A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z
El En Er
Enă Ene

Enescu, Radu

(12 iulie 1925, Satu Mare – 22 iulie 1994, Oradea)

articol de Lucian Ionel

Eseist şi critic literar, cu preocupări de filosofia culturii, antropologie şi axiologie. Absolvă Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii clujene, mutată la Sibiu (1948). Debutează în Revista Cercului Literar din Sibiu (1945). Ocupă funcţia de bibliotecar la Universitatea clujeană (1949-1951) şi devine redactor la Tribuna (1957-1965), Steaua (1965), Familia (din 1966). Colaborează la revistele Secolul 20, România literară, Luceafărul. Îşi face debutul editorial cu scrierea Franz Kafka (1968). Obţine premiul revistei Secolul 20 (1968) şi al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj-Napoca (1978). Eseurile sale abordează o paletă largă de teme: ironia socratică, actul critic, gândirea lui Heidegger, opera lui Kafka, Dostoievski şi Camus.

Opera lui Kafka, în perspectiva lui R.E., prezintă o antropologie în care omul apare ca fiind supus rătăcirii extreme. Kafka elimină orice tip de temei care să justifice sau să direcţioneze existenţa umană şi descrie destinul omului într-o societate tehnocratică, un tip uman supus masificării şi confiscat de muncă. În Ab urbe condita, R.E. surprinde particularităţi care redau demnitatea fiinţei umane. În modul modern de a călători, scopul călătoriei nu mai este formarea spirituală. R.E. propune o finalitate existenţială a călătoriei, cum era în Grecia clasică, una care să nu inventarieze, ci să înţeleagă o cultură şi o epocă. O altă ipostază a umanismului, sesizată de R.E., este experienţa erotică. Pentru a răspunde crizei axiologice contemporane, autorul apelează constant la modelul cultural elin. R.E. face o pledoarie pentru ironia socratică. În Critică şi valoare, identifică formele decăzute ale ironiei şi ale umorului: sarcasmul, cinismul, persiflarea, parodia. R.E. consideră ironia o atitudine constructivă, care critică pentru a evidenţia o ierarhie axiologică, şi nu doar pentru a nega. Ironia reprezintă calea prin care poate fi susţinută credinţa într-o axiologie salvatoare, în condiţiile unei epoci dezumanizante.

BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Franz Kafka, Bucureşti, Editura pentru Literatura Universală, 1968;
  • Critică şi valoare, Cluj, Editura Dacia, 1973;
  • Ab urbe condita. Eseuri despre valoarea omului şi umanismul valorilor, Timişoara,  Editura Facla, 1985;
  • Istoria analitică a gândirii greceşti, Bucureşti, Editura Jurnalul literar, 1999.

STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE

  • Mircea Eliade, George Uscăşescu, Octavian Vuia, Constantin Noica, Jean Beaufret, Walter Biemel, C.L. Popovici, Radu Enescu, Symposion Heidegger (Omagiu românesc lui Martin Heidegger), Destin, Madrid, 1921;
  • Titu Popescu, Octavian Bârlea, Vasile C. Dumitrescu, George Bălan, Ion Dumitru, Jacob Popper, Radu Enescu, Victor Ieronim Stoichiţă, Alexandru D. Lungu, Mircea Zaciu, Pavel Chihaia, Horia Puşcaşiu, Convorbiri despre exil şi literatură, Bucureşti, Editura Jurnalul naţional, 2001;
  • Radu Cărneci, Radu Enescu, Ioan Holban, Mikhai Chimpoi, Scrieri, Bucureşti, Editura Orion, 2004.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • “Habent sua fata libelli”, Familia, nr. 6, iunie 1990, p. 4;
  • “Cultura şi puterea”, Familia, nr. 5-6, mai-iunie 1993, pp. 3, 15;
  • “Recuperări, clarificări şi revalorizări”, Familia, nr. 10-11, octombrie-noiembrie 1993, p. 12;
  • “Amintiri despre Lucian Blaga”, Familia, nr. 5, mai 1995, pp. 8-11;
  • “Estetica paradoxismului”, Steaua, nr. 7,  iulie 1997, pp. 47-48;
  • “Hispanitate şi românitate”, Steaua, nr. 4-5-6, aprilie-mai-iunie 1997, pp. 61-63;
  • “Între o «religie persecutată» şi o «teologie minată»”, Jurnalul literar, nr 5-10, martie-aprilie-mai 2001, p.32;
  • “Eminescu şi «universul cel himeric»”, Jurnalul literar, nr. 1-4, ianuarie-februarie 2007, pp. 1, 10.

LITERATURĂ SECUNDARĂ

CĂRŢI DE AUTOR

  • Ion Davideanu, Amintiri despre Radu Enescu, Oradea, Editura Abaddaba, 1999.

ARTICOLE ÎN REVISTE DE CULTURĂ

  • Al. Cistelecan, „Despre Radu Enescu”, Familia, nr. 10, octombrie 2005, pp. 60-61;
  • Vasile Dan, „Ultimul Enescu”, Familia, nr. 10-11, octombrie-noiembrie 1994, p. 38;
  • Ion Davideanu, „Amintiri”, Familia, nr. 7-8, iulie-august 2004, pp. 152-155;
  • Mircea Dumitru, „Despărţirea de Radu Enescu”, Steaua, nr. 7-8, iulie-august 1994, p. 15;
  • Nicolae Florescu, „Din descumpănire şi fără plăcere, probabil”, Jurnalul literar, nr. 17-20, septembrie-octombrie 2005, p. 16;
  • Norman Manea, „Dialog epistolar Radu Enescu-Norman Manea”, Familia, nr. 6, iunie 1999, pp. 19-23;
  • Dan C. Mihăilescu, „Descumpănit şi fără plăcere”, Observatorul cultural, nr. 38, 17-23 noiembrie 2005, pp. 10-11;
  • Virgil Podoabă, „Mâna care scrie, călătorul, apriorismul livresc şi oximoronul ontic”, Familia, nr. 10, octombrie 2005, pp. 78-79;
  • Ioan F. Pop, „Remember – Radu Enescu”, Vestitorul, nr. 2-3, august 2004, pp. 134-135;
  • Ioan F. Pop, „Singurătăţile unui filosof”, Familia, nr. 7-8, iulie-august 2004, pp. 155-157;
  • Titu Popescu, „Radu Enescu despre «cea mai cruntă dezrădăcinare»”, interviu cu Radu Enescu, Jurnalul literar, nr. 13-22, mai-iunie 1997, pp. 1, 11, 15;
  • Ion Simut, „Eseul corupt”, România literară, nr. 44, 10 noiembrie 2004, p. 12;
  • Alexandru Ştefănescu, „Afirmaţii despre Radu Enescu care vor rămâne, din nefericire, fără replică”, România literară, nr. 30, 3 august 1994, p. 3.