Xenopol, Alexandru Dimitrie

(10 aprilie 1847, Iași – 27 februarie 1920, București)

Articol de Bogdan Rusu

Istoric, filosof, sociolog, economist, profesor universitar, academician. Fiul „anglosaxonului” protestant Brunswick, devenit Dimitrie Xenopol după botezul ortodox, și al Mariei Vasiliu din Iași (Păcurari). A obținut bacalaureatul în 1867, la Institutul academic (liceu privat), unde a fost remarcat de Maiorescu. Doctor în drept la Berlin și în filosofie la Giessen (1871).

În 1883 A.D. X. a devenit, prin concurs, titularul catedrei de istorie a românilor a Universității din Iași, unde a rămas până la pensionare, în 1915. Din 1891 a suplinit și catedra de istorie medie, modernă și contemporană pentru aproape două decenii. Din 1898 până în 1901 a fost și rector al Universității din Iași, iar în 1907 a fost decan al Facultății de litere și filosofie.

Începând din 1894 s-a consacrat chestiunilor de epistemologie a științelor sociale (istoria și sociologia). Tezele sale au atras imediat atenția istoricilor și filosofilor preocupați de aceleași subiecte și au devenit obiect de comentariu și de critică. A.D. X. a polemizat cu nume de primă mărime ale filosofiei și istoriografiei europene (printre care Rickert și H. Berr), fiind, practic, singurul filosof român ale cărui contribuții au avut relevanță directă pentru preocupările contemporanilor.

Primele scrieri filosofice ale lui Xenopol au fost contribuții la o controversă asupra celor mai bune căi de a asigura progresul civilizației românești. Deși a îmbrățișat doctrina lui Maiorescu a formelor fără fond, liberal-naționalistul Xenopol nu a fost de acord cu critica conservatorului Maiorescu la adresa modernizării românești contemporane. Drept urmare, el și-a propus să rectifice înțelegerea de către Junimea a conceptelor de civilizație națională și progres autentic. Cadrul larg al gândirii sale a fost caracterizat de pozitivism, determinism, evoluționism generalizat și idealism, luat în sensul larg de credință în primatul și eficacitatea valorilor spirituale în Univers și în existența unui impuls spiritual în om, opunându-se ateismului, materialismului, și scientismului, fără a respinge știința însăși. În acest cadru, el a combătut mai ales concepția lui Buckle, care influențase înțelegerea junimistă a progresului istoric.

Între altele, Xenopol a respins metoda inductivă și statistică a lui Buckle de a căuta legi istorice. Acțiunile umane diferă de fenomenele naturii: în timp ce fenomenele naturale sunt spațiale, repetitive, reciproc externe și invariante, acțiunile umane sunt în esență temporale, schimbătoare, progresive și interconectate. Prin urmare, metoda folosită pentru descoperirea legilor în fenomenele naturale nu poate fi aplicată acțiunilor umane. Generalizările obținute cu această metodă sunt adesea contrazise de un fapt istoric individual, deoarece ceea ce este invariant are o importanță secundară în istorie, iar generalizarea inductivă preia doar invarianți. Legile istorice proprii sunt „legi de direcție, de dezvoltare, nu de reproducere periodică”. Legile care guvernează acțiunea umană, atât individuală, cât și colectivă, nu pot fi conjecturate statistic, ci descoperirea lor ar trebui să se bazeze pe psihologia individuală herbartiană și pe domeniul emergent al etnopsihologiei.

Ideile din scrierile din tinerețe își vor găsi dezvoltarea și expresia definitivă în scrierile lui Xenopol de după 1894. Teoria istoriei a lui Xenopol a fost concepută ca o „disciplină filosofică”, o cercetare asupra principiilor cunoașterii științifice a trecutului: este în esență o epistemologie a istoriei. Xenopol a respins punctul de vedere conform căruia istoria nu poate fi o știință propriu-zisă (dar este, de exemplu, o artă), ca și încercările de a dezvolta știința istoriei pe modelul științelor naturii. Istoria este atât un mod de a concepe universul, cât și una dintre „științele istorice”. Ca știință, nu este o știință a legilor, ci o știință a „seriilor”, deci unele concepte epistemologice comune (ipoteză, explicație) trebuie să sufere modificări substanțiale pentru a-și găsi locul în teoria istoriei, în timp ce altele (e.g. cel de predicție) trebuie abandonate. Istoria științifică se apropie de ceea ce Comte a numit „sociologie dinamică”.

Conceptul de serie istorică sau secvență istorică este cea mai distinctivă contribuție a lui Xenopol la epistemologia științei istorice. Seria este principiul general capabil să ordoneze „faptele de succesiune”, care constituie domeniul științelor istorice, așa cum legea ordonează faptele de repetiție, care sunt studiate de științele „teoretice”. Dar în timp ce o lege este un universal, o serie este un „întreg” dinamic. Este o secțiune transversală printr-o perioadă de timp. Xenopol numește generalitatea legilor „longitudinală”, iar generalitatea seriei, „transversală”. Intuitiv, o serie este un lanț singular de fapte individuale succesive, ordonate după o relație specifică de cauzalitate și care prezintă o tendință constantă. O serie este reprezentativă pentru o dezvoltare istorică. Elementele sale componente pot fi considerate momente ale unui proces de creștere organică. Ca să luăm un celebru exemplu hegelian, producția mugurelui, a florii și a fructului, considerate dinamic, formează împreună o serie. Fiecare element individual ia naștere din elementul individual care îl precedă în timp și pe care îl înlocuiește. În exemplul luat în considerare, tendința constantă este spre producerea de semințe. Cu toate acestea, tendința constantă nu înseamnă tendință intenționată, iar aceasta este o lecție pe care Xenopol a învățat-o de la Darwin. Astfel, conceptul de serie al lui Xenopol nu este teleologic; explicațiile teleologice nu sunt științifice. Explicațiile istorice sunt cauzale și constau în regăsirea faptelor de explicat la capătul unor serii de alte fapte istorice interconectate, care au contribuit în timp la producerea lor.

Dacă istoria este explicativă, ea nu este și predictivă. Istoria nu poate prezice fapte, ea nu poate decât să prezică în mod vag direcțiile de evoluție, deoarece toți membrii unei serii istorice cunoscute trebuie să prezinte o tendință constantă. Dar chiar și predicțiile de acest gen sunt failibile, deoarece se știe că tendințele variază în timp și sunt afectate de modificările condițiilor.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRȚI DE AUTOR

„Istoria ideilor mele”, în I. Torouțiu (coord.), Studii și documente literare, vol. IV, București, Editura Institutului de Arte Grafice „Bucovina”, 1933. [autobiografie intelectuală]
De societatum publicanorum Romanorum historia ac natura iuridiciali, Berlin, Gustav Schade, 1871 [teză de doctorat în drept].
Studii economice, Craiova, Librăria S. Samitca, 1882.
Les principes fondamentaux de l’histoire, Paris, E. Leroux, 1899.
Principiile fundamentale ale istoriei, Iași, H. Goldner, 1900.
La théorie de l’histoire: 2e édition des Principes fondamentaux de l’histoire, Paris, E. Leroux, 1907 (traduceri: Teoria de la historia, trad. sp. de D. Jorro, 1911; Teoria istoriei, trad. rom. de Olga Zaicik, studiu introductiv de Al. Zub, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997; Principiile fundamentale ale istoriei, trad. rom., studiu introductiv și bibliografie selectivă de Rodica Croitoru, București, Albatros, 2003).

ANTOLOGII

Scrieri sociale și filosofice, ed. de N. Gogoneață și Z. Ornea, București, Editura Științifică, 1967.
Opere, vol. I (Studii: Pagini autobiografice – Istorie – Filosofia istoriei – Filosofie – Evocări culturale – Activitate academică – Educație. Învățământ), București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2019.

ARTICOLE, RECENZII, STUDII CRITICE ÎN PERIODICE DE SPECIALITATE

„Gustave le Bon, Lois psychologiques du développement des nations”, Revue critique d’histoire et de littérature, 1896.
„G. Tarde, La logique sociale”, Revue critique d’histoire et de littérature, 1896.
„Labriola, Essai sur la conception matérialiste de l’histoire”, Revue critique d’histoire et de littérature, 1896.
„Principiile fundamentale ale istoriei”, Arhiva Societății Științifice și Literare din Iași, an IX, 1888, și X, 1899.
„Expunere pe scurt a Principiilor Fundamentale ale Istoriei”, Analele Academiei Române, Seria II, an XXI, 1899.
„Les sciences naturelles et l’historie” (studiu critic despre Rickert, Die Grenzen der Naturwissenschaftlichen Begriffsbildung), Revue philosophique de la France et de l’étranger, XXV, 1900.
„Les faits de répétition et les faits de succession”, Revue de synthèse historique, I, 1900.
„Race et milieu”, Revue de synthèse historique, I, 1900.
„Științele naturale și istoria”, Arhiva Societății Științifice și Literare din Iași, an XI, 1900.
„L’hypothèse dans l’histoire”, comunicare la Congresul de istorie comparată de la Paris, Annales internationales d’histoire, 1900.
„Psychologie et histoire”, Séances et travaux de l’Académie des Sciences morales et politiques, 1901.
„La classification des sciences et l’histoire”, Revue de synthèse historique, II, 1901.
„Une dernière fois race et milieu”, Revue de synthèse historique, II, 1901.
„Étude critique sur une nouvelle Histoire universelle (Weltgeschichte par Hans F. Helmolt), Revue de synthèse historique, III, 1901.
„Les sciences naturelles et l’histoire à propos d’un ouvrage récent (H. Rickert, Die Grenzen der Naturwissenschaftlichen Begriffsbildung)”, Revue de synthèse historique, IV, 1902.
„E. Bernheim, Lehrbuch der geschichtlichen Methode”, Revue de synthèse historique, VI, 1903.
„Caractère de l’historie”, Revue philosophique de la France et de l’étranger, 1904.
„La causalité en succession”, Revue de synthèse historique, VIII, 1904, și IX, 1904.
„Sociologia e storia”, I și II, Rivista italiana de sociologia, iulie-august 1904 și mai-august 1905.
„La notion de „valeur” en histoire”, Revue de synthèse historique, XII, 1905.
„Noțiunea «valorii» în istorie”, Analele Academiei Române, Seria II, an XXVIII, 1905.
„Cauzalitatea în succesiune”, Analele Academiei Române, Seria II, an XXVIII, 1905.
„Der Wertbegriff in der Geschichte”, Deutsche Literaturzeitung, XVII, 1906.
„L’inconscient dans l’histoire”, Séances et travaux de l’Académie des sciences morales et politiques, 1906.
„Neconștiutul în istorie”, Analele Academiei Române, Seria II, an XXIX, 1906.
„Evoluția în istorie”, Analele Academiei Române, Seria II, an XXIX, 1906.
„Sociologie et histoire, à propos d’un ouvrage de Cesare Rivera”, Revue de synthèse historique, XII, 1906.
„H. Rickert, Geschichtesphilosophie”, Revue de synthèse historique, XII, 1906.
„F. Squillace, Critica della sociologia”, Revue de synthèse historique, XV, 1907.
„Le rôle de la guerre dans l’histoire de la civilisation”, Annales de l’Institut International de Sociologie, XI, 1907.
„L’histoire est-elle une science ?”, Revue internationale de sociologie, 1908.
„L’imagination dans l’historie”, Revue de synthèse historique, XVIII, 1909.
„Despre metodă în științe și în istorie”, Analele Academiei Române, Seria II, an XXXII, 1909.
„Zur Logik der Geschichte”, Historische Zeitschrift, 102, nr. 3, 1909.
„Le leggi dell’evoluzione sociale”, Rivista italiana di sociologia, XIII, 1909.
„Théorie et philosophie de l’histoire”, Revue internationale de l’enseignement, 1909.
„De la méthode dans les sciences et dans l’histoire”, Revue internationale de l’enseignement, 1910.
„Sociologia și socialismul”, Analele Academiei Române, Seria II, an XXXII, 1910.
„Quelques réflexions sur la causalité en historie”, Revue de synthèse historique, XXI, 1910.
„L’histoire et la géologie”, La revue du mois, VI, 1911.
„Ideea de lege științifică și istoria”, Revista științifică „V. Adamachi”, an II, nr. 1, 1911.
„L’inférence en histoire”, Revue de synthèse historique, XXII, 1911.
„L’idée de loi scientifique et l’histoire”, Scientia, an VI, vol XII, nr. XXVI, nr. 26, 1912.
„Le postulat psychologique”, Compte rendu de l’Académie des Sciences Morales et Politiques, 1912.
„La prévision en sociologie”, Revue internationale de sociologie, XX, 1912.
„La synthèse en histoire d’après M. Henri Berr”, La revue du mois, VII, tom 13, 1912.
„Le scienze positive et le scienze storiche”, Rivista italiana di sociologia, XVIII, 1913.
„La causalité dans la série historique”, Revue de synthèse historique, XXVII, 1913.
„Ideile de legi și prevedere”, Analele Academiei Române, Seria II, an XXXV, 1913.
„Natur und Geschichte”, Historische Zeitschrift, 113, 1914.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

„Cultura națională”, Convorbiri literare, an II, nr. 10-17, 1868.
„Istoria civilizațiunii”, Convorbiri literare, an III, nr. 7-10, 12-18, 1869.
„Studii asupra stării noastre actuale”, Convorbiri literare, an IV, nr. 1, 8, 1870.
„Criticismul”, Convorbiri literare, an XII, nr. 7, 1877.
„Panteism”, Convorbiri literare, an XII, nr. 7, 1878.
„Realism și idealism”, Almanahul Societății „România Jună”, 1883 („Realism și idealism”, Contemporanul, an II, nr. 22, 1883; „Idealism și realism”, Convorbiri literare, an XVII, nr. 2, 1883).
„Libertatea voinței”, Anuarul Institutului Academic, Iași, 1887.
„Câteva cuvinte asupra criticei Principiilor fundamentale ale istoriei”, Noua revistă română, an II, 1900.
„Istoria și geologia”, I-VIII, Viața românească, an V, nr. 9-12, 1910.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

TEZE DE DOCTORAT (PUBLICATE)

Buhociu, O., La philosophie de l’histoire d’A.D. Xenopol: l’évolution, la guerre, la série historique, la logique de la succession, Université de Paris, Faculté des Lettres, 1957.
Popa, M., A.D. Xenopol, filosof al istoriei, Editura Academiei Române, 2007.

CĂRȚI DE AUTOR, BROȘURI

Botez, O., Alexandru Xenopol. Teoretician și filosof al istoriei (Studiu critic), București, Editura Casei Școalelor, 1928.
Giustino Vitolo, A., Storia e metodo in Alexandru D. Xenopol. Un dibattito europeo, Edizioni scientifiche italiane, 1995.
Gogoneață, N., Z. Ornea, A.D. Xenopol. Concepția socială și filosofică, București, Editura Științifică, 1967.
Gogoneață, N., A.D. Xenopol, Editura Meridiane, 1967.
Hiemstra, Paul A., Alexandru D. Xenopol and the Development of Romanian Historiography, Garland Publishing, 1987 (reeditare: Routledge Library Editions, 2016).
Leroux, R., Histoire et sociologie en France. De l’histoire-science à la sociologie durkheimienne, Paris, PUF, 1998.
Pop, A., O fenomenologie a gândirii istorice românești: teoria și filosofia istoriei de la Hasdeu și Xenopol la Iorga și Blaga, Editura All, 1999.
Pop, L., Al. Xenopol: un filosof al istoriei, Sibiu, Institutul de Arte Grafice „Dacia Traiana” (Publicațiile Grupării Intelectuale „Thesis”), 1935.
Siadbei, I., Învățații noștri – A.D. Xenopol, București, 1940.
Toma, Gh., Xenopol despre logica istoriei, Editura politică, 1971.
Ungureanu, Gh., A.D. Xenopol, Editura Universității din Pitești, 2002.
Varano, F.S., Il problemo della storia in Xenopol, Gubbio, Scuola Tipografica Oderisi, 1931.
Vergé, H., Le postulat psychologique par A.D. Xenopol, Paris, Alphonse Picard et Fils, 1912.
Zub, Al., A.D. Xenopol. Biobibliografie, București, Editura Enciclopedică Română/Editura Militară, 1973.
Zub, Al., L’historiographie roumaine à l’âge de la synthèse: A.D. Xenopol, Editura științifică, 1983 (versiune în limba română: Istoriografia română la vârsta sintezei. A.D. Xenopol, Institutul European, 2004).

VOLUME COLECTIVE

Boicu, L., Zub Al., (coord.), A.D. Xenopol – studii privitoare la viața și opera sa, Editura Academiei R.S.R., 1972.

CAPITOLE ÎN CĂRȚI DE AUTOR

Andrei, P., „Valorile istorice”, în Filosofia valorii, București, Fundația Regele Mihai I, 1945.
Bagdasar, N., Filosofia contemporană a istoriei, București, Societatea Română de Filosofie, 1930.
Bagdasar, N., Istoria filosofiei românești, Societatea Română de Filosofie, 1941.
Berr, H., „La recherche des causes dans la synthèse historique. Discussion avec un théoricien de l’histoire «historisante» (A.D. Xénopol)”, în L’histoire traditionnelle et la synthèse historique, Paris, Alcan, 1921.
Cazan, Gh. Al., Istoria filosofiei românești, Editura Didactică și Pedagogică, 1984.
Ghiță, S., „Orientarea filozofică scientistă. 2. A.D. Xenopol”, în Filozofie și știință în România (1890–1920), București, Editura Științifică, 1970.
Joja, A., „Teoria științei la A.D. Xenopol”, în Studii de logică, vol. II, București, Editura Academiei R.S.R., 1976.
Lovinescu, E., Titu Maiorescu și contemporanii lui, vol. I, București, Casa Școalelor, 1943.
Surdu, Al., „Probleme de logica istoriei la A.D. Xenopol”, în Confluențe cultural-filosofice, București, Paideia, 2003.
Ștefănescu, M., Filosofia românească, Institutul Grafic „Răsăritul”, 1922.

CAPITOLE ÎN VOLUME COLECTIVE

Bălan, M. „(La) Théorie de l’histoire”, în I. Ianoși (coord.), Dicționarul operelor filosofice românești, București, Humanitas, 1997.
Boboc, Al., „Valoare și «serie istorică» la A.D. Xenopol și H. Rickert. Considerații istorice”, în Studii de istorie a filosofiei universale, XI, București, Editura Academiei Române, 2003.
Caso, A., Aragón, A., „Ciclo en torno a Xenopol, o tercera polémica mexicana en relación con la historia”, în Juan A. Ortega y Medina (ed.), Polémicas y ensayos mexicanos en torno a la historia, Universidad Nacional Autónoma de México, 2001.
Florian, M., Gogoneață, N., „A.D. Xenopol”, în C.I. Gulian, S. Ghiță, N. Gogoneață, C. Joja, R. Pantazi, Al. Posescu (comitet de redacție), Istoria gândirii sociale și filozofice din România, Editura Academiei R.S.R., 1964.
Ghișe, D., Gogoneață N. (coord.), Istoria filozofiei românești, vol. I, Editura Academiei R.S.R., 1972.
Nicuță, C., „Les rapports de l’histoire et de la sociologie d’après A.D. Xenopol”, în Mélanges de l’Ecole Roumaine en France, XV, 1939–1940 (publicat și în extras, 1940, Vălenii de Munte).
Popa, M., „Universal și particular în istorie. Categoria de serie istorică la A.D. Xenopol”, în Studii de istorie a filosofiei universale, XIII, București, Editura Academiei Române, 2005.
Surdu, Al., „Probleme de logica istoriei la A.D. Xenopol”, în Al. Surdu, D. Popescu (eds.), Istoria logicii românești, București, Editura Tehnică, 2006.
Zub, Al., „A.D. Xenopol – un model epistemologic al științelor istorice”, în D. Ghișe, A. Botez, Cultura, creația, valoarea – motive dominante ale filosofiei românești, București, Editura Eminescu, 1983.

ARTICOLE ȘI RECENZII ÎN REVISTE DE SPECIALITATE

Arréat, L., recenzie la Principes…, Revue philosophique de la France et de l’étranger, XLIX, 1900.
Arréat, L., recenzie la Principes…, The Monist, 10, nr. 3, 1900.
Bagdasar, N., „Concepția filosofiei istoriei la A.D. Xenopol”, Arhiva pentru știința și reforma socială, an VII, nr. 3-4, 1928.
Bagdasar, N., „Probleme de teoria culturii și istoriei la A.D. Xenopol (1868–1880)”, Studii și cercetări științifice. Filologie, an VII, fasc. 1, 1956.
Berr, H., recenzie la Théorie…, Revue de synthèse historique, XVII, 1908.
Berr, H., „La recherche des causes dans la synthèse historique”, La revue du mois, XIII, 1912.
Borges, C. F. e. F., „A teoria da história de A D. Xenopol”, Revista de Teoria da História, an 7, vol. 14, nr. 2, 2015.
Boutroux, E., „Les Principes Fondamentaux d’A.D. Xénopol”, Séances et travaux de l’Académie des Sciences Morales et Politiques, 1899, deuxième semestre.
Boutroux, E., recenzie la Théorie…, Séances et travaux de l’Académie des Sciences Morales et Politiques, 1908.
Buhociu, O., „L’actualité de la philosophie de l’histoire d’A.D. Xénopol”, Bulletin du Centre Roumain de Recherches de Paris, 2, 1952.
Buhociu, O., „Xenopol y la teoria de la logica historica”, Revista de filosofia de la Universidad de Costa Rica, nr. 2, 1962.
Cazacu, A.M., „Logica istoriei la A.D. Xenopol”, Revista de filosofie, 52, nr. 5-6, 2005.
Décisier, A., recenzie la Théorie…, Mélanges de l’Université Saint-Joseph, IV, 1910.
Duprat, G. L., recenzie la Théorie…, Revue internationale de sociologie, 1908.
Durkheim, E., „Xenopol, A.D., Sociologia e storia”, L’Année sociologique, 9, 1904.
Escudier, A., „Epistémologies croisées? L’impossible lecture des théoriciens allemands de l’histoire en France autour de 1900”, Le genre humain, nr. 42, 2004.
Folschweiller, C., „La pensée allemande et les débuts de la tradition philosophique roumaine”, Germanica, nr. 62, 2018.
Gherasim, V., „Filosofia istoriei a lui A.D. Xenopol”, Codrii Cosminului, IV, 1927.
Ghibănescu, I., „Încercări de filosofia istoriei la noi”, Arhiva, XV, 1905.
Giustino Vitolo, A., „La filosofia della storia di A.D. Xenopol, fra ri-appropirazione del passato e prospettive per il futuro”, CIRSS. Quaderni di studi e ricerchi sull’Europa centro-orientale (Milano), I, 1995.
Gogoneață, N., „Concepția lui A.D. Xenopol asupra generalului în științele exacte”, Revista de filozofie, 11, nr. 5, sept.-oct. 1964.
Ioanid, M., „Idei materialiste în gândirea lui A.D. Xenopol”, Revista de filozofie, 11, nr. 5, sept.-oct. 1964.
Joja, A., „La théorie de la science chez Xenopol”, Revue roumaine de sciences sociales, Philosophie-Logique, IX, nr. 1-2, 1965.
Lacombe, P., „La science de l’histoire d’après M. Xénopol”, Revue de synthèse historique, I, 1900.
Lateș, Z., „Seria istorică xenopoliană între teorie și aplicație”, Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie „A.D. Xenopol”, XVIII, 1981.
Lupaș, I., „Alexandru Xenopol despre principiile fundamentale ale istoriei”, Anuarul Institutului de istorie națională (Cluj), VI, 1931–1935.
Monod, G., recenzie la Principes…, Revue historique, 1900.
Ornea, Z., „A.D. Xenopol și junimismul”, Revista de filozofie, 11, nr. 5, sept.-oct. 1964.
Ornea, Z., „Probleme de filosofie a culturii în opera de tinerețe a lui A.D. Xenopol”, Revista de filozofie, 14, nr. 3, mar. 1967.
Parodi, Dr., recenzie la Théorie…, L’année sociologique, 11, 1906–1909.
Popa, M., „Cauzalitatea în succesiune și evoluția istorică la A.D. Xenopol”, Revista de filosofie, LI, nr. 1-2, 2004.
Popa, M., „A.D. Xenopol și V. Conta. Seria istorică și teoria ondulațiunii universale”, Anuarul Institutului de Istorie. „G. Bariţ” din Cluj-Napoca, Series Humanistica, tom. IV, 2006.
Rickert, H., „Les principes fondamentaux de l’histoire par A.D. Xenopol”, Historische Zeitschrift, 86, 1901.
Rickert, H., „Les quatre modes de l’Universel dans l’histoire”, Revue de synthèse historique, II, 1901.
„Rivista italiana di sociologia. Anno XII. La concezione scientifica della storia, A.D. Xenopol”, Rivista Internazionale di Scienze Sociali e Discipline Ausiliarie, vol. 49, fasc. 195, martie 1909.
„Rivista italiana di sociologia. Le leggi dell’evoluzione sociale, A.D. Xenopol”, Rivista Internazionale di Scienze Sociali e Discipline Ausiliarie, vol. 49, fasc. 195, iun. 1909.
Toma, Gh., „Câteva considerații critice asupra concepției istorice a lui A.D. Xenopol”, Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Philosophica et oeconomica, seria III, fasc. 1, 1960.
Toma, Gh., „Cauzalitatea în filosofia istorică a lui A.D. Xenopol”, Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Philosophica et oeconomica, 1963.
Toma, Gh., „Xenopol despre metodă în știința istoriei”, Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Historia, 9, nr. 1, 1964.
Zamfirescu, I., „Teoria istoriei. Pe marginea cărții lui A.D. Xenopol”, Cercetări istorice, vol. XVIII, nov. 1943.
Zub, A., „A.D. Xenopol peste hotare”, Anuarul Muzeului Național al Literaturii Române Iași, anul XIII, 2020.

ARTICOLE ȘI RECENZII ÎN REVISTE DE CULTURĂ

Andrei, P., „Concepția filosofică contemporană a istoriei”, Convorbiri literare, LI, 1919.
Botez, O., „Alexandru Xenopol gânditor: considerații generale”, Viața românească, an XVII, nr. 3, 1925 (publicat și în extras).
Buhociu, O., „Începutul filosofiei istoriei românești: A.D. Xenopol”, Libertatea, revistă de gândire și acțiune românească, I, 1951.
Constant, T., „Știința istoriei după A.D. Xenopol”, Convorbiri literare, XXXXVII, 1913.
De Tejada, F.E., „Alexandru Xenopol, între Vasile Conta și Heinrich Rickert”, Destin, I, 1951.
Floru, I.S., „Constituirea istoriei ca știință, studiu asupra operei dlui A.D. Xenopol, Principiile fundamentale ale istoriei”, Convorbiri literare, XXXVIII, 1904, și XXXIX, 1905 (publicat și în extras).
Mancaș, M., „A.D. Xenopol teoretician și filosof al istoriei”, Viața românească, an XX, nr. 7-8, 1928 (recenzie la cartea lui O. Botez).
Marcus, S., „De la Xenopol la Ferdinand de Saussure”, Ateneu, XXIII, nr. 7, 1986.
Mic, A.C.A., „Între istorie și memorie. Biografia și opera lui A.D. Xenopol”, Cultura, an XIV, nr. 9 (605), oct. 2019.
Muscă, V., „A.D. Xenopol «disident» junimist”, Steaua, XVIII, nr. 4, 1977.
Rădulescu-Motru, C., Noua revistă română, I, vol. II, nr. 15, august 1900.