(12 noiembrie 1933, Buzău — 8 ianuarie 1995, Bucureşti)
articol de Viorel Cernica
Cercetător cu preocupări în axiologie, filosofia culturii, istoria filosofiei. Studii universitare la Bucureşti; titlul de doctor în filosofie l-a obţinut în 1962. Din 1958 a predat filosofie la Academia de Studii Economice din Bucureşti. A primit premiul Academiei pentru lucrarea Axiologia şi condiţia umană (1972), premiul Ministerului Învăţământului (1974), premiul Institutului Internaţional de Universalism (1993). A fost membru al Societăţii Americane de Axiologie, al Societăţii pentru Filosofia Creativităţii, al Societăţii Internaţionale de Axiologie. A participat la Congresele internaţionale de filosofie: Varna (1973), Düsseldorf (1978), Montreal (1983), Brington (1988), Moscova (1993).
Cercetările sale se înscriu în două câmpuri problematice: teoria generală a valorilor intersectată cu filosofia culturii; istoria filosofiei contemporane. L.G. a încercat elaborarea unei „ontologii regionale a umanului”, axiocentrică, pentru care valorile sunt determinaţii fundamentale ale umanului. Ideea de bază a acestui proiect este aceea după care înţelegerea de sine a omului şi aflarea rosturilor lumii „în integralitatea şi dinamismul ei” pretind o ierarhizare pe criterii axiologice a tuturor formelor de existenţă. Valoarea reprezintă o existenţă socială, supraindividuală; este purtătoare de semnificaţii umane; se trăieşte, dar implică transcendenţa; există numai prin actul de apreciere al subiectului, iar acesta se sprijină pe date obiective şi urmează criterii ale practicii sociale; este cognoscibilă; este un act, nu un dat, înscriindu-se într-o ordine de finalitate socială; devine, între anumite limite, cuantificabilă. L.G. nu cercetează valoarea în sine, ci valoarea ca determinaţie a umanului. De aici câteva consecinţe: respingerea panvalorismului şi evitarea riscului platonizării valorilor, semnalarea legăturii dintre valoare şi alte atribute umane cum ar fi cunoaşterea şi acţiunea. Cultura este „axiosferă”, univers al valorilor; ea apare drept generatoare a creaţiilor şi modelatoare a condiţiei umane. Pentru regândirea omului din unghi axiologic, autorul îşi însuşeşte unii termeni şi anumite metode de investigaţie prezente în filosofia modernă. De la Nietzsche preia conceptul reevaluării valorilor, plasându-l într-un nou context problematic, pentru a desemna „o regândire filosofică a valorii prin prisma contribuţiilor ştiinţelor umane particulare”. De la Marx preia metodologia cercetării valorii şi însuşi sistemul de referinţă al ordonării ideilor, încercând să contureze „o teorie axiologică modernă fructificând virtuţile teoretice-metodologice ale filosofiei marxiste în abordarea domeniului valoric”. Semnalând faptul că judecata de valoare nu este o judecată despre valoare, autorul o descrie pe cea dintâi, socotind că ea reprezintă modalitatea prin care valoarea se afirmă ca relaţie, iar subiectul valorizator ca subiect al practicii sociale. Studiile sale axiologice îşi propun să contribuie la demitizarea condiţiei umane, dar nu printr-o negare a mitului (dovadă şi comentariile sale la Mitul lui Orfeu), ci prin schimbarea sensului acestuia, în aşa fel încât să fie posibilă trecerea de la imaginea omului prometeic sau a celui narcisistic, la cea a omului orfic.
În studiile de istoria filosofiei contemporane, L.G. trece de la practicarea unei critici de pe poziţia asumată a ideologiei marxiste la folosirea suplă a modelului marxist. Această trecere îi va îngădui revenirea asupra unor judecăţi de valoare formulate anterior şi recunoaşterea rostului axiologic al unor filosofii: structuralismul, existenţialismul, psihanaliza, pragmatismul, „noua dreaptă” etc. De asemenea, el consideră că filosofia lui J. J. Rousseau, iniţiind o „practică filosofică” şi un nou mod de filosofare, oferă temeiurile filosofiei contemporane. „Obiectul” pe care îl urmăreşte autorul în fiecare filosofie vizată este omul ca fiinţă valorizatoare (homo aestimans). Încercarea sa este solidară cu anumite programe din actuala filosofie, care reformulează problemele dintr-un unghi axiologic (unele variante neokantiene, unele fenomenologice etc). Anumite concepte folosite au intrat în circuitul filosofic: „ontologie axiocentrică”, „protoevaluare”, „sensibilitate axiologică”, pentru că unele dintre studiile sale au fost publicate în reviste străine.
BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Critica filosofiei personaliste, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1962;
- Prelegeri de estetică. Estetica în secolul al XVIII-lea, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1967;
- Prelegeri de estetică. Estetica Renaşterii şi Clasicismului, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1967;
- Axiologia şi condiţia umană, Bucureşti, Editura Politică, 1972;
- Ce este fericirea?, Bucureşti, 1978;
- Opţiuni filosofice contemporane, Bucureşti, Editura Politică, 1981;
- „Eseurile” lui Montaigne şi condiţia umană, Bucureşti, 1987;
- The Mystery of Values: Studies in Axiology, Amsterdam, Rodopi, 2000.
STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE
- Ontologia umanului ca ontologie axio-centrică”, în vol. Ontologia umanului: confruntări filosofice contemporane şi încercare de reconstrucţie teoretică, Bucureşti, Editura Academiei R.S.R., 1989;
- „Cunoaşterea şi valorile. Problema raţionalităţii axiologice”, în vol. Ontologia umanului: confruntări filosofice contemporane şi încercare de reconstrucţie teoretică, ed. cit.