime [quality], pre cît încape mintea omenească; iar scopul filosofiei este fericirea omenirei pre pămînt, căci să naşte din dragoste, fiica dreptăţii, fiica adevărului, fiul filosofiei”. În aceeaşi Cuvântare, se află o frază despre fundamentul filosofiei morale, care, de fapt, reprezintă o transpunere în limba română – probabil, prima – a imperativului categoric al lui Kant: „Legea pozitivă sau, mai bine zis, temelia Filosofiei moralnice destul este să fie aceasta: adecă, poartă-te la toate după vrednicia cuvântului, încât nu numai faptele tale, ci şi dogmele voirilor tale să se poată potrivi la toţi ca o lege”. Influenţa lui Kant în mediul culturii româneşti de la începutul secolului al XIX-lea a fost asigurată de opera şi activitatea lui Gheorghe Lazăr, ctitorul şcolii de la Sfântul Sava, unde E.P. a predat filosofia. Pregătirea filosofică dobândită în centre universitare ale Apusului, traducerile din lucrări filosofice de sinteză, cursurile şi cuvântările la diferite ocazii, toate construite pe teme filosofice sau apropiate de problematica filosofică, reprezintă aspecte ale unei activităţi culturale semnificative pentru începuturile istorice ale filosofiei româneşti.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Cuvinte panighirice şi moralnice, Bucureşti, Tipografia Sfintei Mitropolii, 1826.
  • Manual de catihis religios şi moral cuprinzător de dogmele şi tainele Bisericii noastre, Buzău, 1839.
  • Catehismul mititel cuprinzând dogmele şi tainele Bisericii Răsăritului şi învăţătura pruncilor, „Revista de Pedagogie”, vol. V, 1940; Bucureşti, Editura „Bucovina” I. E. Torouţiu, 1940.
  • Din autobiografia lui Eufrosin Poteca, Bucureşti, Monitorul oficial şi Imprimeriile Statului, 1943; Prezentare şi selecţie de C. Rădulescu-Motru.
  • Elementuri de metafizică, în vol. Scrieri literare inedite (1820–1845), Bucureşti, Editura Minerva, 1981.
  • Predici şi cuvântări, Sfânta Mănăstire Bistriţa, Eparhia Rîmnicului, 1993; Studiu introductiv şi note de Arhim. Veniamin Micle.
  • Însemnări autobiografice, ediţie critică, text stabilit, studiu introductiv şi bibliografie de Adrian Michiduţă, Craiova, Editura Aius, 2005.

TRADUCERI

  • Johann Gottlieb Heineccius, Filosofia cuvântului şi a năravurilor, adecă Logica şi Ithica elementare, cărora se pune înainte Istoria filosoficească, Buda, Crăiasca Tipografie a Universităţii Ungariei, 1829; traducere după varianta grecească a lui Grigorie Brîncoveanu.
  • Johann Hübner, Sfânta Scriptură pe scurt, cuprinsă într-o sută patru istorii, culese din Biblie şi din Evanghelie…, Buzău, 1836; traducere după varianta grecească a lui Polihronie Dimitrie (reeditare: Bucureşti, Tipografia lui Iosif Copainig, 1847).
  • Jean-Baptiste Massillon, Cuvintele înţeleptului Massillon, sau Petite Carême, mik post, Bucureşti, Tipografia Sfintei Mitropolii, 1846.
  • Jacques-Bénigne Bossuet, Vorbire asupra istorii universale, Bucureşti, Tipografia Sfintei Mitropolii, 1853.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Gheorghe Al. Cazan, „Eufrosin Poteca”, în Gh. Al. Cazan, Istoria filosofiei româneşti, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1984.
  • Gheorghe Al. Cazan, „Eufrosin Poteca”, în Gh. Al. Cazan, Filosofia românească de la Zalmoxis la Titu Maiorescu, Bucureşti, Editura Şansa, 2001.
  • Paul Cornea, „Eufrosin Poteca”, în Paul Cornea, Scrieri literare inedite, Bucureşti, Editura Minerva, 1981.
  • Dimitrie Dobre, Eufrosin Poteca Motreanu, Bucureşti, 1893.
  • Elvira-Ecaterina Ivănescu, Eufrosin Poteca, un european din Valahia, Craiova, Universitaria, 2006.
  • Ioan Oprea, Terminologia filosofică românească moderna, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1996, pp. 89–93 şi passim.
  • Mircea Păcurariu, „Eufrosin Poteca”, în M. Păcurariu, Dicţionarul teologilor români, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2002.
  • Constantin Rădulescu-Motru, Catehismul mititel al lui Eufrosin Poteca, Bucureşti, Bucovina, s.a. (extras din Revista de Pedagogie, vol. X, 1940).
  • Constantin Schifirneţ, „Eufrosin Poteca, bunicul lui C. Rădulescu-Motru?”, în C. Schifirneţ, C. Rădulescu-Motru. Viaţa şi faptele sale, vol. I, Bucureşti, Editura Albatros, 2003.
  • Marin Ştefănescu, „Eufrosin Poteca”, în Marin Ştefănescu, Filosofia românească, Bucureşti, Institutul Grafic „Răsăritul”, 1922.
  • G. Dem Teodorescu, Vieaţa şi operile lui Eufrosinu Poteca (cu câteva din scrierile’i inedite), Bucureşti, Tipografia Academiei Române, 1883.

ARTICOLE ÎN REVISTE ŞTIINŢIFICE

  • G. Călinescu, „Eufrosin Poteca”, Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor, nr. 4/1960.
  • Veniamin Micle, „Arhimandritul Eufrosin Poteca predicator”, în Mitropolia Olteniei, nr. 9–10/1976.

PREFEŢE/POSTFEŢE

  • Adrian Michiduţă, „Eufrosin Poteca – primul profesor de filosofie în şcoala românească de la Sfântul Sava”, Studiu introductiv la vol. cit. Eufrosin Poteca. Însemnări autobiografice;
  • Adrian Michiduţă, Studiu introductiv: „Eufrosin Poteca – traducător şi creator de terminologie filosofică românească”, în vol. cit. J. G. Heineccius, Filosofia cuvântului şi a năravurilor, trad. de Eufrosin Poteca.
  • Veniamin Micle, „Studiu introductiv” la vol. Eufrosin Poteca, Predici şi cuvîntări, 1993.