(30 noiembrie 1811, Misiurineţ, Ucraina – 9 noiembrie 1872, Hotin, Moldova)
articol de Bogdan Rusu
Jurist, profesor, scriitor, folclorist cu preocupări de filosofie. Este fiul poetului de limbă polonă Tadeu Hâjdău, fratele literatului basarabean Boleslav Hâjdău şi tatăl lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. Studiază la secţia etico-politică a Universităţii din Harkov (1829-1832). După unele surse şi-ar fi dat la München doctoratul în filosofie cu o teză despre Skovoroda. A fost membru corespondent al Societăţii de istorie şi antichităţi din Odessa (1835) şi membru fondator al Societăţii literare române (1866).
Alexandru Hâjdău a publicat mai multe articole de filosofie în revistele ruseşti ale vremii şi a lăsat în manuscris o scriere de filosofie a istoriei care se va dovedi a fi principala sa contribuţie filosofică. Aşa cum rezultă din propriile sale cuvinte, filosofia lui Hâjdău este o regândire a filosofiei lui Hryhorii Skovoroda (1722-1794) cu instrumentele idealismului german. Hâjdău este un filosof perfect încadrat în orizontul culturii ruse a epocii lui Nicolae I. El este un mesianic, un slavofil şi un schellingian.
În scrierile sale se pot observa două perioade. Între 1830 şi 1835 Hâjdău se manifestă ca un exeget al lui Skovoroda şi pare puţin sau deloc contaminat de filosofia lui Schelling. Gândirea lui Skovoroda îl atrage prin misticism şi prin centrarea ei pe om şi pe problema etică. În a două perioadă a gândirii sale se simt ecourile disputei dintre slavofili şi occidentalişti care domina viaţa spirituală rusă, după publicarea de către Ceaadaev, în 1836, a primei sale Scrisori filosofice. Hasdeu propune o periodizare a istoriei ruse ce aminteşte de cea a lui Kirievski: perioada existenţei în sine (pre-petroviană), cea a existenţei în afară din sine (petroviană) şi cea a existenţei pentru sine (perioada autocraţiei lui Nicolae I). Această perioadă este cea a „domniei ideii” – a ideii naţionale. Realizarea completă a acestui moment al istoriei ruse, i.e. realizarea unei adevărate vieţi de stat, necesită după Hâjdău elaborarea unei filosofii naţionale, care să izvorască din limba poporului şi să fie liberă de imixtiuni occidentale. Or, această filosofie nu poate rezulta decât prin dezvoltarea doctrinei unicului filosof rus de până atunci, Skovoroda.
BIBLIOGRAFIE PRINCIPALĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Un filosof mistic, trad. M. Majevski, prefaţă de N. Grigoraş, Bucureşti, Socec, 1930, 23 p.
- Problema timpului nostru. Învăţătura lui Grigore Savici Skovoroda prezentată în concepţia exegetico-sistematică de Alexandru Hâjdău, trad. N. Covali, prefaţă de N. Grigoraş, Bucureşti, Institutul de arte grafice „Tiparul Universitar”, 1938, 42 p.
- Clipe de inspiraţie (CI), ed. îngrijită de Pavel Balmuş, Chişinău, Litera Internaţional, 2004, 248 p.
LITERATURĂ SECUNDARĂ
CĂRŢI DE AUTOR
- Bagdasar, Nicolae, Scrieri filosofice, Bucureşti, Editura Eminescu, 1988, pp. 247-250;
ARTICOLE ÎN REVISTE
- Aiftincă, Marin, „Preocupările filosofice ale lui Alexandru Hasdeu”, Memoriile Sectiei de Ştiinte Istorice, Academia Româna, Seria IV, Tomul X/1986, Bucuresti, Editura Academiei, 1987;
- Aiftincă, Marin, „Alexandru Hasdeu – orizonturile filosofice”, Studii de istorie a filosofiei româneşti, vol. II, Bucureşti, Editura Academiei Române, 2007, pp. 85-100;
- Ionescu-Nişcov, Tr., “Scrierile filosofice ale lui Alexandru Hasdeu şi gânditorul ucrainean Grigore Savici Skovoroda”, Romanoslavica, XII, 1965;
- Marian, Liviu, “Alexandru Hasdeu şi Academia Română”, Memoriile Sectiunii Literare, seria III, tomul VI, Bucureşti, 1932.
STUDII ÎN VOLUME COLECTIVE
- Dragoi, Gabriela, „Hajdeu Alexandru”, Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1979, pp. 438-440.