A B C D E F G H I J K L M N O P R S T V X Z
Şă Sc Si Sl St Su

Scrima, André

(1 decembrie 1925, Gheorgheni – 19 august 2000, Bucureşti)

articol de Vlad Alexandrescu

Important teolog şi profesor. Student la Filosofie şi Litere, la Bucureşti (1943-1948), iar în ultimii doi ani de Facultate, asistentul lui Anton Dumitriu, la Catedra de Logică şi Istoria Filosofiei. Obţine licenţa cu lucrarea Logos şi dialectică la Platon. În 1945, Anton Dumitriu îi deschide drumul mănăstirii Antim, descoperindu-i grupul de reflecţie spirituală adunat în jurul lui Sandu Tudor şi cunoscut sub numele de Rugul Aprins, la o vreme când părintele rus Ivan Kulîghin, sau Ioan cel Străin, cum îl numeşte A.S. în hermeneutica lui, alungat de la mănăstirea Optina şi statornicit la mănăstirea Cernica, îl frecventa deja. În 1949 se înscrie la Teologie, pe care o va absolvi în 1956, prezentând, drept lucrare de licenţă, două capitole din neterminata Antropologie apofatică, redactată în 1951-1952 şi publicată postum. Tuns în monahism, la mănăstirea Slatina, la 26 iulie 1956, de părintele Benedict Ghiuş. Primeşte o bursă, plecând la Geneva, la 28 noiembrie 1956, unde va sta cinci luni la Institutul Ecumenic organizat de Consiliul Ecumenic al Bisericilor. După o şedere la Paris, în martie 1957 va pleca la Muntele Athos, apoi la Benares, unde va sta din aprilie 1957 până în octombrie 1959, lucrând la un doctorat. În 1960, se întoarce la Paris. Aici îl întâlneşte, în 1961, pe patriarhul Athenagoras, care îl va trimite ca reprezentant personal la Vatican, în timpul conciliului Vatican II, între 1963 şi 1965. Arhimandrit al Patriarhatului Ecumenic de la Constantinopol, pregăteşte întâlnirea istorică din 1964, la Ierusalim, dintre cei doi capi ai Bisericii creştine, Athenagoras I şi Paul VI. Profesor (1968-1989) la Universitatea franceză din Beirut şi arhimandrit al unei mănăstiri ortodoxe nou înfiinţate la Deir-El-Harf, tot în Liban. Ţine cursuri (1966-1968) la Centrul de studii dominican Le Saulchoir din Franţa (Essonne), unde îi are drept colegi pe Marie-Dominique Chenu şi Yves Congar. Membru fondator (1966) al Academiei Internaţionale de Ştiinţe Religioase, Bruxelles. Se stabileşte din nou în România, începând cu 1995. Membru al Grupului de studiu al Secolului al XVII-lea, care va deveni ulterior Centrul Fundamentele Modernităţii Europene.

Proiectul unei Antropologii apofatice (1952) rămâne, în ordinea filosofiei, cel mai semnificativ în preocupările lui A.S. Esenţialmente pascalian, este un discurs despre om dintr-o perspectivă creştină. Spre deosebire însă de marele gânditor francez, care adoptase poziţiile statornicite de grupul de la Port-Royal situându-se într-o descendenţă de sorginte augustiniană, A.S. încerca să elaboreze o antropologie creştină pe bazele gândirii ortodoxe. Efortul omului de a se gândi pe sine nu duce ca la Pascal la o identificare cu suferinţa lui Iisus Hristos, ci mai departe, la o încercare de îndumnezeire, de theosis, în care conceptul principal este acela de Întrupare şi face posibilă gândirea omului ca aflat înlăuntrul Divinităţii. Omul devine „punctul fizic şi metafizic de articulare a creatului cu Increatul”, singura creatură purtătoare a Chipului lui Dumnezeu, a cărui interioritate de taină alcătuieşte astfel unitatea sa transcendentă naturii. Din perspectiva riguroasă pe care o adoptă A.S., hrănită din marile izvoare ale gândirii răsăritene, de la Grigore de Nyssa la Maxim Mărturisitorul, întreaga filosofie este conţinută ca un capitol al hristologiei. În legătură cu persoana Mîntuitorului, socotea el, au fost puse toate problemele naturii şi gândirii umane. Teandria hristică este paradigma teandriei oricărei persoane create. Cele două firi în care, potrivit sinodului de la Calcedon, este cunoscut Hristos, „în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit, nedespărţit”, figurează totodată întâlnirea harului necreat şi al naturii în adâncurile fiinţei îndumnezeite.

Încercarea unei antropologii apofatice este adânc legată de provocarea lumii moderne. Reflectând asupra teocentrismului ontologic pe care îl socotea singura atitudine filosofică capabilă să restituie omului elementul dinamic, fecund, al misterului, să-l înscrie în tensiunea anagogică a cunoaşterii profunde, să-l readucă in patria, el socotea că ignorarea acestuia duce la tragedia „pierderii” chipului, sfârşind în „despicarea unităţii paradoxale esenţiale făpturii”.

BIBLIOGRAFIA PRINCIPALĂ

În decembrie 2000, moştenitorii lui A. S. dăruiesc manuscrisele şi cărţile rămase de pe urma acestuia spre a fi păstrate într-un fond separat în biblioteca Colegiului Noua Europă din Bucureşti. În 2003 un grup de apropiaţi, compus din Vlad Alexandrescu, Radu Bercea, Virgil Ciomoş, Dana Jalobeanu, Anca Manolescu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu, se constituie într-un comitet de editare al scrierilor sale, care încep să apară în 2005 la Editura Humanitas. Din această serie, concepută a fi o serie de opere complete, au apărut până acum cinci volume.

CĂRȚI

  • Timpul Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, prefaţă de Andrei Pleşu, volum îngrijit de Anca Manolescu, Bucureşti, Humanitas, 1996 (prima ediţie), 2000 (ediţia a doua revăzută), 189 p.
  • Comentariu la Evanghelia după Ioan. Capitolele 18-21, traducere din franceză de Anca Manolescu, Bucureşti, Humanitas, 2003, 157 p.
  • Despre isihasm, volum îngrijit de Anca Manolescu, traducere din franceză de Maria-Cornelia Ică, Anca Manolescu, Toader Saulea, traducere din engleză de Sorana Corneanu, Bucureşti, Humanitas, 2003, 297 p.
  • Teme ecumenice, volum îngrijit şi introducere de Anca Manolescu, traducere din franceză de Anca Manolescu, traducere din engleză de Irina Vainovski-Mihai, Bucureşti, Humanitas, 2004.
  • Duhul Sfânt şi unitatea Bisericii. Jurnal de conciliu, volum îngrijit de Bogdan Tătaru-Cazaban, cuvânt înainte de Olivier Clément, prefaţă de Horia-Roman Patapievici, texte traduse de Măriuca Alexandrescu, Dan Săvinescu, Larisa şi Gabriel Cercel şi Bogdan Tătaru-Cazaban, Bucureşti, Anastasia, 2004, 240 p., [8] f. fotogr.
  • Intersignes. A la mémoire du Père Scrima, textes rassemblés et présentés par le P. Augustin Dupré La Tour et le Dr. Hisham Nashabé, Beyrouth, Université Saint-Joseph, Institut d’Etudes Islamo-Chrétiennes, 2005, 215 p.
  • Biserica liturgică, volum îngrijit de Anca Manolescu, traducere din franceză, cuvânt înainte şi note de Anca Manolescu, prefaţă de Mihail Neamţu, Bucureşti, Humanitas, 2005, 319 p.
  • Antropologia apofatică, volum îngrijit, introducere şi note de Vlad Alexandrescu, Bucureşti, Humanitas, 2005, 371 p.
  • Passion et Résurrection selon Saint Jean, édition préparée et préfacée par Anca Vasiliu, Québec, Anne Sigier, 2007, 146 p.
  • Ortodoxia şi încercarea comunismului, volum îngrijit, introducere şi note de Vlad Alexandrescu, traduceri de Vlad Alexandrescu, Lucian Petrescu, Miruna Tătaru-Cazaban, Bucureşti, Humanitas, 2008, 468 p.
  • Comentariu integral la Evanghelia după Ioan, traducere din arabă de Monica Broşteanu, traducere din franceză de Anca Manolescu, Bucureşti, Humanitas, 2008, 420 p.
  • Experienţa spirituală şi limbajele ei, volum îngrijit de Anca Manolescu în colaborare cu Radu Bercea, traducere din franceză şi engleză şi note de Anca Manolescu, Bucureşti, Humanitas, 2008, 356 p.

ARTICOLE ÎN PUBLICAŢII ŞTIINŢIFICE

  • „L’Avènement philocalique dans l’Orthodoxie roumaine”, Istina, Paris, 1958, 3 et 4, p. 295-328, 443-475.
  • „Le mythe et l’épiphanie de l’indicible”, Mythe et Foi, Paris, Aubier, Montaigne, 1966, pp. 83-89.
  • „La tradition du père spirituel dans l’Église d’Orient”, Hermès, Paris, 1967, 4, 83; 1983, ediţie revăzută.
  • „Le Nom-Lieu de Dieu”, Débats sur le langage théologique, Paris, Aubier, Montaignes, 1969, pp. 213-220.
  • „L’Apophase et ses connotations selon la tradition spirituelle de l’Orient chrétien”, Hermès, Paris, 1969, 6, p. 157-169.
  • „L’Infaillibilité: inscription conceptuelle et destinée eschatologique”, Archivio di Filosofia, Roma, 1970
  • „La phénoménologie du miracle”, édition du texte, notes et version française par Vlad Alexandrescu, Res, Harvard University, Cambridge, Mass., 2003, 44, p. 159-170.

BIBLIOGRAFIA SECUNDARĂ

  • O gândire fără ţărmuri, lucrările colocviului dedicat lui André Scrima, organizat de Colegiul Noua Europă, Bucureşti, 24 ianuarie 2004, Bucureşti, Humanitas, 2005;
  • André Scrima (1925-2000). Un Moine hésychaste de notre temps, numere speciale ale revistei Contacts. Revue française de l’Orthodoxie, LV, 203, 2003; LVI, 207, 2004.