A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z
Că Ce Ci Cl Co Cu
Căl Can

Călinescu, G.

(19 iunie 1899, Bucureşti — 12 martie 1965, Bucureşti-Otopeni)

articol de Ana Tabarasi

Critic şi istoric literar cu contribuţii în domeniul esteticii, scriitor. Urmează Facultatea de Litere (1919–1923) din Bucureşti (limba italiană), apoi o specializare la Şcoala Română din Roma (1923–1928). Profesor de liceu (limba italiană) la Timişoara (1928) şi Bucureşti (1928–1935). Activitate publicistică (Viaţa literară, Sburătorul, Gândirea ş.a). În perioada 1933–1934, co-director al revistei Viaţa Românească, împreună cu M. Ralea. Doctor în litere al Universităţii din Iaşi (1936), cu teza Analiza literară a unui manuscris eminescian (Avatarii faraonului Tlà). În cadrul examenului de susţinere, argumentează „schopenhauerianismul” lui Eminescu. Devine conferenţiar de estetică şi critică literară la Facultatea de Litere din Iaşi (1937). Editează la Iaşi revista Jurnalul literar (1939). Din 1945, profesor universitar de istoria literaturii române moderne la Facultatea de Litere din Bucureşti. Conduce periodicele Tribuna poporului (1944), Lumea (1945) şi Naţiunea (1946). Ca urmare a reorganizării comuniste a universităţii, este îndepărtat de la catedră şi numit directorul Institutului de Istorie Literară şi Folclor (unde funcţionează din 1949 până la sfârşitul vieţii). Este însă, din 1946, deputat în Marea Adunare Naţională, şi devine membru al Academiei „epurate” (1949). Conduce revista Institutului, Studii şi cercetări de istorie literară şi folclor (1952). În 1961, este rechemat profesor onorific la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti. A tradus integral poezia lui Horaţiu.

Autor afirmat în numeroase domenii, G.C. este cunoscut mai ales datorită contribuţiilor sale istorico-literare, în special Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941), scriere monumentală, cu mare impact asupra istoriografiei literare din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea. Însăşi preocuparea sa pentru problemele teoretice ale esteticii este subordonată concepţiei sale despre critica literară. G.C. nu acceptă valabilitatea unei estetici în sens ştiinţific-universitar, aşa cum o profesau Mihail Dragomirescu şi Tudor Vianu, propunând în locul esteticii normative (considerată „sterilă”) o „şcoală de poezie” care să dea numai descrieri. Modalitatea sa de recuperare a problemelor esteticii (obiectul, esenţa artei, receptarea fenomenului artistic) presupune reducerea acesteia la istoria literară şi, implicit, la critică. Trăsăturile de bază ale acestei concepţii estetice se regăsesc în volumul Principii de estetică (1939), intitulat iniţial Curs de poezie, care însumează nouă prelegeri ţinute de autor, în 1938, la Facultatea de Filosofie şi Litere din Iaşi. Modul în care G.C. abordează probleme esteticii e influenţat de esteticianul italian A. Tilgher: este vorba de o abordare directă, şi nu de o prezentare enciclopedică a materiei, conform tradiţiei ştiinţifice a esteticii. Ajungând la concluzia că estetica este o ştiinţă care „nu există”, dar că preocupările legate de artă sunt totuşi îndreptăţite, G.C. observă că poezia, ca aspect sufletesc particular al câtorva indivizi, nu se poate defini, ci numai descrie. Posibilă rămâne totuşi stabilirea unor pseudo-norme care să arate nu ce este, ci cum este poezia, însă aceste precepte constatate a posteriori nu trebuie urmate, ci numai „meditate”. Influenţat de psihologia gestaltistă, G.C. stabileşte ca prim precept necesitatea, în poezie, a unei „structuri” care să fie mai mult decât suma părţilor întregului. G.C. respinge teoria maioresciană despre artă, conform căreia aceasta ar fi reprezentarea ideii sensibile. În concepţia sa, poezia are aparenţa de a spune ceva fără a lăsa însă să se întrevadă un concept, obscuritate ce o face asemănătoare muzicii. Ceea ce exprimă, de fapt, poezia este „nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii”. Ea este, aşadar, o încercare ineficientă de a comunica iraţionalul, „un pur exerciţiu spiritual”,  o emoţie asemănătoare jocului. În „Tehnica criticei şi istoriei literare” (studiu inclus în acelaşi volum), G.C. îşi motivează sistemul critic, teoretizând „critica estetică”, în al cărei cuprins intră atât istoria literară, cât şi judecăţile de valoare. Orice interpretare istorică este subiectivă: în afara onestităţii în cercetare, noţiunea de obiectivitate nu are sens când e vorba despre istoria literară. Această atitudine polemică împotriva scientismului pozitivist, reluată ulterior în eseul Istoria literară ca ştiinţă inefabilă şi sinteză epică (1947), se întemeiază pe apelul la psihologia formală (Gestaltpsychologie), de unde preia, ca în discuţia despre poezie, noţiunea de structură a percepţiei, pe care o aplică de această dată la istorie, influenţat, în acest sens, şi de filosofia lui Dilthey. În concepţia lui G.C., faptele devin fenomen istoric abia prin încadrarea lor într-o structură care să le dea sens. Istoria e interpretarea însăşi, punctul de vedere al istoricului, datorită căruia au fost create categorii (nu arbitrare, dar subiective) precum Renaşterea şi Romantismul. Rolul istoriei literare (aşadar, al criticii estetice) nu e căutarea unei obiectivităţi asemănătoare celei din ştiinţele exacte, ci crearea unor puncte de vedere din care să iasă structuri acceptabile, adică stabilirea unor valori.

Întreaga operă critică a lui G.C. pune în aplicare şi ilustrează această teorie estetică originală care se contopeşte cu critica literară şi cu creaţia artistică în genere.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Alcuni missionari cattolici italiani nella Moldavia dei secoli XVII e XVIII, Roma, Libreria di Scienze e Lettere, 1925.
  • Opera lui Mihai Eminescu, Bucureşti, Editura Cultura Naţională: Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1935–1936; reeditări: Minerva, 1970 (Opere, vol. 13), 1976, 1985; Bucureşti, Editura Academiei, 1999–2000; Bucureşti, Editura Academiei/Litera, 2003.
  • Principii de estetică, Bucureşti, Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol al II-lea”, 1939; reeditări: Bucureşti, ELU, 1968; Craiova, Scrisul Românesc, 1974 (ed. îngrijită şi prefaţată de Al. Piru); în Opere, vol. 15, Bucureşti, Minerva, 1979; reeditare sub titlul Curs de poezie: principii de estetică, ed. îngrijită, postfaţă, indice de nume de Emil Manu, Bucureşti, Universal Dalsi, 1998; Bucureşti, Gramar, 2003.
  • Istoria literaturii române dela origini până în prezent, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1941; reeditări: Bucureşti, Minerva 1982, 1988; Bucureşti, Eminescu, 1993, Bucureşti, Ideea Europeană, 2005.
  • Istoria literaturii române. Compendiu, Bucureşti, Editura „Naţională-Mecu” s.a. [1934] (ed. a II-a revăzută, 1946); reeditări: Bucureşti, ELU, 1968; Bucureşti, Minerva, 1983.
  • Impresii asupra literaturii spaniole, Bucureşti, Fundaţia Regală pentru Literatură şi Artă, 1946; reeditări: Bucureşti, ELU, 1965; Bucureşti, Minerva, 1982 (în Opere, vol. 16).
  • Studii şi conferinţe, Bucureşti, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1956.
  • Lauda lucrurilor, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1963.
  • Cronicile optimistului, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1964.
  • Estetica basmului, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965 (Studii de folclor); reeditare: Bistriţa, Editura Pergamon, 2006.
  • Opere, vol. 1–17, Bucureşti, Minerva, 1965–1983.
  1. Eliade Rădulescu şi şcoala sa, text stabilit şi adnotat de Al. Piru, Bucureşti, Editura Tineretului, 1966.
  • Scrieri despre artă, ed. alcătuită şi studiu introductiv de George Muntean, Bucureşti, Meridiane, 1968.
  • Universul poeziei, antologie şi postfaţă de Al. Piru, Bucureşti, Editura Minerva, 1971, 1973.
  • Études de poétique, trad. du roumaine par C. Boranescu-Lahovary, avec une préface de Al. Piru, Bucarest, Univers, 1972.
  • Studies in Poetics, translated from Romanian by Andrei Bantas and Anda Teodorescu, with a preface by A. Piru, Bucharest, Univers, 1972.
  • Gâlceava înţeleptului cu lumea. Pseudojurnal de moralist, vol. I–II, selecţia şi îngrijirea textelor de G. Şerban, Bucureşti, Editura Minerva, 1973–1974.
  • Aforisme şi reflecţii, ed. îngrijită de I.D. Pârvănescu şi Al. Stănciulescu-Bârda, Bucureşti, Editura Albatros, 1984 (Cogito).
  • Pagini de estetică, antologie, prefaţă, note şi bibliografie de Doina Hanu, Bucureşti, Albatros, 1990.
  • Cronici literare şi recenzii, ed. de Andrei Rusu, note si comentarii de Ion Bălu şi Andrei Rusu, Bucureşti, Minerva, 1991.
  • Opere, ed. critică coordonată de I. Bălu, Bucureşti, Editura Minerva, 1993 (continuată sub îngrijirea lui N. Mecu, Bucureşti, Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă).
  • Fals jurnal, întocmit şi prefaţat de Eugen Simion, Bucureşti, Editura Fundaţiei Pro, 1999.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Ion Bălu, G. Călinescu. Eseu despre etapele creaţiei, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1970.
  • Ion Bălu, G. Călinescu (1899–1965). Biobibliografie, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975.
  • Ion Bălu, Viaţa lui G. Călinescu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1982 (ed. a II-a, Bucureşti, Editura Litera, 1994).
  • Melania Livadă, Călinescu: poet şi teoretician al poeziei, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1982.
  • Mircea Martin, G. Călinescu şi „complexele” literaturii române, Bucureşti, Albatros, 1981.
  • Ionel Oprişan, G. Călinescu – spectacolul personalităţii. Dialoguri adnotate, Bucureşti, Editura Vestala, 1999.
  • Al. Piru, Sistemul critic şi estetic al lui G. Călinescu, Bucureşti, Universitatea Bucureşti, 1974 (Cursurile de vară şi colocviile ştiinţifice, Braşov, 21 iulie – 16 august 1974).
  • George Pruteanu, Structuri filosofice şi de limbaj în opera lui Călinescu [teză de doctorat], Iaşi, Universitatea „Al. I. Cuza”, s.a.[2001?].
  • Cornelia Ştefănescu, George Călinescu sau „seriozitatea glumei estetice”. Între document şi realitate ficţională, Bucureşti, Jurnalul Literar, 1996.

CAPITOLE ÎN CĂRŢI DE AUTOR

  • Eugen Lovinescu, Istoria civilizaţiei române moderne, Bucureşti, Editura Ancora, 1924–1925.
  • Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane, Bucureşti, Editura Ancora, 1937.
  • Ion Pascadi, Esteticieni români, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1969.
  • Perpessicius, Menţiuni critice, Bucureşti, Editura Literară a Casei Şcoalelor: Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II”, 1928–1946.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Ana Tabarasi, „G. Călinescu: între estetică şi critică”, în Studii de istorie a filosofiei româneşti, II, coord. Viorel Cernica, ed. de Mona Mamulea, Bucureşti, Editura Academiei Române, pp. 526–530.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Adrian-Dinu Rachieru, „G. Calinescu şi «inventarea» tradiţiei”, Contemporanul – ideea europeană, vol. 9, nr. 35, 1999 pp. 8–9.
  • I. Şeuleanu, „G. Călinescu – viziunea estetică asupra folclorului”, Steaua (Cluj-Napoca), nr. 7, iulie 1999, p. 7.
  • Ion Simuţ, „G. Călinescu între lovinescianism şi anti-lovinescianism”, Familia (Oradea), nr. 7–8, p. 7–10, iulie–august 1999.
  • Constantin Schifirneţ, „G. Călinescu despre naţiune şi naţionalism”, Adevărul literar şi artistic, anul X, nr. 571, 12 iunie 2001, p. 11.
  • Petru Ursache, „Criza obiectului esteticii”, Dacia literară, vol. 10, nr. 34, 1999, pp. 6–7.