A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z
Bă Bi Bl Bo Br Bu

Barbilian, Dan

(19 martie 1895, Câmpulung Muscel — 11 august 1961, Bucureşti)

articol de Angela Botez

Matematician şi poet cu preocupări filosofice. Ca poet, a scris sub pseudonimul Ion Barbu. După încheierea liceului în Bucureşti (1914), se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din aceeaşi localitate, obţinând licenţa în 1921 (între timp a participat la primul război mondial). În 1919 debutează ca poet în Sburătorul.  Urmează un masterat în matematică (1921–1924), după care, recomandat de G. Ţiţeica, obţine o bursă de şcolarizare la Göttingen, dar se întoarce în ţară fără să fi obţinut doctoratul. Colaborează la Contimporanul, Cugetul Românesc, Revista română. Se angajează ca profesor suplinitor (1926) la Giurgiu. Îşi continuă preocupările literare, publicând în Cetatea literară şi Sburătorul. În acelaşi an devine asistentul lui G. Ţiţeica la catedra de geometrie analitică a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti. Obţine doctoratul în matematică (1929), cu teza principală Reprezentarea canonica a adunării funcţiilor ipereliptice [The canonical representation of the addition of hyperelliptical functions], publicată în acelaşi an la Bucureşti. Teza secundară era intitulată Grupuri finite discontinue [Discontinous finite groups]. Îşi continuă cariera didactică, devenind conferenţiar (1932), apoi profesor plin (1942). Susţine numeroase prelegeri peste hotare (la Hamburg, Göttingen, Münster, Wien ş.a.). În 1950, Academia Română îi conferă premiul „Gheorghe Lazăr” pentru matematică.  Membru al societăţii Deutsche Mathematische Vereinigung. Din 1944, profesor la Facultatea de Matematică a Universităţi din Bucureşti.

Pentru ideile sale filosofice privind capacitatea matematicii şi a poeziei de a surprinde esenţele lucrurilor, relevant este textul din 1940, „Formaţiunea matematică” (prefaţa lucrării Notă asupra lucrurilor ştiinţifice), în care D.B. corelează poezia cu matematica, propunând un „nou umanism”, de tip geometric. Pornind de la idealurile Greciei antice, pledează pentru revenirea la starea geometrică care a dat spiritului grec armonia perfectă. Dacă limbajul eliptic al teoremelor matematice surprinde, după D.B., esenţele ontologice, lirica sa este în căutarea principiilor prime (vezi poezia Oul dogmatic). Consideră că, în istoria gândirii, Şcoala de la Erlangen, cu transcendentalismul ei matematic, a produs o cotitură de tipul reformei carteziene. Adepţii acestei orientări înlocuiesc specializarea şi tehnicismul cu un eclectism care caută îmbinarea preceptelor normative cu cele epistemologice. Prin teoria grupurilor matematice, asimilează doctrine diverse, ilustrând prin concepte unitatea şi omogenitatea universului. Aplicată moralei, această teorie produce ceea ce D.B. numeşte „noul umanism matematic”. Conform autorului, geometria deschide principalul orizont al culturii greceşti, fiind coordonata percepţiei şi creaţiei. În coloanele dorice se întrupează transcendenţe geometrice şi ritmuri poetice. Arta şi geometria greacă au acelaşi stil, caracterizat de aspiraţia spiritului uman spre integralitate şi esenţialitate. Rigoarea geometrică şi inspiraţia poetică, care sunt înnăscute, stau la baza viziunii umaniste globale. Tendinţa spre general şi esenţial, care se regăseşte atât în poezie, cât şi în matematică, are ca scop găsirea structurii indivizibile a lumii. Geometria şi poezia deopotrivă, crede D.B., reprezintă construcţii finaliste care presupun o stare de graţie a creatorului, ele par acte demiurgice care concurează divinitatea. Esenţa metafizică a lumii nu poate fi surprinsă decât de hieratismul geometric şi liric. Poetul reconstruieşte lumea descoperind legile ei ascunse. Semnul poetic reprezintă un mod de a reprezenta formele probabile de existenţă. De aceea, după părerea lui D.B., lirismul perpetuează experienţa cunoaşterii. Întrucât descoperirile ştiinţifice contemporane au impus probabilitatea şi indeterminarea, relativitatea, ca noi dimensiuni ale universului, şi poezia este chemată la actul demiurgic de imaginare a unor lumi probabile. Sintetismul limbajului poetic trebuie să concureze, şi el, limbajul concentrat al teoremei: un maximum de gândire într-un minimum de formulare cu un maximum de idei. D.B. susţine necesitatea purificării expresiei practice, astfel încât ea să devină atemporală, să se asemene ştiinţei, să comunice idei abstracte, adresându-se direct intelectului.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Notă asupra lucrărilor ştiinţifice, Bucureşti, I.E. Torouţiu, 1940 (a se vedea prefaţa, „Formaţiunea matematică”).
  • Curs de algebră axiomatică, Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe, 1945.
  • Direcţia dezvoltării matematicilor veacului XX, Revista Ştiinţifică A.S.F.S., 1–2/1974.
  • Opera matematică, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1967.
  • Pagini de Proză, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1968.
  • Pagini inedite, 2 vol., ed. de Gh. Mihoc, Bucureşti, Albatros, 1981.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • „Determinism şi ordonare”, în Octav Onicescu, Gr.C. Moisil, Ştefan Ţiţeica, Dan Barbilian, Problema determinismului, Bucureşti, Editura Societăţii Cooperative Oficiul de Librărie, 1940.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Ileana Bălan, Ion Barbu – Dan Barbilian: Biobibliografie, Piteşti, Tiparg, 2005.
  • Rodica Binder, Ion Barbu şi Paul Valery. Incidenţele poeticului, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1997.
  • Mircea Coloşenco, Ion Barbu – Dan Barbilian: biografie documentară, (1564–1925), Bucureşti, Minerva, 1989.
  • Marin Mincu, Eseu asupra textualizării poeziei lui Ion Barbu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1981.

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • Angela Botez, „Convergenţe matriciale: Blaga–Barbu”, în Arhitectura sistemului şi conceptele integrative blagiene, Tg Mureş, editura Ardealul, 2004.
  • Angela Botez, „Ion Barbu, poet textualist şi gânditor postmodern”, în Postmodernismul în filosofie, Bucureşti, Editura „Floare Albastră”, 2006.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Angela Botez, „Blaga şi Barbu despre matematică, filosofie, poezie”, în Lucian Blaga. Confluenţe filosofice în perspectivă culturală, coord. Angela Botez, Victor Botez, Mihai Popa, Bucureşti, Editura Academiei, 2007;
  • Dragoş Vaida, „Demersul matematic în filosofia lui Lucian Blaga”, în Lucian Blaga – cunoaştere şi creaţie, coord. D. Ghişe, A. Botez, V. Botez, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1987;

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • Angela Botez, „Matematică – filosofie – poezie. Lucian Blaga şi Ion Barbu”, Revista de filosofie, 5–6/2000.
  • George Gibescu, „Ion Barbu – Chronology”, Romanian Review, 1–2/1995.
  • Marin Mincu, „Introduction into Ion Barbu’s Poetics”, Romanian Review, 1–2/1995.
  • Dinu Pilat, „The Echo in the Chritique”, Romanian Review, 1–2/1995.
  • Eugen Simion, „Ion Barbu’s Prose”, Romanian Review, 1–2/1995.
  • Mircea Scarlat, „A Deliberate Order”, Romanian Review, 1–2/1995.
  • Ion Vlad, „The Reflexive Mood of the Man”, Romanian Review, 1–2/1995.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Bogdan Suceavă, „Matematicile şi umanismul cel nou – note pe marginea unui text din 1940 al lui Dan Barbilian: Formaţia matematică”, Familia, vol. 41, nr. 10, 2005, pp. 102–103. (text reluat pe Liternet)